Pastel mecanic

Monocromia dezolantă a unei dimineți ploioase
Mângâie agonia tristă, dar gravă-a unui tren de marfă,
Ce-și fluieră impertinența prin trei supape ofticoase
Și urcă panta-n resemnarea bemolilor ce mor pe harfă
Într-o capelă funerară.
Cu miros de făclii de ceară
Și vagi parfumuri de tămâie,
Eau de Cologne
Și chiparoase.

Pe Valea Oltului
Sau poate pe Valea Prahovei...
Decorul
E-același peste tot când plouă.
Și-aceleași agonii profane
Schițează orice tren de marfă
Când vrea să calchieze zborul
Expreselor ce urcă panta cu grații de aeroplane!...
Aceleași agonii banale
Și-același trio de semnale
Imploră mila dimineții
Și plictisește călătorul...

Monocromie verde:
Munții și brazii par de mucava -
E pastișarea dezolării și-a neputinței animale,
Ce-și urcă-adeseori Calvarul, cu trenu-alături, pe șosea.
E parada fanteziei și-a inspirărilor vasale...
Pastel mecanic -
Năzuință
De artă nouă
Și știință -
Cézanne te-ar fi pictat într-altfel
Eu însă te-am văzut așa!...

poezie celebră de din Flacăra, I, nr. 52 (13 noiembrie 1912)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.

♥ Cum pot ajuta?

Discuții similare în Forum

[Administrare] Răspuns: Considerații by Atena Dumbravă 01 November 2023, 04:41:26
[Diverse] Răspuns: Literatura română încotro? by Vedetot Ion 28 October 2023, 06:01:22
[Administrare] Să se respecte regulamentul pentru comentarii by Atena Dumbravă 15 July 2023, 03:02:05
[Diverse] Zbor ... planat by acdc 24 November 2019, 20:14:02
[Diverse] Răspuns: Simple ...gînduri by acdc 21 November 2019, 17:22:44
Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook