Adevăr

De stai atent privind în noapte
La sferele de sus din cer,
La cele din calea de lapte,
Sau cele dintr-un loc stingher,

Cum vraja lor pătrunzătoare,
În sufletu-ţi contemplator,
Îşi face cuib premergătoare
Spre-a-ţi desluşi pilduitor

Cum dinspre depărtări lumina,
Pe cerul nopţii înstelat,
A sferelor în fapt cu vina
Prezenţa lor le-a-ntruchipat,

Necuntenul nemărginirii
Al haosului necuprins
Dezleagă noima rânduirii
Întru repaosu-i nestins.

Priveliştea ce-ascunde-n zare
Nestrăbătute depărtări,
În viziune ne răsare
Călătorii spre-acele zări,

Şi-atinşi de latura tendinţei
Ce ne apleacă spre mister
Ne soarbe-avântul năzuinţei
Al propăşirii în eter.

Şi-oricâte s-ar vorbi în lume
Despre cuprinsul său dedus,
Crezând că viaţa-i o anume
Călătorie-n presupus,

Necredincios să scuipi în laturi
Crezarea ca pe un venin,
Oricât te-ar încerca cu sfaturi
S-accepţi îndemnul lor străin.

Căci este-un plan al propăşirii
Ce Dumnezeu l-a pregătit
Şi stă-n adâncul nostru-al firii
Ca suflet îndumnezeit.

Şi-atât să crezi!... spre veşnicie,
Ne-naripăm în al ei curs,
Plătind o simplă datorie –
A noastră viaţă ce-am parcurs.

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (3 iunie 2022)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Am un reproş a-ţi face şi-ncearcă să-nţelegi,
De el atârnă sensul vieţii mele-ntregi –
De m-ai vrăjit, ţi-e vina, tu, îngere sublim
Ce îţi reverşi lumina pe chipul meu calin.

Căci păsul ce mă-ncearcă, în suflet, cugetări
Mi-a pus, să-mi descâlcească răspunsul la-ntrebări,
Precum – ce ar fi viaţa lipsită de amor?
Fiinţa mea de tine – femeie ce ador?

Şi în adâncul firii convingeri eu nutresc
Găsind motive clare să te învinuiesc
Căci întru-nduioşarea ce port în al meu sân
Aceleiaşi concluzii statornic îi rămân –

De m-ai vrăjit, ţi-e vina, tu, îngere sublim
Ce îţi reverşi lumina pe chipul meu calin,
Şi sper reproşu-acesta, auză-l Dumnezeu,
Să-L mişte şi pe Dânsul cât iubescu-te eu!

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (31 decembrie 2021)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă dinspre pământ spre cer

Plouă, anume, dinspre pământ spre cer,
Dinspre taina iubirii spre taina de mister,
Mi-i gândul împăcat, că peste zări departe,
Ai ţesut cu inima cuvinte într-o carte.

Ai şlefuit din nuferi culoare şi lumină,
Ai şlefuit din stele crucea ta divină,
Ai venit cu mărul şi floarea vorbitoare
Să-mi dăruieşti sărutul, simbol de neuitare.

Mi-ai schimbat credinţa în vise şi plăceri,
Ai rămas în mine cu stelele şi-mi ceri
Să-mi altoieşti în vreme versul tău prin vers
Chiar dacă-n toamna vieţii plouă-atât de des.

Plouă, anume, dinspre pământ spre cer,
Dinspre taina iubirii spre taina de mister,
Mi-i gândul împăcat, că peste zări departe,
Ai ţesut cu inima cuvinte într-o carte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În depărtări

În depărtări privind cu ochi de gheaţă
Încercând să lupt cu-a inimii grea ceaţă,
Păstrând în minte amintirea celei ce mi-a dat viaţă
Punând capăt sorţii ca şi cum aş tăia o aţă
Visez la mine pribeag prin astă viaţă.

Şi tunetul ce-mi ţiuie-n urechi a moarte
Un semn de de drumeag spre depărtări deşarte
Mă poartă deasupra norilor pe-a sa aripă
Nu am curaj să privesc în jos clipă de clipă.

Nonsensuri şi neînţelegeri îmi brăzdează fruntea
Barcagiul mă ia cu el binecuvântată fi-ei luntrea
Şi mă duce spre continente interzise
Pe valurile sorţii şi pe-ale morţii vise.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate!

Trăim cu toţii hazardul de a fi,
Căci n-am cerut niciunul a ne naşte;
Dar poate-un plan divin ce nu-l vom şti,
Dorea din veşnicie să ne-nfaşte...

Altfel am fi rămas un vid pustiu,
Un biet eter, un gol intergalactic,
Un zero necreat, nici mort, nici viu -
De-aceea Viaţa-i dar măreţ şi practic!

Ea este ţelul nobil, scop final
Al legilor din universul firii,
Pulsând deasupra noastră val cu val,
Ca să ne-nveţe taina nemuririi...

Şi astfel doar de formă vom muri,
Căci Moartea va muri-'n realitate,
Pe când noi omenirea vom trăi
Ca vieţii dulci să-i dăm Eternitate!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pont du Carousel

Omul cel orb ce stă pe-o punte,
sur ca o piatră de hotar fără de nume,
el poate este doar un fapt, anume
din depărtări spre stele să le-nfrunte
adâncul lin, tăcut centru de constelaţii
căci totu-n juru-i prins de oscilaţii.

Neprihănitul este el care stă drept
la încâlcite drumuri pus să steie;
intrarea-ntunecată să încheie
neserioasei lumi, Preaînţelept.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1902, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul

Respinge cu-o-nclinare a frunţii sale
tot ce-l constrânge şi ce-l mărgineşte;
căci uriaş în inima-i trăieşte
eternul viitor, rotit spirale.

Profunde bolţi, cu chipuri, l-nconjoară,
să-l cheme: vino, vezi, – oricine poate.
Nu da să ţină mâna lui uşoară din
sarcinile tale. Căci la noapte

ea s-ar ivi spre a te încerca
şi-ar trece-n casă – ură ce-nfioară –
şi te-ar lua, ca şi cum te-ar crea
şi te-ar goni din trupul tău afară.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din asfinţit

Din lumea-ntunecatelor poveşti
spre care am plecat, am o dorinţă:
să iau cu mine singura fiinţă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi eşti".

Merg spre tărâmul vechi şi cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi, ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe feţe
şi unde ea m-aşteaptă cu tristeţe
şi încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nţelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aş încerca? De ce-aş mai merge
pe urmele ce singură îşi şterge,
ştiind şi ce aş vrea, şi cum gândesc?

Pe calul meu, ce singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorinţă;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putinţă
lumina s-o întorci din asfinţit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din asfinţit

Din lumea-ntunecatelor poveşti
spre care am plecat, am o dorinţă:
să iau cu mine singura fiinţă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi eşti".

Merg spre tărâmul vechi şi cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe feţe
şi unde ea m-aşteaptă cu tristeţe
şi încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nţelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aş încerca? De ce-aş mai merge
pe urmele ce singură îşi şterge,
ştiind şi ce aş vrea, şi cum gândesc?

Pe calul care singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorinţă;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putinţă
lumina s-o întorci din asfinţit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă poeţilor

BALADĂ POEŢILOR

Scriitorii nu mor,
ci se afundă-n somn
pe un tărâm de dor,
la Zeu şi Mare Domn.

Mai cade câte-o stea,
iar alta răsare,
ducând lumină-n ea,
pe-a ochilor zare.

De dor lăcrimează
Soarele în apus,
suflet luminează
în veşnicie dus.

Plâng îngerii-n cerul
funebru, înnorat,
privind mesagerul
de viaţă detaşat.

Plâng prieteni şi fraţi
în condeiul stingher,
la priveghi adunaţi,
când duh urcă spre cer.

Cu lacrimi amare
roagă pe Dumnezeu
ca să-i dea iertare
şi pacea Lui, mereu.

Ca un Tată ceresc
îi luminează har
din destin pământesc,
pe al morţii hotar.

Suspină şi Luna
în raze de argint,
împletind cununa
pe astrul răsărit.

Speranţa nu moare
în ploaia de tristeţi,
ci în zori răsare
cu har în alţi poeţi.

Ei duc făclia-n gând
la comemorare
şi rescriu, lăcrimând,
vers de neuitare.

Curcubeu brăzdează
zarea-nlăcrimată,
pe poeţi aşează
în Rai laolaltă.

*In memoria poeţilor ucişi de pandemia COVID-19
Dumnezeu să-i aşeze la masa creatorilor!

Maria Filipoiu

cântec, versuri de MariaFilipoiu (12 mai 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adun amintiri

Adun amintiri de prin plaiuri de rai
Când razele line coboară spre zori,
Se-aude, departe, un sunet de nai
Şi roua se-aşează-n petale de flori.

Îl suflet le prind, ca pe darul divin,
Să mângâie clipa şi dorul nestins,
Căci vraja pluteşte pe cerul senin,
Iubire sădind pe tărâm necuprins.

La tine am gândul în clipe de dor
Şi arde-n tăcere cuvântul nescris,
Mă leagănă-n taină un val de fior
Ce duce aievea spre calea de vis.

Adun amintiri din freamăt de dor
Şi-n lacul iubirii privesc ne-ncetat,
Pe mal de vei trece cu pasul uşor
De-o blând-adiere voi fi mângâiat.

Căci fructul speranţei naşte iubire
Celestă ca roua în câmpul de flori,
Un rug de plăceri, aprins în privire
Dă farmecul sacru, luminii în zori!

poezie de Nicuţă Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria finală

(Anei Podaru, întru trecerea în veşnicie)

Poeţii închid lumina în suflet şi pleacă
Într-o călătorie promisă ambiguă şi seacă.

În urmă rămân tomuri de poezii ecou,
Între staţiile dintre stele nimic nu e nou.

Doar un înger ascuns într-o umbră fecundă
Şterge ochii luminii terestre cu o fundă

Ochelarii nopţii se poartă-n vecie
Calea neîntoarcerii citeşte poezie.

Pe muntele-i de cărţi răsare negru soare
Lumina plânge în rime fără alinare.

Poetul a închis ceaslovul şi-a plecat
În sânul cerului, la Domnu-Adevărat.

La început de toamnă să priviţi spre cer,
O dungă de lumină ascunde un mister.

Este călătoria prieteni, ambiguă şi seacă,
Ce pune poezia sub a crucii teacă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi o poveste

A

Demult, în Kentucky, copil, m-am oprit s-aud
Pe drumul prăfuit, în amurg, stolul cel mare
De gâşte sălbatice alunecând spre nord.

Nu le vedeam, nu răsărise luna,
Iar lumina stelelor era puţină. Le auzeam şi-atât.
Nu ştiu ce s-a petrecut în sufletul meu.

Era chiar înainte să înflorească socul,
De aceea, ele călătoreau spre nord.

Sunetul se-îndepărta spre nord.

B

Spune-mi o poveste.

În secolul acesta, în secunda aceasta, de obsesii,
Spune-mi o poveste.

Să fie o poveste despre depărtări, despre lumina stelelor.

Numele poveştii va fi Timpul,
Dar tu nu trebuie să-i rosteşti numele.

Spune-mi o poveste plină de farmec.

poezie de Robert Warren, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi o poveste

A

Demult, în Kentucky, copil, m-am oprit s-aud
Pe drumul prăfuit, în amurg, stolul cel mare
De gâşte sălbatice alunecând spre nord.

Nu le vedeam, nu răsărise luna,
Iar lumina stelelor era puţină. Le auzeam şi-atât.
Nu ştiu ce s-a petrecut în sufletul meu.

Era chiar înainte să înflorească socul,
De aceea, ele călătoreau spre nord.

Sunetul se-îndepărta spre nord.

B

Spune-mi o poveste.

În secolul acesta, în secunda aceasta, de obsesii,
Spune-mi o poveste.

Să fie o poveste despre depărtări, despre lumina stelelor.

Numele poveştii va fi Timpul,
Dar tu nu trebuie să-i rosteşti numele.

Spune-mi o poveste de un farmec deosebit.

poezie de Robert Penn Warren, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet în zbor de albatros

Pe cerul înserării se adună,
În străluciri de aripi sidefate,
Mirabilele păsări de furtună,
În zbor tăcut, din zări îndepărtate.

E seara lor, atât de aşteptată,
În care vor uita şi depărtări,
Şi vântul, frigul, chinul de-altădată
Când între ei erau atâtea mări.

Vor transforma fiorii în extaze
Sub cerul ce-i îmbie cu frumos
În seara-n care ultimele raze
Alungă-n depărtări un albatros.

În zborul singur înspre veşnicie,
E împăcat cu ce va fi să fie.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtări

Înspre câmpul cel cu grâne,
Spic de foc pe lan întins,
Mai arunc câte-o privire
Căutându-le 'nadins,

Zile păsări călătoare,
Petrecându-le în larg,
Au răpit în ciocuri pânza
Scorojitului catarg.

Ştiu le caut înzădarnic,
Înapoi nu vor veni,
Se vor duce deodată
An cu an şi zi cu zi...

Şi privind aţepenirea,
Amintirile-mi rămân,
Tânăr sunt la-nfăţişare,
Dar cu sufletul bătrân.

Parc-un glas încet te cheamă,
Spre hotarul celor zări,
Iar în suflet se revarsă
Valul apelor de mări...

Bate vântul la fereastră,
Printre gene suflă rar,
Împlântaţi în coloritmul
Stinsului crepuscular,

Ochii stau robiţi de vraja,
Aţintiţi spre-acelaşi loc,
Căutând să dea de urma,
Rătăcitului noroc.

Pe când cerul cel albastru,
S-a desprins de ei demult,
Mă mai uit în depărtare,
Căutându-le mai mult,

Păsări dând din aripi, zarea
Umple-ar, câte-s depărtări,
Purtând ciocuri fericirea
Şi de binele păreri!

Rezemînd de palmă barba
Mai îngân cu doru-mi plin,
La deschisa mea fereastră,
Zile trec, păsări nu vin...

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vikingii

E ceaţă, frig, o noapte întunecată,
Vikingi corăbii vin din depărtări
Fără de glas rămân, a lor armată,
S-apropie silenţios din depărtări.

În răcnete, spre ţărm ei năvălesc,
Mânaţi de al lor spirit aventurier
Nu au in ei nimic volintiresc,
Iar eu mă văd în lanţuri, prizonier.

Dintr-o dată apare, în galop nebun,
Iubitu-mi cal, bilet spre libertate,
Până în zori gonit-am, ca din tun,
Să dau de veste celor din cetate!

Ai mei ostaşi, în luptă îi îndemn,
Victoria-i a noastră, când înving,
Pe sabia cea dragă, fac un semn,
Când cade înc-un luptător viking!

poezie de Alex Dospian (februarie 2016)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oriunde-ai fi

Oriunde-ai fi, oricât ai fi de mare,
În Tatăl Dumnezeu ai o salvare...
În sufletu-ţi de crezi cât o fărâmă,
Cu braţul tău, mergi, muntele-l sfărâmă!

Oriunde-ai fi, oricât de mare-i truda,
Vei reuşi, cât numele de Iuda
Nu-l vei purta în gând ca pe-o povară...
Pune-ţi nădejdea-n Tânăra Fecioară!

Aprinde iar lumina spre dreptate
Să ai lumină dincolo de moarte!
Maică Marie, Pruncului Iisus
Îngenunchem, căci viaţa-i un apus.

Noi, cei care greşim şi în păcate
Ne ducem viaţa dincolo de moarte,
Noi, cei ce-n mântuire, cu credinţă
Ne vom pleca genunchiu-n pocăinţă,

Vrem să sorbim din lacrima cerească
Sufletul nostru să se mântuiască,
Ascunşi, plângând, sub talpa lui Iisus,
Să-mpărăţim în lumea cea de sus...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranii până la primele subvenţii

Guvernul le-a şi dat ideea
Precum şi calea propăşirii:
Să iasă la arat cu cheia
Şi la grăpat cu trandafirii.

epigramă de Vasile Bârzu din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirit liber

Spiritul liber
Îţi dă forţa de a te înălţa
Necondiţionat
Spre înalt.
Poţi suferi fără ca cineva
Să-ţi mângâie rănile,
Din compasiune ori din datorie
Morală...
Nomenclatura asta banală!
Nu te întrebi unde este iubire,
Căci aceea este transcendentul
Ce s-a deschis
Străin, ca o poartă,
Într-o lume de vis.
Pentru ca fiinţa să fuzioneze cu infinitul
Ţi-am desenat cărarea cetăţii lumeşti.
Dar tu... unde eşti?!
A ta este lumina şi viaţa
Şi păsările.
Numai tu poţi fi fluture, apoi stea...
Numai tu te poţi înălţa.
Nu vei muri tăcut în spatele scenei,
Căci pleoapa se deschide
Risipindu-se ca o clipă
Pe un clişeu
Prea devreme voalat.
Ai rămas între două lumi,
OM năpădit de furtuni.
Dar etern vei trai,
Spirit liber,
Înger, de var, veşnicie.
Dă-mi aripa ta!
Arde-mă în adâncul tău
Spre a deveni curcubeu...
În arce de timp,
Dă-mi viaţă şi mie,
Sisif!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capăt de lume

În depărtări, pe-albastrele cărări,
Plecat spre-o destinaţie anume
Catargul ce plutea pe-ntinse zări
Sfârşea din marş la capătul de lume.

Nu flutura în vânt urmă de steag,
Plutea-n derivă pe al mării val,
Ar fi dorit să mai rămână-n larg,
Un vânt nimicitor l-a-împins la mal.

În drumul meu spre capătul de lume
Mă-ndrept încet ca orice trecător,
Nu vreau să mă grăbesc, aş mai rămâne,
Cu mine timpu-i rău, neiertător.

Ne ducem toţi spre capătul de lume,
Timpul fixează ceasul când să pleci,
Afară va rămâne scris un nume
Iar dincolo urmăm drumul de veci.

(în amintirea unchiului meu, Alexandru Matei)

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!