Spre abis coboară

privirea tăcută a învinsului scăpat
de ultima fărâmă de viaţă surdă
asemenea unei remuşcări stupide
se resemnează şi aşteaptă să vină
când va veni o va privi în ochi
va fi fără cuvântări întortocheate
lacrimile sunt inutile precum ştiţi

în abis se scaldă acum privirea
un deşert mai întins cu multe focuri
acolo vagabonzii vieţii râd de toate
copacul are cranii cu părul blond
până şi corbii croncănesc cu frică

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când va veni, moartea va avea ochii tăi

Când va veni, moartea va avea ochii tăi, proprii tăi ochi –
această moarte care ne însoţeşte
de dimineaţa până noaptea târziu, insomniacă,
surdă, asemeni unei vechi remuşcări
sau unei obişnuinţe stupide. Ochii tăi
vor fi un cuvânt inutil,
un ţipăt mut, o tăcere.
Aşa cum îi vezi tu în fiecare dimineaţă
când, singur, te apleci spre
oglindă. O dulce speranţă,
speranţa că-n acea zi noi vom şti
că tu eşti viaţă şi că tu eşti nimic.

Pentru că fiecare viaţă are-o privire.
Când moartea va veni, va avea ochii tăi,
O obişnuinţă de care tocmai ai scăpat,
ca şi cum ai vedea-n oglindă
cum o faţă moartă reapare,
ca şi cum ai asculta, atent, nişte buze închise.
Vom coborî tăcuţi în abis.

poezie clasică de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, neputincioasă tină

"... neputincioasă humă, lumina Lui îţi ia privirea...
Toate câte le văd ochii, câte nu le văd dar sunt.
Toate sunt la a Lui vrere, sus în cer şi pe pământ...
Şi El data tuturora libertatea a alege.
Între ce este virtute şi ce este fărdelege.."
Vasile Militaru

O, neputincioasă tină
Lumina Lui îţi ia privirea
Până de lut îţi e retină
Cum poţi privi tu nemurirea?

Din sfânta-I vrere e lumină
Şi-n cer şi pe pământ Îi e ştirea
O neputincioasă tină
Lumina Lui îţi ia privirea.

Virtutea dat-a El creştină
Pe toţi de întrebi îşi dau părerea
Prin mila lui mai şterge vină
De nu-ţi alegi fărădelegea şi durerea
O, neputincioasă tină,

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te văd cu mască

lângă biroul plin cu maculaturi
ai privirea pierdută
în privirea mea albastră
habar n-am cum e năsucul
şi-mi zic că e mare
sau strâmb sau pur şi simplu
n-ai nas de aia accepţi peticul
de mască tras
până la rimelul genelor
ai gura strâmbă
precis e aşa acolo ascunsă
ai gâtul supărat şi subţire
părul luminos uitat în oglindă
dar ai mască şi nu-ţi văd
dinţii de dulce făptură

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albină (VIII)

Albină, ţi-ai aruncat zumzetul în sufletul meu,
îmbătată de miere, şi zborul ţi-l purtai în dulci spirale de fum.

Eu sunt cel fără speranţă, cuvântul fără ecou,
şi cel care a avut totul, pierzând totul.

Ultima legătură, în tine scârţâie ultima-mi năzuinţă.
În ţinutul meu searbăd tu eşti ultima roză.

O, tu care eşti tăcută!

Lasă-ţi privirea adâncă să se închidă. Acolo noaptea se zbate.
O, trupul tău dezgolit, o statuie temătoare.

Tu ai privirea adâncă, în care noaptea loveşte.
Liniştite braţe de flori şi veşmânt de roză

Sânii tăi aduc a melci albi.
Un fluture de umbră s-a aplecat în pântecele tău
să se odihnească.

O, tu care eşti tăcută!

În mine răsare singurătatea, cuprinsă de absenţa ta.
Plouă. Briza mării chinuie pescăruşi rătăcitori.

Apa păşeşte, desculţă, pe străzile deja străbătute.
Din acel copac, frunzele se plâng ca şi când ar fi bolnave.

Albină, chiar şi când nu eşti aici îţi arunci zumzetul în sufletul meu.
Din nou, exişti în timp, zveltă şi tăcută.

O, tu care eşti tăcută!

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un răspuns

Am un anumit loc al meu pe colinele Chungnan.
Şezând acolo poţi privi Munţii.
De jur împrejur, ţipenie; nu sunt vizitatori, iar poarta e închisă.
Fără planuri întreaga zi, doar timpul şi liniştea.
Nimic nu împiedica privirea şi reveria.
De ce n-ai veni acolo, încercând să mă găseşti?

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când privirea dragostei...

Atunci când privirea dragostei mele adevărate mi-a întâlnit ochii,
Precum în alchimie, mi-a transformat sufletul de cupru.
L-am căutat pe El cu o mie de ochi,
El şi-a întins braţele şi mi-a cuprins picioarele.

poezie de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru ca noaptea şi tăcută ca un ecou...

pe patul meu de flori, în lumină, Dumnezeu
l-am văzut cum îmi iubea sufletul
atomi de viaţă pluteau ca nisipul
într-un mănunchi de lumină lină
o lacrimă s-a format scufundându-se
în adâncul inimii, o îndoială albastră...
gânduri fără imagini, pierdute în ruină
am văzut, iubite, tulburându-se amurgul
şi ultima suflare a stelelor fără de vină...

apă sărată mi se scurgea printre degete
părul meu saturnian se prelingea în întuneric
asemenea unei meduze ude de la lacrima de stea
nimeni nu oprea timpul care se prelingea
nici măcar rana sau măcar umbra mea
camera se rotea în jurul unor muşte
Dumnezeu era din nou singur şi plângea
colora cu pigmenţi din carne şi sânge de zeu
eu muream în timpul unei hierofanii...
----------------------------------------------
negru ca noaptea şi tăcută ca un ecou...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi sunt fericită fără motiv!

Azi sunt fericită, fără motiv!
Un motiv ar fi totuşi,
aripile de fluture în zbor.

Ştiţi câţi fluturi am văzut azi?
Dar, câte culori s-au strâns,
să le împodobească aripile?

Privirea mi-a zburat odată cu ei
şi mirosul fiecărei flori m-a ameţit.
Poate, de aceea sunt fericită, fără motiv!

Poate sunt deja un fluture
şi nu mi-am văzut aripile până acum!
Poate că parfumul e de vină sau vântul.

Azi sunt fericită! Toţi fluturii, toate florile
mi-au cântat, au dansat, s-au jucat.
Iată un motiv să fiu fericită!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile timpului meu...

Trecut-au anii mei ca norii,
Toamnele ca şi cocorii,
Verile ca florile,
Primăveri ca visele,
Iernile ca babele.

Mă trec şi eu cu toate cele,
Pierzând pe drum sandale grele...
Poveri ca pietrele de moară,
Crucea vieţii nu-i uşoară.

Şi ce folos, că multe în jur
Se zbat în linişte de-amurg,
Şi cei ce mi-au umplut viaţa
S-au dus, ca bună dimineaţa.

Se zbate timpul în mută lumină,
Ca amintirile uitate în vechea vitrină,
Iar voioşia vie a tinereţii
Adoarme des în patul sorţii,
Lăsând locul cernit şi rece
Neputinţei, bătrâneţii.

Oftatul des sare-n picioare,
Visele obosite sunt cutii goale,
Potecile-s tot mai restrânse,
Iar vorbele-mi sunt tot mai stinse.

Credinţa cade încet pe toate,
Înţelepciunea îmi îndreaptă
strâmbătatea de spate
Şi toate voinţele fire de vis
Se scaldă apatic între cer şi abis,
Ca o clepsidră învechită,
Care de timp va fi oprită.

Trec anii vieţii, precum norii,
Oamenii ca şi cocorii...
Şi doar amprentele vieţii
Răspund la strigătul prezenţei.

Calitatea faptelor,
Preţul judecăţilor,
Lacrimile timpului meu...
Lacrimile vremilor, vor fi mereu.

poezie de Valeria Mahok (10 august 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, toate femeile aşteaptă aşa, viaţa întreagă... Toate femeile, din toate ţările şi din toate timpurile. Aşteaptă un bărbat care trebuie să apară acolo, la capătul drumului, în această transparenţă a apusului. Un bărbat cu privirea hotărâtă şi gravă, venind de mai departe decât moartea, spre o femeie care aşteaptă necontenit. Iar cele care nu aşteaptă, sunt simple consumatoare de scrumbie sărată!

Andrei Makine în Femeia care aştepta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te vreau acum

Cum fosforul luminiscent pe negrul drum
Să nu mă pierd pe căi nevrut greşite,
Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite,
Te vreau acum, acum, acum.

Secătuit de-arşiţă pân' la scrum,
Într-un deşert din mine, caut tau de munte
Şi nicio oază nu-mi ajunge chiar de-s multe...
Te vreau acum, acum, acum.

Când singur, dacă sunt, nu sunt nicicum,
Doar ochi de sticlă-n translucid îi pierd
Tot căutând un ultim de dezmierd...
Te vreau acum, acum, acum.

Când şi-aeru-n cuvinte mi-l sugrum
Din piept ce mi se-opreşte când te văd,
Mi-eşti laţul retezat scăpat de eşafod...
Te vreau acum, acum, acum.

Şi-am încă gust de lume să o îndrum,
În juru-mi să mi-o fac inel, corolă,
Să-ţi fiu cadoul de polen, nectar... O benevolă
Te vreau acum, acum, acum.

Te vreau, căci cred că de pleci oarecum,
Aş fi cum trenul într-o gară fără şine;
Prelung şi gol, stând cu biletu-n mână cu tăiate vine...
Te vreau acum, acum, acum.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea stinge-mi-o: te pot zări

Privirea stinge-mi-o: Te pot zări,
urechea-nchide-mi: Te pot auzi,
şi fără de picioare vin la Tine
şi fără gură te implor, divine!
Frânge-mi chiar braţul: Te voi ţine sus
cu inima mea, precum cu o mână,
inima ţine-mi: creierul va bate
şi creierul de-mi arzi în flăcări,
până şi-n sângele-mi Te voi purta, ca-n toate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă mă loveşte un fulger. Un bărbat înalt şi foarte frumos, cu o înfăţişare exotică şi cu un ten cafeniu închis, stă pe jos, întins peste balustrada bacului, într-o poziţie lejeră... Singura lui îmbrăcăminte este o cârpă scurtă, roşie, prinsă de jur împrejurul coapselor. În schimb, poartă o mulţime de podoabe: un nasture mare de sidef viu strălucitor, fixat de nişte perle de toate culorile, îi decorează fruntea. Părul lung şi roşu este împletit în cozi subţiri. Pe faţa lui sunt pictate desene, care coboară până la piept, unde se-ncrucişează două coliere din perle colorate. La încheieturile mâinilor are mai multe brăţări. Faţa lui este atât de frumoasă, încât se poate spune că se apropie de perfecţiune şi că seamănă cu cea a unei femei. Numai că ţinuta lui, privirea mândră şi construcţia musculară vânjoasă trădează faptul că este bărbat. Nu-mi mai pot întoarce privirea de la el. Aşa cum stă, în apusul de soare, arată ca un zeu tânăr.

Corinne Hofmann în Îndrăgostită de un masai (1998)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor o privi nostalgic: Adela era frumoasă! Îmbrăcată cu pantaloni scurţi, un maieu de vară decoltat, fără spate, cu papuci de casă, părul lung, blond, desfăcut, ochii ei mari, albaştri, privirea ei vioaie, visătoare, de copilă... Şi când se gândea că în curând el va pleca departe, pentru mult timp, iar ea va rămâne aici, acasă... Cum să nu se întristeze?! Ce păcat! Tocmai când îşi găsise şi el o prietenă mai înaltă, cât de cât pe măsura lui, era nevoit s-o părăsească, contrar voinţei lui. Ce-i drept, ea era mică, în privinţa vârstei, avea doar 16 ani, el – 22, dar asta nu era o problemă; o îndrăgise tare mult, putea aştepta câţiva ani, ca ea să crească. Acum însă totul se năruia din cauza misiunii acesteia, ivită pe neaşteptate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să-i arăt

că nu mă tem şi cu inima
bătând step mă îndrept
spre pat şi îmi trec degetul
peste glezna ei goală

loveşte cu piciorul şi înjură
stă în umbră ferindu-se
de soarele care frige disperat
apoi cerul se întunecă
şi ea se răsuceşte muşcând
buzele cu privirea ucigătoare

îndrăznesc s-o ating cu un deget
urmându-i linia umărului
până la încheietura mâinii
este metoda mea preferată
de a-mi face rău când vreau

rămâne tăcută şi simt că sunt
în siguranţă când văd un mic
zâmbet care coboară în inimă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corzile inimii

le-am întins până nu le mai simt
acum le visez
de aceea scriu liber
de propriile mele coşmaruri
după ce am scăpat de confuziile
care mă ţineau prizonier
erau hidre evoluate
modificate de gândurile mele
erau cuplate la sistemul nervos

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt că sunt plin

ochi de dragoste şi alte boli
de inimă în sufletul care pictează
buzele tale pe buzele mele
mai mult pe retină îmi urcă
am ajuns la punctele de suspensie
sufletul e un fluture albastru
iubesc intens părul blond
lacrimi de nebunie ies să-l ude

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt momente în viaţă când chiar ai nevoie de ajutor, de căldură, de un om căruia să i te destăinui, de o inimă sinceră si fierbinte, de multe ori poposind în sufletul unui om ce până de curând nu-l cunoşteai deloc. Măreţia veţii începe acolo când sufletele se înteleg perfect fără cuvinte, din tăceri copacul dragostei hrănind un întreg univers comun!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti doar o umbră de acum

păsări cu aripi frânte
isi fac de cap în pântecul unei clipe
eterne
sunt aici... dar nu cu tine,
n-am voie să te strig
cum te chema-m de atâtea ori,
acum nu,
acum nu am voie
să te rog să mai stai.
privesc corpul înţepenit,
sub soarele impasibil de toamnă,
nimic nu s-a schimbat
doar tu ai început să-te aşezi cuminte
în toate aceste lucruri care ţi-au
devenite inutile acum
gesturile, cuvintele
stau prinse într-un ochi lipsit de tine.
tristeţea mea este că nu poţi să mai împărţi
cu mine inima plină de iubire.
în acest anotimp al roadelor coapte,
ai coborât să-ţi în mâini rădăcinile,
fără să tulburi sonora dimensiune a vieţii.
picătură cu picătură curgi,
în simetrica rotire a anotimpurilor.
mirosul tău, vocea ta, privirea ta
nu sunt în aceast trup înţepenit
peste care se varidica ţărâna,
de la pământ la păsări.
au rămas sa-mi coloreze apusul
n-am voie să plâng
să nu-ţi tulbur liniştea,
libertatea redobândită.
eşti doar o umbră de acum,
nu pot să vad dincolo de chipul lumii,
tot ceea ce voi deveni
într-un azi definitiv.
oare mă vei lua de mână
să mă conduci?
eşti tu răsăritul apusului meu?

poezie de Agafia Drăgan (15 mai 2019)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am o inimă şi-un ochi

nu ştiu ce mă aşteaptă
pe drumul drept indus

între păcat şi multe alte breşe
ce duc invariabil tot acolo
păcatul de-nceput

constat că inima-mi vorbeşte
şi pot privi cu-al treilea ochi
mult mai profund

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!