Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Eu, ca profesor

Nu-nvăț vulturul să zboare,
Elefantul cum se moare,
Miere cum să facă-albina,
Cum să facă ou găina.

Nu-nvăț peștii cum se-noată,
Inima în piept să bată,
Soarele să strălucească,
Pruncul mama să-și iubească.

Nu-nvăț regii maiestatea,
Pe femei feminitatea,
Pe furnici ce-i hărnicia,
Cum să cânte ciocârlia.

Nu-nvăț leul să vâneze,
Calul cum să galopeze,
Preoții să spovedească,
Tinerii cum să iubească.

Nu-nvăț boul ce-i răbdarea,
Să vrăjească vrăjitoarea,
Pe creștini ce e credința,
Pe eroi ce-i biruința.

Nu-nvăț floarea să-nflorească,
Pomul fructe să rodească,
Fetele cochetăria,
Nici pe proști ce e prostia.

Nu-nvăț clerul pietatea,
Câinele fidelitatea,
Trilul pe privighetoare,
Să ursească-o ursitoare.

Nu-nvăț grația gazela,
Pe brutar ce e franzela,
Stupul faguri să-și clădească,
Ci-nvăț omul să gândească.

Învăț omul cum să-nvețe
Pân la ádânci bătrânețe,
Cum să fie gentilom,
Mai presus ‒ să fie om!

poezie de din Învățământul, profesorii, studenții și elevii în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete și (20 mai 2022)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Victimă făptuitor sau... Om

La soare nu pot să privesc
-Mi-ar arde văz instantaneu-
Și-am mii de ani că-l proslăvesc;
I-accept ardoarea-i, chiar de-i greu.

Sunt în fragil de echilibru
-Tratez orori cu indiferență-
Mă resemnez; oricum n-am giru
De creator, nici competență.

Mă-nec, la nesfârșit, în ape
-Că nu-s făcute pentru mine-
Și-aș avea "eu" întâietate
Că-s unicul, lăsat să-nchine.

Mă-ngrop de viu pe-o coajă frântă
'n cutremur, făr-avertisment,
Sau smuls sunt de tornadă cruntă...
'n taifun sunt un experiment.

Dar nu-mi ajunge suferință,
Nu-nvăț nimic din epopei;
Fac singur fulger spre neființă,
Mă iau la-ntrecere cu zei.

M-anihilez stupid în troc;
Să iau mai mult, uitând să dau...
Dezastru-l cultiv reciproc,
Copiind rău, de pe-unde stau.

Creație, aș fi?... Fără vină?
Pedeapsa o am... de muritor!...
Numai că nu-s de-ajuns, victimă;
Pieiri cultiv... Făptuitor!

poezie de (30 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Fărtăiș

Întrebare

Tu te-ai întrebat vreodată
inimă de piatră seacă
când erai cu fulgi cernită
sau erai îndrăgostită:

"De ce-i moarte pe Pământ?"
sau
"De ce-i frig și-n cuvânt?"

"De ce sunt multe păcate
Ce nu pot fi iertate?"

"De ce-s oamenii mai triști,
fug de lume rătăciți
cu viteza gândului,
ca arșița soarelui..."

Poate că-i un paradox
uităm să trăim frumos,
omul uită să iubească
gerul să-l mai domolească.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ce-i omul?!

Ce-i omul?! Biet vânzător de iluzii...
Ființa ce se vinde pe sine
În războiul cu arta,
Prin al sieși cuvânt...
Este mal de pământ
Peste care se-nalță, ruginită și rece,
Inima ta...
Un ardent legământ cu sfârșitul,
O plutire, un sentiment care
Să te convertească la neînsuflețire...
Un comandant onorific al propriilor porniri,
Smulgând lacrimi și sânge
La cei care caută,
În televizorul alb-negru,
Buletinul de știri.
Eroul ce se lasă medaliat
Cu durere și spaimă,
De brațele reci ale morții,
Cu mătănii de lacrimi...
Ce-i omul?! Și cine ești tu?!
Un om sau o umbră
Ce-și caută crucea
În abisul încărcat de neguri și amintiri?
Tu, ești un om sau o umbră?!
Un "ics" convertit,
Îngenunchiat și integru,
Penetrând viitorul
Cu lama prezentului tău...
Cine ești tu?! Și ce-i omul?!
Din care lumi ai venit?!

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pastrama

Cum spunea, la masă, mama,
Împărțind, râzând, pastrama
Și ținându-se de glume:
Ce-i mai bun pe astă lume,
Ca pastrama și ca mustul
Ce-i înobilează gustul?

poezie de din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (6 iulie 2021)
Adăugat de Gheorghe BUDOISemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Lev Tolstoi

Dacă în ceasul morții sale omul crede că n-are nimic de făcut, nu știe ce-i viața. Trebuie să continuie să facă ce-a făcut întreaga viață, să-și elibereze sufletul.

în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Set Anna Karenina" de Lev Tolstoi este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.90- 34.99 lei.

Omul nu cred că a învățat să-și iubească semenul ca pe el insuși.

în interviu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Variante la un autoportret" de Norman Manea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -45.23- 11.99 lei.
Costel Zăgan

Fișă clinică

Câinele de ce-i pisică
iar pisica de ce latră
unul mare-o are mică
cică-i artă pentru artă

Pisica de ce nu latră
calul trage ca un bou
și lăsat singur la vatră
prostul este prost din nou

Calul trage ca un bou
unul mare-o are mică
altul a rămas tablou
câinele de ce-i pisică

Iar pisica de ce latră
dacă totuși nu-i de piatră

rondel de din Cezeisme II (1 noiembrie 2017)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nicolae Labiș

Dacă toate astea fi-vor învățate

Fiii voștri singuri hotăresc în viață
Care-i meseria ce o vor urma,
Fiii voștri mai târziu învață
Taina ei fierbinte, nobilă și grea.
Fiii voștri singuri mai târziu, firește,
Își aleg iubita mângâind-o blând,
Inima lor largă și sinceră-și roteste
În privința asta cel mai greu cuvânt.
Fiii voștri, însă, trebuie să-nvețe
Din copilărie încă, de la voi
Primele îndemnuri, primele povețe -
Dorul de lumină, scârba de noroi.
Cât sunt fragezi încă, mame, învațați-i
Să iubească floarea pură din livezi.
Să iubească-ntinsa mare și Carpatii,
Ce-și înalță-n ceruri fruntea de zăpezi.
Sufletul să-l aibă nentinat ca floarea,
Ochii lor să fie limpezi și curați,
Să nutrească patimi vaste cum e marea
Să înalțe gânduri cât acești Carpați.
Oamenii, din suflet, vesnic să iubească,
Frați să-i socotească, simpli și-nțelepți;
Invățați-i, mame, crâncen să urască
Pe acei ce-s dușmani oamenilor drepți.
Să iubească versul, să iubească struna
Ce-i curat în lume, ce e nou și viu;
Cât sunt mici să-nvețe a urî minciuna.
Astea nu se-nvață când e prea târziu.
Să iubească țara, pentru ea să sară
La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.
Învățați-i, mame, dragostea de țară
Ea cuprinde toate-acestea la un loc.
Ea să le sclipească-n licărul pupilei,
Să le crească-n suflet blândă ca un spic.
Să se teamă poate de rușinea zilei
Când ar ști că țării nu i-au dat nimic.
Dacă toate astea fi-vor învățate,
Restul o să vina de la sine-apoi
Și-au să se-mplinească visurile toate
Ce le-ați pus într-inșii, mame scumpe, voi.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bărbatul fără femeie

Bărbatul fără de femeie
E-un templu ce-i lipsit de zeie,
Biserică făr de altar,
Un preot ce-i lipsit de har.

E stupul fără de regină
Și pomul fără rădăcină;
E o grădină fără flori,
O față fără ochișori.

E-un corp lipsit de inimioară
Și-i ca o casă fără scară;
E ca un trup lipsit de suflet,
Ca omul fără de răsuflet.

E casa care n-are uși,
E marea fără pescăruși,
Odaia fără de fereastră,
O goală și umilă glastră.

E ziua fără de lumină,
E sportul fără-adrenalină;
E ochiul fără de privire
Și viața fără de iubire.

E anul fără primăvară,
Arcușul fără de vioară;
E ca toporul fără coadă,
Ca spadasinul fără spadă.

E ca și spicul fără boabe,
Ca bradul fără de podoabe;
E cum e Cerul fără Rai,
Ca un naist lipsit de nai.

E făr de capsă un cartuș,
E oul fără gălbenuș,
O savarină fără frișcă
Și făr de roată o morișcă.

E-o lampă fără de ulei,
Un templu părăsit de zei;
E ca mâncarea fără sare
Și ca Pământul fără Soare.

poezie de din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (9 mai 2022)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Omul bun și omul rău

Omul bun e bun cu toate, și cu bunii, și cu răii,
Și cu cei cu mintea-ntreagă, dar e și cu nătărăii,
Și cu plantele și toate ce le spunem animale,
Orișiunde le-ntâlnește el în calea dumisale.

Omul rău e rău cu răii, însă este și cu bunii,
Și nu știe ce-i fiorul datorat compasiunii;
Ține foc întotdeauna sub cazanul răutății
Și împinge răutatea-n culmea inumanității.

poezie de din Bunătatea și răutatea (12 februarie 2019)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Fiara

Dintre-atâtea mii de fiare
Care sunt pe lumea asta,
Numai omul e în stare
Ca să-și bată azi nevasta.

pamflet de din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (5 aprilie 2014)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Valeriu Barbu

Pomul cu poeme

poate că pomul edenic era plin
doar cu poeme...

pe mulți nu-i bucură pacea
fiindcă nu știu ce-i războiul
pe mulți nu-i bucură sănătatea
fiindcă nu știu ce-i boala
pe unii îi bucură un simplu salut
fiindcă aceștia știu
ce-i singurătatea
și mai sunt cei care
niciodată nu obosesc dăruind fiindcă ei știu
ce-i iubirea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toate au un rost

Ce-i pasă unui biet ciulin
Că nu-i lalea, că nu e crin,
Că pe tulpină e țepos,
Că unii zic că e hidos?

Ce-i pasă unei păpădii
Că nu e floare pe câmpii,
Că parcă crește în zadar,
Că frunza are gust amar?

Ce-i pasă unui om rebel
Că toți se leapădă de el,
Că are-un zel nepotolit,
Că e mereu nemulțumit?

Ce-i pasă zilei de necaz
Că lacrimi mari curg pe obraz,
Că cupa-i plină cu venin
Că-n inimi este numai chin?

În viață toate au un rost
Și pomul strâmb și omul prost
Și cerul negru și posac...
Chiar dacă nouă nu ne plac.

poezie de (4 mai 2022)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Minciuna ateilor că Biblia spune "Crede și nu cerceta!"

"Crede și nu cerceta"
Crede fără-a cugeta,
E-o minciună, dragii mei,
Ce-i scornită de atei,
Pe creștini să îi smintească
Din credința strămoșească.

poezie de din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (12 iulie 2020)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Leul, neavând dușmani naturali, nu-l mănâncă nimeni și moare numai de bătrânețe. Și cum moare? Îi cad dinții și nu se mai poate hrăni, nu mai poate vâna, dar nici să mănânce din ce vânează altul. Și moare ca un bicisnic, mâncat de furnici și de muște.

citat din (2008)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amintiri

Câteodată amintirea-i bună
Și te scaldă-n liniștite ape;
Altădată-i rea ca o furtună
Care-ncearcă sufletul să-ți sape.
Nu mai vezi nici Rai, nici Pomul Vieții.
Au rămas și îngerii, departe.
Bate vântul aprig al tristeții
Sub un cer aducător de moarte.

Ce-i cu tine, Eva? Ce-i Adame?
Vă-nspăimântă deznădejdea firii?
Inima, în felurite game,
Sângeră pe spuza amintirii...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În fiecare zi, soarele găsește câte un om care să merite, ca el, soarele, să-și rotească privirea, urmărind omul, până când unul dintre ei asfințește. De parcă și omul poate fi un soare, iar soarele – o floare care să-și aplece fruntea sau obrazul înspre el.

citat din romanul Ambroise de (iulie 2017)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.
Friedrich Nietzsche

Omul ce caută cunoașterea nu trebuie să știe numai să iubească pe vrăjmașii lui - ci să-și urască prietenii.

citat celebru din romanul Așa grăit-a Zarathustra de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Basic Writings of Nietzsche Paperback" de Friedrich Nietzsche este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -78.99- 47.99 lei.

Viticolă

... vie, sau moartă,
nu se lasă boaba mucegăită
să-și dea zeamă, ce-i scursă că-i spartă,
să pretindă că locu-i să stea, ea, arăcită
și se ține să strice licoare
de ciucuri, ce rabdă
și zile ploioase și crâncen de soare...
ținând să-și dea tot, să nu cadă,
să umple budane din cântec de corzi
și strigă, sfrijita, că ea dă savoare,
seva-și trage din sănătoase origini, de pe jos, nu din lorzi
și poate să dea surogat de valoare
ea, ce-i amestec de coajă...
și-i simt minți în putoare,
ce întind din micelii
să-și facă ciorchini cu alte boabe... hidoase arătare...
e parcă urmașa ce mistic înșeală orice om, pe copii, înhăitată-n înhăitații Irozi.

poezie de (10 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-a-nvățat măicuța mea

Când eram copil la mama,
Eu luam la toate seama,
La ce spune gura ei,
Nu scăpam niciun crâmpei.

Multe m-a-nvățat măicuța,
Împreună cu tăicuța.
M-a-nvățat, cum spune sfântul,
Cu exemplul și cuvântul.

M-a-nvățat ce se cuvine,
Ce e rău și ce e bine,
Ce e viciul și virtutea,
Libertatea, servitutea,

Ce-i credința și păcatul,
Ce-i copilul și bărbatul.
M-a-nvățat ce-i omenia,
Ce e cinstea și hoția,

Să nu-nșel și să nu fur,
Și să nu comit sperjur.
M-a-nvățat măicuța mea
Ce să fac când lumea-i rea,

Bunătatea și morala,
Să îmi recunosc greșeala,
Să nu fiu răzbunător,
Ci om bun și iertător,

Să nu fiu invidios,
Să nu am obrazul gros,
Să nu mint, să nu bârfesc,
Să nu beau să mă-amețesc.

M-a-nvățat măicuța mea
Să fiu demn, nu o lichea,
Să nu fiu un ticălos,
Ci om bun și credincios.

poezie de din Părinții și copiii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (3 februarie 2019)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!