Bujorul îndrăgostit

A înflorit bujorul şi asta-i foarte bine,
Cam două săptămâni, m-a aşteptat pe mine,
Să pot ajunge iar în crângul de pe deal,
Să văd cum înfloreşte bujorul ideal!

Şi am ajuns din nou, padurea-i înverzită,
Iar eu alerg pe drum, sunt tare fericită
Şi după dealu-acela cu crestele de piatră,
E o poiană verde ce cântă si m-aşteaptă!

Mai fac un pas pe drumul ce duce în poiană,
De jos, un gândăcel îmi face semn, mă-ndeamnă,
Să mă grăbesc spre locul în care, fericit,
M-aşteaptă un bujor, uşor, îndrăgostit!

Şi mare-mi fu mirarea, când, după creasta mică,
Văd un bujor ce parcă, se-nclină, se ridică,
Sfios, mă-mbrătişează, pierdut printre petale,
Iar eu, printre săruturi, îţi simt obrazul moale!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de bujor

Râde-nflăcărat bujorul,
Ard iubirile nestinse,
În petalele încinse
Liniştit pâlpâie dorul.

Cu aripile destinse
Fluturii îşi opresc zborul,
Râde-nflăcărat bujorul,
Ard iubirile nestinse.

Fetele de dor cuprinse
Inimii deschid zăvorul,
Înfocat li-i obrăjorul,
În iubirlle aprinse
Râde-nflăcărat bujorul.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşiră macii în poiană

Roşiră macii în poiană,
Când printre ei s-a furişat,
Zâmbind sfios, o fetişcană
Cu sufletul neîntinat.
E zâna lor, fără prihană,
Veghind la efemerul pas,
Ce semn le face, a dojană
Şi gândul îl răsfrânge-n glas.
Toţi macii răsfiraţi pe-aiurea,
Ca străbătuţi de reci fiori,
Aşteaptă-n poala ei securea,
Ce curmă viaţa lor de flori.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bujorul alb

M-am oprit,
cu picioarele înmuiate
într-un nor,
cum ar fi cel de vată,
masiv ca infinitul,
rece ca piatra.
Apoi era parfumul
şi respiram peste un tufiş
cu petale de bujor alb,
Eram mică şi visam
la lumina ochilor tăi.
M-am trezit
şi eram alaturi de tine
lângă o tufă cu bujori albi.

poezie de Eugenia Calancea (29 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă-n dor

Port iubirea printre stele
Înspre-o inimă iubită,
Sufletul de patimi grele,
Plânge-n lacrima grăbită.

Dragostea... mă-ncolăceşte
În petale reci de floare
Şi-n bujorul ce-nroşeşte
Buze dulci, c-o sărutare.

Şi în dar, iubire, iată,
Pică flori de liliac
Peste trup nebun de fată,
Ce m-aşteaptă lângă lac.

Printre vise, clipa trece
Ca o vrajă-nlănţuită,
De cristal e ochiul rece,
Mereu, liniştea-i grăbită.

Du-mă-n dor, acum, iubire
Şi prin iarba-nrourată,
M-ai legat cu mii de fire,
Eşti a mea, iubito, toată.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntorc în copilărie

Mă-ntorc în copilărie mai des decât aş vrea,
Pe drumuri prăfuite mă prind iar de o stea...
Alerg fără de ţintă pe străzi necunoscute,
Prin alte primăveri şi alte ierni pierdute.

Mă-ntâmpină salcâmii cu ale lor cutume,
Cu flori ce-mi cad pe umeri, zburdalnic şi nebune,
Nu sunt aceleaşi flori, dar parcă m-ar cunoaşte
Şi simt cum sub salcâm o altă zi se naşte...

Pe drumul care duce spre firul mic de apă,
Simt paşii cum îmi zboară cu amintiri în talpă,
Iar când ating cu mâna apusul blând de soare,
Îmi pare că sunt veşnic în muta înserare...

Parfumuri mă-nconjoară venind din alte timpuri,
Îmi mângâie mirosul, se pierd în anotimpuri,
Iar când tarziu, în noapte, mă-mpiedic printre crengi,
Simt cum mă leagă timpul şi-aştept să mă dezlegi...

poezie de Marilena Ion Cristea din O barcă de salvare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea

Sunt fericită.
sunt fericită şi spun asta cu voce tare,
din ce în ce mai tare,
ca să mă conving;
vârcolacului i-au căzut dinţii
în palma mea mică,
mie
mi s-au ivit din nou rădăcinile negre
de sub vopseaua roşie,
sub care m-am ascuns, când credeam că
asta va însemna resetare şi nu a fost,

sunt fericită de parcă
aş fi pe tratament, totuşi sunt lucidă
şi e ciudat
când în jur toţi parcă
stau în cerc
cu mutre posomorâte
ca la funeralii,

dar
eu sunt fericită
şi fluier
şi ţopăi
prin păduri radioactive şi cartiere industriale,
printre reziduuri comuniste,
prin foste gări
imperialiste
şi tu eşti fericit
ca un ţânc care a dat de o acadea uriaşă,
multicoloră,
hipnotizantă.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafir ce înfloreşte pe obrazul meu

Un trandafir înfloreşte pe obrazul meu,
dacă mă săruţi,
iar eu mă uit la tine
şi te văd printre petale,
mi-e teamă să nu mă rup.
Privirea ta e un foc,
ce se ridică dintr-o bruscă mişcare
şi mă gândesc la viaţa lungă a trandafirului,
aşteptând fără suferinţă,
pentru a deveni etern.

poezie de Eugenia Calancea (7 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea de la zece

Liniştea de la zece
vine şi trece mai departe
prin aerul rece.
Pleacă şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.
E caldă,
tăcută,
cu aripi cusută...
Doar e de la zece
şi trebuie să urce, să adulmece,
să se strecoare printre ghivece,
să nu se împiedice, să nu se înece
în marea de gânduri întâlnită în drum
de la începuturi
şi până acum...
La mine poposeşte mai mult
căci ştie că mă feresc de tumult.
Mă înconjoară ca un pled de lână pufoasă
mă face să mă simt bine în casă,
aproape că mă copleşeşte
cu atenţia-i insistentă,
aşa de mult mă iubeşte...
De multe ori o trimit la plimbare,
dar nu vrea să plece,
stă cu mine pe margini de suflet
şi-mi îngână în tăcere un cântec,
mă atinge din când în când,
vrând parcă răspuns,
mai ales atunci când dau semne de plâns...
O atingere moale, uşoară,
parcă ar fi a unui alt suflet
ce zboară,
căutându-şi şi el liniştea
şi din pură întâmplare,
a ajuns tocmai în casa mea.
Liniştea de la zece
vine şi trece,
trece şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea zboară, Floare-nfloare

Chipul tău m-a surprins,
M-a uimit privirea ta,
Nu pot uita chipul, când te uiţi la mine,
Te văd tot mereu zâmbind,
Când eşti lângă mine,
Chiar şi când nu sunt îndrăgostit de tine.

Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îţi răspund la întrebare...
"De ce eşti tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"

Eşti un înger pentru mine,
Aş vrea să te am lângă mine,
Să îţi văd chipul zâmbind,
Când eşti lângă mine,
Simt fluturi în stomac,
Şi simt că am sa mor,
De dragostea şi iubirea ta,
Care o porţi mereu cu tine,
Simt o adiere în sufletul meu.

Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îţi răspund la întrebare...
"De ce eşti tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"

Şi simt că te doresc...
Şi aş vrea să fi a mea....
Pentru că Te iubesc,
Şi eşti totul pentru mine...
Şi nu pot să trăiesc fără tine,
Sunt singur fără apărare,
Când eşti lângă mine,
Simt că sunt apărat de iubirea ta...

Şi îţi spun....
Că.... Te iubesc.....

poezie de Mihaela Blars
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VERDE!!!

Din pământul reavăn, moale,
Printre frunze putrezite,
Periuţe înverzite
Şi-au scos colţii triumfale.
¤
Şi-au văzut în jur, pe vale,
Albe şi neprihănite,
Tot din pământ nou ivite,
Cupole cu trei petale.
¤
Iar mai jos, pe deal, la poale,
Viorele-n mov gătite,
De soarele cald zorite,
Din frunziş dau să se scoale.
¤
Pe lujeri urcând agale,
Furnicuţe pricăjite
Muncesc neprecupeţite,
S-adune gustări frugale.
¤
Sub frunzişul cald şi moale,
Bondari cu aripi zburlite
Umblă după saprofite,
Delicioase trufandale.
¤
Iar de sus din lumi astrale,
Sfântul soare le transmite
Raze calde, aurite,
Printre frunze şi petale.

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Onoarea de-a vă cunoaşte (1)

Bujorul înflorit chiar pe obraz
e cea mai gravă circumstanţă
însă îngăduiţi şi-acest extaz
să vă admir de la distanţă

E cea mai gravă circumstanţă
să fii poet în timp de criză
când doar prostia-i în vacanţă
tu eşti mereu parcă în priză

Să fii poet în timp de criză
hai îngăduiţi şi-acest extaz
să fie poezia cea din urmă miză
bujorul înflorit chiar pe obraz

Nu-i cea mai gravă circumstanţă
să fii cu cerul în balanţă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 septembrie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă iese soarele

Dacă iese soarele,
O să-mi strâng covoarele,
Şi-o să le duc la derea,
Cât mai este viaţă-n ea!

O să am cam multă treabă,
Fiindc-o să le car în roabă,
Pe un drum, împleticit,
Drumul meu spre... infinit!

Colo-n vale-ntr-o vâlcea
Se afla dereaua mea!
Un fir limpede de apă
Care, printre pietre, sapă...

Un fir de apă, subţire,
Ce-mi intr-adânc în simţire,
Printre malurile verzi,
Pe care, de vrei, le vezi...

Pe potecile prea mici
Pentru paşii de pitici,
Dar lungi, bătute de ploi
Şi picioarele de oi...

Pe o piatră foarte mare,
Albă şi strălucitoare,
Pun covorul pe lungime,
Dar şi sufletul din mine...

Roşie ca o văpaie
Şi cu peria de paie,
Spăl covorul casei mele,
De păcate şi de rele...

Şi strângându-l mult în spate,
Îl storc de relele toate,
Să se ducă mult la vale
Printre picioarele goale...

O să am cam multă treabă,
Fiindcă-l pun din nou în roabă,
Şi mă-ntorc pe-acelaşi drum,
Plin de apă şi săpun...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

bujor de iarnă -
obrazul copilului
după ninsoare

haiku de Elisabeta Luşcan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântecul descrisului la stea

Patruzeci de sfinţi
ce-aşteptaţi smeriţi
la schit din poiană,
unde nu e iarnă,
fierbinţi lăcrimări
din mii lumânări,
lăcrimări de ceară
la slujbă de seară,
când sunt pomeniţi
cei nespovediţi,
la priveghere,
ceas de tăcere,
când până la mine
s-aude cum vine
pasul greu din cer,
îngerul stingher
frângând câte-o viaţă
înspre dimineaţă.

În nisip de stele,
luna printre ele
stă împotmolita
de vrăji împietrită,
planete sinistre
vâslesc înainte.

Patruzeci de sfinţi
ce-aşteptaţi smeriţi
la schit din poiană,
unde nu e iarnă,
aprindeţi tăciunii
rupând vrajă lunii-
fire de mătase,
din raze sunt trase,
pe ele coboară
câte-o stea fugară
atunci când mai moare
un împărat mare.

Rugaţi pe Slăvitul
să-mi vină Ursitul
în zi de Florii,
când, peste câmpii,
cerul greu de floare
plouă cu petale.
Iată, El să vină
şezând pe asină,
alături de-un mânz
să vină la prânz,
petale în zbor
să-I facă covor,
unde să păşească
slava Lui cereasca.

Răsări soare mare,
răsări sfinte tare,
nouăzeci de raze
să mă lumineze:
două la sprâncene,
două între gene,
restul dintre ele
să se facă stele,
să-mi fie cunună
în noapte cu lună …

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea

Visul meu de tinereţe,
A fugit întâmplător
Şi-a ajuns la bătrâneţe
Într-un loc încântător.

A ajuns într-o pădure,
Verde, tainică, înaltă,
Unde sunt copaci şi mure;
Toată lumea-i laolaltă.

Copacii înalţi ţineau discursuri,
Unor mititei stejari,
Iar iepuraşii dădeau concursuri
Parcă ar fi fost şcolari.

Padurea-i vie. E-o agoră,
Unde-s altfel de fiinţe
Aş sta cu tine înc-o oră,
Să-mi zici micile-ţi dorinţe.

Vântul cugetă-ntre frunze,
Ca un ilustru gânditor,
Iar pădurea printre buze
Simte-auzul de topor.

Şi cum vine tăietorul,
Ca să-i fure lemnele
Dă el tare cu toporul,
Spintecându-i crengile!

Vântul cugetă mai tare,
Parcă bate, aşa cred,
Pădurea femeie-mi pare;
Chinuită de-un blestem.

Că de fiecare dată
Cine iese, cine vine,
Tot îi ia câte-o bucată
De ce oare, oare cine?

Mai un lemn, o buturugă...
Omul duce, ia ce poate,
Iute lacrimi o sa-i curgă,
Căci ajunge ea pe moarte.

Parcă un fior se plimbă,
În al meu suflet chinuit,
Şi ceva parcă se schimbă,
Oare, codru-i bântuit?

Tu, padure minunată,
Eu mă simt cam "vinovat"
Că aer lin mi-ai dat odată
Şi eu nu te-am ajutat.

Am uitat să-ţi preţuiesc
Al tău veşnic aur verde
Şi să-ţi spun cât te iubesc
Totuşi oare, tu m-ai crede?

Nu mai plange, scumpa mea
Ce-ai dat lumii mari, o viaţă
Ce să-ţi zic sfinţenia ta,
Decat să ai numa'speranţă

Să fii mândră ca şi luna,
Iară timpul o s-oprească,
Iar vântul bate'ntr-una
Şi fruntea-ţi înverzească!

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara alerg pe străzile oraşului, fac cercuri prin parcul Cişmigiu, sunt printre oameni, şi mă grăbesc tot timpul, adică mă prefac ca mă grăbesc undeva. Iar în funcţie de cum se grăbesc oameni, ma grăbesc şi eu.

citat din Istvan Teglas
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn de carte

astăzi simt fragmentar văd şirul cu întreruperi
în spaţiile goale iluziile mele supravieţuiesc
neputinţei de a vedea mai departe de
capătul unui gând ce mă biruie
ca o compensaţie îmi aşez fotoliul aproape de mal
în apă văd mai bine cum apune soarele peste aripile păsărilor
numai că această apă mare nu e marea neagră
ci o cameră de bibliotecă
plină cu cărţi între care golurile nu şi-au găsit loc
aici nu se face niciodată nici seară nici noapte
nici zi este numai dimineaţă

nici gâştelor săbatice nu le trebuie
lumină artificială
ele ştiu pe întuneric
drumul spre locurile îndepărtate şi zboară spre acolo
după ce ziua a devenit mai mică decât noaptea
şi nu-şi mai permit să întârzie
(îţi aminteşti de călătoria lui Nils copilule)
vai după ce-au zburat ce frumos semn de carte
au lăsat pe apele Suediei.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place

Pierdut printre gânduri îmi place să zbor
Spre căi nebătute, cu pasul uşor,
Spre vise măreţe, cu ochii închişi,
S-adulmec poteca plină de irişi;
Să-ncerc să te caut ca să te ating
Căci dorul de tine eu caut să-mi sting;
Să-ncerc să fac umbră pământului drag
Doar până sufletu-ţi m-aşteaptă în prag.

poezie de Nadia-Cosmina Prigoană
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ningă!

Să ningă peste mine cu săruturi
Necontenit şi să mă troienească,
Ca-ntr-o poiană albă, mii de fluturi,
Iubirea ta, pe mine, strălucească.

Să ningă peste mine cu iubire,
În puritatea-i să mă-nzăpezesc,
Să mă trezească iarăşi în simţire
În primăvara când mă dezmorţesc.

Pe trupul meu, zăpada să se-aşeze
În straturi-straturi, pură şi cuminte,
Neantul alb să mă îmbrăţişeze,
Dac-o putea, fiindcă sunt fierbinte.

Ce tare arde dragostea în mine!
Simt jarul care mi-a hrănit amorul,
Din trupul meu curg aburi către tine,
Iar tu-mi respiri emoţia şi dorul.

Fiindcă mi-e dor să tot îmi ningi săruturi,
Las trupul meu încet să mi-l albeşti,
Din buze desenează-mi flori şi fluturi,
Lăsându-mi urme, ningi şi mă iubeşti!

Când dorm în braţe albe, argintate,
Săruturi să tot ningă dinspre tine,
Îmbrăţişările-ţi să-mi fie cazemate
Iar tu să-mi ningi, cu sărutări, pe mine...

Flori M. Flori )Florentina Mitrică)

poezie de Florentina Mitrică (21 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta-i uşa

Apasă clanţa şi intră-n mine
nu mai gândi de va fi bine
azi, e promoţie în cer:
la două fericiri, primeşti în dar mister.

Iar dacă intri, fă-o cu avânt
rosteşte Tatăl nostru ca un legământ,
din darul fericirii construieşte drum
şi vezi să o trăieşti cât poţi, acum.

Asta-i uşa ce desparte lumi
de o deschizi vom deveni mai buni,
ai grijă totuşi la prag, e înalt să ştii
de când ne-alergam prin livezi şi vii.

Ăsta-s eu, mă deschizi uşor
mă frământ prosteşte, alerg apoi zbor
spre visuri lăsate în Calea Lactee:
- Mă mişcă iubirea, sunt viu deci... Galilee.

poezie de Sorin Şomandra
Adăugat de Şomandra Sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!