* * *

Azi iarba respiră frumos,
tu ai lăsat pe ea urme de aripi
pe care eu le sărut
ascultându-mi inima cum bate,
închisă în pumnul lui Dumnezeu...
Ce dragi îmi sunt sânii tăi,
clipesc ca o primăvară abia născută,
iar gura îmi pare o verighetă decupată din rai,
după ce a fost sărutată de sfinţi...
Femeie, nu ţi-e îngăduit să mori, fiinţa ta încă miroase a copilarie
şi fructele ei abia prind a se coace!
Cu tine, ţărâna trupului meu e tot mai dulce,
iar timpul îmi trece prin sânge, fluierand,
ca un vagabond rătăcit în ploi.
Tu îmi eşti veşnica cină de taină,
paharul de vin sorbit înainte de moarte
şi spicul de grâu din rugăciunea
pe care o voi spune
la intrarea fiecărui vis cu tine,
unde îmi vei fi ca o pâine neînceputa...
Femeie, nu ţi-e îngăduit să mori, nu poate nicio lacrimă să te plângă,
cât timp iubirea mea din tine se hrăneşte!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, nu ţi-e îngăduit sa mori!

Doamne, în mâna dreapta ţin un înger,
ce mă scrie cu vârful de aripă apăsat.
Din vene, nu sânge, bulbi de stele îmi curg,
semn că cerul cândva din mine a muşcat...

Cuvintele mă-ncalţă în opinci de iarbă
şi inimii îi poruncesc să nu se dea bătută,
atunci când moartea îşi ascute gheara,
vrând cu orice preţ din ea să-şi facă o lăută.

Parcă sfinţii ar fi zdrobit toti macii în picioare,
de aceea simt în mine o altfel de cerneală:
un roşu ca şi stropii scurşi din crucea
ce s-a ridicat un curcubeu în ochiul cel de smoală.

În fie ce poem îmi cos o rochie de mireasă,
visând la mirele ce are-n pază câmpia de bujori...
Doar el îmi retrăieşte viaţa- durerea o alungă,
strigând-n mine: "femeie, nu ti-e îngăduit să mori"!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, poemul meu

Tu, poemul meu, îmi creşti sub piele
şi îmi cânţi în fiecare dimineaţă
la ora când Dumnezeu
trece prin ochii mei desculţ...
Îmi beau cafeaua cu tine
până la ultima înghiţitură,
apoi, îmi iei inima în palme
şi eu îti sărut buzele,
simţind cum sângele îmi musteşte-n cuvinte
ca rugăciunea în călugări,
îmi trezeşti teii de sub tâmple
într-un râs limpede de copil
şi mă înveţi cum să dansez pe apele
din care îngerii culeg luna.

Tu, poemul meu,
mă înfiori la fiecare foşnet prin carne,
iar de când timpul nu-şi mai trece coasa
prin iarba ta înaltă
nu mai dezbrac rochia de mireasă,
în care mă descompun în păsări.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezbracă-mă de moarte

Îmbracă-mă cu tine,
îmbracă-mă frumos
în pielea ce-ţi miroase
a îngerii tăvăliţi în rouă
şi clipele de jar
ce trec prin timpul amorţit
să-mi lase-n ochi o urmă,
aceea care învie
prin tâmpla cerului din sânge,
o înfiorare,
un ţipăt de cuţit...
Îmbracă-mă în viaţă,
în zale de lumină
ce râd pe miriştea din suflet
când Dumnezeu sădeşte
sămânţa de poem.

Dezbracă-mă de moarte:
mai bine fluture presat
în cartea ce scânceşte!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi creşte iarba sub piele

Tu nu poţi să mă rupi din tine,
e ca şi cum ţi s-ar îneca cuvintele în propriul sânge...
Eu... te-am zidit biserică în inima mea
şi fiecare parte a trupului mi
se umple cu câte un înger,
doar buzele mele sapă
să ajungă până la tălpile raiului.

În fiecare dimineaţă
mă trezesc un copil în tine
şi atunci când vreau să-ţi cuprind umerii,
brusc îmi creşte iarba sub piele,
îmi aminteşte că sunt o femeie,
aceea care a alăptat anotimpurile,
până la ultima pasăre ieşită din ou.

Nu putem să ne rupem unul de celălalt,
ar ploua cu răni peste tot
şi s-ar usca pâinea din poemele noastre,
iar timpul ne-ar îmbraca în cămaşa lui de jar,
aruncându-ne ca pe o batistă albă în calea sfinţilor
cu o ultimă sărutare pe ea...
Nu, nu putem să ne rupem,
prea frumos s-a întins curcubeul
în noi...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te iubesc, femeie!

Cum blânda dimineaţă
Îşi flutură iubirea
Peste copaci în floare,
Cum păsări cântă-n codru
De dragul primăverii,
Eu cânt iubirea-n taină
De dragul tău femeie!
Prin vene-mi curge lavă
Cu muzica dorinţei,
În suflet ard în torţe
Nemuritoare patimi
Şi râd de fericire,
De tine, ochii lacomi.

Eu te iubesc femeie,
Până şi gându-n noapte
Ţi-l mângâi în tăcere
Să nu stârnesc izvoare
Neliniştite-n tine.
Să nu-ţi cuprindă visul
Străine năluciri
Să tulbure fiinţa
Şi-n somn, să mai suspini.
De-ar fi s-o faci vreodată
Să fie doar, de... dor,
Ascuns adânc în suflet,
De mine, până mor.

Eu te iubesc femeie
Ca ploaia cea de vară
Pe care eu, pământ,
Cu sete o aştept,
Să-mi răcoreşti ardoarea
Ce-o am când nu-s cu tine,
Să fericeşti ţărâna,
Din care sunt făcut.
De n-ai fi fost, femeie,
Te-aş fi zidit din mine
Din inimă-scânteie,
Cu lacrimă şi lut,
Dând viaţa mea, tribut.

poezie de Angelina Nădejde (30 iunie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda din ceasul oprit

Mă taie cuţitul durerii, mult prea adânc
sub tâmplele albe ale mamei, visele tac,
doar cucuveaua cântă în voie, neînţeleasă de nimeni,
iar tu, în trifoiul cosit, îmi faci un iatac.

Sub cearcănul nopţii, doar paşi de îngeri
mă trec ca secunda fugită din ceasul oprit...
Spune-mi de colţul de viaţă păstrat pentru mine
şi pâinea, frumos dospită, mirosind a mărgărit.

Am palmele arse, rugăciuni înălţate
trecut-au prin ele, ca păsări prin ghemul de nori;
şi-n timp ce sărutul îmi reînvie buzele uscate,
aud o voce: " trăieşte, nu ţi-e îngăduit să mori!"

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Femeie, nu ţi-e îngăduit să mori!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lună înflorită

Ce linişte de seară e în noi,
ce umbră dezgolită,
genunchii râd în desfătare
şi luna-i toată înflorită.

Prin a trupului chemare
mâna ta parcă m-ar scrie,
doar jăraticul din sânge
e început de simfonie.

Cât de paşnică e iarba,
fiind păscută de acei cai
care uneori se-aud
nechezând frumos în rai.

Ay, de pe buze curge mierea
când sărutul mi-l închegi,
iar cu genele-ţi de stele
gleznele tu mi le legi.

Râd cu inima la tine
şi cu sânii dezmierdaţi,
îmi devori zăpada clipei
şi-apoi din nou mă-nalţi.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi pielea îmi miroase a cafea.
Primăvara îmi spune că sunt la fel de frumoasă,
iar timpul s-a grăbit cu cei 50 de ani,
pe care i-a aşezat într-o vaza de lut
şi eu îi privesc ca pe nişte cireşi încăpăţânaţi,
ce încă ţin la florile lor.

50 de file se aud foşnind prin mine,
toate trecute prin mâna lui Dumnezeu...
50 de ani fărămiţaţi şi prelinşi
printre dinţii firavi ai ierbii.

Azi pielea îmi miroase a flori de salcâm...
Eşti îngerul lipit de inima mea,
Iar timpul râde în mine
ca o fâşie de soare în fereastră...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi pielea îmi miroase a cafea.
Primăvara îmi spune că sunt la fel de frumoasă,
iar timpul s-a grăbit cu cei 54 de ani,
pe care i-a aşezat într-o vază de lut...
şi eu îi privesc ca pe nişte cireşi încăpăţânaţi,
ce încă ţin la florile lor.

54 de file se aud foşnind prin mine,
toate trecute prin mâna lui Dumnezeu...
54 de ani fărămiţaţi şi prelinşi
printre dinţii firavi ai ierbii.

Azi pielea îmi miroase a flori de salcâm...
Eşti îngerul lipit de inima mea,
Iar timpul râde în mine
ca o fâşie de soare în fereastră...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia mea de lapte dulce

Femeia mea eşti tu,
îţi sărut tălpile
cu urme pe ele,
parcă ai fi călcat rugul de mure
de curând coapte.
Mi-e drag să îţi miros
cămaşa de noapte,
mi se pare că toate primăverile
s-au tăvălit prin ea,
femeia mea de lapte dulce,
atât de suav
luna îţi alunecă pe coapse,
de dragul tău
nici timpul nu mai trage din pipă.

Femeia mea, filă neruptă din calendar,
cum oare poţi preschimba un şarpe
în flaut
şi-apoi să cânţi la el mai ceva ca Marsias?
Spune-mi ce ar fi lumea asta
fără mâinile tale,
fără ochii tăi,
fără inima ta,
fără pântecul tău născător de vieţi?
Ce aş fi eu fără tine?!

***
Ah, din locul acelei coaste lipsă,
răsare soarele în fiecare dimineaţă,
abia am putut murmura,
sub apăsarea sărutului tău,
omule drag!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Birjarul femeii ce-mi scrie în carne

Dimineaţa
când îi apare un rid
e cea mai frumoasă
cămaşa de noapte
îi miroase a primăvară
şi abia aştept
să beau cafeaua făcută de ea
e un altfel de preludiu

la prânz zăresc soarele
între sânii ei
îmi spun că
e cel mai profund spectacol al vieţii
din care n-aş mai pleca

iar seara
cu luna în loc de masă
ne aşezăm la cină
zâmbetul ei
mi-e felul principal
apoi nici nu mai ştiu
când coboară noaptea
mă trezesc ca după o călătorie prin rai

şi sunt cel mai fericit
ca am fost birjarul femeii
ce-mi scrie în carne
cu unghia de la degetul mic
toate emoţiile ei...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

Femeie, eşti o lacrimă pe geana zării,
În sufletul copiilor eşti o scânteie;
Tu ai în inimă luminile visării,
Când tot asculţi o-ncântătoare melopee.

Eşti raza lucitoare ce ne luminează
Şi inima şi sufletul arzând de dor...
Când versurile toate-n mintea ta vibrează,
Spre tine se îndreaptă scumpul tău odor.

Eşti mamă bună şi soţie iubitoare,
Tu te îndrepţi întotdeauna spre credinţă,
Alături de familia ta eşti răbdătoare
Şi inima ţi-e plină de bunăvoinţă.

Femeie, eşti născută din iubire mare
Şi ai tăi dragi părinţi în braţe te-au purtat,
Iar sufletul ţi-e plin de binecuvântare,
Că şi copiii de speranţă n-au uitat.

Eşti floare simţitoare şi înmiresmată,
Te mlădiezi în adierea vântului
Şi te înalţi spre soare ca o nestemată,
Când vezi verdeaţa ierbii şi-a pământului.

Tu te îmbraci, mereu, în haina-nţelepciunii...
Eşti minunată-n colţul tău de verde rai;
Când te apleci spre frumuseţea rugăciunii,
În suflet dragostea pentru copii o ai.

Femeie, în această viaţă eşti Lumină
Iar inima de binecuvântare-i plină...

poezie de Bombonica Curelciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să simţi o femeie

Te privesc cu mâinile,
Prin atingeri.
Alunec pe tine încet,
Cu ochii închişi şi te caut.
Mângâiere după mângâiere.
Pielea ta fină şopteşte,
Iar eu o ascult.
Îmi spune o poveste,
Povestea ta.
Îmi pui un deget pe buze...
Să tac...
Până şi respiraţia mea ţi se supune.
Eşti altfel... exişti dinspre interior
Înspre exterior şi încep să înţeleg
De ce ceilalţi sunt orbi, de ce nu te văd.
O femeie se simte, nu se priveşte.
Nu tu o mângâi pe ea, ci ea se lasă mângâiată de tine.
Abia atunci începi să înţelegi ce simţi.
Îi simţi sufletul, emoţiile, iubirea.
Abia atunci realizezi că ea te mai naşte o dată...
În acele clipe devii, în sfârşit, un bărbat.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În rochia de cuvinte,
tu eşti un munte,
cel mai frumos,
locul în care îngerii
se întâlnesc
ca să îmi facă în ciudă
că ajung primii la tine,
adorându-ţi sânii,
demni de cel mai frumos poem...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picătura de rai

De când te-am găsit,
fiecare cuvânt al meu
e ca o sărbătoare
despre care păsările
vor vorbi în limba lor
până va curge din tine
picături de rai,
cu gust de strugure copt.

Când plouă frumos,
cântă o cruce în mine
de nimeni ştiută,
iar buzele aşteptării
aproape că ard,
rupând scoarţa dulce a nopţii,
în care gângură luna
precum un copil cu aripi de lapte.

Nu ştiu cum se face,
doar ochii tăi
pot trece prin talpa de cer
ca să ajungă la mine,
tocmai când iarba adoarme
cu inima mea prelinsă în braţele ei.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am să strâng în braţe iarba
ca şi cum te-aş strânge pe tine,
lumina din ea va tresări ca un copil în somn
şi eu voi merge mai departe pe drumul meu,
având grijă să-mi crească frumos aripile,
ca să te pot iubi din plin cu ele...

Miros de iasomie şi cioburi de cer,
ca un semn, într-o carte abia născută...
Numai tu vei afla când visul din icoană
îşi va face semnul crucii,
iubindu-ne într-o profundă tăcere...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prin tine văd,
iubesc şi râd,
simt cum sângele
mă arde toată,
că abia respir,
strigându-te pe nume,
în timp ce dragostea
taie-n mine o poartă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu faci niciodată o femeie să plângă...

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că ochii ei sunt făcuţi să te privească cu drag,
Când vii acasă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va uita să-ţi mai zâmbească;
Îşi va pune pecete gurii şi nu va mai putea rosti,
Cuvinte de dragoste.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că-i vei ucide visele;
Iar daca visele mor, îi va fi greu sa trăiască
Fără speranţă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că -i vei răni inima;
Iar inima ei este făcută doar pentru iubire....
Pentru copiii ei şi pentru tine.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va privi prea des către moarte;
Şi-i va muri mai intâi sufletul apoi trupul....
Atunci, vei dori să-i auzi paşii venind către tine.
Iţi va fi dor de zâmbetul ei şi de cuvintele de dragoste...
Dar ea va fi atunci mult prea departe de tine...

poezie de Angelina Nădejde (1 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar voi trece

Mă zbat să scap
din ochiul tău de jar,
căci prea vânat mi-e sufletul
de un timp încoace;

zadarnic îmi săruţi
arsura de pe tălpi,
voi trece iar prin iarba
în care Dumnezeu
sparge lacrimi într-un clopot;

sunt maci presaţi pe cer
sau amurgul
e pătat de sânge?

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia izvorul vieţii

Femeie, când mă uit în ochii tăi,
Văd cerul plin cu stele,
Femeie, când ascult cum bate inima ta,
Văd viitorul vieţii mele.

Femeie, când eşti departe,
Sufletul mi se aprinde de dor.
Când eşti lângă mine,
Dorul mi se preschimbă în amor.

Femeie, când sărut mâinile tale
Albe ca miezul pâinii,
Atunci înţeleg că tu eşti
Speranţa mea în ziua de mâine.

Căci fără tine, femeie, lumea ar părea
O frunză bătută de vânt,
Dar cu tine e ca o grădină a raiului,
Unde îngerii niciodată nu plâng.

poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!