Fără finalizare

Aşa-mi vine câteodată
Când am mintea tulburată,
Să beau ceai de ayahuasca,
Să dau de pământ cu basca,
Să vreau totul să se încheie,
Să te strâng de gât, femeie,
Şi într-o toană ticăloasă
Să dau iute foc la casă,
Să-mi scriu singur epitaful,
Să mă spânzur cu cearşaful.
Dar când număr pân' la zece,
Toată tulburarea-mi trece.

poezie de Octavian Cocoş (25 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi aşa-mi vine

din când în când să te
donez unui muzeu
de minuni în viaţă
îmi eşti dragă de-mi
vine să te cioplesc în piatră
şi să te acopăr cu cel
mai abject sărut dat de-un păcătos
o să umbli împăturită-n
deznădejde şi minciună
şi aşa-mi vine de multe ori
să te învălui-n mii de straturi
foiţe de ciocolată
şi să mă transform
într-o languroasă langustină
aşezată lângă o lămâie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

La bodegi, terase, cârciumi,
Pe căldură sau răcoare,
Unii beau de bucurie,
Alţii beau de supărare.
Unii au rachiu pe masă,
Ţuică, bere şi cu vin,
Alţii whiskey, coniac, vodcă,
Şi, mai rar, câte un gin.
În această bucurie
Şi tristeţe generală
Sunt puţini aceia care
Beau doar apă minerală.
Ei nu sunt nici trişti, nici veseli,
Dar se-amuză câteodată
Când văd că la altă masă
Se bea numai apă plată.

poezie de Octavian Cocoş (4 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

Când eşti iute la mânie,
Şi-arunci vorbe fără rost
Sau te porţi cu josnicie,
Oare eşti deştept sau prost?

Dacă lumea-i ticăloasă,
Te jigneşte pe nedrept,
Însă ţie nici nu-ţi pasă,
Oare eşti prost sau deştept?

Cine ştie ce înseamnă
Să fii prost, să fii deştept
Acela, de bună seamă,
E un mare înţelept.

poezie de Octavian Cocoş (28 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte pentru fiul meu

Când va trece timpul, cu bune sau rele,
Şi tu vei ajunge ca un mare zeu
Zburând toată ziua numai printre stele,
Să cauţi pe-acolo şi sufletul meu.

Şi să iei cu tine în a ta rachetă
Când vei sta la manşă pe fotolii moi
Ca o amintire, poate desuetă,
Poza aceea-n care suntem doar noi doi.

Iar când ai răgazul, ia-o mai aproape,
Şi priveşte-mi ochii care au murit,
Ca atunci cu lacrimi calde pe sub pleoape,
Să-ţi aduci aminte ce mult te-am iubit.

Însă am speranţa că te vei întoarce
Într-o zi senină iarăşi pe Pământ
Ca să vii la mine, aşa cum se face,
Şi să-mi pui o floare albă pe mormânt.

Şi după aceea, bată-te norocul,
Am o rugăminte şi ia bine seama
Du-te în grabă acasă şi alină-mi focul
Şi în lipsa mea, ai grijă de mama.

poezie de Octavian Cocoş (30 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fiu poet

Vreau să fiu şi eu poet
Ca Bacovia, Coşbuc...
Să mă ştie toată lumea
Peste tot unde mă duc.

Vreau să fac versuri frumoase,
De iubire şi de dor,
Inspirate, armonioase,
Pe-înţelesul tuturor.

Vreau ca cei care citesc
Să se umple de plăcere
Şi să simtă că plutesc
Într-o lume de mistere.

Vreau să am şi o statuie
Şi-n muzeu să am portret
Cine va privi să spună:
"Uite un mare poet!".

poezie de Octavian Cocoş (3 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-aprinde o stea

Ai apărut aşa, de nicăieri,
Ca o frumoasă zână din poveşti,
Ca un zefir al unei primăveri,
Ca un gând bun din sferele cereşti.

Te-ai strecurat în suflet cu avânt
Stârnind fiorul unei mari iubiri,
Cum n-a mai fost nicicând pe-acest pământ,
Cu a ta vrajă blândă din priviri.

Pare un vis sublim, seducător,
Dar totul e aievea, negreşit,
Mă simt precum o pasăre în zbor
Mă-nalţ, plutesc, sunt mândru, fericit.

Şi când pe-aici pe jos, din când în când,
Se naşte o iubire ca a mea
Se duce vestea, iute ca un gând,
Şi-acolo sus, în cer, se-aprinde o stea.

poezie de Octavian Cocoş (19 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să scriu o poezie

Vreau să scriu o poezie
Pe o frunză de copac.
Despre acest miez de toamnă
Cât de mult Îmi este drag.

Vreau să scriu o poezie
Pe un strop de ploaie rece.
Despre timp, care fără milă
Aşa de repede trece!

Vreau să scriu o poezie
Pe palmele tale moi.
Care mă mângâie cu gingăşie
Când suntem în doi!

Vreau să scriu o poezie
Pe o rază de soare.
Care din ce în ce de dupa nori,
Mai rar răsare.

Vreau să scriu o poezie.
Pe ceru-ncărcat de stele,
Să aducă bucurie
De ziua măicuţei mele.

poezie de Vladimir Potlog (9 octombrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

După criteriul "Românii beau ceai, doar când sunt bolnavi", eu sunt Superromânca: beau ceai doar când sunt atât de bolnavă, încât nu pot să-l fac.

citat din Beatrice Vaisman (27 noiembrie 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 1

Când omul va distruge poezia,
Când nu va şti să mai admire-o floare,
Când va uita ce este bucuria
Trăind anost printre calculatoare.
Când trupul lui vigoarea şi-o va pierde
Necunoscând plăcerea senzuală,
Când va uita de pajiştea cea verde,
Tânjind doar după lumea virtuală.
Când totul va fi goană după ştiinţă
Şi luată-n râs va fi teologia,
Când omul va uita de-a lui fiinţă,
Iubind fierbinte doar tehnologia,

Atunci eu sper să fiu în altă lume,
Să beau, să cânt şi să mă ţin de glume.

poezie de Octavian Cocoş (30 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru mama

Aşa cum vrăbiuţa ciripeşte,
Iar ciocârlia cântă-n orice vreme,
Aşa cum guguştiucul gângureşte,
Îmi cânt şi eu amarul în poeme.

Aşa cum ploaia cade ca nebuna
Când norii-astupă zâmbăreţul soare,
La fel plâng ochii mei întotdeauna,
Atunci când gemi şi văd ce rău te doare.

Aşa cum marea este agitată
Atunci când bate vântul cu putere,
La fel şi mintea mea e tulburată,
Că nu pot să-ţi aduc o mângâiere.

Aşa cum în război cel plin de sânge
Priveşte-n sus şi nu-şi pierde credinţa,
La fel şi eu, când inima se frânge,
Mă rog aprins, ştiindu-mi neputinţa.

Şi-aşa cum luna, cu al ei renume,
Apune, dar rămâne între stele,
Şi tu, când o să pleci din astă lume,
Vei dăinui în versurile mele.

poezie de Octavian Cocoş (28 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Când vine Moşul o să-i spun: nu mai deschide sacul tău,
Pătrunde doar la el în suflet şi zi-i că vreau să fie al meu,
Pentru o oră, sau jumate. De mână să îl ţin, să-i simt căldura.
Hai Moşule, tu poţi s-o faci, transformă-i în iubire, ura.

Eu ştiu, tu ai puteri nemăsurate şi vei crea o lume nouă,
În care să mă vadă, să-şi dorească, măcar o dată, sau de două,
Să-mi stea alaturi, să-mi citească versul ce-l scriu acuma,
Pentru el. Hai Moşule, nu mă lua cu gluma,

Că e iubire, nu-i dorinţă ce trece iute ca să vină alte.
Eu nu vreau jucarii ca toţi copiii, nici o carte,
Il vreau pe el, privirea, ochii, gura
Ajuta-mă s-ajung să-i simt căldura.

Nu poţi Crăciunul ăsta? Nici cel trecut n-ai vrut.
Când o s-o faci? La anul? E bine de ştiut,
Că aşteptarea mă sleieşte, puterile se duc pe rând
Si o să mor, drag Moş Crăciun, cu tine si cu el în gând.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece

Dacă numeri pân' la zece,
Zice-se, mânia-ţi trece.
Şeful, cât mi-e de urât,
După "zece"-l strâng de gât.

epigramă de Mihai Teognoste din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea de la zece

Liniştea de la zece
vine şi trece mai departe
prin aerul rece.
Pleacă şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.
E caldă,
tăcută,
cu aripi cusută...
Doar e de la zece
şi trebuie să urce, să adulmece,
să se strecoare printre ghivece,
să nu se împiedice, să nu se înece
în marea de gânduri întâlnită în drum
de la începuturi
şi până acum...
La mine poposeşte mai mult
căci ştie că mă feresc de tumult.
Mă înconjoară ca un pled de lână pufoasă
mă face să mă simt bine în casă,
aproape că mă copleşeşte
cu atenţia-i insistentă,
aşa de mult mă iubeşte...
De multe ori o trimit la plimbare,
dar nu vrea să plece,
stă cu mine pe margini de suflet
şi-mi îngână în tăcere un cântec,
mă atinge din când în când,
vrând parcă răspuns,
mai ales atunci când dau semne de plâns...
O atingere moale, uşoară,
parcă ar fi a unui alt suflet
ce zboară,
căutându-şi şi el liniştea
şi din pură întâmplare,
a ajuns tocmai în casa mea.
Liniştea de la zece
vine şi trece,
trece şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agitaţia minţii

Cine vorbeşte-n capul meu,
O fi Satan sau Dumnezeu,
Ori amândoi, dar rând pe rând,
Îmi intră-n minte şi în gând?

Şi toată ziua trăncănesc
De-mi vine să înnebunesc,
Nici noaptea nu găsesc răgaz,
Că şoapta lor mă ţine treaz.

Vreau să-i opresc, dar în zadar,
E linişte atât de rar,
Mă perpelesc, nu mai suport,
Poate-o să tacă când sunt mort.

poezie de Octavian Cocoş (7 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul iubirii nebune

Când te iubeam ca un nebun
Şi aveam mintea tulburată,
Nu m-ascultai când vream să-ţi spun
Că tu eşti cea mai mândră fată.

Dar regăseam sufletul bun
Pe drumul nostru de-altădată
Când te iubeam ca un nebun,
Dar n-aveam mintea tulburată.

Tot căutam să mă răzbun
Că nu te-am sărutat o dată,
Poteca e demult uitată
Şi-a trecut timpul, ca lăstun,

Când te iubeam ca un nebun.

rondel de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

INIMA ŞI FLOAREA VOR SĂ ÎNFLOREASCĂ ÎNTR-O LUME TULBURATĂ
Inima şi floarea vor să înflorească într-o lume tulburată.
Sus, pe steiuri de granit s-ar naşte albe flori de colţ şi de muşcată
Dacă-n mintea noastră-nceţoşată, o speranţă de mai bine-ar fi,
Toate-acestea se vor împlini când pacea-n lume-i betonată.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potop în derivă

Nu mai scriu, că nu mai ştiu:
Am uitat cuvintele;
Scriu în vis, dar uit ce-am scris:
Beau ca preşedintele!

Numai beau, că nu mai vreau
Să-mi urmăresc ţintele;
Şi pe plac să le mai fac,
Urmându-mi instinctele!

Mi-am lăsat inundat
Locul cu mormintele;
Şi plutesc nefiresc,
Bete, simţămintele,
Albe, osemintele!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (17 mai 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai scriu o poezie

Când mi-este dor de tine,
În liniştea târzie,
Cu lacrimi şi suspine
Mai scriu o poezie.

Sub clar de lună plină
Aş vrea să-ţi simt căldura,
Dar tot ce mă alină
E ritmul şi măsura.

Tânjesc să-ţi aud glasul
Ce mă-ncânta odată,
S-admir cum calcă pasul
Ca rima încrucişată.

În ochiul tău şăgalnic
Să văd tot universul...
Ah, totul e zadarnic
Mi-a mai rămas doar versul.

poezie de Octavian Cocoş (5 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spleen

Sunt melancolic, vreau – nu vreau,
Când văd ce greu trăiesc săracii
Şi beau şi beau şi beau şi beau,
De parcă mă apucă... dacii.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e curgere

Norii trec pe cer
Aşa cum zboară gândurile mele
Aşa cum trece luna printre stele
Şi-n depărtare pier.

Vântul bate lin
Aşa cum simt suflarea ta pe faţă
Aşa cum mă dezmierzi de dimineaţă
Când chipul ţi-e senin.

Valurile aleargă
Aşa cum oamenii se plictisesc
Aşa cum într-o zi se pregătesc
Şi pleacă-n lumea largă.

Timpul se grăbeşte
Aşa cum ploaia cade într-un lac
Aşa cum grâul curge dintr-un sac
Şi viaţa se sfârşeşte.

poezie de Octavian Cocoş (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!