Cântec pentru mama

Aşa cum vrăbiuţa ciripeşte,
Iar ciocârlia cântă-n orice vreme,
Aşa cum guguştiucul gângureşte,
Îmi cânt şi eu amarul în poeme.

Aşa cum ploaia cade ca nebuna
Când norii-astupă zâmbăreţul soare,
La fel plâng ochii mei întotdeauna,
Atunci când gemi şi văd ce rău te doare.

Aşa cum marea este agitată
Atunci când bate vântul cu putere,
La fel şi mintea mea e tulburată,
Că nu pot să-ţi aduc o mângâiere.

Aşa cum în război cel plin de sânge
Priveşte-n sus şi nu-şi pierde credinţa,
La fel şi eu, când inima se frânge,
Mă rog aprins, ştiindu-mi neputinţa.

Şi-aşa cum luna, cu al ei renume,
Apune, dar rămâne între stele,
Şi tu, când o să pleci din astă lume,
Vei dăinui în versurile mele.

poezie de Octavian Cocoş (28 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu eşti lângă mine
Mă doare să ştiu că nu-ţi este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubeşti,
Mă doare atunci când mă umileşti
Mă doare când ştiu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece şi grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ş-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când ştiu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine şi orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poţi să-nţelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.

poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 1

Când omul va distruge poezia,
Când nu va şti să mai admire-o floare,
Când va uita ce este bucuria
Trăind anost printre calculatoare.
Când trupul lui vigoarea şi-o va pierde
Necunoscând plăcerea senzuală,
Când va uita de pajiştea cea verde,
Tânjind doar după lumea virtuală.
Când totul va fi goană după ştiinţă
Şi luată-n râs va fi teologia,
Când omul va uita de-a lui fiinţă,
Iubind fierbinte doar tehnologia,

Atunci eu sper să fiu în altă lume,
Să beau, să cânt şi să mă ţin de glume.

poezie de Octavian Cocoş (30 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e curgere

Norii trec pe cer
Aşa cum zboară gândurile mele
Aşa cum trece luna printre stele
Şi-n depărtare pier.

Vântul bate lin
Aşa cum simt suflarea ta pe faţă
Aşa cum mă dezmierzi de dimineaţă
Când chipul ţi-e senin.

Valurile aleargă
Aşa cum oamenii se plictisesc
Aşa cum într-o zi se pregătesc
Şi pleacă-n lumea largă.

Timpul se grăbeşte
Aşa cum ploaia cade într-un lac
Aşa cum grâul curge dintr-un sac
Şi viaţa se sfârşeşte.

poezie de Octavian Cocoş (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te doare...

Când te doare, eu mă dor,
Cu durerea-ţi mă-nfior,
Ridic braţele-n tăcere
Să-ţi aduc o mângâiere
Dinspre soarele-răsare,
Dintr-o lacrimă de floare...

Când zâmbeşti ard în cuvânt
Zbuciumul de pe pământ
Şi mă rog lui Dumnezeu
Ca să-ţi fiu înger mereu,
Când te doare, să mă dor
Doinei mele din popor...

Ochi trăit pentru ochi scos
Dintr-un lujer de prisos,
Că în limba mea de dac
Toate vorbele au leac,
Când te doare, eu mă dor
Os cu vână din popor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi cânt

Doar tu ai mai rămas, bisericuţă,
în crângul plin de apă şi noroi.
Doar umbra ta se profilează, sfântă,
printre tulpinile arborilor goi.

Din când în când un corb mai trece-n zbor
Deasupra lacului tăcut şi înverzit
Şi arborii se plâng căci frunza lor,
Ce o aşteaptă, încă n-a sosit.

Şi nici un om nu întâlnesc în cale
Iar vântul printre crengi pare că-mi spune:
"Ai fost şi vei rămâne veşnic singur!",
Atât de-nstrăinat mă simt pe lume.

O vrabie îşi ciripeşte gândul,
pe care şi-l uneşte cu al meu:
"Hei, vezi că nu eşti singur în tot crângul!",
îmi strigă broaştele din heleşteu.

Atunci, mă-nvăluie-o lumină nouă,
Simt inima cuprinsă de avânt
şi strig: "Veniţi prieteni! Mie, vouă
Ne este dat s-avem acelaşi cânt!"

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin (26 aprilie 1942)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi sunt limpezi ca lacul liniştit
În zilele când vântul adie abia simţit
Şi sunt adânci ca marea acolo-n depărtări
Unde vapoare albe plutesc spre alte zări.

Ochii tăi sunt paşnici ca mielul alb şi pur
Ce paşte liniştit cu oile în jur
Şi parcă-s nestemate, atât sunt de frumoşi,
Iar râsul tău îi face zglobii şi luminoşi.

Ochii tăi sunt bruni ca ursul din Carpaţi,
Pe care-l vezi atunci când codrii îi străbaţi,
Dar sunt cu mult mai vii decât de obicei
Atunci când chipul meu se oglindeşte-n ei.

poezie de Octavian Cocoş (10 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cand ploaia cade pe sub stele

Când ploaia cade pe sub stele
Şi picuri reci ne ard căzând,
Tu plângi atunci, eu plâng cu tine -
În gând... să nu mă vezi plângând.
Iar dacă ploaia încetează,
Surâsu-ntrezărit pe chipul tău
Alungă norii şi din stele
Dispar ades părerile de rău;
Cu genele-obosite de tăcere,
Cu ochii aţintiţi mereu în carte,
Cu gândul amorţit în regăsire,
Eu sunt aici, tu însă tot departe.

poezie de Carmen Comloşan
Adăugat de Carmen Comloşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia izvorul vieţii

Femeie, când mă uit în ochii tăi,
Văd cerul plin cu stele,
Femeie, când ascult cum bate inima ta,
Văd viitorul vieţii mele.

Femeie, când eşti departe,
Sufletul mi se aprinde de dor.
Când eşti lângă mine,
Dorul mi se preschimbă în amor.

Femeie, când sărut mâinile tale
Albe ca miezul pâinii,
Atunci înţeleg că tu eşti
Speranţa mea în ziua de mâine.

Căci fără tine, femeie, lumea ar părea
O frunză bătută de vânt,
Dar cu tine e ca o grădină a raiului,
Unde îngerii niciodată nu plâng.

poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Aş vrea să mă întrec cu peştii
În ape de cleştar,
Aş vrea să mă înalţ cu păsări
În albastru zbor,
Aş vrea să cânt la cer
Ca Lia ciocârlia,
Aş vrea să fiu iubită
De toţi ca şi Maria,
Aş vrea să fiu din nou
Copil nevinovat,
Să mai trăiesc nemuritoare
Clipe de altădată.
Aş vrea să înţeleg
Izvorul dulce când vorbeşte,
Şi vântul, când este turbat,
Şi în geamuri vuieşte.
Aş vrea să am rochiţe,
Ţesute cu mândre flori de mai
Şi să dansez cu fluturii-n alai,
Aş vrea să înţeleg,
Limbajul şi verdele pădurii,
Aş vrea să fiu copilul
Sălbatic al naturii.
Aş vrea să fiu prietenă
Cu luna şi cu mândrul soare
Căci ele ştiu de dor,
Când inima mă doare.
Aş vrea să pot muta
Măreţii munţi din loc,
Oamenilor să le aduc noroc,
Aş vrea să cânt, să scriu,
Cu-atâta măiestrie,
Şi inima de piatră,
Cântul şi versul să-l mângâie.
Şi câte nu aş vrea...
Dar poate cineva să-mi ia
Dreptul minunii de-a visa?

poezie de Valeria Mahok (20 septembrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu telecabina

Când eşti bătrân şi vrei să urci pe munte,
Să-ţi mai oxigenezi hemoglobina
Te-aşezi la coadă, până ajungi în frunte
Şi iei şi tu frumos telecabina.

O, cât de mare este bucuria
Şi inima începe-n piept să-ţi crească
Emoţii n-ai, căci simţi euforia,
Iar de drumeţi te doare fix în bască.

E minunat să stai într-o conservă
Ce merge suspendată de o sârmă
Te uiţi doar înainte, plin de vervă
Şi eşti precum un căpitan la cârmă.

Însă când bate vântul cu putere
De parc-ar vrea să rupă toţi pilonii
Dacă înainte ai băut o bere
De frică ţi se udă pantalonii.

Şi când cobori, îţi tremură genunchii
Aşa că te târăşti în patru labe
Şi-ţi vine a urla din toţi rărunchii,
Dar te jenezi un pic de Sfinx şi Babe.

poezie de Octavian Cocoş (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă condamnaţi!

Să nu mă condamnaţi atunci când plâng,
Când uneori mai cad pe-al vieţii drum...
Voi nu-nţelegeţi cât de tare doare
Atunci când visul se transformă-n scrum...

Să nu mă condamnaţi atunci când tac
Căci vorbele pot fi de nu gândeşti
O armă ce-i perfidă şi ucide
Încrederea când sincer mai iubeşti...

Să nu priviţi la mine-ntrebători
Când voi căuta răspunsuri printre stele...
Simt inima în piept căutând ceva
Şi voi găsi Lumina printre ele...

Iar dacă nu puteţi să mă-nţelegeţi
Când vă privesc cu ochi înrouraţi
Crezând în pace, dragoste şi viaţă
Să m-acceptaţi dar... nu mă condamnaţi!!!

poezie de Maria Luca
Adăugat de Theo van Beck
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incursiune în suflu poetic

e poezie atunci când doi îndrăgostiţi
umplu universul cu săruturi tandre
e poezie atunci când fluturi fericiţi
dansează cu florile în sublime cadre.

e poezie când marea îmbrăţişează ţărmul
când arborii se fericesc sub ploaia deasă
când copii învaţă să păstreze ritmul
armoniilor vieţii ce-n suflete se lasă.

e poezie între munţi şi susur de izvoare
care se strecoară vesel prin propria matcă
e poezie când roua scaldă petale de floare
şi ademeneşte vântul timpul să-l petreacă.

e poezie curată de la lumini stelare
când luna veghetoare peste pământ se-apleacă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre fericire

Fericirea este atunci când, sufletul tău nu mai plânge.
Fericirea este atunci când, dorul inima nu-ţi frânge.
fericirea este atunci când, împliniri încep să vină.
Fericirea este atunci când, ai libertate deplină.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Când corpul meu se frânge,
când nu mai curge sânge,
când văd carnea putrezind,
când corbii apar plutind,
când hoitul stă sub soare,
când oasele sunt goale,
când ziua încet se trece,
când noaptea vine rece,
când nu se vede-n zare,
când steaua-i căzătoare...

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Când corpul meu se frânge,
când nu mai curge sânge,
când văd carnea putrezind,
când corbii apar plutind,
când hoitul stă sub soare,
când oasele sunt goale,
când ziua încet se trece,
când noaptea vine rece,
când nu se vede-n zare,
când steaua-i căzatoare.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, inima doare...

Uneori, inima doare,
Ochii plâng de disperare,
Gândurile sunt amare
Şi simţi că sufletul moare.

Când nici o rază de soare
Nu-ţi aduce alinare,
Uneori, inima doare,
Ochii plâng de disperare

Cu mii de mărgăritare,
Dar toate sunt trecătoare
Şi când soarele apare,
Ne gândim cu nepăsare

Uneori, inima doare...

rondel de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme bună

Să plouă, căci degeaba-i soare afară,
Dacă în suflet este frig şi vântul bate...
Dacă liniştea se târăşte-n coate
Şi în privire începe să se facă seară.

Să plouă, căci doar ploaia poa' să spele
Amarul ce se scurge de sub gene,
Când pare prea târziu, dar e devreme...
Şi-ai vrea să îţi iei zborul printre stele.

Să plouă, căci ce-i mai frumos de-atât?
Atunci când simţi că te sufocă dorul,
Să aibă cine să-ţi gonească stolul,
De gânduri negre ce te strâng de gât.

Să plouă, căci se spune că e sfântă,
Poate va prinde rod în suflet nemurirea
Şi va putea să ne-mblânzească firea
Ce face voinţa să se simtă înfrântă.

Să plouă, căci de mult n-a mai plouat,
Asemeni binelui ce izvorăşte-n noi,
Păstrându-l pentru lumea de apoi,
Ne-nţelegând că ne vom pierde în păcat...

Să plouă, căci e parte din liniştea mea
Şi mi-aş dori să te aline şi pe tine,
Să nu apară curcubeul doar în mine,
Să ştiu că nici la tine nu e vreme rea.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mi tăcerea

Ascultă-mi tăcerea din necuvintele mele
să-ţi pot şterge lacrimile şi gândurile grele
atunci când rătăcind te pierzi printre stele
purtând cu tine şi toate visele mele.

Aş vrea, să-ţi binecuvântez tăcerea
atunci când simţi ca sufletul îţi moare,
să pot să te mângâi, atunci când te doare
să-ţi şterg tristeţea cu a mea candoare.

Aş vrea, să te pot iubi dincolo de astre
să-mi fi mereu chezăşie în sufletul meu,
să te înalţ şi ating duios cu o pură floare
ca să-mi rămâi în nemurire, pururi eseu.

poezie de Cornelia Minda (27 septembrie 2013)
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea dintâi chemare

Mângâiere-i peste vreme
Acea clipă minunată,
Mărturie o să-nsemne,
Atunci când devine faptă.

E ceva mai frumos ca atunci
Micuţul tău când merge-n brânci,
Inimioară care mai tresare
La cea dintâi chemare!
Iar râsul lui – rază de soare –
Aduce mângâiere şi încântare!

Ţâncu-ţi priveşte ochii drept,
Un giuvaer ce-l pui la piept,
Că-i cea mai dragă – a ta comoară,
Atunci când spune întâia oară "Mamă"!

acrostih de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!