Ca un puf de păpădie

Nici n-aş fi crezut vreodată
Că în anii mei târzii
Voi începe dintr-o dată
Să scriu zeci de poezii.

Mai urâte, mai frumoase,
Lungi sau scurte, după caz,
Uneori, cam prea serioase,
Alteori, pline de haz.

Dacă nimeni nu citeşte
Zău că n-are însemnătate
Floarea aroma-şi răspândeşte
Chiar şi în pustietate.

Căci când scriu cu bucurie
Simt că sunt purtat de vânt
Ca un puf de păpădie
Peste acest frumos pământ.

poezie de Octavian Cocoş (22 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt poetă, dar scriu poezii...

Nu sunt o poetă, dar scriu poezii...
Prin ele simt libertatea noţiunii de a fi.
Nu sunt o poetă, dar scriu poezii...
Eu sunt o stea căzută din al cerului sălaş
O frunză rătăcită în acest oraş.
O fiinţă ce-aşterne versuri pe o foaie goală
Şi-aşteaptă în tăcere o voce anormală.
O voce dumnezeiască care-i îndrumă scrisul,
O dulce voce care-i alină visul.
Nu sunt o poetă, dar eu tot scriu poezii...

poezie de Elisa Mihaela Iordache
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

DĂ-MI VOIE O CLIPĂ SĂ ÎNNEBUNESC

Chiar dacă mai scriu versuri pline de dor
Şi las nebunia să-mi curgă pe piele,
Eu scriu fiindcă nu vreau să mor...
Nici tu să mă vezi în clipele grele.

Chiar dacă-mi citeşti pe chip bucuria
Şi-n ochi vezi doar verde turbat,
Pe mine mă doare de fel nebunia
Ma doare şi pasul, cu care-i plecat.

Chiar dacă îmi place prea mult să iubesc,
Si tremur când m-atingi cu privirea,
Dă-mi voie o clipa să înnebunesc...
Căci astăzi mă doare prea mult fericirea.

Chiar dacă şi viaţa din mine-i corectă,
Şi vântul m-atinge pe sâni uneori,
Pe mine ma doare prea rau că-s perfectă
Şi nu am secrete ascunse-n bujori.

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adoraţia poeţilor

Adoră ce scriu ceilalţi
nu din simpatie şi nici din povară
nu din fulgi de ploaie
pe la mijloc de vară.
Adoră ce scriu ceilalţi
ce scriu după ochii tăi
nu trebuie să îi înalţi şi nici să-i cobori
să adori
ce...
când...
şi cum scriu...
fiindcă scriu despre ei
bărbaţi sau femei
altruişti, aroganţi
de staturi mijlocii
mult prea scunzi sau giganţi
sunt cu toţi în pustiu
Adoră-le scrisul
nu din bine-n mai rău sau din
rău în mai bine
după zilele goale
sau nopţile pline
Adoră-le scrisul
fiindcă prin scris
tu te scrii şi te ştergi de ideea de tine
şi te-adoră coşmarul
după ce te-ai trezit
că trăieşti într-un vis...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

Scriu catrene, scriu într-una,
Am voinţă, ce să-i faci...
Chiar şi-o epigramă, una,
Dar nici aia n-are "draci"!

epigramă de Cornelia Georgescu din Tăcere...
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri ratate

Scriu că nu mai pot să tac
scriu căci aş putea să mor
ca o pasăre-n copac
înlemnită vai în zbor

Scriu căci aş putea să mor
scriu că vouă nu vă pasă
(scaunul n-are picior
însă are-n schimb o masă)

Scriu că vouă nu vă pasă
dacă-s pasăre-n copac
ori cu îngerii acasă
scriu că nu mai pot să tac

Şi când tocmai m-am născut
mor şi-o iau de la-nceput

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (august 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât pot meditez

când public
unii spun că scriu mult
am scris câte puţin
anii s-au strâns mulţi şi grei
nimeni nu mă intreabă
doar fac deducţii neadecvate
asta-i lumea noastră

eu îi privesc
cu blândeţea anilor albi

uneori mă întreb de ce mai scriu
şi nu găsesc răspuns
poate că simt ceva interior
ce irumpe fără să vreau

fără dialog fiecare-i mulţumit cu ce crede
eu nu înţeleg preocuparea
cât pot meditez
şi scriu

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 de Bâte (Sonet Tarot)

Tot ce-ai sădit începe să rodească
Curând doar lucruri bune vei culege,
Dorinţa ta o să se împlinească,
Căci vei avea din plin de unde alege.
Şi vei primi veşti bune dintr-o dată
Când nu te-aştepţi, şi inima vibrează,
Că viaţa e atât de minunată
Atunci când soarta te favorizează.
Dar uneori nori negri se adună
Şi chiar dac-ai lucrat cu iscusinţă
Deznodământul încă se amână,
N-ai ce să faci, eşti plin de neputinţă.

Mai repede, mai greu, va fi de bine
Ce e al tău, de drept îţi aparţine.

poezie de Octavian Cocoş (10 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în aprilie

Ce împlinire! - simt, tăcut, cum anii
îmi curg prin neaua tâmplei, liniştit,
ca şoapte lungi din tainice litanii
în care sufletul mi l-am rostit

Ce bucurie! - simt cum se-nfiripă
un dor în care ard nemărginit,
şi-n urma mea îmi pare doar o clipă
atâta viaţă câtă m-a trăit

Ce dragoste! Ce dragoste e-n toate!
Ce cântec urcă-n fiecare zi!
Când inima, în piept, năvalnic, bate,
simt timpul că pe loc îl pot opri

Ce linişte! Pe cerul meu, târziu,
nemaivăzute stele strălucesc...
Cum aş putea să tac, să nu vă scriu,
prieteni, că mi-e dor şi că iubesc?

Iubesc această zi, şi-această seară,
acest aprilie, nepământesc
de dulce, de frumos, ce iar şi iară
mă-nvaţă să renasc şi să iubesc

Şi-atât de mult iubesc să văd cum anii
îmi curg prin neaua tâmplei, liniştit,
ca şoapte lungi din tainice litanii
în care sufletul mi l-am zidit.

poezie de Emil Almăşan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt că nu mai pot, mă simt că am secat moraliceşte şi că mi-ar trebui un lung repaos, ca să-mi vin în fire. Şi cu toate astea, ca lucrătorii cei de rând din fabrici, un asemenea repaos nu-l pot avea nicăieri şi la nimeni. Sunt strivit, nu mă mai regăsesc şi nu mă mai recunosc. Aştept telegramele Havas, ca să scriu, iar să scriu de meserie, scrie-mi-ar numele pe mormânt şi n-aş mai fi ajuns să trăiesc...

Mihai Eminescu în Scrisoare către Alexandru Vlahuţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drept la bască

Deci noi nu existăm deloc
Şi nici ce scriem nu există,
Nu avem loc în acest joc,
În lumea lor închisă, tristă

Suntem fantome fără sens,
Sau doar amprente digitale,
Ce scriem noi, nu este vers,
După părerile matale

N-am să dau nume, n-are rost,
Oricum o lume ne citeşte,
Părerea ta chiar sună "prost"
Când ne tratezi "dumnezeieşte"

Poate nu vezi, poate nu simţi,
Sau nu citeşti limba română,
Nu încetezi ca să te minţi,
Pe tron, cu secerea în mână

Poporul meu a dat poeţi,
Şi va mai da-n eternitate,
Şi nu un Nobel sau peceţi
Îmi dau, sau nu îmi dau, dreptate

Nu mă aştept la nimic bun,
Şi nici nu scriu cu supărare,
Dar simt că trebuie să spun,
Că nici la bască nu mă doare

Nu ne respecţi, nu te respect,
Nici n-am să milogesc "iubirea",
Oricum nu ştii acest "aspect"
Şi nu i-ai cunoscut menirea...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii

Trecut-au anii peste voi
Azi vă privesc şi-mi vine a plânge
Căci vă iubesc pe amândoi,
Şi simt cum inima se frânge.

Vă văd de fiecare dată
Cum încercaţi să îmi zâmbiţi
Să-mi faceţi ziua minunată
Şi să fim iarăşi fericiţi.

Însă deşi gura zâmbeşte
În ochi lumina vi s-a stins
Şi-un întuneric creşte, creşte
Şi o răceală v-a cuprins.

Eu mă prefac că nu-mi dau seama
Apoi încep să povestesc
Dar simt cum mă cuprinde teama -
Mâine când vin, vă mai găsesc?

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu o singură dată am judecat o femeie după înfăţişare. Dar nu oricum, şi nu pe oricine... ci doar pe cele frumoase. Mereu am considerat că femeile frumoase sunt mult mai expuse "prostiei" decât cele urâte. Într-adevăr – chiar şi acum – consider că teoria mea este întemeiată. Detaliind, îţi pot da exemple atât de logice, încât chiar şi tu, ca femeie, îmi vei da dreptate. Alta mi-a fost eroarea. Am greşit prin faptul că am îndrăznit să amestec pe majoritatea în aceeaşi oală. Excluzând toate aceste "mimoze", care-s frumoase în zadar, am ajuns la concluzia că nu există femei inteligente şi urâte în acelaşi timp. Femei urâte şi proaste, există. Femei frumoase şi inteligente, la fel, există. Femei frumoase şi proaste, de asemenea. Însă niciodată, femei urâte şi inteligente în acelaşi timp; pentru că femeile inteligente nu pot fi urâte. Din contră, consider că sunt cele mai mişto fiinţe din univers.

Andrei Ş.L. Evelin în Începuturi (2016)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg năuc

Fulg năuc ce te-ai desprins
Dintr-un nor alb şi pufos
Şi te crezi de neînvins
Că te uiţi de sus în jos.

Tu priveşti cu aroganţă
Spre sărman, spre venetic,
Că ai inima de gheaţă
Şi nu-ţi pasă de nimic.

Te roteşti fără-ncetare
Şi te laşi purtat de vânt
Eşti micuţ, dar te dai mare
Când pluteşti peste pământ.

Dar fără să bagi de seamă,
Fulg de nea nesăbuit,
Ai căzut la mine-n palmă
Şi pe dată te-ai topit.

poezie de Octavian Cocoş (19 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum totuşi mă aduni

puţin peste limita mea
începi tu – patru dimensiuni
cu care scad şi-ţi adun privirea;
uneori e linişte curată, de zăpadă,
alteori e un aer dens,
prea înalt de frumos, irespirabil.
în această răscruce
se va fi făcut aşezământ
din ce puteam să-ţi scriu;
puţin peste, însă...
şi-acum întreb
cum totuşi mă aduni.

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patimă nescrisă

Uneori aş vrea să te cunosc
Sau poate e mai bine să rămâi necunoscut,
Căci doar aşa pot eu să te iubesc
Fără să ştiu de-al tău prezent şi nici trecut,

Uneori aş vrea să-mi cânţi doar mie
Şi ochii tăi căprui să-i tot privesc,
Iar dragostea ce-o simt acum în mine
C-o bucurie nelumească s-o trăiesc,

Uneori aş vrea să nu te fi-ntâlnit
Să pot să-mi văd de vieţile trăite,
Cu zile scurte şi mai lungi
Cu nopţile senine mai dormite,

Uneori aş vrea să nu mă întristez,
Când ştiu că al tău trudit suflet
Pe mine nu m-a regăsit,
Iar visul meu s-a velnicit în plânset.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt gol

după ce mă vei găsi în mulţimea înghesuită, într-un colţ
al veşnicei ignoranţe din dicţionarul unei limbi
frumoase
dar scrisă pe gardurile vieţii cu nepăsare
atunci să mă înţelegi de ce râd în hohote cu priviri de nebun
de aceea îţi spun că
nu sunt golul celor care scriu litere pentru cei ce nu înţeleg
şi încearcă să rescrie un sfert de veac cu aceaşi oameni
ci sunt un aruncat la margine de vânt turbat
de către cei căţăraţi pe gropile săpate-n mormintele
celor care aşteptă a mai fi speranţă, încă oameni vii
şi nu uita
nimeni nu rămâne fără mormânt

după ce vei afla că întorsul poate fi sacul gol de viaţă
a oricui
şi că cei care aleargă punând gol peste gol
atunci poate vei începe a înţelege
că trecutul este plin de rămăşiţele unor vieţi pline de întuneric
aşa că
iubeşte lumina din cei care nu au fost construiţi
din gol

poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai scriu o poezie

Când mi-este dor de tine,
În liniştea târzie,
Cu lacrimi şi suspine
Mai scriu o poezie.

Sub clar de lună plină
Aş vrea să-ţi simt căldura,
Dar tot ce mă alină
E ritmul şi măsura.

Tânjesc să-ţi aud glasul
Ce mă-ncânta odată,
S-admir cum calcă pasul
Ca rima încrucişată.

În ochiul tău şăgalnic
Să văd tot universul...
Ah, totul e zadarnic
Mi-a mai rămas doar versul.

poezie de Octavian Cocoş (5 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era să mor

dintr-o iubire istovitoare cu sânge
amar ca pelinul. pluteam liber
prin cameră ca un vers rebel.
era o dragoste de-o vară în cupe
pline cu nectar şi opium, în proporţie
egală. plămădeam un vis erotic,
pe o saltea de puf de păpădie,
când a venit fiorul care-mi vestea
dragostea. era femeia cu picioare
lungi şi zâmbet nebun.
am crezut că e un vis spălat
într-o cupă de şampanie, o dulce
amăgire, aruncat într-un poem.
doamne, era să mor din dragoste,
călcând pe foile cu poezii netipărite.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest moment mi-aş dori să te scriu

să ating cărţile noastre de sânge
şi cuvintele să ţâşnească în jur
ca durerile din care voiam să plec atunci
mi-aş dori să îţi ascult bătăile inimii
chiar dacă între noi sunt munţi
şi ape
şi dezastre
mi-aş dori să fac ceva cu toate cuvintele ce aşteaptă
ca lupii flămânzi
dar
vezi tu
şanţul acela plin cu nebunie
a fost şters de pe harta acestei lumi

uneori
crede-mă
am senzaţia că nu mai exist
că zac îngropată acolo
în trecutul glorios
când te descoperisem
fascinant
şi mă simt atât de bătrână
atât de neînsemnată
iar când laşi un semn
mă apucă plânsul
că nu sunt ceea ce trebuie să fiu

în acest moment mi-aş dori să te ţin de mână
şi să îţi spun
că poezia mea a fost poezie doar cu tine
atunci
acum e doar un segment banal
pe care îmi aşez nimicurile

în acest moment mi-aş dori să te scriu
cum eşti
frumos
remarcabil
şi cu gândul la alte femei

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 16

Shakespeare a scris sonete de poveste,
Căci îndrăgea un tânăr cu ardoare,
Şi scriu şi eu, căci el model îmi este,
Dar eu iubesc femeia încântătoare.
Femeia blondă, brună, nu contează,
Înaltă, scundă, slabă sau mai grasă
Femeia-n care sufletul vibrează
Şi-a cărei minte este luminoasă.
Păcat că Shakespeare nu mai e în viaţă
Sunt sigur c-ar fi vrut să mă cunoască,
Pentru că scriu aşa cum el ne învaţă,
Ca versul pur prin vremi să strălucească.

Şi eu şi Shakespeare savurăm trăirea
Căci muza noastră sfântă e iubirea.

poezie de Octavian Cocoş (13 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!