Un tren spre nicăieri

De plictiseală sau din nepăsare,
Nu e o scuză sau un vechi refren,
Aflându-mă într-o gară oarecare,
Mi-am luat bilet pentru-acest unic tren.

În el, sute de mii de personaje,
Plecate-acum în nemilos surghiun,
Cu dor în suflet, pline de bagaje,
Se luptă pentru-n loc ceva mai bun.

Ce freamăt, cât venin, ce încordare,
Ce urlete, ce plâns şi ce tam-tam,
Ce vorbe grele şi ce-ncăierare
Că fiecare vrea să stea la geam.

Stau şi privesc acest grotesc spectacol
De parcă sunt în lojă la balcon
Şi de-aş putea, aş face un miracol
Şi-aş dispărea în zare din vagon.

Aş vrea să ne oprim în prima gară
Şi să o luăm apoi în sens opus
S-ajungem unde-am fost întâia oară,
Însă biletul este numai dus.

Speranţa mea acum e doar în soartă
Şi-o rog în gând să schimbe vreun macaz,
Căci acest tren spre nicăieri ne poartă
Şi m-am urcat în el şi mi-e necaz.

poezie de Octavian Cocoş (2 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul tren

ultimul tren îl aştept în gară
lumea se înghesuie pe peronul îngust
am în valiză emoţii de vară
şi în buzunare poeme cu gust.

ultimul tren mă duce spre succes
cu fiecare gând mă apropii de cer
am în suflet carduri de acces
deschid porţi solare cu armuri de fier.

undeva în lumină este visul meu
vreau să ajung la el cu ultimul tren
voi străbate timpul chiar dacă mi-e greu
mi-e voinţa mare - tonus de refren.

aştept trenul meu în bătrâna gară
îmi ţin companie acorduri de chitară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mamă face bilanţul

Băiatul meu aproape nu-mi mai scrie.
Ba, totuşi, mi-a mai scris de Paşte:
Se-ntoarce-n timp mereu cu duioşie
Şi dragostea din sufletu-i o recunoaşte.

Atunci când l-am văzut ultima oară
era exact acum un an jumate.
Mai stau din când în când la noi în gară
şi văd cum pleacă trenuri către el, departe.

Iar câteodată chiar îmi iau bilet
şi gata sunt să mă pornesc să-l văd.
Cobor însă apoi din tren discret
şi merg să dau biletul îndărăt.

Acum un an şi-a luat şi o nevastă
a cărei poză a zis că o primesc.
Mă vor lăsa acum să vin la ei în casă?
O pătură aş vrea să le-mpletesc.

Însă nu ştiu de-aşa ceva îi place...
şi dacă îl iubeşte cum ar merita.
Mă simt o solitară de o vreme-ncoace.
Oare ca el şi alţii pe lume-or exista?

Ce bune au fost acele-apuse vremuri,
când locuia în casa părintească!
Acum stau noaptea şi-ascult în beznă trenuri.
Oare continuă şi-acum să mai tuşească?

I-am pus pantofii mici cu grijă la păstrare.
Acum el a crescut şi-n veci o sa-mi lipsească.
Iar eu stau liniştită şi totuşi nu am stare.
Cel mai frumos ar fi copiii să nu crească.

poezie celebră de Erich Kastner din Zarvă în oglindă (1929), traducere de Dragoş Carasevici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aşteptam

Te aşteptam în mica gară,
speram să vii dintr-un trecut
lăsat de mine întâia oară
captiv în primul tren pierdut.

Era un tren venit spre seară
dintr-un ţinut necunoscut,
nici nu oprea, de fapt, în gară,
dar l-aştetam, că n-am ştiut.

Rămas până târziu afară,
băteam peronul abătut,
cânta departe o fanfară
şi dintr-odată am văzut
că umbra ta trecea prin gară
dar într-o clipă-a dispărut.

Cânta departe o fanfară,
băteam peronul abătut,
bemolii alergau prin gară,
erai numai un vis pierdut!

poezie de Corneliu Neagu (9 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept în fiecare seară

Te-aştept în fiecare seară,
Cu sufletul mocnind de dor.
Pe-acel peron, din mica gară,
Te văd în orice călător.

Doar amintirile ca-n ceaţă,
M-aduc împinsă de-un miraj
Şi în obraji simt o roşeaţă,
Când vreun tren şuieră-n triaj.

Oriunde-n lume te-oi ascunde,
Eu te aştept ca-n alte dăţi.
Cât timpul macină secunde,
Încă mai sper să te arăţi.

Şi toamna şi-a întins covorul
Pândind al revenirii ceas.
Mi-e primenit de mult pridvorul,
Aştept şi-acult fiece pas.

Tren după tren, trece pe şine.
E toamnă, seară şi mi-e frig,
Numai iubitul meu nu vine
Şi-n suflet mii de spini se-nfig.

Te-aştept în fiecare seară,
Febril, şi-n orice călător,
Care-a trecut prin mica gară,
Te văd şi simt că mor de dor.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren rătăcit

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, aşezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aştept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Şi încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impromptu cu gară

Dacă patria s-ar întoarce
spre cei plecaţi în pribegii,
tot nepăsarea ar învinge,
tot nesimţirea ar domni.

Aşa că, pune-ţi absolutu-n cruce,
iar crucea o agaţă-n cui,
că oricum n-ai unde te ascunde,
în astă lume a nimănui,

Căci, viaţa e un fel de gară,
ce pleacă nebună după tren,
lăsându-ţi trecutul p-afară,
iar viitorul pe un peron etern -

Căci viaţa e un fel de gară,
ce pleacă nebună, cu tot cu tren...

poezie de Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren. Un refren de vagoane reverberând din gară în gară.

David Boia (6 iulie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noaptea se aşterne peste gară

Îşi cerne toamna frunzele uscate
peste-amintiri lăsate în trecut,
iubitele din viaţa mea plecate
revin acum cu-un tren necunoscut.

Apar pe rând în gara neştiută
cu loc plătit la ultimul vagon
şi mă privesc cuprinse de derută
văzând că le salut de pe peron.

Când trec pe lângă mine, supărate,
le strig pe nume, ca la început,
ele se-ntorc din drum înduioşate
văzându-mă cât sunt de abătut.

Şi mă cuprind în braţe resemnate,
mă strâng tot mai aproape, temurând,
eu mă îmbăt sub şaluri dantelate,
primind îmbrăţişările la rând.

Când noaptea se aşterne peste gară,
cu-n ultim tren, venit din infinit,
apari şi tu, iubita mea povară,
să mă priveşti pe cruce răstignit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis Hibernal

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, aşezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aştept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Şi încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iscusinţă

în drum spre univers mai schimb un macaz
şi adun gânduri vii de pe şina de tren
adun nostalgii fără nici un necaz
simţind că viaţa mea e un catren.

împletesc cu raze sentimente turcoaz
dialoghez cu stele în sublim antren
în drum spre univers mai schimb un macaz
şi adun gânduri vii de pe şina de tren.

artişti m-au învăţat să trăiesc cu haz
toate amăgirile din spaţiul peren
să îmi spăl păcatele în val de topaz
să netezesc cu visul accidental teren.

în drum spre univers mai schimb un macaz
şi adun gânduri vii de pe şina de tren.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toţi au murit cândva,
Eu sunt de-o viaţă în neant şi nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-aşez la geam în trenul meu şi simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie...

Bună ziua domnişoară
te aştept cu flori în gară
întro lungă zi de vară
trenul stă să nu apară
bună ziua domnişoară...

Sara bună domnişoară
mă îmbăt cu apă chioară
sper să nu fie gargară
trenul a venit de-o oară
eu te-aştept deşi e sară...

Mai stau doar o oră-n gară
scumpă floare domnişoară
de nu vii în astă vară
dragostea poate să moară
ziua bună domnişoară...

Timpul nu aşteaptă, zboară
şi... vezi bine, bunăoară
mai plecă un tren din gară
ştiu şi pentru-a câta oară
scumpă floare, domnişoară...

Ziua bună, domnişoară
eu te-aştept cu flori în gară!...

poezie de Gheorghe Gurău (8 februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

am rămas întârziat
într-o gară, de ţară
ceasul se stricase prea devreme
suspinând m-am aşezat lângă mine
răsucind gânduri târzii pe verigheta timpului
cu speranţa că vei păşi către mine
într-o zi, de vară
în faţă niciun tren, nici-o gară
îmi era teamă de întârzieri repetate
ploua încet în mine
picături se scurgeau pe caldarâmul fierbinte
ascultam ţăcănitul pantofilor pe asfaltul gândului
aşteptam trenul, ora, ziua
când vei veni
ştiu, într-o zi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

mă stecor stingher printre nopţi rebele
mă cheamă, mă dor amintirile
păşesc pe un peron de gară, de viaţă
gara e goală, viaţa absentă
nu am timp, timpul e gol
am ascuns în pământ paşii tăi, paşii mei
paşii noştrii i-am uitat într-un parc
unde am strâns la piept femeia, întâia oară
caut în ploaie chipul iubit
nu, nu pleca acasă
rămâi lângă mine o zi
mai scriu un poem pe sânul tău gol
te mai scriu într-o noapte de amor
te vreau şi te chem pe drumul spre iad
să ardem, să ardem iubito în sărutul final
curg flăcări de iubire în noi
pe umeri gânduri
mi-e cald lângă tine şi clipa e vie
foşneşte în cameră o rochie purpurie
e vis, e trăire
au trecut clipe, zile, ireal
îmi e frig acum
fără tine, fără ger
doar un tren aşteaptă într-o gară pustie
mai arde un foc
într-o inimă de granit, inutil
sunt tăcut, sunt departe
şi viaţa'i o moarte
mai ninge iubito la poli

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt eu

Trenuri somnoroase pleacă întrebând
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,
Plec şi eu din gară şi tristeţea-mi port
Spre mirajul galben din aeroport.

Galbenă-i lumina, ochii mei sunt trişti,
Toţi privesc la mine ca la terorişti.
Unde-aş pune pasul liber şi corect,
Fără îndoială, aş părea suspect.

Şi pe zi ce trece lumea-i tot mai rea,
Când nu vreau nimica, crede că aş vrea.
Gara mă somează, iarba nu-mi dă loc,
Pe aeroporturi parcă aş da foc.

Încordarea-n lume a crescut cumplit,
Eu mă simt suspectul care a iubit,
Şi cu cât iubirea mi-o arăt firesc,
Cu atât toţi ceilalţi straniu mă privesc.

Am cocoaşă-n spate şi am mâini prea mari,
Ştergători de lacrimi am la ochelari,
Cum în lumea asta totul e cum nu-i,
Mă transform în altul fără voia lui.

Bat cu pumnu-n masă şi cu biciu-n cal,
Nu mai sunt patetic şi sentimental,
Fug râzând din gară la aeroport,
Un pistol cu apă într-o mână port.

Pun pistolu-n ceafă la aviator,
Nu crâcni, urmează ruta ta de zbor,
Ruta dumitale este ruta mea,
Dar eu sunt eu însumi, nu altcineva.

Vreau după acestea pe acest pământ
Să mă luaţi cu toţii drept ceea ce sunt;
Acum observ cât e de greu,
Să vă arăt că eu sunt eu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecări spre nicăieri

lacrimi sfărmate în batistă
o privire
spre asfinţit
un drum cu sens unic
şi nicio barieră

plouă mărunt

un tren şuieră prelung
de parcă lumea
nu ar şti
încotro e gara

pe geamul îngheţat doar
o atingere de deget
şi ultima promisiune...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de vis...

La două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei
Aşteaptă, el face paşi mărunţei
Întârzie trenul, nu vrea să apară...

În tren sunt rochii şi fluturi de tei
Îi spuse în şoaptă o domnişoară
La doua, Ion se duce in gară
Să vadă cum trece trenul de trei...

Peronu-i pustiu, lumina e chioară
Se simte miros de flori şi ulei
El calcă-apăsat prin somnul cu-alei
Se scoală in noapte, se înfioară...

E două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei!..

hipersonet de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rememorări

Două lucruri Memoria nu va uita nicicând pe-al vieţii culoar–
Orice s-ar întîmpla, în vreme ce anii trec cum trece-un tren prin gară:
Atingerea-aceea rece şi tandră-a altei mâini în faţă la altar;
Fiorul care te-a trecut când copilul tău a plâns întâia oară.

poezie de Thomas Bailey Aldrich, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!