Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Sonetul 2

Eu m-am născut cu trupul din țărână,
Dar sufletul mi-a coborât din stele
Iubirea îmi va fi pe veci stăpână
Și o voi apăra în vremuri grele.
Ea e ca puful alb de păpădie
Sensibilă și pură și ușoară,
Dar dacă vântu-ncepe să adie
Se sperie și-atunci grăbită zboară.
Pe-acest pământ iubirea-i temătoare,
Oamenii-s răi și și-au uitat menirea
Sunt atașați de lucruri trecătoare
O vor un timp, apoi se pierd cu firea.

Eu însă știu să îmi respect stăpâna
Sunt robul ei acum și întotdeauna.

poezie de (31 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Lanțul de iubire

Dacă iubirea e un lanț, să piară!
Ca omul să nu fie asuprit,
Căci vrea să aibă inima ușoară,
Nu să se simtă sclav năpăstuit.

Dacă iubirea e un lanț, s-o smulgem
De câte ori se cuibărește-n piept,
S-o alungăm și triști să nu mai plângem,
A fi robiți de ea este nedrept.

Dacă iubirea e un lanț, femeie,
Să ne ferim de ea acum și-n veci,
N-avem nevoie de a ei scânteie,
Și vom fi liberi, însă.. singuri, reci.

poezie de (11 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rumi

Odată cu amurgul

Odată cu amurgul a apărut luna pe cer;
Apoi a coborât pe pământ să mă privescă.

Așa cum un șoim la vânătoare răpește-o păsărică,
M-a înhățat și s-a întors grăbită înapoi pe cer;

M-am uitat la mine, dar nu m-am mai văzut deloc;
Asta pentru că trupul meu devenise, ca sufletul, invizibil.

Luna le-a dizolvat pe toate cele nouă sfere,
Iar nava existenței mele s-a înecat în acea maree.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oceanul sufletului" de Rumi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 27.55 lei.
Iuliana Dinte

Străina

Într-un vers eu îmi scriu viața,
fericirea și distanta dintre mine și pedeapsă.
Nu mai știu dacă-s frumoasă,
dacă sunt la mine acasă sau sunt toată-n poezie, nici nu știu dacă-ți sunt ție...
sau dacă ți-am fost vreodată.
Știu decât că-i sunt amantă
celui mai nebun bărbat din această galaxie.
Și mai știu că m-a iubit,
cum n-am fost nicicând iubită,
m-a atins fără să-atingă,
trupul meu firav de zână,
și m-a dus în lumea lui,
unde totu-i terminat, dar nimic nu se termină.

Am privirea de felină
și iubirea ascunsă-n pleoape.
Sunt străină de lumină
dar aduc lumină-n tine.
Sunt mister nepământean, și-s atrasă de păcat, sunt un vis de mult uitat,
iar sub piele îmi curg rime,
amare și otrăvite,
și se face lanț din ele.
Sunt legată la picioare
și stăpână pe cuvinte,
dar sunt sclavă între ele.
Eu sunt moartea din femeie
și sunt viață-nfloritoare.

Insetată de amor m-am născut și am să mor, Străina străinelor,
fără casă,
fără lume,
fără loc în viitor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prietenul de pe Pământ

Iubirea mea, tu ești minunea
Ce-mi luminează-un Univers!
Mai bună-mi pare (astăzi) lumea
Ești Armonie-n cânt și-n vers.

Căci sunt îndrăgostit de tine,
Ești trup și suflet și ești gând.
Prin ochii mei pătrunzi în mine,
În ochii tăi eu mă scufund.

Porți chip angelic de fecioară,
Ai trupul unui trandafir.
Sufletul tău este-o comoară,
Sunt mai bogat că un emir.

Când am plecat prin galaxie,
Cu destinația Pământ,
Nu bănuiam ce-are să fie,
Că nu voi mai putea să cânt.

Mi-a spus-o însuși Creatorul
C-am să trăiesc câteva vieți,
Până îmi voi găsi amorul,
Pe mine (oare) mă aștepți?

"Nu tot ce zboară se mănâncă!"
Nici ce-i frumos este și bun...
Tu ești o lume într-o nucă.
Dacă te vreau, eu sunt nebun?

Cât e de importantă coaja?
Doar miezul trebuie să-l strâng.
Dacă te pierd, se pierde vraja
Și-atunci degeaba-ncep să plâng..

Iar de va fi că înc-o dată
Să mă renasc pe-acest Pământ,
Nu tu vei fi cea vinovată
De toate relele ce sunt!

Tu ești micuța mea prințesă,
Eu știu că vei rămâne vis!
Nu astă lume nu ne lasă...
Noi ne-ntâlnim în Paradis!

Ai fost și vei rămâne încă
"Prietenul de pe Pământ"
Când ești cu mine sunt o stâncă,
Când tu nu ești devin mormânt.

Dar noi suntem o galaxie
De sentimente și de dor!
Să te urăsc că ești Femeie,
Să nu-l ascult pe Creator?

Deși îmi pare crudă soarta,
Nu pot să fiu un răzvrătit!
Nu voi că eu să închid Poarta
Ce duce către Infinit!

Rămânem două emisfere,
Care își au propriul destin
Închis în trupuri efemere...
Tu mă aștepți? Eu am să vin?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întrebi

Întrebi ce e iubirea,
Dar vorbele sunt seci,
Cum să-ți descriu trăirea?
N-o să înțelegi în veci.

Te-ating c-o sărutare
Pe buzele fierbinți,
Că poate cu răbdare
O să te fac să simți.

Iar dacă, cine știe,
De tine-o să mă îmbăt,
Atunci, cu bucurie,
Sunt gata să-ți arăt.

Deci, când îmi simți privirea
Și tandru te răsfăț,
Să nu te pierzi cu firea
Că vreau doar să te învăț.

poezie de (16 mai 2022)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Război pe pământ

Cântă păsările-n crâng
Zboară fluturi pe ogoare,
Însă câte mame plâng
După fiul lor ce moare!

Tunuri bubuie în cor,
Cad obuze ca nebune,
Către Dumnezeul lor
Toți înalță rugăciune.

Vâlvătăi de foc ca-n iad,
Pârjolesc grădini și case,
Rând pe rând tinerii cad,
Gloanțele sunt nemiloase.

Fumu-i greu, înecăcios,
Moartea râde mulțumită
Și de undeva din dos
Îi adună acum grăbită.

Undeva, într-un ungher,
Un bunic cu fața suptă
Șade trist, oftând stingher,
Că nu moare el în luptă.

poezie de (4 martie 2022)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am crezut în stele

Lumina zâmbetului tău
Să trăiască-n veci mereu
Și să te aducă - zbor
la mine.
Fie noapte, fie zi,
Fie ora care-o fi,
Eu să fiu precum am fost
cu tine.

Căldura stelelor du sus
Într-o noapte te-au adus
Să revii la pieptul meu,
iubire.
Să-mi șoptești cuvinte dulci,
Înapoi să nu te duci,
Dar n-ai venit, și toate-au fost -
dezamăgire.

Lacrimi am vărsat în piept,
Chiar și azi te mai aștept,
Dar ai uitat de fața mea
'ntristată.
Telefonul îl privesc
Și o lacrimă trezesc -
Probabil nu mă vei suna tu
niciodată.

Nu mai am la ce să sper,
Nu mai am ce să-mi mai cer,
M-ai uitat pentru dutara
de o viață,
Însă noaptea a trecut
Cu dorință să te uit,
După vis îmi reapare-o
dimineață.

Iarăși te-am văzut zâmbind,
Cu-n zâmbet dulce ca oricând,
Însă te-a întâmpinat
cu lacrimi grele.
Știu acum că m-am trădat,
Pe-o clipă tu nu m-ai uitat,
Însă plâng că am crezut
în stele.

poezie de
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ca un puf de păpădie

Nici n-aș fi crezut vreodată
Că în anii mei târzii
Voi începe dintr-o dată
Să scriu zeci de poezii.

Mai urâte, mai frumoase,
Lungi sau scurte, după caz,
Uneori, cam prea serioase,
Alteori, pline de haz.

Dacă nimeni nu citește
Zău că n-are însemnătate
Floarea aroma-și răspândește
Chiar și în pustietate.

Căci când scriu cu bucurie
Simt că sunt purtat de vânt
Ca un puf de păpădie
Peste acest frumos pământ.

poezie de (22 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Bulancea

Fără iubire...

Fără iubire mă simt rătăcită,
Mă simt ca o frunză bătută de vânt
Ce-și caută odihnă, fiind istovită
Și se-ntreabă mereu: Cine sunt?

Fără iubire mă doare uitarea
Și nopțile-s lung oftat pe pământ,
Mă fac că nu simt și chem resemnarea
Și-atunci iar mă-ntreb: Cine sunt?

Fără iubire secat îmi e dorul,
Te văd din chemări de mormânt...
Dar tu ești departe, mai sus decât norul
Și-atunci mă întreb: Cine sunt?

Fără iubire e grea împăcarea,
Încerc să o caut pe aripi de gând
Dar timpu-i trecut, mă arde uitarea
Și-atunci iar mă-ntreb: Cine sunt?

Iubirea se află în toate,
În tot ce e viu pe pământ
Acum c-am aflat ce e iubirea,
Pot spune că știu cine sunt!

poezie de (2016)
Adăugat de AțunelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O, mamă

O, mamă, fără tine pământul e sărac
Și chipul meu e-n lacrimi, nu pot să mă prefac,
Iar casa ta e tristă, căci tu erai stăpâna
Și nu-mi răspunde nimeni când spun blând, "sărut mana".

Iar telefonul tace, deși mă uit la el,
Cât mi-aș dori acum să văd al tău apel
Și să aud din nou cuvintele divine:
"Ce mai faci dragul mamei, la tine-i totul bine?".

Și mă gândesc că poate e doar un vis urât
În care-un negru demon în iad m-a coborât
Și-aștept cu nerăbdare să mă trezesc din nou
Și plin de fericire să văd iar chipul tău.

Dar timpul trece, trece și tu nu mai apari
Ah, unde s-au dus oare ochii tăi buni și clari?
Știu că sunt morți și de-aia să vadă nu mai pot
Și am murit și eu, chiar dacă nu de tot.

poezie de (6 mai 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Împărăteasa (Sonet Tarot)

Te bucuri de belșug și sănătate
Indiferent ce faci, bogat e rodul,
De-aceea nu duci lipsă, ai de toate
Nu trebuie decât s-arunci năvodul.
Și mintea ta e foarte creativă
Proiecte noi îți stau acum în față
Ești hotărât, privești în perspectivă
Și-n scurtă vreme poți să le dai viață.
Dar dacă energia se consumă
Pe lucruri mici și iute trecătoare,
Prosperitatea piere ca o spumă,
Vei fi sărac și gol, fără valoare.

Oricine-ai fi, Natura ți-e stăpână
Îți poate da, dar când nu vrea, te-amână.

poezie de (14 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tramvaiul

Tramvai hodorogit ce te târăști pe șine
Și nu poți să te-abați deloc din drumul tău,
Căci soarta nemiloasă în gheara ei te ține,
Ai fost cu noi mereu, la bine și la rău.

Dar anii au trecut și toată strălucirea
Din vremuri de demult treptat s-a risipit
Însă și azi te zbați să-ți împlinești menirea,
Chiar dacă știi și tu că ești cam ruginit.

Nu peste multă vreme, pe șinele perechi
În ultima ta cursă smerit tu o să pleci,
Un biet tramvai bătrân, cu iz de fiare vechi,
Ce ne va spune-adio și va pieri pe veci.

Tramvai hodorogit ce te târăști pe șine
E și firesc cumva că te-ai înspăimântat
Și lucru-acesta îl vede prea bine orișicine
Că vrând să fugi de soartă, acum ai deraiat.

poezie de (22 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugen Ilișiu

Visul din vis

M-am furișat
În sufletul tău, odată,
Când ai uitat ochii deschiși...
Am pășit temător,
Cu mare grijă,
Să nu-ți scutur
Rimelul de pe gene...
Apoi am coborât,
Sau am urcat, nu știu,
Căci era pre multă lumină
Și eu pluteam,
Și era cald și bine...
Oriunde priveam
Erau oglinzi infinite,
În care mă reflectam, eu,
Deși erai tu...
Și nu știu
Dacă eram treaz,
Sau mai degrabă visam,
Așa că m-am așezat
Pe prispa casei tale,
Care era aidoma
Cu prispa casei mele,
Și am adormit în vis,
Și am visat în vis,
Iar tu erai peste tot,
Învăluind cu tine
Sufletul tău,
În care eu am intrat,
Doar așa, pentru că ai uitat
Odată
Ochii deschiși...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Privind la un cireș

Ieri m-am oprit pe stradă dinadins
Ca să privesc tăcut, pe îndelete,
La un cireș însingurat și nins
Cu flori micuțe, albe și cochete.

Și cum stătea, firav și gârbovit,
Cu ramurile spre pământ lăsate,
De nicăieri, în blândul asfințit,
Un vânt începe cătinel a bate.

Și-atunci o floare s-a desprins de sus -
Vai, ce păcat, era încântătoare! -
M-am tulburat și m-a durut nespus
S-o văd acum căzută la picioare.

Așa sunt și-unii oameni, mai grăbiți,
În viețile acestea efemere,
Indiferent că-s triști sau fericiți,
În floarea vârstei câte unul piere.

poezie de (2 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suflet de român

Munții-mi sunt sufletul
ce zboară liber peste nori,
Marea mi se oglindește-n
ochii ce-mi privesc necontenit
spre orizont,
pădurile-mi sunt gândurile
ce-mi freamătă fie zi, fie noapte...
Născut român, liber sunt si am să fiu,
cât timp gându-mi zboară liber deasupra munților semeți,
cât timp marea-mi cântă-n timp ce eu o privesc,
cât timp pădurile-mi dragi îmi povestesc despre dragostea ce-o poartă ploii...
Născut român, natură sunt,
mă-ndrăgostesc de verde primăvara,
iubesc stele mii ce mi se-arată noapte de noapte vara,
plâng in ritm de ploaie blândă toamna,
iarna târziu, pe terminate, dor de primăvară mi se face...
Natură sunt,
dragostea ce-i port mi-o scriu pe nenumărate foi,
până-n ziua aceea de nu ar mai veni.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă fluturelui rănit

E-ntâia oară când am prins să zbor -
Un fluture pe-o aripă de nor,
În zborul meu flămând după lumină,
Cu aripi de argint și muselină.
Și m-am născut un fluture de soare
Sub pulberea de stele și ninsoare.
Văd în zadar cum s-a deschis petala...
În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara.

E-ntâia oară când am prins să zbor
Și-am înțeles, nimic nu e ușor!
Ni-i viața noastră fluture în vânt,
Dar nu-n zadar ne naștem pe pământ.
Un rol universal și sfânt îl are
Pe-acest tărâm, prin sine, fiecare.
Trăim spre-a ne-mplini făgăduința,
Iubirea și speranța și credința.

Un fluture pe-o aripă de nor
Am fost adesea și-am dorit să zbor.
În lumi pudrate cu luciri de stele
Miresme m-au furat și-au dus cu ele
Mierea din lanuri, pacea din ogoare
Și limpezimea stelei căzătoare
Ce-n legământ cu moartea, ca o noapte,
A coborât în unduiri de șoapte.

În zborul meu flămând după lumină,
Purtând ca voi, mereu, aceeași vină,
De a avea ce nu îmi aparține -
Munți de granit, vulcani, păduri virgine,
Oh, mi-am pierdut esența și aripa mi-e frântă,
Mi-e sufletul în cârje, căci țip în zarea mută
Și soarbe-nsingurarea mâhnirea mea... Ridică
Un munte de durere în lumea cea de sticlă.

Cu aripi de argint și muselină,
Cobor și plâng... Sunt trepte de rugină
Ce scârțâie sub plânsul de sub gene.
De-ați stăpâni întregul cer, cu stele,
Tot n-ați avea dorințele-mplinite
Și tot veți plânge... Însă luați aminte!
Ucide-n lumea asta ce străluce
Și-ngenunchiați, osânda vă veți duce.

Și m-am născut un fluture de soare,
Uitând de strălucirea care doare.
Credeam în zborul meu... A fost să fie
Decât firav surâs de păpădie...
Nu m-am oprit pe frunze, nici pe creste,
M-am avântat spre culmile celeste,
Apoi însângerat, către țărână,
Am poposit pe-a pruncului tău mână,

Sub pulberea de stele și ninsoare
Am învățat că, iată, se și moare...
De-aceea rog să măsurați cu gândul
Și visul și mărirea și pământul.
Iar ochiul tău de le-ar putea cuprinde,
Zborul să-ți fie lent, să iei aminte
La zborul meu, la biciuirea sorții,
Căci ruginite-s lacătele porții.

Văd în zadar cum s-a deschis petala.
Pe aripi frânte, azi, se pleacă seara.
Ce rost, (vă-ntreb), de-acuma frântul zbor,
Când într-o clipă trebuie să mor?!
Ce rost puteri și avuții? Vezi bine
Chiar dacă lupți, nimic nu-ți aparține.
Ești în decor, o rană sângerândă,
Deci ia aminte! Nu pleca la luptă!

În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara...
Străin pribeag, a ta să fie rana?!
Ce-ai adunat?! Ce rost în lume, dacă
Din pumnul tău nimeni nu se adapă?!
Câți oameni i-ai hrănit cu-nțelepciune?
Vin prunci recolta vieții să-ți adune?!
Poate-ai trăit un fluture-n zadar...
Din drumul tău greșit te-ntoarce dar!

În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara...
Văd în zadar cum s-a deschis petala
Sub pulberea de stele și ninsoare.
Și m-am născut un fluture de soare
Cu aripi de argint și muselină.
În zborul meu flămând după lumină,
Un fluture-s, pe-o aripă de nor...
E-ntâia oară când am prins să zbor.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Byron

Strofe pentru Augusta X

Iubirea-i trecătoare, dar
A ta în veci nu se va frânge.
Oricât ți-e sufletul de-amar,
Stă neclintit, chiar dacă plânge.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

M-am născut în Bărăgan

De pe câmpul cu verdeață,
de pe-întinsul Bărăgan,
de mult am plecat în viață.
Viața mi-a fost un roman.

Când am căzut m-am ridicat.
Nu m-am lăsat doborât.
Cât am putut m-am tot luptat.
Privirea n-am coborât.

Ce-am dorit, am împlinit.
Am familie, am casă.
Acuma sunt fericit.
Viața mea este frumoasă.

M-am născut în Bărăgan
și-n Bărăgan am rămas.
Am adunat grâul din lan
și poeziei am dat glas.

Cu ea am pășit în lume
și mi-a fost prieten bun.
Prin ea am avut ce spune
și am devenit tribun.

poezie de (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Marius Robu

Întâlnirea cu iubirea

M-am întâlnit c-un înger care se rătăcise prin ceață,
Și-am vrut să-l iau de mână și să-l conduc în viață.
Mi-a spus că este îngerul păzitor
Al unui bărbat care moare de dor,
Pe care îl duce-n ispită
Femeia iubită.
M-a întrebat dacă există așa ceva în realitate
Și dacă să-l găsească vreodată se mai poate.
Acea ființă, i-am răspuns, există și are
Două picioare,
Care,
Dacă ar fi libere, cum se cuvine,
Acum ar alerga spre mine.
Este stăpâna ochilor cărora, după cum îi este firea,
Le impune ca la doi robi să-mi ocolească privirea.
Mai este sluga libertății sale,
Pe care, de fapt, nu o are.
Mai ales, e o mamă frumoasă,
Ai cărei pași țin drumul drept spre casă;
Visând la ea, m-am rătăcit. nu știu de unde vin, unde mă duc...
Am destul timp la ea să te conduc!
În drum spre ea, ceața s-a risipit,
Îngerul însoțit s-a oprit,
M-a privit,
Mi-a șoptit:
Te-am găsit!
Nu l-am recunoscut
Și-a dispărut...

poezie de din Aproape alb (20 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vivian Ryan Danielescu

Lasă-mi visul

Ce e cu tine înger mic blând
Ce simți de sufletul ți-e frânt
Ce dor poti duce tot umblând
Ce haine grele porți în vânt

Nu îmi răspunzi, eu am stricat
Îmi este dor de râsul tău divin
Iartă-mă dacă te-am supărat
Îmi cer acum iertare mă înclin

În urmă negură deasă ai lăsat
Ascultă sufletul tu ia in seamă
Nu te-ai uitat, grăbită ai plecat
Iubirea mea mereu te cheamă

Inima mi-e ruptă pe din doua
Te chem acum si nu gresesc
Întoarce-te, da-mi inimă nouă
Lasă-mi visul, să pot să iubesc

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook