Viaţa

M-am hotărât să plec in lume
Să caut Viaţa unde s-o ascunde
Poate îmi va raspunde:
De unde vine, unde se duce?
Cu ce vine, cu ce se duce?
De ce vine, de ce se duce?
Cine o trimite, cine o primeşte?

De ce uneori, mai mult durează
Alteori cineva, de ce o scurtează?
De ce Istoria cu Ea jonglează
Războaie şi catastrofe inventează
Viaţa cu secera o decimeaza?

De ce Scena pe care se petrece
Abunda de atâtea sentimente?
Şi mai reci sau şi mai calde,
De iubire şi durere,
Bucurie şi tristeţe,
Dorinţe, vise şi speranţe
Împlinite sau desarte...
De ce pe toate Viaţa le are?

După atâta frământare
Un răspuns iată răsare:
Viaţa se află si în mine şi în tine
Si in întreaga Omenire,
Dar si Sus în Cer şi printre stele
Si printre nori, zăpezi şi ploi
Peste tot si pe Planeta
Si pe munţi şi intre flori
Şi în izvoare şi pe mare
In toate vietăţile de sub Soare

Dar despre VIAŢA, răspunsurile
căutate
Doar Cel Care ne spune
EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL, VIATA
le are....

În călătorie, totuşi,
când cu siguranţă voi pleca
Viaţa, mai departe
In Lumina, Iubire şi Pace o voi cauta
Şi cu Sufletul câte un răspuns,
Dacă voie o să mi se dea
Şi vouă în poezii Vă voi da....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego-ul crede că are un corp ce ar putea, la rândul lui, să "îşi piardă viaţa". Cineva chiar m-a întrebat de curând: "Unde se duce viaţa după ce murim?" Întrebarea pentru identitatea născută corp-minte pare foarte validă, dar de fapt ea este complet invalidă, şi iată de ce! Aşadar la întrebarea: "Unde se duce viaţa după ce murim?" eu, la rândul meu, am întrebat: "Dar de unde a venit? " Credem că viaţa vine de undeva şi se aciuiază în pârlitul de butoi cu rahat numit corp-formă şi că el deja avea maladia devastatoare numită "gândire". De aceea, întrebarea: "Unde se duce viaţa după ce murim?" pare foarte pertinentă, dar dacă în fapt nu e deloc aşa? Oare unde se duce spaţiul după ce copacul a putrezit demult? Oare a venit spaţiul de undeva sau spaţiul era Aici dintotdeauna şi forma doar l-a invadat? Analogic vorbind, Viaţa pe care o eşti este dintotdeauna şi pentru totdeauna, ea nu vine şi nu pleacă nicăieri, doar identificarea cu ego-ul te face să crezi şi să spui trăsnaia: "corpul ăsta sunt eu!" în fapt, toate corpurile sunt ale Tale şi se scaldă în Tine, Tu cel care eşti Viaţa, şi nu "ai viaţa", exact cum peştii se scaldă în ocean.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine încet amurgul

Vine încet amurgul ca o ceaţă deasă
Şi un văl tot mai rece peste ani îţi lasă
Tainele tăcerii spun ciudate şoapte:
Tu aici n-ai casă. Unde dormi la noapte?
Unde dormi la noapte?
Vine încet plecarea ca o judecată
Un vârtej la capăt are calea lată
Dacă de la ceruri au să te alunge,
Unde te vei duce, unde vei ajunge?
Unde vei ajunge?

Vine încet sfârşitul ca o despărţire
Ori spre întuneric, ori spre strălucire
Vine viaţa care veşnic nu va trece
Dacă n-ai pe Domnul unde-o vei petrece?
Unde-o vei petrece?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

De ce răsare soarele?
De ce curg izvoarele?
Unde ne duce sfârşitul?
Unde este infinitul?
Soarele, de ce apune?
Unde pleacă-întreaga lume?
De ce viaţa se sfârşeşte?
De ce pământul se-învârteşte?
Sunt întrebări la care,
doar timpul poate da,
răspuns la fiecare.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea, Adevărul, Viaţa

Nu noi suntem Calea sfântă,
Calea care duce sus.
Noi suntem doar călătorii,
însă calea e Isus!

Nu-i o formă Adevărul.
Nici în litere nu-i pus.
Adevărul e-o fiinţă.
Adevărul e Isus!

Nu din lut se naşte Viaţa,
Viaţa e fără de apus.
Ce e lut în lut se-ntoarce,
însă Viaţa e Isus.

Astfel Calea-i pasul nostru.
Adevăru-n noi e pus.
Viaţa sfântă-i viaţa noastră,
dacă e în noi ISUS!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti departe.

Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân*la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa trece viaţa

După soare vine ploaie,
După ploaie vine vânt.
Dar de veacuri oamenii,
Beau, râd şi plâng.

După lacrimi de iubire
Vin şi lacrimi de durere.
După ce gustăm din fagure de miere,
Bem şi puţină fiere.

După ce ne naştem în pace,
Facem un război răzbunător.
După ce vedem o rază de lumină
Ne adâncim într-un întuneric necruţător.

Şi aşa trece viaţa
Şi cu bune şi cu rele.
După ploaie vine soare
Şi pe cer răsar mii de stele!

poezie de Vladimir Potlog (18 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti un Ulise.
Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăznesc să te întreb...

Îndrăznesc să te-ntreb, de mâine cine sunt dacă florile mor,
Şi cui voi lăsa moştenire tăcerea acestei iubiri răvăşite,
Căror fluturi le voi da mireasma să mi-o poarte în zbor
Spre cetăţile de la marginea mării de valuri mereu părăsite?

Aici pe pământul acesta arid sunt totuşi un om stingher,
Corăbiile se scufundă în porturi şi catarge se rup în neştire,
Îndrăznesc să te-ntreb, cât de frumos poate fi un vis efemer
Şi cine sunt eu, nestatornică, rătăcită prin această iubire?

Îndrăznesc să mai cred că viitorul ne mai este aproape,
Întrebarile toate îşi vor găsi şi ele cândva un răspuns
De ce fug uneori corăbiile sau se scufundă în ape,
De ce viaţa aceasta pentru nimeni nu este de-ajuns?

Doamne şi câte întrebări mai sunt înca în lume,
Si cât de multe înca îndrăznesc să te întreb, dacă ai şti!
Unde este cetatea aceea atat de visata de mine,
Şi unde mai sunt eu ce atâta mă caut, şi nu mă mai pot găsi?

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (7 ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi prin suflet

dimineaţa adun roua timpului
de pe podeaua cerului
ploua aprig peste lume
ploua cu tăceri, în cine
cine vine, dacă vine
pe aici şi pentru cine
mă ard picăturile reci
cad peste mine, cad şiroaie
pe unde vii, pe unde uneori mai treci
în suflet e adâncă tăcere şi eternă durere
ce tristă este seara când număr
picăturile de gânduri ce se scurg în amurg
am risipit eternitatea pe alei proscrise
nu întreb, oricum nu am pe cine
din lipsuri şi nimicuri fel de fel
am ales fericirea de a nu fi fericit
dezlipind cuvinte nepotrivite
de pe pereţii ruginiţi ai sufletului
pe prag am aşezat doar un cuvânt
îl caut neîncetat de mii de ani
ochii mă dureau, de privit în gol
i-am aruncat în nămol
am păşit mai departe
mai trist, de mine, de toate...
în casă plouă, la nesfârşit

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce ai plecat tu am stat trei zile în pat; acum am ieşit dar sunt o umbră şi devin mai umbră din zi în zi. Constat că, departe de tine, viaţa mi-e cu neputinţă, viaţa mi se duce; numai tu mi-ai putea reda viaţa care simt cum se scurge ca o apă din întreaga mea fiinţă.

Calistrat Hogaş în scrisoare către domnişoara P.V
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problema nu e nici intestinul gros, nici rinichiul, ci viaţa şi moartea. Da, viaţa a fost şi acum uite, se duce, se duce şi eu nu pot să o opresc. Da. De ce să mă amăgesc? Doar este evident pentru toată lumea în afară de mine că mor şi că totul nu e decât o chestiune de săptămâni, de zile, - poate chiar acum. Acu' era lumină, acu' e întuneric. Acu' eram aici, acu' dincolo! Unde?... Eu n-o să mai fiu; atunci ce-o să fie? N-o să mai fie nimic. Şi unde o să fiu când n-o să mai fiu? Oare mor? Nu, nu vreau!

Lev Tolstoi în Moartea lui Ivan Ilici (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

viaţa parcă ar fi o parcare cu plată
ce-i pasă ei că uneori nu am bani să plătesc
deşi pentru fiecare greşeală scot din buzunar un bănuţ

atunci când te-am cunoscut era soare şi bine
şi ce prost eram, dar un prost fericit
cardul era pe zero
dar eu continuam să înot, să alerg în picioarele goale pe nisipul ăla fierbinte

evident aici nu-i vorba de tine
privită printr-un obiectiv imaginea este cât se poate de clară
viaţa în esenţa ei pare un colac de salvare. eu unul
asta ştiu cel mai bine.
am învăţat de mic cum stă treaba încât
orice ar fi nu mi-e frică
de ce să vrei să ieşi din mulţime dacă nu te priveşti în oglindă

şi încă ceva, aici e vorba de mine
despre nopţile care curg
despre zilele fără de număr care se tot pierd fără niciun răspuns
dar ce răspuns să aştepţi atunci când frunzele copacilor se topesc pe asfalt

hai, spune
cât ai vrea să ţină ecoul într-un deşert? tu ştii până unde poate să te ducă un vis?
mă trezesc dimineaţa şi îmi vine să îmi bag
picioarele în tot şi în toate
de ce?
uite, de asta

da, prietene! aici e vorba de mine
despre ratările mele
despre femeile pe care le-am avut
şi care după un timp mi-au întors spatele
ce contează că am trecut printr-o o vară fierbinte
după o noapte de pomină petrecută cu prietenii într-un club, vine greaţa

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina cea mare

Sublimă această bună vestire,
Că viaţa mai are deplină iubire
De dăruit;
În muguri, câte un infinit
Izbucneşte cu-aceeaşi putere,
Ca răspuns la propria-i durere

Şi fiece fir ce răsare
Pe câmpuri de iarbă, nu-i întâmplare,
Sunt fire puternice şi fire firave,
Vivace şi crude sunt fire bolnave
Pe toate le naşte spre vindecare
Puterea luminii din Lumina Cea Mare.

Sublimă această iubire de viaţă,
Răbdarea aceasta de-ai face faţă
Menirii...
Miracolul acesta pur al iubirii
Te poate renaşte din noapte şi ger,
Speră făptură! Cum însămi eu sper,
Că eşti la rându-ţi o primăvară,
Chiar dacă viaţa sublimă povară
Îţi pare,
Fără-nflorire şi fără scăpare.

Dar totuşi atâta frumos
Cade toamna tandru pe jos,
Ca un dar, ca zălog
Că şi cel care-i falnic şi acela olog
Merinde-or avea pentru gerul cumplit,
Care revine la infinit.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine la cine se-mparte?!

cine la cine se-mparte?!
când scrii cu sufletul celuilalt -
de la mine la tine atâta cale vin
atâta drum...
simt o asuprire tandră
şi-o altfel de singurătate -
iubire fragilă regizată de destin...
lumea dinafara iubirii nu există,
e o formă de disperare iubirea -
şi viaţa ta toată e rece
şi locuieşti acelaşi trup
în care nu-ţi regăseşti ispăşirea...
dar sufletul meu te petrece
bântuit de aceeaşi iubire-ntr-un vers
între fascinaţie şi sărut
dacă iubeşti, iubirea nu-ţi trece
şi nu mai ştiu în care vârtej,
din care tumult
viaţa noastră în doi capătă alt înţeles...
eu scriu cu sufletul tău acum,
de la mine la tine atâta cale vin
cu aceeaşi asuprire tandră
din aceeaşi iubire fragilă
regizată de destin.

poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedrept... (Cu inimă curată...!)

Nimic nu e întâmplător sub soare,
Pe cine am cunoscut, sau am iubit...
Viaţa nu este-o întâmplare,
Şi nu trăieşti doar să fii împlinit!

Nimic din ce trăieşti nu este
Lipsit de sens, fără un scop sau drum...
Ceaţa, elementul ce viaţa defineşte,
Şi uneori te simţi pierdut în fum...

Şi unii vin şi alţii pleacă...
Aşa a fost dintotdeauna, chin...
Viaţa mereu a fost nedreaptă,
Şi recompense ce-ai meritat... nu vin.

Şi totul este totuşi despre tine...
Şi câte lecţii mai ai să mai înveţi,
Viaţa te poate duce la ruine,
Dar tu ridică-te şi mergi printre corecţi!

Şi multe pietre se nasc într-un destin,
Capcane şi vipere în chip de oaie...
Paharul uneori nu-l mai vezi plin,
Şi credinţa începe să se-nmoaie.

Dar cei puternici au rănile pe ei...
Şi nu se-opresc din mers ei niciodată!
Curajul nu poţi nicicând să-l iei,
Celor drepţi, cu inimă curată...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Strânge Doamne, intre braţe
Cu iertare şi iubire
Planeta noastră suferindă
Şi de boală şi de durere.
Lacrimi varsă, abia respiră,
Chinuită e de frică.
Ar vrea, dar nu ştie unde să fugă
Viaţa de până acum o uită,
La bucurie şi speranţă, disperată ea renunţă...
Strânge Doamne, între braţe
Omenirea şi Planeta
Ca să putem primi cu toţii
Liniştea şi pacea Ta toată!!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre ape şi păcate

ora curge în etape
gânduri azi se frâng pe ape
toată omenirea doarme
eu aştept să ard pe rug
rug creat de astă lume
din surcele şi minciuni
peste mine plâng tăcerile aldine
un cuvânt mai trece, oare
offf, se pierde iară în retorica întrebare
despre lume, despre care
se aşterne în splendoarea unei fraze risipite
printre trecătoare raze
noaptea mă preling prin stele
scriu pe coaja asta ruptă
din copacul de pe munte
scriu cu sufletul, cu lacrimi
degetele toate le-am uitat
în desaga de la spate
sunt ciobanul din cetate
ce mioarele îşi mână
pe o coală albă, goală
timpul fuge, viaţa curge, nu ajunge
să achit nota de plată
este plină de păcate
între mine şi cetate
curg de toate
scara către cer e azi ruptă
nu am timp şi nici răbdare
să aştept a ta chemare
amintirile's murdare
paşii se scurg pe o cărare
printre sticle şi pahare
toate's sparte, toate's goale
viaţa asta trece, trece
uneori se mai petrece
ziua vine, alta pleacă
între mine şi ăst cer
a rămas doar mister
azi să urc, eu nu mai sper

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că nu ştii dar viaţa este despre iubire

restul sunt doar agrafe de prins dovezile
în dosare cu pereţi şi acareturi
sau pe câmpii cu flori şi fluturi
şi
poate că trebuia să subliniez asta mai demult
viaţa este şi despre muzică
care e tot o formă de iubire

ceva mai curată
poate un pic mai universală
chiar şi poezia este despre iubire
uneori şi despre partea mai întunecată a iubirii

poate că nu ştii
dar până şi războaiele se fac din iubire şi ură
toate crimele
toate nedreptăţile
sunt doar conseciinţe colaterale ale iubirii

mi-ai tot spus că nu pot iubi pe toată lumea
că am de ales între zi şi noapte
între soare şi lună
între alfa şi omega
şi eu ca un nebun tot încerc imposibilul
punând în agrafe zi de zi toate dovezile
uitând să mă iubesc
tocmai pe mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa repede îmi curge

Doamne,
Viaţa repede îmi curge.
Şi mă-întreb, unde se duce?
Că de-ar curge încetişor,
Precum apa de izvor,
Limpede, cristal de munte,
Nu mi-ar mai lăsa pe frunte
Brazdele-atât de adânci,
Parcă-s crăpături în stânci.
Îmi curge viaţa ca lava
Izbucnită din vulcan.
Îmi întinde mie tava
Să-îmbătrânesc an de an.
Doamne,
Lasă-mă aşa cum sunt.
Mai am de împlinit ceva.
Cât mai calc acest pământ,
Să las semne-n urma mea.
Două flori am de crescut.
Frumoase ca două stele.
Le iubesc atât de mult.
Sunt lumina vieţii mele.
Cu mine dacă eşti bun,
La picioare am să-ţi pun
Sufletul, ce Tu mi-ai dat
La-început, când m-ai creat.
Viaţa vreau să curgă lin
Şi fetele să-mi trăiască.
Să aibă un cer senin,
Tot ce-i frumos, să iubească.

poezie de Dumitru Delcă (4 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!