Ritual

Mai trece înc-o noapte, mai trece înc-o zi,
Se scurge ce a fost în ceea ce va fi
Iar cel ce-a fost, în cel ce nu mai este,
Se trece din realitate în poveste,

Trece o noapte iarăşi şi după, înc-o zi,
Existul uită taina de a fi,
Îmbătrâneşte clipa-n albe catedrale,
Minunile luminii adorm în nopţi banale,

Cântul se trece într-un prelung ecou
Cât tot ce este vechi iar se transformă-n nou,
Tot ceea ce privim, ne pare o nălucă,
Ce va veni-l aşteaptă pe "este", să se ducă

Şi tot rotundul se învârte în spirală,
O lume minunată, definitiv ovală
Dispare în cetatea din zidurile firii,
Privind printre creneluri culoarea amintirii,

Caii albesc în surul neputinţei,
Doar aripile lor şi-ale credinţei
Rămân deschise într-un timp ce stă pe loc,
Trec zilele lăsând iar zilelor un loc

În carambolul de pămant şi oase
Care înlocuieşte secera cu coase,
Trec fără să mai ştie încotro,
Ulcioarele fragile şi maro

Ce într-o fracţiune de secundă,
Cu cioburi, lumea o inundă,
Cu cioburi ireale, colorate
Ce taie clipa fix în jumătate,

O parte trece, alta mai rămâne,
Ca într-o diviziune de celule
În care embrionul are doua corduri,
În pântecul de flori ce-au înflorit în norduri;

Trece o noapte şi mai trece înc-o zi,
Din cei mai gravi adulţi redevenim copii,
Îngenunchiaţi, ca înaintea primului lor pas
Ne ridicăm pe ce a fost, spre ceea ce-a rămas,

Ca într-o înălţare care pare pe pământ,
Cât încă ce voi fi este captiv în sunt,
Cât încă pot fugi de totul şi de toate
Acelea ce se clatină în propria realitate

Relativa...
Nu mă încred în balustrade în derivă,
Deoarece aceastea au colţurile drepte,
Ce uneori pot a fi asemuite unor trepte

Şi drama oarecum atât de omenească,
Constă în starea omului să le privească
De sus arareori, mai des de jos,
Aşa cum uneori întorci toate pe dos

Veştmintele luminii,
Ca faţa să le-o vezi şi capetele vinii
De-a fi, să poţi din nou a dezlega,
Într-un ritual în urma căruia, încă mai poţi spera,

Căci ziua ar putea fi infinită,
Nefragmentata dac-ar fi, nemărginită
De recurenta obsesiv-a nopţilor eterne,
Prin ale căror site, omenirea cerne

Tot binele de rău, întregul de fragment,
Notează pe o hartă de ocru pergament
Faptul c-a fost aici, cu gând de-a se întoarce,
Dar uită că în geruri, cu lemnul pentru arce

S-a încălzit şi astfel o înghite practic apa
Şi dacă nu aceasta, o rezideşte sapa,
Plantând întru-nviere oseminte,
Caci omul veşnic uită, ceea ce ţine minte.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual

Mai trece înc-o noapte, mai trece înc-o zi,
Se scurge ce a fost în ceea ce va fi
Iar cel ce-a fost, în cel ce nu mai este,
Se trece din realitate în poveste,

Trece o noapte iarăşi şi după, înc-o zi,
Existul uită taina de a fi,
Îmbătrâneşte clipa-n albe catedrale,
Minunile luminii adorm în nopţi banale,

Cântul se trece într-un prelung ecou
Cât tot ce este vechi iar se transformă-n nou,
Tot ceea ce privim, ne pare o nălucă,
Ce va veni-l aşteaptă pe "este", să se ducă

Şi tot rotundul se învârte în spirală,
O lume minunată, definitiv ovală
Dispare în cetatea din zidurile firii,
Privind printre creneluri culoarea amintirii,

Caii albesc în surul neputinţei,
Doar aripile lor şi-ale credinţei
Rămân deschise într-un timp ce stă pe loc,
Trec zilele lăsând iar zilelor un loc

În carambolul de pămant şi oase
Care înlocuieşte secera cu coase,
Trec fără să mai ştie încotro,
Ulcioarele fragile şi maro

Ce într-o fracţiune de secundă,
Cu cioburi, lumea o inundă,
Cu cioburi ireale, colorate
Ce taie clipa fix în jumătate,

O parte trece, alta mai rămâne,
Ca într-o diviziune de celule
În care embrionul are doua corduri,
În pântecul de flori ce-au înflorit în norduri;

Trece o noapte şi mai trece înc-o zi,
Din cei mai gravi adulţi redevenim copii,
Îngenunchiaţi, ca înaintea primului lor pas
Ne ridicăm pe ce fost spre ceea ce-a rămas,

Ca într-o înălţare care pare pe pământ,
Cât încă ce voi fi este captiv în sunt,
Cât încă pot fugi de totul şi de toate
Acelea ce se clatină în propria realitate

Relativa...
Nu mă încred în balustrade în derivă,
Deoarece aceastea au colţurile drepte,
Ce uneori pot a fi asemuite unor trepte

Şi drama oarecum atât de omenească,
Constă în starea omului să le privească
De sus arareori, mai des de jos,
Aşa cum uneori întorci toate pe dos

Veştmintele luminii,
Ca faţa să le-o vezi şi capetele vinii
De-a fi, să poţi din nou a dezlega,
Într-un ritual în urma căruia, încă mai poţi spera,

Căci ziua ar putea fi infinită,
Nefragmentata dac-ar fi, nemărginită
De recurenta obsesiv-a nopţilor eterne,
Prin ale căror site, omenirea cerne

Tot binele de rău, întregul de fragment,
Notează pe o hartă de ocru pergament
Faptul c-a fost aici, cu gând de-a se întoarce,
Dar uită că în geruri, cu lemnul pentru arce

S-a încălzit şi astfel o înghite practic apa
Şi dacă nu aceasta, o rezideşte sapa,
Plantând întru-nviere oseminte,
Caci omul veşnic uită, ceea ce ţine minte.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte ne-am dus într-un loc secret din pădure, unde am trasat Marele Cerc al Maeştrilor – element care nu se invocă decât în cazuri de urgentă excepţională. Şi Marele Con al Puterii a fost ridicat şi îndreptat spre Hitler, iar porunca care a fost dată este: nu poţi trece marea, nu poţi trece marea, nu poţi trece marea, asemenea cum în vechime a fost făcut cu Napoleon sau cu Armada Spaniolă.

Gerald Gardner în Witch
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece o noapte, trece înc-o zi,
Lupta se ascute între clase,
Iar chiaburii se arat-a fi
Elemente tot mai duşmănoase!

catren de A.E. Baconsky (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aud umbra...

dintr-o parte într-o parte
caut un loc să mă aşez,
să-mi frâng dorurile toate,
să adorm şi să visez

să visez că nu mai plouă,
să visez doar răsărit,
să visez doar stropi de rouă
peste cimpul înflorit

să visez ca altă dată
florile în jurul meu,
să visez ochii-ţi de fată,
genele şi părul tău

dintr-o noapte într-o noapte
îmi trec zilele grăbit,
ţi-aud şoaptele plecate,
prea mult ele m-au iubit

ţi-aud umbra vinovată,
vinovat mi-e gândul meu
împreună dintr-o dată,
ne privim dar sunt doar eu

dintr-un gând care te caută
storc atâtea amintiri,
lăcrămioarele te iartă
când mi-apar pe sub priviri

dintr-o clipă într-o clipă
iernile îmi bat la geam,
toamnele ce-mi stau pe prispă
mai fac flori două pe-un ram

una este pentru tine,
una este viaţa mea,
ofilită se mai ţine
agăţată de-a ta stea

se deschide doar în noapte
când te vede strălucind,
soarbe razele vărsate
şi visează gungurind

dintr-o parte înc-o noapte,
dintr-o clipă într-un gând,
te mai caut rostindu-ţi şoapte,
eu le-aud, eu îmi răspund

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim astfel an după an, fără a duce la împlinire şi desăvârşi ceea ce am putea face acum, fiindcă gândim că avem tot timpul înaintea noastră: vom împlini mai târziu; într-o bună zi vom trece ciorna pe curat. Anii vor trece şi nu o vom face niciodată, nu pentru că moartea vine şi ne seceră, ci şi pentru că, intrând într-o altă etapă a vieţii, devenim incapabili să mai facem ceea ce etapele anterioare ne-ar fi îngăduit să facem. Nu la anii maturităţii putem împlini o tinereţe frumoasă şi plină de sens, după cum nu la vârsta bătrâneţii putem să dezvăluim lui Dumnezeu şi lumii întregi ceea ce am fi putut fi în anii maturităţii. Este un timp pentru toate, dar, odată ce timpul s-a dus, sunt anumite lucruri care nu mai pot fi realizate.

citat din Sfântul Antonie al Surojului
Adăugat de El
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul timpului risipit

De trece clipa, ce-a rămas
După atâta viermuială?
Atâtea gânduri de pripas,
Risipa fără de sfială.

Dacă-ţi răpeşte câte-un pas,
Îţi râde existenţa goală.
De trece clipa, ce-a rămas
Dupâ atâta viermuială?

E ca un fruct de ananas
Clepsidra care te înşală,
Dar n-ai, la ceas de îndoială,
Să scoţi din mânecă vreun as.
De trece clipa, ce-a rămas?

rondel de Corneliu Vasile din ziarul Romanaţi (27 februarie 1991)
Adăugat de Corneliu Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşire

Se prăbuşesc secundele în noi
Şi timpul nu mai există.
A fost inventat doar pentru
A ne raporta la el.
Trece doar viaţa!
O simţim cum se prelinge prin noi
Ca un râu de puroi.
Dacă am exista între pământ
Şi nelimitat,
Tot la fel am trece spre infinit.
Timpul este doar unitatea de măsură
A vieţii şi-a morţii.
Reprezentat pe o axă
Este un punct mişcător,
Un ecou ce dispare-n eter,
Dar care provoacă un tsunami
Printre conglomeratele de celule
Ce compun universul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu uita, iubito...

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
De vei putea, de vei putea, de vei putea,
Acel cuvânt ce-a fost şoptit poate pripit,
Dar fără rost nicicum n-a fost, nicicum n-a fost.

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
Dacă ai vrea, dacă vei vrea, dacă ai vrea,
Trecutul timp, cu tot trecând în tot ce-a fost,
Poate cu-n rost, poate cu-n rost, poate cu-n rost...

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
În viaţa ta, în viaţa ta, în viaţa ta,
Cum pe pământ purtaţi de vânt cad fulgi de nea,
Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita...

Vor trece ani, vor trece luni ca într-o clipă,
Şi zilele ce-au fost cândva cad în risipă,
Nu le uita, nu le uita, nu le uita,
În viaţa ta, în viaţa ta, în viaţa ta!

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor trece toate

Vor trece toate... dragoste şi ură,
Le vom lăsa a curge-nspre abis,
Apoi, vom reclama la prefectură
Ferestrele... ce nu ni s-au deschis,

Sări-vom peste timp şi peste ape,
Uitând păcatu-n aşternuturi verzi
Şi învăţând ispitele... să-şi scape,
Demonicul parfum... peste livezi.

Amiezi de foc... vor lumina eteric
Speranţele... ce se ascund... în noi,
Când fluturii dansează, vis feeric,
Iar degete pătrund, adâncuri moi.

Vor trece toate... ură şi minciună,
Furtuni de dor, regrete... şi tăceri,
Rămâne însă, dragostea, stăpână,
Pe cavalcada... marilor plăceri.

Aştept după perdele înc-o noapte,
Semnul tacit... şi dramul de noroc,
Sorbindu-te încet, cu buze coapte
La ora când... destinu-şi face loc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece supus în acea noapte mare

Nu trece supus în acea noapte mare,
Bătrâneţe, arzi şi urlă când ziua se închide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Înţelepţii ştiu bine că nopţii viaţa e datoare,
Dar cum n-au adus lumină prin vorbe, nici prin pilde,
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Plecând, oamenii cei buni scâncesc cu disperare,
Deşi virtuoşi, n-au nici un surplus în ora din clepsidre;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Nebunii care-au cântat şi au dansat sub soare,
Află cu regret c-a venit seara şi n-au în sac merinde;
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Oamenii trişti, cu ochi orbi, în bezna orbitoare,
Pot vedea, când mor, comete-n flăcări, superbe atlantide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Iar tu, tată, de-acolo, din înălţimi de izolare,
Înjură şi mă binecuvântează, cu lacrimile tale-acide;
Nu trece supus în acea noapte mare,
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

floare,
în raze de soare crescută
petale ce se avântă
nemărginită câmpie

buruieni nesfârşite
singură stă, ascultă
în singurătatea care încântă
doar Ea

singura rămasă frumoasă
dar oare în folos?
timpul trece, Ea
rămânând fără rost

priveşte în jur
nimic să o facă să cânte
doar soarele înalt, voios
o încălzeşte pe frunte

timpul trece, se avântă
prin zile ce o încântă
însă repede trece
şi uită

viaţa nu este pururi mereu
ea se usucă
sorele păleşte într-un târziu
Ea
se stinge fără putinţă.

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regretele vor creşte

Vor trece luni
şi vor trece ani.

Şi va fi un capăt de drum
la care timpul
se va opri
uitându-se în urmă
la pădurile de cuvinte

şi la spânzuraţii cu piepturi sparte.

De acum, Singurătatea mea
e un sat pustiit.
Peste noapte,
Toate Cuvintele l-au părăsit.

Poate au fost asuprite
de tăcerea cotropitoare.

Poate că au căpătat alte înţelesuri
şi s-au mutat
mai departe,
în locuri nemaivăzute,
neştiute,
pe drumuri încă neumblate.

A dispărut
un întreg trib
de cuvinte.
O întreagă viitoare civilizaţie
de aduceri-aminte.

În urma lor,
a mai rămas un rug.
Cenuşa
încă mai e caldă.
Undeva,
încă se vede fum.

E fumul rămas,
după ce a ars
şi ultima vocală.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai zis-o cineva

Zilele se ţin de mână şi merg toate pe un drum,
Unde merg şi se adună, nu vom şti şi la ce bun.

Trec pe rând prin faţa noastră, când senine, când cu ploi,
Ce frumoase sunt acelea care nu calcă-n noroi.

"Vremea vine, vremea trece" a mai zis un om cândva
Şi a constat pe sine şi-acum doarme undeva.

Zilele se ţin de mână şi merg pe acelaşi drum,
Una ne stinge lumina şi ne spune, rămas bun.

Nopţile se ţin de mână cu lumini neliniştite,
Toate se scurg într-o noapte nesfârşită pe orbite.

Zilele se ţin de mână, nopţile se ţin şi ele,
"Vremea vine, vremea trece" peste oale şi ulcele.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer în noapte

Noapte neagră, noapte de argint.
Lume nesfârşită
În spaţiu şi timp.
Prin mijloc, Calea Lactee
Cine trece pe ea?
Trece omeneasca idee.

poezie de Leopold Staff din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pesimiştii găsesc în fiecare zi un motiv pentru a considera că viaţa e nedreaptă şi neplăcută însă uită că ceea ce văd ei este doar o parte din întregul existenţei. Depinde de tine care parte preferi să o iei în considerare mai mult. Dacă vezi toate neajunsurile şi nenorocirile nu te aştepta ca să apară dintr-o dată o minune care să îţi îmbucure ziua. Acestea sunt acolo, mici dar zilnice, dar tu ALEGI să le vezi doar pe celelalte. Este de-a dreptul trist să vezi oameni care nu mai ştiu să se bucure de viaţă, care uită că după vreme rea vine şi vreme bună, care găsesc veşnic un motiv pentru care să nu zâmbească şi care critică într-atât, orbiţi fiind de sistemul care le arată toate nenorocirile. Este trist să vezi cum ascultă docili toate tâmpeniile şi este cu atât mai dramatic că după merg acasă, la familie şi copii, şi le bagă în cap ceea ce ei au asimilat în mod inconştient. Oare să mai fie surprinzător atunci că vedem adolescenţi şi chiar oameni în toată firea care se zbat într-o existenţă care nu le aparţine şi care poartă în spatele lor bagajul greoi al ignoranţei şi neştiinţei altora? Oameni buni, după cum deja cred că ştiţi, schimbările încep prin noi. Putem să le oferim noilor generaţii alte valori, alte învăţături care să îi ajute să scape din acest abis al incompetenţei în care noi, cei mai cu mulţi ani, am fost prinşi atâta timp. Viitorul îl creezi tu!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece

Timpul trece ca o clipă
Pe a vântului aripă.
Ca o pasăre în zbor.
Timpul e veşnic călător.

Trece timpul fără nepăsare,
Peste mine, peste voi.
Trece ca un val de mare
Şi nimeni nu poate întoarce timpul înapoi.

Trece timpul ca o clipă
Şi nu trebuie risipit.
Căci el e ca o comoară
Şi veşnic trebuie preţuit.

poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

Au trecut anii peste noi, străino...
Şi, deşi credem că te-am cunoscut,
Azi, realizez c-a fost doar timp pierdut.
"Du-te", tu, fiind, iar eu fiind "vino"...

Au trecut anii, şi-au trecut degeaba,
Cu investiţii ce nu-şi aveau rostul.
Au trecut ani, pe lângă noi frumosul...
Din noi, rămânând doar cocioaba.

Au trecut ani, lăsându-ne pustii
Şi vor mai trece şi-alţii, din păcate...
Vor trece peste răni nevindecate
Şi nu ne vom putea adăposti...

Vor trece ani punându-ne în faţă,
Tot ce a prins, urât, viaţa din noi...
Vor trece ani, aruncând la gunoi,
Tot ce am investit fără speranţă!

Vor trece ani şi nu va mai conta,
Nici cine-a fost străinul şi nici prostul.
Vor trece ani şi îşi vor cere costul.
Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (19 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plug uşor din plug cel greu

Iată anul vechi se trece,
Doua ore după zece
Şi-am trecut în noul an,
Sub copite de troian
Toţi trecuţi în cel ce pleacă,
An bătrân, cu mintea seacă...

Mai sunt doar câteva clipe,
Viitorul cu aripe
Devorează ca pe-o pradă
Ce i-am hărăzit ca nadă
Într-o mantie doar din aţă
Neagră-n spate, albă-n faţă;

Un tangou pe note seci,
Pe care de nu-l încerci
N-ai dansat practic vreodată,
Viaţă, tu nevinovată
Dansatoare prea silfidă,
Un hibrid între omidă
Şi privighetoare albă,
Într-un rai cu flori de nalbă.

Fie ca în noul an,
Tot ce-a fost vreodată-n van
Să uităm cu împăcare,
Iar minunea asta mare
Căreia îi spunem viaţă,
Chiar din prima dimineaţă
Sa ne fie, să devină
Labirinturi de lumină!

Iar în anul care vine
Să ne rătăcim în bine!

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!