Într-o noapte ne-am dus într-un loc secret din pădure, unde am trasat Marele Cerc al Maeştrilor – element care nu se invocă decât în cazuri de urgentă excepţională. Şi Marele Con al Puterii a fost ridicat şi îndreptat spre Hitler, iar porunca care a fost dată este: nu poţi trece marea, nu poţi trece marea, nu poţi trece marea, asemenea cum în vechime a fost făcut cu Napoleon sau cu Armada Spaniolă.

Gerald Gardner în Witch
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Marea Noapte nu poţi trece doar cu o lumânare-n mână.

aforism de Cornel Stelian Popa (3 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele secret al puterii este să nu vrei niciodată mai mult decât poţi realiza.

citat din J.G. Holland
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De poţi fi!

Poţi fi cerul plin de stele şi n-ar fi o minune!
Poţi fi lacul veşnic dulce, plin de pasiune!
Şi minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au şters a tale urme, adânci din viaţa mea!

Poţi fi marea toată, plină, plină de comori!
Poţi fi înger alb sau negru şi să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruieşte-ţi viaţa toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poţi fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poţi fi orice fiinţă vie, care încearcă şi o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-şi revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat şi au rămas doar goale maluri!

Poţi fi ochiul ce priveşte şi priveşte neîncetat!
Poţi fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să ştii că orice ai fi, nu mai eşti cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, şi deloc nu te-ai întors!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştreangul atârnat de viaţă

Răsăritul meu în lume
Zi şi noapte se perindă
Şi mă văd într-o oglindă
Că menirea ce-o avum, e

Aţă atârnând fatal
Omul e chemat s-o poarte
De la naştere spre moarte
Până trece pe alt mal

Un mister sau o enigmă
Ştreangul atârnat de viaţă
Legănându-se răsfaţă
Miezul dintr-o paradigmă

Eu am fost? Sau poate altul?
Fiecare om o haină
Trece marea ca o taină
Petrecându-se înaltul

poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea şi omul

Nu vei domestici această mare
prin umilinţă sau extaz,
însă îi poţi râde
în faţă.

Râsul
a fost inventat de cei
care trăiesc puţin,
asemeni un hohot de râs.

Marea, eternă,
nu va învăţa niciodată să râdă.

poezie de Anna Swirszczynska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinţă dacă ai, poţi trece marea agăţat de un chibrit, deşi nu e bine să te joci cu focul!

aforism de Mihail Mataringa (16 aprilie 2021)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştreangul atârnat de viaţă

Răsăritul meu în lume
Ca-ntr-un vis mi se perindă
Şi mă văd într-o oglindă
Că menirea ce-o avum, e

Aţă atârnând fatal
Omul e chemat s-o poarte
De la naştere spre moarte
Până trece pe alt mal;

Un mister sau o enigmă
Ştreangul atârnat de viaţă
Legănându-se răsfaţă
Miezul dintr-o paradigmă

Eu am fost? Sau poate altul?
Fiecare om o haină
Trece marea ca o taină
Dintr-un port în celălaltul

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea şi mintea

Marea este agitată,
Mintea este tulburată,
Marea se mai linişteşte,
Mintea la multe gândeşte.

Marea caută odihnă,
Mintea nu mai are tihnă:
Patimă, patos, ardoare,
E mereu iscoditoare.

Marea are pasiune
Mintea are raţiune,
Nimfa mării e femeia,
Gândirea minţii-i ideea.

Marea-adoarme fiii noştri,
Somnul minţii naşte monştri,
Şi nu marea e-întrebarea,
Ci mintea, iscoditoarea.

Marea are taine multe
Cine ştie s-o asculte?
Mintea păstrează mistere,
E mereu de-altă părere.

Marea o poţi evita,
Mintea e mereu a ta,
Închide în ea secrete,
Are dorinţe, regrete.

Marea este ţărmurită,
Mintea este nesfârşită,
Marea o pierzi şi-o găseşti,
Mintea n-o mai dobândeşti!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În geografie, o localitate de pe Pământ se măsoară cu ajutorul unor cercuri mari cari împart sfera pământească, numite cercuri de longitudine şi de latitudine. Pentru longitudini, măsurătoarea se face pe cercul ecuatorial, cari e împărţit în 360 de grade. Un anume, cerc mare, cari trece prin polul nord, întretaie ecuatorul şi trece prin polul sud, a fost luat ca punt de origine. Acest cerc e cel cari trece prin locul unde se află observatorul Greenwich. Locul unde acest cerc întretaie ecuatorul a fost însemnat cu 0 grade.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele Lup

Marele Lup s-a făcut
Râu cu solzi de frunze,
Prin sângele meu
Plutesc maci şi meduze.

Pe ţigla iubirii
Răsare un astru,
Vorbele decapitează
Cerul albastru.

Tifonul sânilor tăi
Rana-nfăşoară,
Marele Lup trece,
Miroase a ceară!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pod de-a lungul râului... Nu poţi trece de pe un mal pe altul, poţi doar să însoţeşti râul în devenirea lui, de la izvor şi până la vărsare, de la naştere şi până la aneantizare... Un pod evident inutil, pe care nu va trece, poate, nimeni, niciodată...

Mihail Mataringa (10 decembrie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinar

Marea de ape
Să mă îngroape
În palma ta

O lună pe cer,
Un gând efemer,
Încă o stea.

Doar două miimi
Sau două treimi
De întrebări...

Noi suntem mai vii,
Noapte şi zi,
Fără urmări.

Cu zorii mă nasc,
Când zorii mă pasc
De pe nisip,

Mai şterge-mi din nopţi,
Doar dacă mai poţi,
Luna din chip.

Când trece în zbor
Cocor sub cocor,
Am amuţit.

Azi toate au fost
Cumva fără rost.
Poate-am murit...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea este o apă folositoare...

Marea este şi pentru cei mici, nu numai pentru părinţi şi bunici.
Şi la urma urmei, ei nici nu ştiu să se joace ca voi pe plajă, în nisip, în fel şi chip,
făcînd palate în care, pe furiş, intră scoicile prin acoperiş.
Părinţii toată ziua ar vrea să vă culce. Să vă spun un secret:
ei au venit la mare numai ca să vă încurce.
Aşa le merge gura:
"Ce faci?" "Unde te duci?" "Stai aici!"
Mai rău ca la bunicii care s-au făcut mici.
Dar acum aţi venit cu mine şi eu, ştiţi, nu fac scandal. O să vă explic marea, val cu val.
Marea este o apă folositoare...
...

poezie clasică de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual

Mai trece înc-o noapte, mai trece înc-o zi,
Se scurge ce a fost în ceea ce va fi
Iar cel ce-a fost, în cel ce nu mai este,
Se trece din realitate în poveste,

Trece o noapte iarăşi şi după, înc-o zi,
Existul uită taina de a fi,
Îmbătrâneşte clipa-n albe catedrale,
Minunile luminii adorm în nopţi banale,

Cântul se trece într-un prelung ecou
Cât tot ce este vechi iar se transformă-n nou,
Tot ceea ce privim, ne pare o nălucă,
Ce va veni-l aşteaptă pe "este", să se ducă

Şi tot rotundul se învârte în spirală,
O lume minunată, definitiv ovală
Dispare în cetatea din zidurile firii,
Privind printre creneluri culoarea amintirii,

Caii albesc în surul neputinţei,
Doar aripile lor şi-ale credinţei
Rămân deschise într-un timp ce stă pe loc,
Trec zilele lăsând iar zilelor un loc

În carambolul de pămant şi oase
Care înlocuieşte secera cu coase,
Trec fără să mai ştie încotro,
Ulcioarele fragile şi maro

Ce într-o fracţiune de secundă,
Cu cioburi, lumea o inundă,
Cu cioburi ireale, colorate
Ce taie clipa fix în jumătate,

O parte trece, alta mai rămâne,
Ca într-o diviziune de celule
În care embrionul are doua corduri,
În pântecul de flori ce-au înflorit în norduri;

Trece o noapte şi mai trece înc-o zi,
Din cei mai gravi adulţi redevenim copii,
Îngenunchiaţi, ca înaintea primului lor pas
Ne ridicăm pe ce a fost, spre ceea ce-a rămas,

Ca într-o înălţare care pare pe pământ,
Cât încă ce voi fi este captiv în sunt,
Cât încă pot fugi de totul şi de toate
Acelea ce se clatină în propria realitate

Relativa...
Nu mă încred în balustrade în derivă,
Deoarece aceastea au colţurile drepte,
Ce uneori pot a fi asemuite unor trepte

Şi drama oarecum atât de omenească,
Constă în starea omului să le privească
De sus arareori, mai des de jos,
Aşa cum uneori întorci toate pe dos

Veştmintele luminii,
Ca faţa să le-o vezi şi capetele vinii
De-a fi, să poţi din nou a dezlega,
Într-un ritual în urma căruia, încă mai poţi spera,

Căci ziua ar putea fi infinită,
Nefragmentata dac-ar fi, nemărginită
De recurenta obsesiv-a nopţilor eterne,
Prin ale căror site, omenirea cerne

Tot binele de rău, întregul de fragment,
Notează pe o hartă de ocru pergament
Faptul c-a fost aici, cu gând de-a se întoarce,
Dar uită că în geruri, cu lemnul pentru arce

S-a încălzit şi astfel o înghite practic apa
Şi dacă nu aceasta, o rezideşte sapa,
Plantând întru-nviere oseminte,
Caci omul veşnic uită, ceea ce ţine minte.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual

Mai trece înc-o noapte, mai trece înc-o zi,
Se scurge ce a fost în ceea ce va fi
Iar cel ce-a fost, în cel ce nu mai este,
Se trece din realitate în poveste,

Trece o noapte iarăşi şi după, înc-o zi,
Existul uită taina de a fi,
Îmbătrâneşte clipa-n albe catedrale,
Minunile luminii adorm în nopţi banale,

Cântul se trece într-un prelung ecou
Cât tot ce este vechi iar se transformă-n nou,
Tot ceea ce privim, ne pare o nălucă,
Ce va veni-l aşteaptă pe "este", să se ducă

Şi tot rotundul se învârte în spirală,
O lume minunată, definitiv ovală
Dispare în cetatea din zidurile firii,
Privind printre creneluri culoarea amintirii,

Caii albesc în surul neputinţei,
Doar aripile lor şi-ale credinţei
Rămân deschise într-un timp ce stă pe loc,
Trec zilele lăsând iar zilelor un loc

În carambolul de pămant şi oase
Care înlocuieşte secera cu coase,
Trec fără să mai ştie încotro,
Ulcioarele fragile şi maro

Ce într-o fracţiune de secundă,
Cu cioburi, lumea o inundă,
Cu cioburi ireale, colorate
Ce taie clipa fix în jumătate,

O parte trece, alta mai rămâne,
Ca într-o diviziune de celule
În care embrionul are doua corduri,
În pântecul de flori ce-au înflorit în norduri;

Trece o noapte şi mai trece înc-o zi,
Din cei mai gravi adulţi redevenim copii,
Îngenunchiaţi, ca înaintea primului lor pas
Ne ridicăm pe ce fost spre ceea ce-a rămas,

Ca într-o înălţare care pare pe pământ,
Cât încă ce voi fi este captiv în sunt,
Cât încă pot fugi de totul şi de toate
Acelea ce se clatină în propria realitate

Relativa...
Nu mă încred în balustrade în derivă,
Deoarece aceastea au colţurile drepte,
Ce uneori pot a fi asemuite unor trepte

Şi drama oarecum atât de omenească,
Constă în starea omului să le privească
De sus arareori, mai des de jos,
Aşa cum uneori întorci toate pe dos

Veştmintele luminii,
Ca faţa să le-o vezi şi capetele vinii
De-a fi, să poţi din nou a dezlega,
Într-un ritual în urma căruia, încă mai poţi spera,

Căci ziua ar putea fi infinită,
Nefragmentata dac-ar fi, nemărginită
De recurenta obsesiv-a nopţilor eterne,
Prin ale căror site, omenirea cerne

Tot binele de rău, întregul de fragment,
Notează pe o hartă de ocru pergament
Faptul c-a fost aici, cu gând de-a se întoarce,
Dar uită că în geruri, cu lemnul pentru arce

S-a încălzit şi astfel o înghite practic apa
Şi dacă nu aceasta, o rezideşte sapa,
Plantând întru-nviere oseminte,
Caci omul veşnic uită, ceea ce ţine minte.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era să fie (Scurt tratat asupra fricii)

O spaimă albă trece prin cuvânt
Ţărâna face scurte temeneli
Un fulger izvorât din mii de stele
Prin degete se scurge în pământ

Se spânzură copacii de un cer
Cu marea străvezie de bulboane
Şi pielea încreţită de frisoane
Îţi lasă pururi aerul stingher

Era să fie. Dacă ar fi fost
N-ai mai fi fost aici, acum
Ci dincolo cu totul. Ca şi cum,
Rosturile n-ar mai avea rost

Era să fie. Sute de ocazii
Au făcut balanţa să se-ncline
Spre semnul care l-ai trecut cu bine
Dar vezi că mai urmează alte razii!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Admirabila intuire a meseriei de femeie a fost marele secret al Josephinei pentru a plăcea lui Napoleon.

citat celebru din Balzac
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai aproape de cer

de ceva timp, în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
e o chestiune pe care nu am cum s-o descriu, este ca şi cum ai privi un copac înfrunzit
şi pe care îl admiri cum o frunză pică ca o ultimă răsuflare
asta nu poţi să uiţi aşa cum şi eu nu uit primul sărut
pentru că, să-ţi spun ceva, nimic nu este mai suav decât amintirea primei atingeri
poţi să cuprinzi cu mâinile stelele, poţi să ai tot pământul în palme
nimic însă nu se compară cu asta

cine nu a fugit măcar o dată de acasă, cine nu s-a încălzit măcar o dată cu licărul suav al dimineţii
nu ştie cum este să ţii în pumni o picătură de lacrimă

am deschis o uşă şi nu m-am uitat înapoi
nu am trântit-o, nu am făcut zgomot, am luat hotărârea asta înainte să te privesc cum dormeai dezvelită
da. asta este imaginea, acel corp dumnezeiesc printre cearceafuri
şi eu, eu care fug. eu, cel care nu se mai uită la ceea ce a fost, dar care simte o pierdere

a pierde un obiect îţi este poate indiferent
dar să pierzi o clipă nu se compară cu nimic, pentru că nimic nu este mai important
decât acea primă scânteie
câte dimineţi poţi să cuprinzi într-un vis, în câte oglinzi poţi să vezi un surâs
şi asta nu este nimic pe lângă durerea pe care o simţi. dar
cine să înţeleagă ce este

după o noapte mă trezesc căzut pe asfalt singur în toată splendoarea cuvântului
singur pe asfalt, singur cu pustiul în carne

aşa mă simt
legat
ca şi cum aş fi
şi n-aş fi
în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
deschid uşa de la balcon şi am impresia că doamna e din ce în ce mai departe
aerul mi se pare uscat, marea nu mai urlă, cerul, deşi înnorat pare mai limpede
şi atât de aproape

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!