Cutremurări

Se zgâlţâie pământul,
şi un ocean de lacrimi adună
picuri căzuţi printre ruine.
Geneze în desfăşurare maculează albul
cu strigăte roşii
încremenite în aer.
Ceaţa şi-a multiplicat tentaculele
prin toate firidele.
Praful cade peste fire,
cotropitoare lavă rece,
invazie mişelească în vernal.

Târziu,
în linişte ţiuitoare de pustiu,
într-o crevasă scăpată de zgură,
o sămânţă primeşte un bob de lumină
şi căldură.

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri, picuri

Picuri, picuri...
Picuri sălbatici,
Pămâmtul năvălesc
Reci şi nebunatici,
Joacă printre crengi.
Frunzele lovesc,
Cu putere lină
Picuri năvălesc
Salcia senină.

Picuri, picuri...
Picuri de ploaie,
Din cer cad cu putere
Şi parcă declar războaie
Copacilor plini de durere.
Cu ură lovesc
Natura blajină,
Picuri năvălesc
Salcia senină.

Picuri, picuri...
Picuri de lacrimi,
Din cer cad cu durere
Suflete pline de patimi
Se descarcă in tăcere.
Pământul lovesc
Cu lacrimă lină,
Picuri năvălesc
Salcia senină...

poezie de Radut Simina
Adăugat de gandesc deci exist
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din aer

din aer se adună vibraţii rămase pe frunze
mâine mă voi surprinde între două lumi
cu palmele îngheţate
metal pe vorbe
într-o zi peticită cu lumină oarbă

cuvintele deliberat uitate
vor aştepta să se răstoarne regulile
totul să devină aproape
cu teii căzuţi peste umbrele lor
şi tu cu o inimă mare ca o ploaie de lavă
obosiţi de haos
locuind altfel în braţele tale

nu ne vom spune nimic
voi plonja în târziul inutil
într-o libertate
în propria mea fugă spre roşu

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Murmură lin vântul, streşini triste plâng,
Lacrimi reci se-adună şi în bălţi se strâng.
Ploaia peste ramuri pică tot mai des,
În şoptiri de ape noi poveşti se ţes,
Cu un înţeles.
Ploaia bate-n geamuri, umbre saltă-n joc
Ce-au cuprins şi luna plină, la mijloc,
Ce cu-a ei lumină, zvânturând grei nori,
Şterge de pe fruntea-i plină de sudori,
Picuri incolori.
Ies prin crăpătura cerului deschis,
Salbe lungi de picuri, cu luciri de vis,
Sărutând pământul care, amorţit,
Readus la viaţă, ochii şi-a clătit,
Ca din somn trezit.
Toată lumea doarme, că e ceas târziu.
Eu privesc prin geamu-mi cerul plumburiu,
Gândul meu pluteşte către tine-n zbor.
Te aştept pătrunsă de tainic fior
Şi mi-e tare dor.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţa

Ceaţa se lasă peste munţi.
Peste pădurile cu brazi cărunţi,
Peste florile de tei,
Se lasă şi peste ochii mei, ai tăi.

Pământul pare mai rece, mai stingher
Soarele a dispărut de pe cer.
Luna s-a ascuns după nori
Şi luceafărul nu mai luminează până în zori.

Dar să nu cădem, iubito, în disperare,
Căci iubirea care pe noi ne-a unit
Are o putere mare şi va risipi
Ceaţa de pe pământ.

poezie de Vladimir Potlog (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lalaşinţ

Pomi condamnaţi la tăcere
Stau aliniaţi aşteptându-şi sentinţa.
Peste ei ţipă tăcerea spartă de zgomot de păsări,
ţipăt de bătaie, durere şi pustiu.
Raţe, gâşte se bat pe putere
iar viermii pământului tremură de cutremurul vrajbei ascunse.
Pe la colţuri se aud bârfe,
şoapte tăcute ce zboară din pasăre-n pasăre,
din ramură-n ramură.
M-am încurcat în zile ca într-o pânză şi nu mai ştiu să mă desprind.
Mi-e teamă de acul de paianjen,
de lipiciul firelor lui rotunde,
simetrice, frumoase.
Tăcerea domneşte pe străzi,
printre fire de iarbă, în porii pământului,
şi ţâşneşte spre stele printre culori de alb şi albastru, pe cer…
Şi ce cer imens, îmbălsămat de culoare.
Şi ce vânt tăcut, aiurind se învârte ca un om beat de semeţia înălţimii.
Printre fire de piatră, alte fire de apă se pierd.
Printre fire de fum, norii coboară pe case prin fire de ploaie.
Fire creată de Dumnezeu!
Fire rea, fire bună.
Tăcerea coboară în sufletul meu,
Tăcere nebună!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macii roşii din câmpii

Tot mai cred
în vremea calmă
drum cu soare şi iubire
în reflexe de lumină
cine ştie câte gânduri
geana nopţii le adună
într-o lacrimă de lună...
pe cărări de miazănoapte
ca un cântec călător
plouă-n suflet şi cuvânt
flori de dragoste şi dor
lunga noapte se aşterne
peste chipul tău de vară
printre arşiţa de stele
ard în ruguri din priviri
macii roşii din câmpii,
hora visurilor mele.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade gheaţă peste flori

Ziua cerul se-norează
Într -o galaxie mare
Soarele doarme visează
Printre stele lucitoare

Pletele sunt aşezate
Sub un nor pufos
A lăsat vântul să bată
Vântul aprig furios

Norii negrii se adună
Vântul suflă rece
În nori fulgeră şi tună
Ziua fără soare trece

Pică lacrimi îngheţate
Plânge norul cel rebel
Fie-i greşelile iertate
Se va-împrăştiea şi el

Eu îl rog pe soare iară
Să se uite printre nori
Amintind că vine vara
Iarba-i verde în zăvoi

Timpul e să se trezească
Avem nevoie de ploi
Aerul să-l încălzească
Cade gheaţă peste flori

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Lasă-mă linişte să mor,
Căci nu mai am curaj să scriu;
Soarele-i cuprins d-un nor,
Lăsându-mi sufletul pustiu.

S-a stins cu el şi-un dor de stele,
De praf, de lună, de lumină.
E gol prin visurile mele,
Doar moartea poate să vină.

Şi poate aş mai vrea să stau,
Dar iată că e prea târziu;
Astfel calea umbrii o iau…
Răsună iadul în pustiu.

poezie de Oana Mangiurea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte, e pace, e Dumnezeu

E linişte, e pace, e linişte deplină
S-a prins de gene somnul pe când voiam să scriu
Stau încărcaţi de stele copacii din grădină
E linişte, e pace, e noapte, e târziu

Simt cum se-ngână şoapte şi foşnete bizare
în aşternutul rece rămas pe canapea
E linişte, e noapte, întinsă pe cărare
Lumina lunii arde cu fulgi de gheaţă-n ea

Lucind lângă fereastră oglinda-i aburită
Şi lacrimi de-ntuneric domoale se preling
E linişte, e noapte, o noapte aurită
De stelele ce intră în casă şi mă ning

Mi-e amorţită mâna şi pleoapele-s închise
Aud tăcerea nopţii lovind cu valuri mici
În neştiute ţărmuri pierdute printre vise
E linişte, e pace, e Dumnezeu aici

poezie de Sanja Cristea Tiberian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte

e prea multă linişte,
prea multe limanuri
şi găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
oraşu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec uşor dintr-o parte în alta
şi dragostea trece mereu prin pereţi.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniştea oarbă
ce mă linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniştea camerei
şi ora se închide mai devreme.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu

semeni vânt
culegi furtună
şi nimic
nu se adună
lacrimi pică
pe obraz
prea târziu
şi ţi-e necaz...
-am greşit
pe undeva?
care-i Doamne
vina mea?
când am fost
la semănat
frigu-n oase
mi-a intrat
vântu-a luat
bobul de grâu
şi-am rămas
într-un pustiu

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacarmul egretelor

Atâtea gânduri vin şi se adună
De parcă le e teamă de un zbor
Din tremurul de buze, în furtună...
Şi, Doamne, ce vacarm asurzitor!

În toate eşti acelaşi înger care,
Purtat de aripi în destinul meu,
Îmi e lumină călăuzitoare
Pe marea-n care călător sunt eu.

E-o ceaţă stranie prin orizonturi
De judecăţi şi valuri ce se zbat
În marea zbuciumată între fronturi
Cu lupte pentru calea de urmat.

Se-adună gânduri – stoluri de egrete
De-un alb desăvârşit în zborul lor
Pe-un cer lipsit de nori şi de regrete
Din visuri ce revin, amăgitor.

Se-adună, fac o larmă-asurzitoare,
Dar, dintr-odată, linişte. Ciudat!
Prin ceaţa ridicată-n depărtare,
Se vede o lumină. Au plecat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Coboară peste genele mele închise, coboară peste lume şi sate
Prin vreme şi flori, pe nori şi terase
Se împleteşte’ntruna, se coase.
Fără ace şi lână şi fire, fără mâini şi degete dibace
Fără de sunet coboară’n uimire...
În suflete triste ca vatra prea rece,
Coboară mereu către seară şi trece...
Liniştită cu mantia târâş
Peste lună
Îşi adună în poală nebună,
Mătănii de stele
Cu degete lungi le numără-ntruna
Coborâta, liniştita, ocrotitoarea noapte
Nebuna.
Şi-a făcut obiceiul încrustat pe călcâie
Să se-ntoarcă în fiece seară
Ca o îndrăgostită-n amurg,
Ca un soldat inflăcărat prin iubirea de ţară.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralelă...

Sub fereastra casei mele
Se adună păsărele
Şi-mi vorbesc prin ciripeală
Să le dau de ciuguleală,
Eu le-arunc resturi de pâine
Să le-ajungă până mâine...

Oricum, alta e ideea
Care gâdilă corneea,
Cum sufletul are dorinţi
Milogite printre dinţi,
Tot aşa primeşte porţii
Din firimitura sorţii,
El se-agaţă peste poate
Din a vieţii surogate,
Culmea care îl izbeşte,
Pe-undeva se mulţumeşte,
Cumpănirea e departe,
Inspiră pofte deşarte...

Între om şi-o altă fire
E o mare osebire!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (3 martie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raze şi praf

E doar un salon şi e gol,
dar totu-i scăldat în lumină,
căci ziua, cu milă creştină,
a pus peste el monopol

şi face ca fire de praf
să zboare, zburdalnic, prin raze,
cuprinse de stranii extaze,
iar eu sunt ales coregraf.

Le fac să se-adune în flori,
în scaune, mese, ghivece,
pe ziduri le fac să se-aplece
ghirlande în multe culori.

Lipsesc trandafirii-n decor,
dar praful din nou mă ajută,
şi iată, pe-o masă-apărută,
o vază-i formează, uşor.

Visez, eu, etern visător,
cu ochii mijiţi în lumină,
şi-mi pare c-aud, în surdină,
o muzică veche, de dor,

Şi, fără să scot un cuvânt,
te simt alipită de mine,
mişcându-ţi, cu gesturi feline,
un trup - adiere de vânt.

Din soarele toamnei un dar
pe care îl strâng între braţe,
dar raze zburdalnice, hoaţe,
te fac să-mi apari... şi dispar.

Iar tu... îmi rămâi. Nu e soare,
dar eşti, nu erai plăsmuire,
iar eu te privesc cu uimire:
"Ce eşti?" "Eu sunt dulcea visare".

De-afară priveşte un nor
şi-ntunecă iute-o fereastră,
făcând-o să pară albastră
în clipele noastre de-amor.

În timpul ce sună-a târziu,
prin suflete îmbrăţişate
se-adună simţirile, toate.
Salonul cu praf... nu-i pustiu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorba dură, plină de a discreditării zgură îi îndepărtează treptat şi garantat pe oameni, pe când cea care emană a iubirii căldură, cea bună rapid îi adună.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

E toamnă. Marea bate-n ţărmul ud
Şi furioase valurile-njură
Bolborosiri de spume se aud
şi cerul e mânjit cu nori de zgură.

Sunt multe ceasuri şi e încă ziuă
pe nisipul ţărmului pustiu
Şi rece suflă vântul şi-n târziu
şi marea neagră bate apa-n piuă.

poezie clasică de Nichita Stănescu din volumul: Nepublicate 1953
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O linişte

o linişte ţiuie prin varul pereţilor,
prin albul zăpezii scuturat de pe tălpi,
prin amănunte înşirate pe margini de gând.

o piramidă de gesturi nedescifrate
îmi bântuie mintea cu aduceri aminte.
mâinile-mi stau în repaus,
arde alb şi uscat asfaltul.

zăpada albeşte copacii,
luceşte lumina şi-mi tulbură paşii,
ziua de azi soseşte scrisă-n alb,
rece, desculţă, spartană.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfarsit e albul

Nesfârşit este albul,
mi-e gândul pustiu.
Evadarea-i tardivă,
să plec nu mai pot.

Unde e meşterul,
ucenic să îi fiu?
Taina să-i fur,
şi visul,
şi tot.

Veni-va şi ceasul,
când albul de crin
va duce povara versului rar.
Lumină va fi,
fără spaime,
suspin.
Culoare,
parfum,
închinare şi har.

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

plouă peste planetă
cum n-am mai văzut
de peste o mie de ani
cu lacrimi de sânge alb
ne plouă frigul din noi
de parcă ceru-şi despică
sternul în multiplu de doi
între nori
luna mătură furioasă
cioburi de lacrimi şi vise pierdute
în ploaia ce cade şi curge
atât de târziu pentru noi

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!