Frunza
Lasă-mă liniște să mor,
Căci nu mai am curaj să scriu;
Soarele-i cuprins d-un nor,
Lăsându-mi sufletul pustiu.
S-a stins cu el și-un dor de stele,
De praf, de lună, de lumină.
E gol prin visurile mele,
Doar moartea poate să vină.
Și poate aș mai vrea să stau,
Dar iată că e prea târziu;
Astfel calea umbrii o iau
Răsună iadul în pustiu.
poezie de Oana Mangiurea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Eu necuvântătorul
eu și marea mea de cuvinte
mă spăl cu cuvinte, respir cuvinte, mănânc și visez cuvinte
mă-îmbrac în cuvinte și de adio mă ofer ofrandă
cuvânt pe cerul gurii
din aer strâng lumini și praf de stele
respir praf de stele, mănânc praf de stele,
mă spăl cu praf de stele
și moartea mă preface-n praf de stele
în mâna dreaptă am cuvântul ce va naște iar cuvinte
în mâna stângă-am strâns un pumn de praf de stele
lumină scriu cu praf de stele
și nu știu de cuvintele sunt ale mele
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet drag
Noaptea eu am adunat
Praful din stele colorat
Eu ti-l dau de dimineață
Să îți lumineze o viață
Sufletul cu tine mi-ai luat
Când de la mine ai plecat
Stai tristi singur in pustiu
De tine vreau eu ca sa stiu
Găsesti la tine-n buzunar
Praf de stele albastru clar
De spargi un bob de praf
Ajungi un cântec de taraf
Esti singur într-un pustiu
Aruncă praf de stele-n rău
Gândul te aduce în prag
Condus de sufletul cel drag
Îmbracă-mi sufletul in stele
Să pot să zbor si eu cu ele
Împrastie praful acum de zor
Caută lumina până nu mor
Zboară praf de stele colorat
Semn că sufletul ai eliberat
Simt imbrătisare si un sărut
Iubesc mai mult ca l-am ceput
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă-mă femeie
Lasă-mă, femeie, să mă închin în fața ta,
Căci fără tine lumea un pustiu ar părea.
Lasă-mă, femeie, să-ți sărut piciorul gol,
Căci fără tine dorul nu ar mai fi dor!
Lasă-mă, femeie, să-ți sărut buzele tale dulci,
Căci fără tine zilele sunt prea scurte și nopțile prea lungi.
Lasă-mă, femeie, să-ți admir chipul tău divin,
Căci fără tine soarele ar lumina mult mai puțin.
Lasă-mă, femeie, să-ți mângâi palmele tale moi,
Căci fără tine pământul ar fi pustiit de vânturi și inundat de ploi!
Lasă-mă, femeie, glasul tău blând să-l ascult,
Căci fără tine începutul nu ar avea niciun început.
poezie de Vladimir Potlog (6 martie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strig cuvântul în pustiu
Strig cuvântul în pustiu
Pe sub cerul siniliu,
Și te-ntreb: E prea târziu?
Prea târziu e să mai sper
Să dezleg al tău mister,
Sau pierd vorba în eter?
Vorba în eter s-a dus
Cât ai răsuci un fus.
E tăcerea mai presus?
Mai presus să fie-apoi
Inima ta ca de sloi,
Când iubirea mea-i în toi?
Strig cuvântul în pustiu,
Guraliv ca un scatiu,
Și te-ntreb: E prea târziu?
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi port pustiu prin noapte pasul
Îmi port pustiu prin noapte pasul meu
Pe drumul cu pietriș lucind la stele.
S-apleacă peste lume Dumnezeu
Și stau de vorbă stelele-ntre ele.
Solemn e cerul, minunat mereu!
Pământul doarme-n ceață azurie.
De ce mi-e sufletul atât de greu?
Aștept ceva? Păreri de rău să fie?
Păreri de rău? De ce? În van sânt toate!
Și de la viață ce-aș mai aștepta?
Vreau numai liniște și libertate.
S-adorm adânc, s-adorm, să pot uita!
Dar nu vreau somnul de mormânt să-mi fie!
Să dorm pe veci și totuși pieptul meu
Să fie încă plin de vlagă vie
Și să se-nalțe răsuflînd mereu.
Și zi și noapte-auzul să-mi dezmierde
Un cântec de iubire lin și clar
Și să foșnească-ntr-una, veșnic verde,
Deasupra frunții mele un stejar.
poezie clasică de Mihail Lermontov, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubitul meu
Iubitul meu, de tine mă despart
Cu sufletul în mii de cioburi spart.
Cine-i de vină? Poate amândoi,
Că n-am simțit ce se-ntâmpla cu noi.
Sorbind licoarea dulce din pahar,
Cum ne-am îndepărtat, nu am habar.
Doar amintiri duioase se mai zbat
Între o lacrimă și-un biet oftat.
Prin soare, ploi, mă voi plimba ades
Tot întrebându-mă ce s-a ales,
Dintr-o iubire care promitea
Să nu-și ia zborul ca o rândunea.
Îți las pe masă un bilet stingher,
În care vreau iertare să îmi cer,
Cu gânduri multe pentru rămas-bun,
Când am avut atâta timp să-ți spun.
Dar timpul a trecut nerăbdător,
Lăsându-mi vorbele pierdute-n zbor.
Acum, când totu-i prea târziu, aș vrea
Să bați a doua oară-n ușa mea,
Să te opresc la mine și să strig:
Ia-mi sufletul în palme, că mi-e frig!
Și-n loc de bun-rămas să mă săruți,
Cu buze moi și dulci rămase muți.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea...
Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!
Prea înaltă și prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb și prea... zicală.
Prea dulce și prea amară,
Prea calmă și prea nervoasă,
Prea de râs și prea șucară,
Prea tristă și prea... haioasă!
Prea stinsă și prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră și prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!
Prea șuie și prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!
Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pari viu
Fixată tristă în tipicul pustiu
În care ambianța tăinuie și mă determină să scriu;
Și din gând nu poate să se sfârșească
A mea, această povară aspră.
Prinsă cu căință și amărăciune
În adunarea aceasta, perpetuu pustie
De care brutal mă voi despărți
Chiar azi, la miază-zi...
Nu zic cu protest, ci doar ca îndrumare,
Căci pentru mine vei arde cu dor o lumânare
A cărei văpăi incerte îmi va expune calea,
Pe care cu algie mi-am difuzat plimbarea,
Pe care cu-nrobire și lacrimi ca de sriclă
Liniile se retează, iar fata, draga, afirmă...
"Ah, ce bine este, căci astfel scap și eu
De viața mea frumoasă în care-mi este greu!"
poezie de Maria Neski (ianuarie 2018)
Adăugat de Maria Neski
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul celor doi luminatori
Soarele-i iubit de Lună,
Crai de zi- Crăiasa nopții,
Îi privim mirați cu toții:
Rareori sunt împreună.
Poate-i văd doar mateloții
De pe vas, de nu-i furtună;
Soarele-i iubit de Lună,
Crai de zi-Crăiasa nopții.
Aștrii multe au să-și spună
Depănându-și firul vieții
Când deodată au să vină
Pe seninul dimineții.
Soarele-i iubit de Lună.
rondel de Ioan Friciu
Adăugat de ioanfriciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fantomă sunt când dorul îmi bântuie destinul
Puțin mai multă viață, aș vrea dacă se poate,
Și-un pic de infinit, să torn peste prezent.
Aș vrea să cumpăr stele, și să le pun pe toate,
În sufletul prea rece, de unde-mi ești absent.
Infernul de se poate, aș vrea să-l ocolesc,
Și să-mi atârn la gât doar flori de iasomie.
Căci gândul mi-e dușman, și nu știu să iubesc,
Și-mi scutur fericirea, în flori de păpădie.
Venin aș bea din cupa din care tu sorbeai,
Un vin atât de rosu că ai fi zis că-i sânge.
Aș mai pași prin cioburi s-aud cum îmi spuneai,
Că în iubire ție, nici veșnicia nu-ți ajunge.
Fantomă sunt când dorul, îmi bântuie destinul
Ce ți l-am pus pe tavă, și-alături am pus flori.
Să parfumeze moartea ce mi-a furat putinul
Ce îl strângeam la piept, cu lacrimi și fiori.
Îmbracă-mă o dată, cu pielea de pe tine,
Apoi cu duioșie, de vise mă dezbracă.
Să vezi ce am sub piele și ce ascund în mine,
Când sufletul mi-e prins, la margine de groapă!
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E târziu
poate prea târziu să cred
că îți pui mâna sub cap
și te rogi
să mă visezi
dansând
prin cameră
în timp
ce luna se așază cuminte
pe podea
e târziu
poate prea târziu
să răsfoiesc prin cărțile tale
cu gândul că voi găsi
măcar un cuvânt
ce mă va învăța
să te aștept
ca după orice vis
e târziu
poate prea târziu să cred
că dorm
lângă obrazul tău cald
și din când în când
mă rostești
în șoaptă
odată cu Psalmii
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Strigăt în pustiu
strigăte de durere tremură în voce
cuvintele-s înlănțuite de tăcere
boala m-a atacat ca o fiară feroce
zile sănătoase sufletul le cere.
am cărat poveri cu coloana slabă
crucea destinului parcă-i de plumb
timpul mă transformă într-o gloabă
multe în viața mea aș vrea să schimb.
liniștea și pacea întârzie-n pustiu
și parcă rugăciunea nu mă mai ajută
zadarnic îi cer morții să vină mai târziu
s-a cuibărit în mine cu față nevăzută.
șarpele durerii încolăcit pe oase
împrăștie venin pe gânduri frumoase.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Lasă-ți sufletul să plângă
Când o vrea și cât o vrea...
E nevoie să ajungă,
Să-și mai spele o rană grea.
O lasă-mă,
Lasă-mă, Doamne, iar
Să văd lumea din jur,
Dă-mi acest dar!
De atâta greu...
Mi se topește sufletul meu,
Lacrima văzul meu îl albește,
Lacrimă, sufletul meu obosește,
Orbește...
Strigăte, proteste în mine, mă înec...
Șoapte, rostite-n surdină!..
Doresc peste tot să pășesc, să trec!
Și... caut lumină, Lumina din mine!..
Dar unde e? Unde e acel zeu,
Să mă-nțeleagă,
Să mă asculte, să mă vadă
Al meu Dumnezeu?!
Ah, viață!
Da, viață!..
Sunt, poate,
Prea mulți
Ca mine,
Ce îți cer
O povață!..
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis... demult
Poate ploaia cade când prea multă-i secetă și
de atâta arșiță nu ne mai simte pământul, poate
de atâta foame nu mai simțim iubirea, poate nu
mai suntem... ne e mult... mult prea secetă!
Poate toamna domină iubirea, poate moartea
domina iubirea, poate,, carnea vie" să fie prea
moartă, oasele prea șubrede, cine poate știe,
poate câteva scânduri sunt bătute-n cuie!
Nu știu, nimeni nu poate a ști când cad din
temeli... visele ori viețile, cât am decăzut și nu,
nu am reușit a ne iubi, nu știu a regreta, cine
m-a adus, bătut în piept, chiar nu înțeleg, chiar...
Pot să mă reîntorc ori pot să plec, nu mai dor,
nimeni nu doare, aș fi spus de fericire... unde e,
unde ne doare, ce iluzie... ce timp pustiu, sunt...
devin absent, cine, cine te-ar mai vrea fecioară?!
Nimeni, nici Eu, îmi ajunge carnea toată
desfătată, desfirată, buză încrețită, tremuri
inimi, bați în piept, suflet de oțel până dai în
fiert, cât mă fierbi, cât mă omori, nu te port...
Ai uitat de portul meu, de sărutul interzis, te-ai
pierdut pe acest pământ, Eu... sunt Cer acum,
Tu... chiar de nu știi de Lună, Eu sunt de pe
acest pământ, Tu nu mai ești demult... Lună!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jurnal de iluzii
Îl număr pe Dumnezeu
De la zero
la
unu
pustiu
De la unu
la
doi
pustiu
De la doi
la
trei
pustiu
De la
până
la
pustiu
Dar
Doamne
De
la
zero
la
infinit
Ce
paradis
îngrămădit
poezie de Costel Zăgan din Poeme infracționale (15 iunie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Raze și praf
E doar un salon și e gol,
dar totu-i scăldat în lumină,
căci ziua, cu milă creștină,
a pus peste el monopol
și face ca fire de praf
să zboare, zburdalnic, prin raze,
cuprinse de stranii extaze,
iar eu sunt ales coregraf.
Le fac să se-adune în flori,
în scaune, mese, ghivece,
pe ziduri le fac să se-aplece
ghirlande în multe culori.
Lipsesc trandafirii-n decor,
dar praful din nou mă ajută,
și iată, pe-o masă-apărută,
o vază-i formează, ușor.
Visez, eu, etern visător,
cu ochii mijiți în lumină,
și-mi pare c-aud, în surdină,
o muzică veche, de dor,
Și, fără să scot un cuvânt,
te simt alipită de mine,
mișcându-ți, cu gesturi feline,
un trup - adiere de vânt.
Din soarele toamnei un dar
pe care îl strâng între brațe,
dar raze zburdalnice, hoațe,
te fac să-mi apari... și dispar.
Iar tu... îmi rămâi. Nu e soare,
dar ești, nu erai plăsmuire,
iar eu te privesc cu uimire:
"Ce ești?" "Eu sunt dulcea visare".
De-afară privește un nor
și-ntunecă iute-o fereastră,
făcând-o să pară albastră
în clipele noastre de-amor.
În timpul ce sună-a târziu,
prin suflete îmbrățișate
se-adună simțirile, toate.
Salonul cu praf... nu-i pustiu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea de vară
Dacă stai privind la vale
De pe dealul unui sat,
Soarele nu-ți iese-n cale
Toată lumea s-a culcat.
Peste deal apare o stână,
Clopotul a răgușit,
Fluierul încet mai sună,
Turmele au adormit.
Peste tot e întuneric,
Lămpile toate s-au stins,
Un flăcău cântă destoinic
Dorul inimii l-a prins.
Toată lumea doarme dusă,
Totul apare pustiu,
Doar viața mea-i compusă
Să stau nopțile să scriu.
Cerul e-nvelit de stele,
Luna e lumina nopții
Eu petrec zilele grele
Parcă sunt în Vadul morții.
Visuri sincere și drepte,
Foarte multe am visat,
Xeny nu vrea să aștepte
Ea de mult s-a măritat.
Multe gânduri volburate,
Prin mintea mea au trecut,
Târziu, adormind pe spate
Sub stejarul ce-a crescut.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din revista "Pentru Patrie" (9 octombrie 1953)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurătate
Un sat pustiu... Doar un bătrân pribeag
Rugându-se, plângâmd sfârșit pe prag...
"De ce-am rămas eu ultimul oștean?!
Ce rost în astă lume să mai am?!"
I-am îngropat pe toți ai mei.... sunt scrum.
Doamne, e timpul meu să mor acum!
Biserica-i pustie, satul gol...
Sunt lut din lutul vieții trecător...
Cad casele ca niște draperii,
Ulițele sunt triste și pustii...
E-un cânt de doliu, Doamne,-ntreaga lume!
Doar moartea rătăcește prin albume...
Luna-i o sfântă candelă și jale
Văd parcă risipindu-se în zare...
E rândul meu să mor! Mi-a mai rămas
Un an, o lună,-o zi, poate un ceas...
Și lumea toată e un clopot viu...
Trec rânduri, rânduri, oameni prin pustiu...
Sunt ultimul oștean, rămas tăcut
Să lupte cu-al tăcerilor tumult.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între târziu și prea devreme
De-i prea târziu, sau prea devreme
Și totuși ai găsit iubirea,
Chiar dacă nu-i simți împlinirea,
Primește-o-n suflet, nu te teme!
Gustată ea se vrea pesemne
Și mpărtășită cu simțirea,
De-i prea târziu sau prea devreme
Și totuși ai găsit iubirea.
Ea poate totul să însemne,
Poate fi însăși fericirea,
Dar va rămâne în poeme
Doar chipul ei și amintirea,
De-i prea târziu, sau prea devreme.
poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învață-mă tu
Învață-mă tu!
Poate anii mi-s dușmani
Și mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai știu să privesc
Și doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiți,
Cum taci...
Învață-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Și mi-am uitat simplitatea frumosului
În pașii prea mulți,
Poate nu mai știu să fiu
Și doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...
Învață-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Și mi-am ucis cuvintele calde
În așteptarea prea lungă,
Poate nu mai știu să vorbesc,
Și doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...
Învață-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Și mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai știu să merg
Și doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...
Învață-mă tu!
Poate viața mi-e joc
Și mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai știu să iubesc
Și doar vreau:
Cum simți, cum vrei, cum spui,
Cum simți...
poezie de Gabriela Chișcari (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!