Datinile noastre

Din doina care-a plâns în vremi la stâni,
Ori cântecul purtat prin graiul viu,
Din zori de zi şi pânʼ la ceas târziu,
La hore strânşi, la nunţi sau la fântâni.

Din datini şi-obiceiuri de români,
Mereu am învăţat din tată-n fiu,
Aşa le-am cunoscut de când mă ştiu,
Aşa se petrecură din bătrâni.

Străbunii mei au scris o scumpă carte,
Cu datini moştenite din părinţi,
Ca un izvor ce vine de departe,

Din lacrimi împletite-n suferinţi,
S-avem de fericire astăzi parte
Şi să-mplinim străvechile dorinţi.

sonet de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de nucul cel bătrân de-acasă

Simt nostalgia cum în piept mă-apasă
Iar gândul cum mă poartă spre părinţi,
În casa noastră se-mpletesc dorinţi...
Mi-e dor de nucul cel bătrân de-acasă...

Văd frunza verde, umbra lui cea deasă
Cu crengile-i bătrâne şi cuminţi
Copii flămânzi şi grijulii părinţi,
Stând laolaltă peste vremi, acasă.

Ca un străjer la casa părintească,
Eu tot bătrân îl ştiu precum a fost
Sub poala lui, copiii aveau să crească,

Fiind leagăn, ca şi dulce-adăpost,
Cu prima vorbă spusă, românească,
Şi unde mama ne-a învăţat un rost...

poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieţii (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Golgota suspinelor

Ca şi Iisus şi noi purtăm o cruce,
Pe drumul care urcă spre coline,
O Golgotă în ceasuri de răscruce,
În lăcrimarea noastră cu răscruce.

E un destin sortit ce ne e scris
De când ne naştem şi venim pe lume,
Mărşăluind spre-un orizont deschis,
Dar până unde, nu vom şti anume.

Avem speranţe, visuri şi puteri
Să ducem o solie din părinţi,
Iar mâine, ca şi astăzi, ca şi ieri
Purtăm şi bucurii şi suferinţi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea cea Mare

1 decembrie 1918

Venise ceas de împlinire
Şi clipa marilor dorinţi
Cu-aceleaşi doruri de Unire
Din moşi strămoşi şi din părinţi.

Din aspiraţia de veacuri
Şi-n graiul spus de mii de ani,
Urmaşi crescuţi în vechi cerdacuri
Venind din daci şi din romani.

Aceiaşi doină-au spus-o-n cânt
Şi-n vechi Carpaţi şi-n Apuseni,
Ei, ce-au iubit un scump pământ
Valahi şi Moţi ori Moldoveni,

Pe tot întinsul pân-la mare
Au dat toţi glas neatârnării
Când, în firească încununare
Au ctitorit destinul Ţării.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ne păstrăm o vatră legendară

Noi ne-am născut în vremuri mai fierbinţi
Când dacii purtau lănci şi halebarde
De-atunci în inimi foc nestins tot arde,
Mereu, din moşi-strămoşi şi din părinţi.

Prin lupta lor adus-au biruinţi
Când şi-apărau pământul sub stindarde
Şi-au izgonit cotropitoare hoarde
Că n-au voit să-ndure umilinţi.

Din veac în veac, mereu până la mine
Să ne iubim pământul ne-nvăţară
Şi-urnaşii noştri ştiu la fel de bine

Cât e de scumpă dragostea de Ţară
De demnitate sufletele-s pline
Şi ne păstrăm o viaţă legendară.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Când eu voi fi în ţara de departe,
Vă voi vorbi de dincolo de moarte;
Prin versul scris pe care-l veţi citi,
E ca şi când şi eu aş fi aci,
Cu gândurile mele de altădată,
În care am pus o inimă curată,
Ce-a ars cu torţa ei mistuitoare,
În timpul ce s-a scurs, spre neuitare.
În somn de veci voi deveni ţărână,
Dar numele pe-o carte-o să rămână,
Conştiinţă-a vremii scumpă şi curată,
O mângâiere ce-am trăit odată!

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împlinire

Te-ai strecurat în mine fără veste,
Că-aşa a fost să fie-o împlinire,
Cu vorbe-ai scris în inimă-o poveste,
Aşa precum se scrie în iubire.

În ochii-mi blânzi ai răspândit lumină,
Asemenea luminilor din soare,
Povestea care-ai scris-o e divină,
În mine răsărind încântătoare.

Iar eu citesc ca-ntr-o frumoasă carte,
În care s-au tot scris mereu noi file,
Rămasă-aci, tu nu eşti departe,
Când se scurg nopţi, iar după ele zile.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc mereu

Se duc mereu şi rând pe rând,
Ori mai târziu, ori mai curând,
Acolo unde se duc toţi,
Bunici, părinţi, copii, nepoţi.

Toţi cei ce-n lume s-au născut
Şi poartă-n spate un trecut,
Învolburat într-un şuvoi
Şi făr᾽ de întoarcere înapoi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de Reunire

Poate că sunt şi ţări fără durere,
Unde-ar fi veşnicia să-ţi îngâni,
Dar fiindcă nu râvnesc nici o avere,
Rămân să mor aici, printre români.

Am fraţi, care m-aşteaptă-n orice vară
Pe ţărmuri de ocean, în munţi--stăpâni,
Dar fiindcă nu vreau lutul să mă doară,
Rămân să mor aici, printre români.

Fac parte dintr-un neam ce se urăşte
Şi-i binevoitor cu cei păgâni,
Dar fiindcă Dumnezeu aşa voieşte,
Rămân să mor aici, printre români.

Poate că-s doar un om de modă veche,
Visând un Ideal ce nu-l amâni,
Dar fiindcă graiul meu n-are pereche,
Rămân să mor aici, printre români.

Am clipe, când stau, supărat pe toate,
De lacrimi scris, în faţa unei pâini,
Dar fiindcă vine ziuă după noapte,
Rămân să mor aici, printre români.

Ultimul chiar de-aş fi, nu plec de-acasă,
Înconjurat de lupi, muşcat de câini,
Dar fiindcă nu ştiu moarte mai frumoasă,
Rămân să mor aici, printre români.

Şi vulturii când mi-or săpa mormântul
Lângă mioarele apusei stâni,
Să zică-atât: "Fiindcă-a iubit Cuvântul,
El a rămas, murind, printre români".

poezie de Traian Vasilcău (2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Petre Gigea Gorun, autorul cărţii "Despre Craiova, cu dragoste", spre cea de-a 74-a aniversare

Ai scris cu gingăşie şi iubire
Despre Craiova care-a fost
Despre trecutu-i cu mărire
În care oricine avea un rost.

Ai sculptat cu literă divină
Pe craiovenii anonimi,
Spre care fruntea se înclină
Ca spre eroii din vechimi.

Şi eu mă-nclin în faţa ta,
Fiu de notar din Goicea Mică
Citindu-ţi astăzi cartea ta
Ce şi pe mine mă implică

Eu îţi doresc ca să ai parte
De viaţă lungă, ce nu doare
Şi să mai scrii câte o carte
Despre Craiova ce nu moare.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de singurătate

Mi-am luat copiii de mână
Şi i-am dus departe, departe...
Au simţit lumina cum se sfărâmă,
Cum viaţa devine-nceput de moarte!

I-am dus la cimitir, la cruci
Să atingă trecutul sub nuci
În cântecul amar de cuci
Acolo unde părinţii ţi-i duci...

I-am luat de mână şi le-am pus în palme
Lacrimi cu lacrimi (miezurile atâtor drame)...
Şi le-am spus să nu atingă umbre reci,
Ci doar amintiri vii prin poezii şi poteci!

... Şi tu, soţie scumpă, ţine-mă de mână!
Abisuri lăuntrice mă surpă mereu!
Vezi, viaţa mi-e tot, tot mai străină...
Iubit sunt doar de Bunul Dumnezeu?!

... Şi tu, umbră solitară într-un timp-verdict
Cum laşi viaţa mea atât de stranie şi-amară
Când nu mai ştiu de cine-n lume-s iubit,
Cu cine să împart VIAŢA, scumpă comoară?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă scumpă, ţară scumpă

Pământul pentru care se luptară
Străbunii mei din vremuri seculare
Mi-a dat iubirea care mă-nfioară,
E dragostea de mamă şi de Ţară.

Cu laptele odată eu am supt
Un sentiment de viaţă, neîntrerupt,
Purtând în suflet dragoste şi dor,
Al Ariadnei fir nemuritor.

Aceste mari iubiri fără de seamă,
În inimi sunt nestemate stele,
Când şoapte de străbuni mă tot îndeamnă
Să port credinţă Ţării mele.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Petre Gigea Gorun

Dintre toţi oltenii care
Fac din praz mărgăritare
Despre Petre pot să spun
Că e Gigea ca... gorun.

epigramă de Dumitru Botar-Tabor din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drăgaica-Sânzienele

Azi e ziua în care s-a născut
În cultul nostru ortodox,
Prorocul Ioan, ce-i cunoscut
Că botezat-a pe Hristos.

Tot azi, în ale noastre datini
Ce-s moştenite de la daci,
E ziua-n care fără patimi
Drăgaica, vine ca un vraci.

Din cultul soarelui, ea vine
Cu-a iubirii sărbătoare.
Noi o cinstim cum se cuvine
Sânziana, zâna floare.

Drăgaicele sunt zâne bune
Ce prin păduri şi câmp trăiesc,
Şi poartă florile-n cunune,
Cu ele se împodobesc.

Puteri magice dau la plante
Şi pe bolnavi tămăduiesc,
Când sunt de oameni respectate,
Şi-n ritualuri le slăvesc.

Dar se răzbună crunt în noapte
Când ritualul nu-i făcut,
Cu Ielele-s asemănate,
Ca-n al Rusalilor cult.

În a Sânzienelor noapte
Se aprinde un foc mare,
Se-aruncă ierburi aromate
Cinstind Sfânta sărbătoare.

Când peste sacrul foc se sare
Acesta te purifică,
Şi buciumu-i zice-o cântare
Astfel slăvind-o pe Drăgaică.

În Transilvania se spune
Că-n ziua de Sânziene,
Apar comorile străbune
Când al nopţii văl se-aşterne.

În acel loc se ivesc focuri
Sub razele reci de lună,
Iar Ielele cu-ale lor jocuri,
Te prind în hora lor nebună.

Ele te învârt şi te vrăjesc
Nu mai şti nimic de tine.
În a lor horă te ameţesc,
Uitându-ţi de al tău nume.

Dar asta-i o altă legendă,
Ce o voi spune mai târziu,
Căci nu-i trecută în agendă...
Deci astăzi, eu nu o mai scriu.

Datini străbune şi-înţelepte
Ce de la daci v-am moştenit,
Prin ele vrem să se respecte
Credinţa-n Domnul mult iubit!

poezie de Gabriela Zidaru-Nanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sărbători...

S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger...
Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer.
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri...

S-au dus şi sărbătorile... E iarnă
Şi au plecat colind... colindători
Şi au plecat românii iar din ţară
În zi de luni, la ora trei, în zori.
Şi-au plâns părinţi şi fraţi... şi-au plâns copii
Şi-au plâns soţii, prietene, amici.
Ei au plecat, oh, au plecat în lume,
Sperând să-nvingă greul de aici.

De-azi-noapte ninge şi e tare ger
Şi-n jur răzbate-atâta suferinţă!
Pe umeri cade lacrima din cer,
Cu mângâiere, pace şi credinţă
Porneşte timpul către înapoi,
Nici pruncii nu mai au copilărie,
Căci stau cu ei bunicii şi din doi
Părinţii-s doar într-o fotografie.

Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Departe-ntre străini muncind din greu,
O altă suferinţă îi adapă
Dar ei muncesc, muncesc, muncesc mereu.
Li-i ochiul încă lacrimă şi toamnă,
În sărăcie au trăit destul,
Vor să desfacă lanţul suferinţei
Şi să zâmbească celor dragi de-acum.

Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Căci n-au aici nici drepturi, nici dreptate
Şi pier tăcut, în altă lume pier
Atât de-nlăcrimaţi... şi ce departe!
Şi dacă ţara noastră va pieri
Prin oameni sărăcind, va fi o lege
Ce pe români din nou îi va uni
O lege ce-n curând îi va-nţelege.

Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine
Ne-ncrezători, flămânzi şi oropsiţi,
Sperând ca timpul, timpul cel de mâine
Poate-i va face-o clipă fericiţi.
Le trece viaţa-n muncă şi speranţă,
Sunt doar o biată lacrimă pe faţă,
Lumina fericirii e departe!
De cei din ţară-o viaţă ne desparte.

Oh, mulţi nu ştiu ce timpul le-o sorti,
Nu ştiu nici când în ţară vor veni
La-nmormântări, la nunţi ori parastase...
Ţara cu toate ale ei, frumoase,
Nu îi va mai cunoaşte... Sunt străini -
O floare ce-a crescut prin mărăcini.
De-atâta dor de toţi cei dragi, mereu,
Să fie-aproape, cât va fi de greu!

Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine...
Nu ştiu ce râuri lungi de suferinţi
Le vor uda uscatul colţ de pâine,
Le vor spăla uitate suferinţi.
O mare de români plecaţi din ţară,
O ţară care i-a uitat. Români,
Viaţa-ntre români nu e uşoară
Şi-n ţara noastră ne simţim străini.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Câţi dintre ei se vor întoarce-acasă
Sătui de chin, de gustu-amarei pâini,
Sătui de moarte şi sătui de viaţă.
Câţi vor putea pământul românesc
Şi grâul cu neghină să-l sărute,
Ca în opinci şi-n portul strămoşesc
Să joace pe câmpie, pe-ntrecute.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine.
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Pleacă copii în ţări străine, mamă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger,
S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în calde inimi

Purtăm în calde inimi speranţe şi dorinţi,
Ce dorm în noi de-a pururi, din moşi şi din părinţi,
Venind din neam în neam, în timp şi de departe,
Ne-am rupt din Univers, iar noi suntem o parte,
Cu tainice însuşiri, nedesluşite încă,
O apă care curge, tot limpede şi-adâncă.
Când ducem peste vremuri, sub bolţile albastre,
Un vis înaripat, făclia vieţii noastre.

Purtăm în calde inimi dorinţe de mai bine,
În ochi nemărginirea din zările senine,
Cu razele de soare, când în lumini irumpe,
Acele giuvaeruri, bătute-n pietre scumpe.
În timpul ce se scurge, noi suntem fiinţă vie,
Pe-acest Pământ bătrân, păstrând o mărturie.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea de citire

O carte de citire e vatra strămoşească,
În care dorm de veacuri strămoşii, în morminte,
Citind, tot nu mă satur de slova românească,
În care-s încrustate aducerile-aminte.

Din Sarmisegetusa ajunge pânʼ la mine,
Emoţia întreagă a Daciei ferice,
Cu slovele de sânge, din vale de Rovine
Şi din Vaslui, din Putna, un clopot vorba zice.

Şi-au scris mereu viaţa cu fapte vitejeşti,
Strămoşii mei de veacuri, cei păstrători de vatră,
Ei sunt Călugărenii şi zid la Mărăşeşti,
Erau ciopliţi de vremuri, în amintiri şi-n piatră.

O carte de citire e vatra strămoşească,
În care dorm de veacuri străbunii în morminte,
Ce-aduc până la mine, prin slova-i românească,
Îndemnuri şi temeiuri, aducerile-aminte.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina

doina noastră vine de departe,
din anii grei ai ţării în furtună,
românii doar de ea au avut parte,
şi şi-au cântat durerea împreună.

cuvinte vechi, relicve demodate,
la suprafaţă ies din când în când,
n-au nici istorie şi n-au nici date,
din lutul vremii ies mereu plângând.

în marile singurătăţi din mine
aud demult un cântec bătrânesc,
mă-ntreb adesea cine-l cântă, cine,
şi ce e-n el atâta de firesc?

când morţii trec acasă să se culce
după o zi de coasă de pe lunci,
se-aude câteodat-atâtât de dulce
şi-mi face zilele fântâni adânci...

la fiecare grea răscruce-a vieţii
l-am luat prieten şi l-am adorat,
din el s-au adăpat în veci poeţii
şi cântăreţii adesea l-au cântat.

doiniţa noastră de reîntrupare
venită din străbunii tăi părinţi
te cânta pe la case fiecare
că tu ai fost simbol de biruinţi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub sabia timpului

Plutim pe marea vieţii
Ca pe o corabie
Uneori furtuni şi uragane
Se dezlănţuie
Ca şi Damocles destinul aşează
Deasupra capului o sabie
În timpul în care anii scurşi
Cu cei ce vin se înlănţuie

Suntem neputincioşi a citi
A destinului carte
Ce taine ascunde –
Dar nu avem dezlegare
Drumul vieţii ce ni-i dat
Este aproape, este departe?!
Peste timp, peste vremi
E a noastră eternă înălţare.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnului Petre Gigea Gorun, Ambasador, scriitor, poet, epigramist, Pentru cartea "Oameni şi destine"

Petre Gigea, de când se ştie
A dăruit prietenie
Statornic, bucurie mare
La optzeci şi patru tot mai are!!!

madrigal de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii a mii de români

Îi vezi, sunt atât de bătrâni
Umbre-au ajuns prin colţ de odaie,
Cu ochii, doi nori, mereu gata de ploaie
Părinţii a mii de români.

În sate-ngropate, stau suflete vii,
De cei dragi, ţinuti fiind departe,
S-au irosit trimiţându-i la carte
Şi-acum case si curţi rămase-s pustii.

Vezi casa bătrână cum şade-ntr-o rână,
Obosită şi ea de drumul cel lung,
La gard, cocoşaţi, stau bătrânii şi plâng
Uitaţi de cei dragi, traiesc clipa din urmă.

Cu toţii de-a valma, părinţi şi bunici,
Fac parte dintr-o altă poveste,
Muşcate le râd la ferestre
Lipsesc doar nepoţii peltici.

Prea hameşi, prea cruzi, trăitorii de azi
Şi-au lăsat trecutul în urmă,
Ochii nesătui orizonturi noi scurmă,
În păcatul uitării tu omule, cazi!

În umbra odăii sleiţi de puteri,
Părinţi şi bunici stau mereu şi ne-aşteaptă,
Ei truditorii zilei de ieri
Îndurându-şi senini soarta nedreaptă.

Lăsaţi pentr-o clipă alergarea deşartă,
Redaţi strălucirea din ochi de-aş vedea fiică şi fiu
Găsiţi-vă timpul de-ntoarceri la vatră
Înainte de-a fi pentru toţi prea târziu.

poezie de Valeria Tamaş (1 august 2008)
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!