Doina

doina noastră vine de departe,
din anii grei ai ţării în furtună,
românii doar de ea au avut parte,
şi şi-au cântat durerea împreună.

cuvinte vechi, relicve demodate,
la suprafaţă ies din când în când,
n-au nici istorie şi n-au nici date,
din lutul vremii ies mereu plângând.

în marile singurătăţi din mine
aud demult un cântec bătrânesc,
mă-ntreb adesea cine-l cântă, cine,
şi ce e-n el atâta de firesc?

când morţii trec acasă să se culce
după o zi de coasă de pe lunci,
se-aude câteodat-atâtât de dulce
şi-mi face zilele fântâni adânci...

la fiecare grea răscruce-a vieţii
l-am luat prieten şi l-am adorat,
din el s-au adăpat în veci poeţii
şi cântăreţii adesea l-au cântat.

doiniţa noastră de reîntrupare
venită din străbunii tăi părinţi
te cânta pe la case fiecare
că tu ai fost simbol de biruinţi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce poezie, marea mea iubire (poporului român)

Dulce limba românească
Tu-mi eşti alinare-n casă...
Te caut, dulce armonie
Să devii a mea mireasă.

Muzica unor suflete pribege,
Adesea plânge, suferă, respiră
nu e lumea noastră, ci conspiră
Suntem fiinţe betege?

Nici curajul nu mai avem
Trăim ca şi bulgării trişti şi grei
Ne întristăm adesea şi strigăm,
Suntem popor ales pentru încercări.

E limba noastră, mult iubită,
E limba noastră uitată uneori,
Suntem noi, românii, genii
Sau doar trudim pentru meritele lor?

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i singur Iuda vinovat...

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu...
Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Isus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu...

Nu patru cuie L-au străpuns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu...

Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochi murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu...

Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu...

Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am acuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu...

Şi-acum Isus cel condamnat
azi El te-ntreabă: "Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?"
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră istorie amputată

Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaşte gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut

Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu preţul vieţii am luptat să întemeiem un neam
Şi am avut un Mircea, un Ştefan sau Mihai zis şi Viteazul
Duşmanii l-au ucis pe el dar nu şi crezul

Şi jertfa lor ne face pe toţi a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii şi mame
Şi-am suferit de boli şi de foame

Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credinţă am jurat pe veci
Să fie bine pentru noi şi ţară
Aşa a apărut o generaţie rară

A fost o închinăciune a naţiei
În astă lume de dor şi certuri
La Dumnezeu şi bunul de Cristos
Sperând ca ţării să-i fie de folos

Atunci au apărut ai noştri oameni mari
Oameni de ştiinţă dar şi cărturari
Cioran, Eliade, Paulescu sau Brâncuşi,
A fost un Noica, Tuţea, şi un Aron Cotruş
 
Asupra ţării noastre nu de demult
Nori negri plini de sânge şi ură au apărut
Puhoi de bolşevici pe tancuri sau călare
I-au omorât pe cei mai buni din răzbunare

Murit-au fără cruce cu inimile frânte
Românii fără nume, scris pe-a lor morminte
Ţărâna să le fie uşoară celor ce nu mai sunt
Celor ce ţara şi-au iubit-o sub sfântul legământ

Azi m-am uitat în cartea de istorie
Am căutat cu disperare, chiar cu furie
Să văd ce scrie despre cei ce nu mai sunt
Nu era scris nici măcar un rând de
A noastră istorie amputată
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

se-adună dintr-odată, în liniştea-nserării,
dorinţele absurde în cupe de cristal;
hai, strigă-mă, iubito, şi nu lăsa uitării
o clipă de ''cu tine'' dintr-un refren banal!

ţi l-am cântat cu ochii, cu gura ţi l-am scris
pe-o coală cu solfegii, când nu ştiam că sunt,
în jocul de cuvinte, un adevăr proscris,
un ''quelque chose'' amarnic şi-atâta de mărunt.

în liniştea din noapte se naşte-un cântec nou:
voi asculta în mine cum pleci, uitând poteci
pe unde ochiul vremii a plâns în noi ecou;
şi ce dorinţe-absurde, şi ce refrene reci!

poezie de Costel Depărăţeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apel (un strigăt, o durere)

Eu, ştiu că sunteţi prea departe
Şi mă gândesc mereu la voi
Obstacolele şi vremurile toate
N-au fost impedimente pentru noi.

Anii petrecuţi împreună
Rămân o mărturie vie
Un vis, o amintire bună
Şi-n inimi numai bucurie.

De la noi, plecat-au oameni şi bunicii
S-a stins şi buna voastră mamă
Mă duc şi eu când rându-mi vine
Dar, asta oare ce înseamnă?

Aici au trăit bunii şi străbunii noştri
În vremuri bune ori supăraţi
De ce acuma voi şi cu copiii voştri
Să fiţi din ţară desrădăcinaţi.

Luaţi bine seama dragi intelectuali
Voi lucrători ori căpşunari
Că viaţa voastră acolo nu-i mai bună
Decât în vatra noastră cea stăbună.

Nu mai gândiţi la sărăcie
Ea va dispare dacă-i hărnicie
Uitaţi cu toţii visele şi filosofia
Veniţi acasă, mama noastră este România!

poezie clasică de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul meu...

Din leagăn, primul grai
A fost un plans.
Dar nu ştiam atunci
De rostul lui,
De dor,
De bucurie.
Era doar plâns
Nevinovat de prunci.
L-am luat cu noi
Şi în copilărie.
Şi-am plâns cu el
Dureri şi bucurii,
Am învelit
Cuvinte de ocară.
L-am pus peste durerea
De copii,
Ne-am ajutat de el
Să nu ne doară.
Dar am crescut
Şi plânsul l-am lăsat.
Din fală, din mândrie
Sau ruşine.
Şi-atâtea clipe trec...
Neîncetat,
Când trebuie să plângi,
Cînd simţi c-aşa îţi vine.
Eu mi-am ascuns durerea
În cuvânt.
În el ascund
Şi stropi de bucurie.
E plânsul meu,
Şi pot să-l plâng
Fără ca lacrima să ştie.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trăit în mediu muzical de copil, iar în anii războiului, când a fost foarte greu, am făcut muzică în şcoala primară şi chiar în primele clase de liceu. După război, am fost elev la clasa de pian a Conservatorului din Iaşi, până în 1950, când acesta s-a desfiinţat... În casă se cânta permanent. Eu am cântat la violă, am studiat pianul. În 1939 aveam 6 ani şi am cântat – cu mândrie o spun – la orga bisericii catolice.

Iosif Sava în Jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, viaţă...

Vă mai amintiţi de primul sărut?
Eu l-am trecut deja la viţă, l-am reînviat.
Ar trebui să îl consider o parte din copilăarie..
Dar totul este viu, trăieşte,
Chiar dacăa s-a intamplat mai demult.
El este viu, prin mine, prin tine, prin noi, prin fiecare îndrăgostit, prin voi...
Nu trebuie să îil uităm!
Pentru ca fiecare dintre noi l-a dăruit şi l-a avut dar!
Un dar ce l-am făcut, la rândul nostru şi dar l-am primit iar,
Ce nu-l puteam pricepe atunci!
Ce nici acum nu-l pricepem...
Era... o adiere a copilăriei!
Ce pentru mulţi dintre noi acum este o bombă cu efect întârziat!
Si de atunci ne-am hrănit cu fluturi, cu flori, Albastre...
Ori cu floarea-de-colţ...
Nu îmi mai amintesc de -a fost pe bancă, în clasă, afară, sau în
Mijlocul unui parc.
Ţin minte doar că tu te-ai fâstâcit, te-ai ruşinat şi te-ai înroşit!
Cine ar fi avut atunci puterea să-nţeleaă?!
Acum stau şi scriu pe-o foaie de hârtie albă doar ca să-i dau culoari
Alb -negru ca ale unui film mut, din trecut...
Ce ai sădit în mine, tu, înger minunat!?
Acum ne sărutăm decât pe taste...
A ramas o umbră, un ecou... Şi poate nici atât!
Copilarie ce-mi dai viaţă... te salut!
Eşti parte din drumul abia început... e drumul ce duce în noapte.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşteaptă-te, române

Primul vers din Imnul ţării,
Dă semnalul deşteptării;
De cântat l-am tot cântat,
Însă... nu "ne-am deşteptat"!

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai rămâi

ni-i viaţa noastră
o frunză-n vânt
rătăcită
între cer şi pământ,
nu ştiu vântul
încotr-o o poartă
şi nici dacă frunza
e vie sau moartă.

trecem adesea,
prin iernile grele,
cu doruri nebune,
cu gânduri rebele,
şi sufletul mângâie
crengile ninse,
prin stoluri de nori,
prin stelele stinse.

ne schimbă adesea
fericirea-n osândă,
căci peste tot
e moartea la pândă.

lasă-mi, iubito,
clipa ce vine,
să mai petrec
o noapte cu tine,
că ai fost
văpaie şi foc,
în acest şăgalnic
şi dulce noroc.

mai rămâi
o clipă acum,
până ce totul
nu este fum,
până ce totul
nu este rug,
până ţi-e glesna
un ghiocel
şi n-ai pe deget
nici un inel.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 decembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul meu

Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Şi tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Şi, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până şi în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obişnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Şi, aşteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Şi, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram şi eu.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oastea Ta, Iisuse

Oastea Ta, Iisuse, va urma plăcut
calea rânduită ei de la-nceput
fie şi-nainte ca-ntrecut de grea
ea până la capăt calea-şi va ţinea
Fii mereu, fii mereu, fii mereu
Mare Dumnezeu
cu oştirea Ta, oricât va lupta –
să învingă, să învingă, să învingă ea.
Prima-nvăţătură şi credinţa ei
le-a ţinut curate – prin toţi anii grei
nici în suferinţe, nici în ispitiri
n-a călcat cuvântul primei ei iubiri.
Zestrea ei de lacrimi şi cântări i-a fost
prin atâtea lupte steag şi adăpost
nevinovăţia duhului curat
i-a fost apărarea prin tot ce-a-ndurat.
Încă vor fi lupte poate şi mai mari
vor fi şi fii vrednici, – vor fi şi fugari
vor fi şi înfrângeri ca şi biruinţi
dar ea îşi va ţine drumul din părinţi
Nici se va abate, nici va lepăda
rostul care Domnul l-a avut cu ea
de va fi să moară, va muri luptând
urmele cinstindu-şi
steagul sus ţinând...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Tudor Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez melancolii

singurătatea mă cheamă să vin acasă,
de ce să mai umblu prin lume haihui,
aş vrea să mă-nfăşor în mătasea ei
ca un fluture care aşteaptă să devină larvă.

toamne cu febră, dezolante, oarbe,
m-aşteaptă adesea la poartă,
mă calcă în picioare ca pe-o frunză moartă.

n-am năvălit în sufletul cuiva
şi n-am călcat silaba de durere,
nu am avut şi nici nu am avere,
mi-e dor de mine însumi şi încă de ceva.

nu ştiu dacă se stinge timpul lui a fi,
şi nici trecutul timp al lui a fost,
vreau să fiu eu, cel care-am fost,
şi să visez melancolii.

ştiu că nu seamăn cu străbunii
am sufletul boem de cârciumi sumbre,
şi corpul meu se clatină pe umbre,
sunt un lunatic, vecin cu nebunii.

această toamnă mă sufocă sigur,
mi-a luat tot aerul ce-l respiram,
sunt pasărea ce n-are stare
şi zboară singură din ram în ram.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez melancolii

singurătatea mă cheamă să vin acasă,
de ce să mai umblu prin lume haihui,
aş vrea să mă-nfăşor în mătasea ei
ca un fluture care aşteaptă să devină larvă.

toamne cu febră, dezolante, oarbe,
m-aşteaptă adesea la poartă,
mă calcă în picioare ca pe-o frunză moartă.

n-am năvălit în sufletul cuiva
şi n-am călcat silaba de durere,
nu am avut şi nici nu am avere,
mi-e dor de mine însumi şi încă de ceva.

nu ştiu dacă se stinge timpul lui a fi,
şi nici trecutul timp al lui a fost,
vreau să fiu eu, cel care-am fost,
şi să visez melancolii.

ştiu că nu seamăn cu străbunii
am sufletul boem de cârciumi sumbre,
şi corpul meu se clatină pe umbre,
sunt un lunatic, vecin cu nebunii.

această toamnă mă sufocă sigur,
mi-a luat tot aerul ce-l respiram,
sunt pasărea ce n-are stare
şi zboară singură din ram în ram.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeata şi cântecul

Am tras grăbit cu o săgeată-n sus
Când a căzut, nu ştiu unde s-a dus;
Căci a zburat cu o viteză mare
Încât s-o urmăresc n-am fost în stare.
Şi-am înălţat un cântec peste lume
A coborât, dar nu ştiu unde anume;
Căci cine poate oare să privească
Şi-al cântecului zbor să-l urmărească?
Mult mai târziu, într-un stejar solemn
Eu am găsit săgeata înfiptă-n lemn,
Iar cântecul ce altădată l-am cântat
În inima unui prieten l-am aflat.

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al cerului Cântec

Al cerului Cântec nespus de frumos
odată, demult, mi-ai cântat
şi Glasul Tău dulce, adânc şi duios
de-atunci m-a legat, m-a legat.

Simţit-am pe suflet sărutul Tău blând
preasfânt, fermecat, îngeresc
de-atuncea Isuse Te caut plângând
de-atunci Te iubesc, Te iubesc.

Pe braţul Tău dulce odată-am plecat
truditul meu gând să-l alin
şi după odihna ce-atunci am aflat
Isuse suspin şi suspin.

Cuvântul Tău dulce şi cald l-am primit
Isuse, odată, demult
de-atunci însetat, fermecat, fericit
eu doresc şi doresc să-l ascult.

Fiinţa mea-ntreagă Isuse, Te vrea
de Tine-nsetez şi doresc
viaţa, Lumina şi Dragostea mea
Isus, Te iubesc, Te iubesc...

poezie celebră de Traian Dorz din Oastea Domnului
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce gust o fi avut laptele mamei

Ce gust o fi avut laptele mamei
Şi ce cântec de leagăn mi-a cântat
Atunci când braţele-i m-au leganat
Şi-au şters lacrimi cu franjurii năframei?

Şi om şi vulturul din vârful coamei,
Pădurea, apele, am întrebat:
Ce gust o fi avut laptele mamei
Şi ce cântec de leagăn mi-a cântat?

Că m-a ferit de foc, tăişu' lamei,
Cu nume sfânt m-a binecuvântat,
Azi, floare-i pun în părul argintat
Şi fruntea îi sărut şi dosul palmei...

Ce gust o fi avut laptele mamei?

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog în familie

După vreo trei ani de zile
Soţul întreabă soţia:
- Nevastă, mai ţii la mine?
S-au azi terminăm chindia?
- Nu te-am iubit niciodată.
Nu te iubesc nici acum.
De când m-ai luat de fată
Te-am urât ca şi acum.
- Dacă mă urăşti şi-acum,
Eu zic să ne despărţim.
Fiecare pe alt drum,
De astăzi, hai să pornim!
- Fiindcă nu ai fost bărbat
Noi de mult ne-am despărţit.
Cu altul te-am înşelat
Când erai tu ameţit.
- Să fii sănătoasă fată!
Şi eu grijă am avut.
Ai fost şi tu înşelată,
Ba chiar şi mai de demult.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!