Crearea lumii

Când Isus, în săptămâna din toate mai fecundă,
A plămădit lumea, toată materia primă
Era deja acolo; El a vrut-o verde, mare şi rotundă,
Ca un harbuz copt, cu mireasmă plăcută de azimă.

El a făcut, ştiutor, din aproape-n aproape,
Soarele, luna şi-o mulţime nenumărată de stele,
Păsări în aer, animale pe suhat, peşti în ape,
A sădit plante şi-apoi spus: "De-ajuns cu muncile grele."

Am uitat să spun c-a mai creat, ăsta-i adevărul,
Omul – şi pentru om, o femeie, adică pe Adam şi Eva;
Şi le-a interzis să mănânce-un anumit fruct, mărul.

Apoi i-a văzut mâncându-l, sorbindu-i seva,
"O, Doamne," a strigat cât a putut de tare,
"Tocmai au dat-o-n bară generaţiile viitoare!"

poezie de Giuseppe Gioacchino Belli, 1791- 1863, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a creat pe Adam şi pe Eva

În ziua-a cincea a creat
Şi peşti şi păsări zburătoare.
Pe toate El le-a inventat,
Din Duhul Lui le-a dat suflare.
A şasea zi e mult de lucru,
Căci este zi de pregătire.
Şi-a terminat întrânsa Domnul
Tot lucrul Său de la Zidire.

El a făcut în acea zi
Orişice soi de animale
Şi pe Adam din lut trezit,
Spre gloria Măriei Sale.

Apoi a mai făcut pe Eva
Din coasta lui Adam luată,
Şi prima nuntă tot atunci
A fost îndată celebrată.

Ca o pecete a Zidirii,
În ziua-a şaptea, Dumnezeu
Făcu odihna împlinirii,
Sfinţind pe veci sabatul Său.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ratezi vreo binecuvântare! Într-o zi un om a şoptit: "Doamne! vorbeşte-mi!" şi o ciocârlie a început să cânte, dar omul nu a auzit. Aşa că omul a mai strigat: "Doamne! vorbeşte-mi!" şi bubuitul unui tunet a răsunat de la o margine la alta a cerului, dar omul nu a ascultat. A privit în jurul lui, şi a spus: "Doamne! dă-mi voie să te văd!" şi o stea a strălucit scânteietoare, dar omul n-a observat-o. Apoi omul acela a strigat cu disperare: "Doamne! atinge-mă! ca să ştiu că eşti aici" după care Dumnezeu S-a aplecat şi l-a atins pe om. Omul însă a dat cu mâna, alungând fluturele aşezat pe umărul lui. Apoi şi-a văzut mai departe de drum. Tu nu rata vreo binecuvântare! numai pentru că nu o primeşti în felul în care o aştepţi tu.

citat din Chris Spheeris
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia

Şi Dumnezeu a apărut în spaţiu,
A privit în jur şi a spus:
Sunt singur –
Îmi voi face o lume.

Şi până departe, până unde ochiul Domnului putea vedea,
Întunericul acoperea totul,
Mai negru decât miezul a o sută de nopţi
Jos în bahnele chiparosului.
Apoi, Dumnezeu a zâmbit,
Şi, de nicăieri, a apărut lumina,
Şi bezna s-a rostogolit într-o parte,
Şi lumina a rămas să lumineze cealaltă parte,
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Domnul s-a întins, a luat lumina în mâini
Şi-a rotit-o în jurul degetelor
Până ce a făcut soarele;
Cu lumina rămasă după făurirea soarelui
Domnul a alcătuit o minge luminoasă
Pe care a aruncat-o în mijlocul întunericului,
Smălţuind noaptea cu luna şi cu stelele.
Apoi, jos
Între întuneric şi lumină,
A potrivit lumea;
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu s-a retras –
Şi soarele era în mâna lui dreapă,
Şi luna era în cea stângă;
Stelele erau adunate deasupra capului său,
Iar pe pământ stăteau picioarele lui.
Şi Domnul a mers, iar unde-i călcau
Tălpile se iveau văi adânci
Şi se înălţau de nicăieri munţi.

Apoi s-a oprit şi a privit, şi a văzut
Că pământul era fierbinte şi sterp.
Aşa că Dumnezeu a ieşit la marginea lumii
Şi a scuipat cele şapte mări –
A clipit şi-au licărit fulgerele –
A bătut din palme şi s-au rostogolit tunetele,
Şi-au început să curgă apele de deasupra pământului –
Şi apele răcoreau arşiţa.

Apoi s-a ivit, verde, iarba
Şi-au îmbobocit, roşii, flori mici,
Pinii au început s-arate cu degetul către cer,
Iar stejarii şi-au întins braţele,
S-au format lacuri în scobitura văilor
Şi râurile-au prins s-alerge spre mare;
Dumnezeu a zâmbit iarăşi,
Şi-a apărut curcubeul,
Încolăcindu-i-se-n jurul umărului.

Atunci Dumnezeu a ridicat braţul şi şi-a fluturat mâna
Deasupra mării şi a uscatului,
Şi-a spus: Veniţi! Veniţi!
Şi mai repede decât a putut Domnul să-şi coboare mâna,
Peşti şi pescăruşi,
Animale şi păsări
Înotau pe râuri şi pe mări,
Mişunau prin păduri şi prin crânguri,
Despicând aerul cu aripile.
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu a făcut un ocol
Şi a privit
La toate pe care le crease.
S-a uitat la soarele lui,
S-a uitat la luna lui
Şi s-a uitat la steluţele lui;
El a privit lumea lui
Cu toate vieţuitoarele ei...
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Sunt încă singur.

Şi-atunci Dumnezeu s-a aşezat
La poalele unui deal unde se putea gândi în linişte,
Lângă un râu adânc şi larg;
Cu capul în mâini
S-a gândit şi s-a tot gândit,
Până când i-a venit ideea: Îmi voi face un om!

Domnul a luat argilă
De pe fundul râului;
El a îngenuncheat
Pe malul apei;
Şi acolo Dumnezeu Atotputernicul,
Cel care a aprins soarele şi l-a pus pe cer,
Care a aruncat stelele până-n cele mai îndepărtate colţuri ale nopţii,
Care a rotunjit pământul în podul palmei sale –
Acest măreţ Dumnezeu,
Ca o mamă aplecată deasupra pruncului ei,
A îngenuncheat în praf
Frământând un boţ de lut
Până când l-a modelat după propriul chip.

Apoi i-a dat suflarea vieţii,
Iar omul a devenit un suflet viu.
Amin. Amin.

poezie de James Weldon Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş Celui de sus

Când l-ai făcut Tu, Doamne, pe Adam,
Dup-al Tău chip şi-a Ta asemănare,
Inteligent, frumos, i-ai dat şi-un gram
În plus peste un kil de nepăsare,

Pe Eva, însă...-Ţi spun, ca-ntre bărbaţi,
Cu toate ce i-ai dat ei ce-i al ei
Să-mi dai Tu cazne grele, să mă baţi,
Nu te pricepi, măi Tată, la femei!

Gândindu-mă, în van, plin de durere,
Dar asta să rămână între noi,
De ascultai atunci a mea părere,
N-aveam acum în casă tărăboi,

Că-Ţi amintesc povestea a' cu mărul,
Şi n-are rost să umbli cu mănuşi,
Când a muşcat să afle adevărul,
Cum... tare curioasă o făcuşi!

Aşa că, Tată...-i numa vina Ta,
Şi-am martori serioşi, nu-i băşcălie,
Ca la-nceput, mereu dau de belea...
Pe toate vrea şi azi ca să le ştie!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Bună! Nici nu ştiu de ce am venit. Mint. Uite, am venit aici în seara asta ca să-ţi spun, ca să-ţi spun că ai dat-o-n bară. Ai dat-o-n bară rău de tot. Şi nu pentru că ai încălcat legea sau pentru că ai fost prins sau pentru că m-ai lăsat fără un tată. Ai dat-o-n bară pentru că nu mă cunoşti. Sunt fiica ta şi nu ştii nimic despre mine. Deci cred că am venit doar să-ţi spun că sunt bine. Am crescut destul de bine. Şi o să fiu bine chiar şi fără ajutorul tău. Am o singură întrebare. Mă iubeşti?
Dl. Potter: Mai mult decât o să îţi dai seama vreodată. Şi îmi pare rău. Îmi pare rău.
Joey: Te gândeşti la mine?
Dl. Potter: Iubito, toată ziua, în fiecare zi, oră, minut.
Joey: Şi chiar mă iubeşti? Pentru că am 15 ani şi îmi petrec fiecare zi gândindu-mă că nu mă iubeşte nimeni.
Dl. Potter: Nu e adevărat. Şi nu sunt singurul. Dawson Leery. Te iubeşte, Joey. Nu ţi-a spus niciodată?
Joey: Niciodată.
Dl. Potter: Păi aşa este. Sunt sigur.
Joey: Cum?
Dl. Potter: Pentru că te priveşte aşa cum se uita mama ta la mine. Şi tu îl iubeşti... I-ai spus? Trebuie să-i spui, Joey! Nu face aceeaşi greşeală ca mine. Nu aştepta până persoana pe care o iubeşti este răpusă de cancer şi e pe moarte în timp ce tu stai deoparte...
Joey: Te iubesc, tată.
Dl. Potter: Şi eu te iubesc.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aflat misterul

Priveam mărul încărcat
Cu rodul copt al verii.
Priveam cerul înstelat,
Târziu, în faptul serii.

Am întrebat mărul
De ce are mere.
Am întrebat cerul
De ce are stele.

Mărul iute mi-a răspuns
Că merele sunt mărgele.
Bunul Dumnezeu le-a pus
Să se mândrească cu ele.

Iar cerul, în loc de răspuns
Îndată s-a luminat.
Am înţeles. A fost de-ajuns
Răspunsul ce mi-a fost dat.

În măr se rumenesc mere,
Pe boltă se aprind stele.
Aşadar, mărul şi cerul
Mi-au dezvăluit misterul.

Mărul, colier cu mărgele
Numai bune de mâncat.
Cerul, policandru cu stele,
Lumânări de luminat

poezie de Dumitru Delcă (20 aprilie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biruinţa

Isus a înviat din morţi, biruitor,
din Însăsi viaţa Lui dând viaţă tuturor!
Si-acum în rând cu noi, ca frate şi-mpărat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Cu mii de flori, cu frunze noi în crâng
vin primăveri ce iarna iar înfrâng
Şi toate spun că Cel Crucificat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat cu trup de slavă plin,
aşa cum vom trăi şi noi prin har divin.
De două mii de ani în luptă ne'încetat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Dar dacă-i drept că-nvie frunza iar
şi florile când din pamânt răsar,
cu-atât mai mult Acel ce le-a creat
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat, puternic şi slăvit.
Şi sutele de fraţi cu Domnul au vorbit.
Apoi, în patru zări pornind, ei au strigat:
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Eu n-am văzut cum a-nviat Isus,
nici mâna-n răni ca Toma nu I-am pus.
Dar simt mereu că-n viaţa ce mi-a dat
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata de apoi

la judecata Ta
n-am să mă apăr, Doamne,
nici iertare-n genunchi n-am să-ţi cer
n-o s-aduc avocaţi
voi mărturisi
nesfârştele încercări ale traiului meu
efemer
mari uimiri
şi emoţii adânci
şi iubiri
îndoieli şi trădări
răzvrătiri...
sufletul meu va fi cum a fost
la vedere
n-am ţinut vreodată vreun post
am păcătuit însetat de a şti, de plăcere
am râvnit
la minunile mâinilor Tale
am furat din grădini flori şi piersici şi mere
am dorit fruct oprit
am sărutat sâni catifelaţi de domniţe şi doamne
am iubit până când am făcut riduri adânci
şi tâmple cărunte
din prea multă dragoste, Doamne,
am călcat rezervaţii oprite din vârfuri de munte
am coborât în peşteri adânci întunecate
am cercetat în profunzime atomul
am explorat Universul
căutând să-nţeleg ce e Omul
am aşezat cuvintele încercând
să împac adevărul cu versul...
sunt pornirile-acestea greşite?
oare astea-s păcate?
dar cine dacă nu Tu mi-a sădit în suflet
o neostoită curiozitate
şi pentru cine ai făcut lumina din jurul meu
dacă nu pentru mine, Doamne?
n-am avocaţi sunt la bară doar eu
hotărăşte pedeapsa găsită cu cale
să mi-o dai pentru că am râvnit
la minunile mâinor Tale...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele negru

Soarele se spărgea în fragmente de lavă tăioasă,
Zdrobit de vid, de marile forţe contrare,
Se întunecase definitiv şi era frig la tine în casă,
Toate stelele şi planetele căzuseră în mare.

Zidurile şi pietrele începuseră să se spulbere,
Scrâşneau toate lucrurile în casa ta,
Fierul, arama, argintul se făcuseră pulbere,
Materia stătea chircită în sinea ei şi urla.

Nu te mai zăream în întunericul îngheţat,
Nici măcar trupul tău nu mai adia lângă uşă,
O să murim! o să murim! am strigat
Şi te căutam ca un orb prin cenuşă.

Dar deodată s-a întâmplat ceva miraculos,
Ai aprins o torţă pe braţul tău stâng,
Doamne, femeie, am spus, tu eşti Iisus Cristos
Şi m-am lăsat în genunchi, şi am început să plâng...

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-a creat Dumnezeu femeia din coasta lui Adam... După cum e materia primă aşa-i şi produsul final.

aforism de Valentin Chilat Cornaci
Adăugat de Valentin Chilat Cornaci
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălţime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoţesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting şi pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Şi mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar şi ele-s, Doamne, tot din lume
Şi-s şi ele, Doamne, din pământ.

Pot să moară orişicând şi ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorinţa-mi încolţeşte
Când le văd şi când în cer Te ştiu
Dorul meu când înspre Tine creşte
Ele-mi stau de martori că eşti viu.

Toate-s de folos şi-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Şi mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Şi în toate străluceşti la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină şi odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbeşti
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu eşti Doamne veşnic Cel ce eşti!...

poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

a fi politician

A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poţi explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat.

definiţie celebră de Winston Churchill
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia (întâi mărul...)

Femeia
I

întâi mărul.
pomul cu braţele întinse spre cer
şi-apoi ea. mugur pe ramură
deschizandu-se-n floare sub ochii lui,
apoi mătasea atingerii…
roşul buzelor arse de soare
şi-apoi mărul. mărul însuşi
din care-ţi doreşti cea dintâi muşcătură;
apoi mustul ce-ţi curge dulce printre dinţi
pe bărbie, pe gât, pe umeri
şi-apoi toată acea răcoare
umezire pătrundere simţire trăire
icnetul mărului strivit
şi-apoi ca o muzică desăvârşită
însuşi geamătul, întâi puternic
apoi treptat, treptat, stingându-se…

si-apoi alt arbore,
altă ramură,
alt mugur.
altă floare…

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, Olarul

A fost odată un Pământ pustiu
Pustiu şi gol, sărac, nepopulat,
Singur, în întuneric, inundat,
Acoperit de ape... nimic viu...

Apoi, a dat poruncă şi-a adus
Lumină, fără sori şi fără stele
Lumină din Lumina lumii mele,
Din Fiul Său întâi născut, Isus.

Apoi, a separat ape de ape,
Şi cerul a luat astfel fiinţă
N-o să vă spună asta vreo ştiinţă,
Nici vreun arheolog să v-o dezgroape.

A treia zi, a scos uscat la suprafaţă
Mări şi oceane ne-a făcut, şi lacuri
Croite să dureze peste veacuri,
Şi pomi, verdeaţă, început de viaţă.

A patra zi, ne-a dat soare şi lună,
Şi stele fără număr ne-a făcut,
Le-a pus pe cerul mare şi tăcut
Şi lumea noastră era tot mai bună.

A cincea zi, a pus viaţă în apă
Şi păsările au umplut tot cerul.
Încet, încet, întreg atelierul
Le-a făcut loc atât cât să încapă.

A şasea zi, a frământat un lut,
Pământ şi apă, şi-a făcut Adam,
Din coasta lui, pe Eva, gram cu gram,
Bijuterie pe-un pământ plăcut.

A şaptea zi, Olarul obosit
S-a odihnit de truda-i creatoare,
Privind satisfăcut uscat şi mare,
Şi binecuvântând tot ce-a făcut.

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Geneză" (7 martie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autostopistul din Galileea (1)

Baudelaire conducea
un Model A
de-a curmezişul Galileei.
El a luat în maşină un
auto-stopist numit
Isus care stătea lângă
un banc de peşti,
hrănindu-i cu
firimituri de pâine.
"Unde mergi?"
a întrebat
Isus, urcând pe
scaunul din
faţă.
"Oriunde, oriunde,
cât mai departe de lumea asta!"
a strigat Baudelaire.
"O să merg cu tine
până la
Golgota,"
a zis Isus.
"Am o
întâlnire
acolo la
carnaval şi
trebuie să ajung la
timp."

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii tainici, buni şi blânzi

Eu ştiu că ochii Tăi, Isus,
Sunt blânzi şi calzi, neomeneşti,
Tu stai pe tron la Ceruri sus
De acolo, toate le priveşti.

Îl vezi pe omul cârcotaş,
El e mereu nemulţumit,
Pe cel fricos şi pe cel laş
Pe cel ce nu face nimic,

Pe cel ce e clevetitor
De nimenea nu mai încape
Pe cel ce ia totul uşor
Vorbeşte şi nu se socoate,

Împroaşcă vorbe veninoase
Se poartă ca un om smintit,
Pe cel cu fapte ruşinoase
Ce-n inimă le-a zămislit,

Pe cel făţarnic, bine-l ştii
Căci nu are pic de ruşine,
Dar Doamne, atunci când o să vii
Se vor schimba toate în bine.

Tu vezi şi omul mulţumit,
Cel bun şi plin de modestie,
Omul cel simplu şi smerit,
Ce slavă Îţi aduce Ţie,

Pe omul ce nădăjduieşte
De toate e mulţumitor,
Pe cel ce speră şi gândeşte
La Tine, mare salvator.

Cu ochii tainici, buni şi blânzi
Ne vezi Isus, pe fiecare,
În inima noastra pătrunzi
Cu-a Ta iubire şi-ndurare.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan (15 ianuarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wendell P. Bloyd

Mai întâi m-au acuzat de comportament necuviincios,
Neexistând lege referitoare la blasfemie.
Mai târziu m-au închis ca fiind dement;
Acolo un paznic catolic m-a bătut până mi-am dat sufletul.
Crima mea a fost:
Am spus că Dumnezeu l-a minţit pe Adam, destinându-l
Unei vieţi de ignorant,
Neştiutor de faptul că binele şi răul sunt feţe ale aceleiaşi lumi.
Iar când Adam L-a fentat pe Dumnezeu, mâncând mărul,
Şi a văzut prin vălul de minciună,
Dumnezeu l-a izgonit din Eden pentru a nu-i permite să atingă
Fructul vieţii veşnice.
Pentru numele Domnului, oameni buni,
Uite, ce Însuşi Bunul Dumnezeu a spus despre asta în cartea Genezei:
"Iar Domnul Dumnezeu a zis, iată, omul
A devenit ca Noi" (aţi sesizat, un pic de invidie),
"Cunoaşte binele şi răul",
(Minciuna că toate-sunt-bune, descoperită):
"Acum, dacă întinde mâna şi ia fruct
Din pomul vieţii şi mănâncă, va trăi pururi –
De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Raiului."
(Cred ca acesta a fost motivul pentru care
Dumnezeu Şi-a crucificat Propriul Fiu,
Pentru a ieşi din încurcătura în care intrase).

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

El domină Universul

A murit Învăţătorul sus pe cruce atârnat
Şi mormântul l-a primit de la omul cel bogat
Împlinindu-se cuvântul spus de vremuri prin Isaia
Ce-a văzut de mult în urmă moartea Domnului— văpaia
Sferinţelor cumplite prin care Isus va trece
Până trupul Lui ucis va vedea ţărâna rece
Iosif din Arimateea ucenic dar pe ascuns
I-a fost Domnului în viaţă ascultându-l pe Isus
El i-a oferit mormântul în care l-a aşezat
Pe Cel mort — ucis pe cruce — al vieţii împărat

Iar sabatul înfăşoară tot ce este-n Israel
Trupul Domnului rămâne în mormânt dar singurel
Sărbătoarea azi pulsează şi pe lamele de vânt
Se naşte o întrebare căci al vieţii Sfânt Cuvânt
A trecut din astă viaţă împlinind deplin Scriptura
Şi acum fără de suflare în mormânt îi e Făptura

Cine dar l-a dat la moarte şi cine l-a osândit
Numai bine în viaţă când Isus a-nfăptuit
Pe cei prinşi de duhuri rele pe atâţi i-a dezlegat
Şi-o viaţă nouă viaţă sfântă la atâţia El le-a dat

Pe cei prinşi de atâtea boli crude şi înverşunate
Isus i-a scăpat de ele şi le-a dat iar sănătate
Celor orbi le-a dat vedere muţilor le-a dat cuvânt
Pe leproşi i-a curăţat — i-a salvat cu-a Lui Cuvânt
Orice boală şi durere El Isus a vindecat
Iar pe cei săraci în braţe Domnul Însuşi i-a luat
Numai bine orişiunde Hristos Domnu-a-nfăptuit
De ce oare dar atunci a fost iată răstignit
Când atâtea mii de oameni în pustie-a săturat
Pâine peşte din belşug l-atîţi Domnu atunci le-a dat
Şi-a făcut doar numai bine pentru atâţia din popor
De ce oare condamnat a fost iată de sobor

Unii dintre ei au spus că li-e frică de romani
Din a Lui Isus pricină s-or preface în duşmani
Şi-or veni ca să distrugă ţara-ntreagă chiar şi neamul
Asta este o acuză pentru care l-au ucis pe Domnul
Dar ce-a spus Hristos Mesia totul iată s-a împlinit
Israel atâta vreme în lume-a fost izgonit
Şi aproape două mii de ani Israel a fost exclus
Din a lui patrie sfântă după cum Domnu a spus
Căci Isus este în toate Creator şi Domn al vieţii
El domnină Universul dar şi zorii dimineţii
Mâna Lui ne-a plămădit din ţărână cu iubire
Cu Tatăl Lui Cel Prea Sfânt ca noi în neprihănire
Să trăim în ascultare viaţa noastră pe pământ
Căci am fost iubiţi în toate de al Tatălui Cuvânt

A murit Isus pe cruce plătind vina omenirii
Ca să fim salvaţi pe veci smulşi din apele pieirii
Hristos ne este salvare pe El de îl ascultăm
Evenghelia cea Sfântă Îndreptar de o avem
Căci un singur Nume este mântuirea s-o primim
E Isus Hristos Mesia fraţii Lui pe veci să fim

De ne-ncredem dar în El şi doar El ne este ţintă
Vom intra odată-n cer — cu Isus la a Sa nuntă

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul, Soarele, Stelele si Luna

A creat cerul
pentru a ne putea cuprinde
pe toţi
a creat Soarele
pentru a ne încălzi sufletele
a creat stelele
pentru a crede în vise
şi pentru a ne îndeplini
dorinţele
ne-a lăsat Luna pentru
a nu ne rătăci
şi pentru a ne lumina

drumul către... EL

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a creat prima dată doi bărbaţi. Deoarece se certau foarte des, le-a ascuns organele reproducătoare şi le-a spus că cine şi-l găseşte primul va fi bărbatul, celălalt urmând a fi femeia. Nu se ştie cum a făcut, dar cert este că Adam l-a găsit primul, în timp ce Eva îl mai caută ca disperată şi astăzi.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!