Wendell P. Bloyd
Mai întâi m-au acuzat de comportament necuviincios,
Neexistând lege referitoare la blasfemie.
Mai târziu m-au închis ca fiind dement;
Acolo un paznic catolic m-a bătut până mi-am dat sufletul.
Crima mea a fost:
Am spus că Dumnezeu l-a mințit pe Adam, destinându-l
Unei vieți de ignorant,
Neștiutor de faptul că binele și răul sunt fețe ale aceleiași lumi.
Iar când Adam L-a fentat pe Dumnezeu, mâncând mărul,
Și a văzut prin vălul de minciună,
Dumnezeu l-a izgonit din Eden pentru a nu-i permite să atingă
Fructul vieții veșnice.
Pentru numele Domnului, oameni buni,
Uite, ce Însuși Bunul Dumnezeu a spus despre asta în cartea Genezei:
"Iar Domnul Dumnezeu a zis, iată, omul
A devenit ca Noi" (ați sesizat, un pic de invidie),
"Cunoaște binele și răul",
(Minciuna că toate-sunt-bune, descoperită):
"Acum, dacă întinde mâna și ia fruct
Din pomul vieții și mănâncă, va trăi pururi
De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Raiului."
(Cred ca acesta a fost motivul pentru care
Dumnezeu Și-a crucificat Propriul Fiu,
Pentru a ieși din încurcătura în care intrase).
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.