Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Neopritele tâmple

pleoapa lui se deschise
ca o coaja înca prea verde
trecând într-o clipă ca într-o adiere de vânt
din repaos in neliniște
și printr-o sforțare s-a ivit rodul
scânteind lumina
întai ca o palidă rază
apoi ca un glob
ducând cu el sufletul ca pe o nebuloasa
cu mult miez
totul înveșmântat într-o ploaie de aur
plângând calduț la capătul dragostei
un ochi își îndrepta privirea spre piept
celalalt și-l cobora spre călcâi
deodata cu urechile grele
trase peste arbori
auzea tot ce vorbea iarba
tot ce încolțea sămanță uraca cu seva spre tâmplă
în același timp gândurile îi coborau adânc sub pași
o risipa era de păsări și semne
bataile aripilor zvâcnindu-i în coaste diminețile

poezie de din Convorbiri literare (iunie 1986)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Conspirație de primăvară

s-a deschis pentru o clipă
pământul,
ca o rază de transcendență
spre un orizont purtat de vânt,
spre orizontul tot mai îndepărtat
la care nu ajungi niciodată
în viață,
nu în viața asta,
spre Fata Morgana,
spre fata în alb,
spre fata din vis,

s-a deschis lumina interioară a pământului
pentru o secundă spre
toate florile albe
spre toate zările albe,
spre toate păsările albe,
și nopțile de mai,

speranța,
ca o primăvară,
ca o mireasă
îmbrăcată conspirativ
în flori de cais.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Disc fierbinte

Să privim ca într-un abur unul spre celălalt
amandoi să privim în acest câmp
încă nerăsărit de dragoste
grânele prelungind pământul cu multe mii de brațe
unul spre celălalt
în aburul în vastul abur de lumină

apleaca-ți urechea peste boabele grele
sau numai peste inimă
și ascultă cum îți lovesc tâmplele
sau numai rodul
el undeva în abur
închizând lumina rază cu rază
până în pâinea rotundă ca pântecul cel roditor

secera lunii va trece de nouă ori prin lan
înainte ca aceste degete să se imprime
în jurul discului fierbinte.

poezie de din Convorbiri literare (iunie 1986)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Și poate de aceea...

Și poate de aceea, că nu suntem metalici
și nici încetiniți, și nici lemnoși,-
de aceea poate, când cocoșii galici
se bat cu penele-nfoiate și frumoși,-
noi ridicăm din noi, un glob de gând spre vid
și-l sprijinim în pălmi, deasupra, sus,
și soarele se alungește spre el și își deschid
încă ceva din ele
luminile de nespus.

și se curbează câmpul supt, spre globul
acesta, doritor,
și viitorul își întinse leneș lobul
înspre prezent, rupându-se din viitor

De-aceea poate apărăm mai palizi,
și-n largi mișcări orizontale, de înot,
un glob de gând întindem, tot și tot
mai sus, spre sorii candizi...

până se lipesc de el bucăți de cer albastre
și-aterizate păsări, cu umbrele zburând,
și relieful viu al trupurilor noastre
devine relieful acestui glob de gând.

poezie celebră de din Roșu vertical (1967)
Adăugat de Roxxy306Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Frunze de toamnă, frunze pe care pământul le atrage și pe care lumina le străbate... Nu mai rămâne aproape nimic în ele din ceea ce se cheamă viață; soarele lui Dumnezeu le îmbracă într-o strălucire supremă înainte ca vântul lui Dumnezeu să le risipească. Elanul lor nu mai este cel stârnit de seva îndrăzneață a primăverii; sunt ca suspendate între cer și moarte... Tot astfel e iubirea ajunsă la acel grad de maturitate de o clipă, când tot ceea ce are ea temporal cheamă mormântul, când tot ceea ce are ea etern își ia zborul spre Dumnezeu.

în Ignoranta înstelată
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Prin deșertul dintre două piramide

mă învelesc cu oceanul într-o clipă albastră
cât o șoaptă a unui delfin îndrăgostit de stele
apoi fixez visul în menghina realului
disec întregul în părți infinite
ca pe o lume de lumi în căutarea adevărului
risipit în minciuna de zi cu zi

prin hăul dintre doi munți albi
respir speranțele ca pe un strigăt umil
a disperare
articulat parcă de un melc în cochilie
apoi mă îngrop fericit într-un verde rai
unde ard în focul dintre două tăceri
și o iubire nesfârșită

între timp
iarba amestecă lumina cu seva pământului
într-o căutare absolut absurdă a nesfârșirii
ca într-o retortă suprauzitată
de poet

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Cine sunt eu

cine sunt eu, în anotimpul acesta obișnuit cu mine,
în coaja subțire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi oprește fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolțesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerența formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din șoapte, mirajul că ești lângă mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Pădurea amintirilor

În pădurea care cântă cu petale-n primăvară,
Pașii mei urmează calea începută într-o seară;
Tu te-ndrepți, pe o alee presărată cu suspine,
Spre o bancă ce păstreză amintirile cu mine.

Sub același cer și astăzi, ne târâm, din întâmplare,
Pași din primăveri trecute, pe-o alee și-o cărare,
Tu - cu gândurile tale, eu – cu tine-n ale mele,
Într-o seară când pădurea se acoperă de stele.

În lumina lor, cărarea pare-o vale presărată
Cu un praf de-argint ce curge spre aleea ce se-arată
Ca un râu cu unde line într-o noapte-ntunecoasă
Reflectându-mi dintre stele una, parcă, mai frumoasă.

Mă apropii de aceea cu speranță și uimire,
Dar pe bancă îmi lucește, singură, o amintire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Voi fi adierea de vânt - replică la poemul "Pentru o clipă veșnică" de Lorin Cimponeriu

Am să deschid brațele larg spre tine
Când soarele ne va fi alinare
Când norii vor dispărea și eu te voi striga
Pentru a împleti cu drag lumina.
Vorbește-mi în limbi necunoscute
Eu voi înțelege lumea ta, cu limbajul inimii
Voi ridica privirea spre frumusețea din jur
Voi dezmierda pruncii prin cuvinte de alint
Pe care mai târziu mi le vor spune...
Când eu voi fi doar o adiere de vânt
Pe un obraz al unui adolescent grăbit...
Printr-o lume ireal de frumoasă...
Printr-o poveste de iarna cu soarele, răsărind.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Rugă spre înviere

Aștept
cu
sufletul îmbrăcat de sărbătoare
Lumina Ta spre ființă
Doamne Iisuse Hristoase
Fiul cel pururea Nevinovat
al
Lui Dumnezeu
În genunchi
mă înalț
spre
Lumina Ta
Și-L simt
pe
Hristos
înviind
și-n
sufletul meu
amar

poezie de din Poezia în carantină (18 aprilie 2020)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ancuța Morar

Întrupați din tablouri

Întotdeauna un cer oțelit
Peste oameni grăbiți
Mă face să revin
La fetița cuminte
Care doar privea pe geam
Copiii, bunicii, animalele din lanț.
Miroase atât de frumos a ploaie
Totul e liniște,
Rămân de făcut doar pașii spre casă.
În șanțuri se scurg flori de tristețe
Pământul absoarbe divinul și răul, deopotrivă,
Drumul cel bun e pe șoseaua liberă
Pace și calm transmit copacii,
Frecvența satului se dizolvă cumva în eter,
În alte timpuri se strângea în butoaie apa de ploaie,
Era plină de praf și de binecuvântare,
Acum se împrăștie peste tot și, în toată risipa asta
Drumul se pierde până la casa ultimului țăran.
Sub un pridvor, bătrânul are în colțul ochiului
Ultima lacrimă a generației lui.
Sunt niște tablouri pe lângă care fugim,
Am ieșit din pânza aceea și observăm că pielea ni se schimbă, gândurile, credința,
Ne agățăm de câte un copac din tablou, o căsuță de lemn, o piatră,
Dar nu ne rămâne decât să privim cum ploile ne alungă spre viețile noastre,
Devenim observatori discreți, poate nostalgici,
Originile se amestecă într-o expoziție de tablouri,
Plecăm de acolo bulversați ca dintr-o maternitate,
Ne grăbim pașii spre case,
Suntem toți oamenii ăia care aleargă,
Peste noi, un cer oțelit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Umbre de lumină

Vânt și ploaie rece, gânduri sprijinite
Pe a mâinii umbră, rece-acum și ea,
Ochi din care scapă goale, umilite,
Umbre de lumină peste o podea.

Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
Și se-ntind spre margini, parcă ireal,
Lasă loc privirii să se-aștearnă-n ramuri
Goale, reci și ude-n timpul agonal.

A-nghețat privirea și coboară-n iarba
Care-și culcă vârfuri galbene, sub vânt,
Spre piticii care își apleacă barba
C-o figură tristă, fără un cuvânt.

Printre norii negri, nu-i rost să pătrunză
Raze de lumină... soarele... un pic,
Pe o bancă veche s-a lipit o frunză,
Singură în moarte, așteaptând... nimic.

poezie de din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Miez de poem

acolo unde mugurii plesnesc
primit-am Lumină

acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e o plantă cățărătoare spre ceruri virgine
iar umbra sa atletică aleargă în voie pe nori
cât timp e un vrej pe care se poate urca
un copil cu boabe mari de fasole în palmele
dogorite, într-o amiază cu tunbergii
înflorite

acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e un gorun secular, cu scoarța acoperită de licheni
iar umbra sa tremurândă alunecă pe-un lac cufundat în amintiri
cât timp din trunchiul lui se pot face lemne de foc pentru
un bătrân cu chibrituri mici în palmele
zbârcite, într-o noapte geroasă cu troiene
bătăcite

și poate tot ce ne-a păsat
oricât de mult s-ar apleca, oricât de mult s-ar
cățăra, oricât de departe-ar alerga
când versul își întoarce capul
spre locul unde muguri au plesnit
e să ne întrebăm
mai pâlpâie
lumina?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Logigan

Scrum

Cresc albastre-n palma-mi stângă
Păsări din totem
Ciocuri galbene-ascuțite
Strigă să te chem.

Iar în palma-mi dreaptă roșu
Sânge s-a ivit
Colcăie spre ochi și tâmple
Visul ne-mplinit.

Negre clipe curg spre ceruri
Tu nu-mi ești acum
Și mă doare rău că-n palme
Gri e tot și scrum.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Noapte târzie

Noapte târzie!
Cer acoperit cu nori grei.
Undeva, în univers, atârnă o lumină.
Este ascunsă în cețuri.
Apoi se transformă într-o formă eliptică
Și... dispare.
Mă tem! Motiv pentru care
Emit pretenția de comunicare.
Dar telefonul se întrerupe
Când gândurile noastre alunecă spre paranormal.
20 e apeluri,
Dar la capătul adevărului
Răspunde tăcere.
Irelevant!
Cu toate astea insistența dă roade.
03 și 25 de minute –
Lumina e mai aproape!
Se aprinde, se stinge!
Neliniște și somn agitat...
Nu caut răspunsuri, nici semne! Ajunge!
Am constatat! Extratereștrii există!
Iar inteligența lor este mai presus de a noastră.

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Pleacă trenul cu inima mea

Pleacă trenul prin vreme, purtând cu el inima mea
Ca o rază a poemului nestins.
Amiaza soarele își scaldă lumina în ochii tăi.
În mărul de aur îți cuprind mâinile.
Ne jucăm ca iarba verde,
Desprinsă în culorile poveștii.
Te sărut pe obraji ca într-o vrajă străveche
Pe cer, urcându-se curcubeul în extaz
Te ascund în privirea de nuferi.
Poezie pentru ce nu s-a scris,
Visând cum se zbate zăpada,
Pe crestele munților între cer și abis
Din ochii tăi verzi în inima mea se așează lumina.

poezie de din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Atracția trandafirului

Venea mereu, venea grăbit,
Stătea în așteptare
Strângând la piept, neliniștit,
Cea mai frumoasă floare.

Venea și ea, maiestuos,
Adesea încruntată,
Și, uneori, privea duios
Figura-i încurcată.

Iar trandafirul... îl lua
Nepăsătoare,-n mână,
Și nu știa, sau nu-i păsa,
el vrea să rămână.

O aștepta pe drumul ei
Iar ea, tot ocolindu-l,
Grăbea, pe vechile alei,
De-o vreme, nici privindu-l.

Dar, într-o zi, spre floarea lui,
S-a arătat, plăpândă,
Din ochi frumoși, din ochi căprui,
Privirea nouă, blândă.

Erau alți ochi, de suflet cald,
Era un dar al vieții:
Iubire-nfășurând c-un fald
Relicvele tristeții.

A fost, atunci, și a rămas,
Înflăcărată, vie,
Va fi cu ei și la popas
Acasă,-n galaxie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Păsări arzând

Mâini albastre se întorc spre cer
Tot mai adânc lumina.
Sclipesc în soare solzi de pește,
Ale mărilor muze, pe maluri de ostrov.
Nisipul galben auriu
Ca un șarpe ridică din valuri
- Cântări de dincolo de uitare
Și tu îmbracată în nuferi
Din limpede alb de cleștar
Ridici privirea din jar,
Întinzându-ți trupul
Spre orizont ca o pasăre liră ce arde.

poezie de din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Lumina din asfințit

Din lumea-ntunecatelor povești
spre care am plecat, am o dorință:
să iau cu mine singura ființă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi ești".

Merg spre tărâmul vechi și cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe fețe
și unde ea m-așteaptă cu tristețe
și încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nțelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aș încerca? De ce-aș mai merge
pe urmele ce singură își șterge,
știind și ce aș vrea, și cum gândesc?

Pe calul care singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorință;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putință
lumina s-o întorci din asfințit.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Lumina din asfințit

Din lumea-ntunecatelor povești
spre care am plecat, am o dorință:
să iau cu mine singura ființă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi ești".

Merg spre tărâmul vechi și cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi, ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe fețe
și unde ea m-așteaptă cu tristețe
și încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nțelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aș încerca? De ce-aș mai merge
pe urmele ce singură își șterge,
știind și ce aș vrea, și cum gândesc?

Pe calul meu, ce singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorință;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putință
lumina s-o întorci din asfințit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Izvor de lumină

într-o
lume colorată
cu atâția ochi albaștri
cu zâmbete
și flori de cuvinte
El
Cuvântul
s-a pogorât printre noi în
lumea aceasta
dar lumea
nu l-a cunoscut

într-o sfințenie
mai sfântă decât
sfințenia însăși
la ai Săi li s-a arătat
însă
ai Săi nicidecum nu l-au primit
ci ei
de ei însăși plini
l-au biciuit
și l-au răstignit dăruindu-l morții
pe El Însuși
picurul de lumină
din viața fecioarei scăldată în floare și-n zâmbet

fără prihană
de
o gingășie
ce însăși gingășia-o întrece într-o adiere de vânt
tu însuți ce nu poți încă să ți-o închipui

dar moartea
nicio putere nu a avut asupra Lui
căci El Cuvântul
Hristos a înviat
EL
Creatorul tuturor lucrurilor
Lumina și Viața
e Cel ce-a creat
și pasul
și zborul
ochii și apa
vântul și norii
și umbra și dorul în care te ascunzi
mai vie viața tu să o trăiești să fii o lumină pe Terra

la început
doar El era
înflorind începutul
cu lumina ochilor Săi ca para focului
El
împreună cu Tatăl
El Cuvântul
Înțelepciunea care a creat
totul
totul ce se vede și nu se vede
mersul
omul
și pasul
vântul

și zborul
norii
și ochii să-i vezi pe cer cum se plimbă

Cuvântul
El Meșterul Lui Dumnezeu
ne e
Lumina și menirea
căci El
ne-a creat
împreună cu Tatăl
cu Cel Prea Înalt
pe firul de iarbă
să ne înscriem pasul
și umbra
inima
într-o floare de dor Lui să i-o oferim
despletindu-ne privirea de ochi
cu
alți ochi să-l vedem
țesându-ne
în privirea Lui
ca
para focului

ni
se face dor
de-a Lui veșnică privire
de
ochii Lui de foc
de El Însuși ce ne leagă
și
ne face trecerea din lumea materială
spre
cea spirituală

într-o floare de vis
din grădina Edenului
căci
El ne-a iubit întâi
când încă
noi nici nu existam
ci
doar în planul Celui Prea Înalt ne scăldam în para ochilor Săi de flacără și foc

noi nu eram
încă o ființă vie
ci
doar o imaginație
din planul Tatălui din cer
dar El
ne-a iubit cum ne-a văzut în planul cel sfânt
iubirea
pentru noi i-a străpuns Ființa
căci
suntem chipul Lui
asemănarea Lui Însuși

oare
cu câtă gingășie
și cu câtă grijă
minile Lui au frământat țărâna
strecurând-o
prin apă și lumină
și
înflorind-o cu para ochilor Săi
pe veci să-i fie asemănare
cu cinste
chipul Lui să i-l înflorim în umbletul de pe palneta Terra


neprihănirea
să-i fie rostul omului de pe pământ
și
cu pași de lumină
să umble-n lumină
el însuși
să fie o lumină
luminând împrejuru-i
cu lumina Celui ce l-a creat

cu câtă bucurie
Meșterul Lui Dumnezeu
se plimba prin grădină
înflorind
iarba
și frunzele
și florile în special
cu lumina ochilor Săi îmbrățișându-i
pe cei doi
ce chipul i-l purtau
pe cărări neumblate încă
la umbra pomilor
cu roade atât de gustoase
ei însăși
fiind cea mai scumpă comoară făurită de Dumnezeu
ca doi crini într-o tulpină
ca doi ochi dintr-o lumină
însuși surâsul soarelui înveselindu-l
cu pașii lor goi
ca lacrima cerului și ca roua câmpului
căci goi erau
în toată gingășia și splendoarea dată de Creator
surâzând cu fețele senine
și îmbrăcate-n lumina
Celui Sfânt și Prea Înalt


chipul
Celor ce i-au creat îl purtau
pe fața lor
și-n sufletul lor în adânc
fluturându-și privirea peste tot
peste toate florile
și peste toți pomii din grădină
amirosind
miresmele atât de gingașe și
minunate
țesute de mâna Creatorului
pe tot întinsul grădinii

vai
cu câtă durere
a privit Cuvântul ce i-a iubit pe oameni
când i-a văzut
în planul Celui Prea Înalt
câtă durere
i-a sfâșiat in inima când
Adam și Eva
au călcat Cuvântul
îmbrăcându-se-n păcatul neascultării
ei
fiind siliți ulterior
să părăsească grădina raiului unde au fost atât
de fericiți
deși n-au știut

cred
că mai amar
a lovit durerea în Fiul Lui Dumnezeu
decât în ei însăși
căci El era iubirea ce i-a îmbrăcat pe amândoi

când se plimbau goi de tot prin grădină căci nu știau
de rușine și teamă
amândoi fiind curați și sfinți
așa cum i-a creat Dumnezeu

ființa umană
acest izvor de lumină
de gingășie și înțelepciune
ce îmbracă pământul în surâsul său
și-l
împletește cu lacrimi uneori
cu
izvoare de lacrimi
înnăsprindu-și durerea pe fața cerului
precum roua ce cade pe iarba și florile pământului
într-un transfer de iluzii
că iar
în grădină va fi
îmbrăcânduse-n lumina pierdută
pe palma Creatorului Său ce l-a iubit
până dincolo de dincolo

poezie de (25 octombrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook