Naştere magică

Cred că-s netezite cărările
care duc în faţa magicului,
mă luminez de bucuria naşterii,
pruncul creşte în mine şi-n cer.

O stea cu nimb călătoreşte
odată cu craii purtători de daruri
şi închinare,
aurul vorbelor ninsorile oprind.

Apele morţii poartă umbre deasupra,
printre pădurile visurilor mele
nu se întâmplă nimic
când izvoare apar peste tot.

Mă simt în zilele aprinse-n cuvânt
cu glasul viorii,
dar nici ele nu se varsă-n cântec

Neînţeles
cu ochii trişti de uitare
un colind vechi îmi pare c-aud,

sub piele
aveam doar un fior trecător.

În mine intra smerenia
flux luminos
în inima magicului pur.

Mulţi nu ştiu ce-i orgoliul
şi se lasă vânaţi de încredere

pe ei,
trebuie să-i atingem
cu dâra subţire de pământ
pe unde durerile trec.

Un semn de lumină creşte
cu obiceiuri şi datini
veste şi colind înălţând.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când urcă bucuria

De ce îmi preziceţi o iarnă în oase?
O curgere continuă din streşini
când urcă bucuria prin mine rotund
şi-mi iau inima în mâini şi o ascund în piept,
o fac să simtă primăvara
cum ne acoperă cu verde,
rămânem credincioşi
sfinţeniei din cuvinte
pe care le repetăm
neobosiţi în rugă.

Nu-mi mai rămâne iarna interioară,
acasă odată cu plecarea
fuge din mine iluzia şi se naşte iubirea,
creşte sub ochi minunea
şi-n spaţiul dăruit
aduc în fiecare zi
lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt inima ta în mâinile mele

Cred că sunt mâncat de viu
dar nu mă pot înghiţi nici bucăţele
mă otrăvesc câte puţin degeaba
concentrez în cuvinte sumare întregul
mă detaşez de adevărul încorporat
şi mă mint,
caut furios
ceva care mă linişteşte
simt inima ta în mâinile mele
cum zvâcneşte ca ochiul meu stâng
şi sunt atent,
să nu calc peste sufletul tău
care urcă în mine şi rămâne acolo
ca un fel de pagină colorată
unde să-i mărturisesc iubirea
scrisă-n jurământ.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin mine trec fluturi

Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subţire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.

Se căţăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.

De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.

Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii miraţi
şi nu observa nimic deosebit
la privitori.

Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca şi literele arzând
în cuvintele hrană.

Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra nisipului

Am învăţat aici să cred în lumină,
Să pun la-ndoială şi umbra şi norul,
S-adun în clepsidre şi viaţa şi dorul
Să fug îngrozit de tăceri şi rutină.

Am învăţat aici să trec peste margini,
Să rup din zăplazuri un bob de răcoare,
Să pun în izvoare un dor de izvoare
Să stâmpăr durerea cu flori şi cu pagini.

Am învăţat aici să-ngheţ în cuptoare
Şi-n norduri să-mi caut căldura cea grea,
În orice-nserare se naşte o stea
Şi-n orice lumină-i o stea trecătoare.

Am învăţat aici să cred în tăcere
Şi-n stropul de piatră trecut în nisipuri,
Căci toate în viaţă se fac din nimicuri
Şi apa în stâncă îşi află putere.

Am învăţat aici să fiu amintire
Şi-un loc de-amintire uitat în pridvor,
O clipă de-acasă, un nor, un răzor
Şi-o lume trecută prin foc şi iubire.

Am învăţat aici să cresc din cuvânt,
Cum creşte cuvântul din limba tăcerii,
Cum trece speranţa din lumea durerii,
Cum creşte ţăranul din Dor şi Pământ.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart când este
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart, când este,
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde,
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc,
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă pe umeri un giuvaier

Se înfăşoară-n pereţi de rouă,
are o limpezime-n priviri care îmbată verdele
păşeşte odată cu stelele prin ierburi.

E desfătată ca o vocală sonoră
În sufletul vibrant al unui cântec de dragoste.

Dacă o cunoşti îi pui sărutul în mâini,
te temi de oglinda divină,
ascunzi în trup o atingere dorită
care-ţi macină gândurile şi te face dependent
de o flacără care-ţi circulă prin sânge.

Nu ştii ce se întâmplă cu tine,
puţini cred că eşti stăpânit de fluturi
şi sub piele porţi vârstele florii.

Între mine şi ea-i o amiază de lumină
unde nu odihneşte nicio umbră.

Între noi valuri din suflul iubirii
poartă pe umeri un giuvaier.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună

Sorb
vraja chipului luminos
ca pe o pictură dintr-un tablou vechi
de pe faţa inimii,

nu-mi întorc ochii
ci-n zăbavă
îi fac să odihnească.

Împreună
cuib de viespi
ne dorim timpului
loc de popas mântuit,

fără să-i cer luminii
limbă de foc
cuvintele să-mi ard.

Simt cum sunt absorbit în dorinţe
de naşterea din mine urcă
în univers paralel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acoperişuri de fum

neliniştea coboară pe tâmplele cărunte
cu paşi trişti
în priviri e un gol care creşte
în faţă nu-i nici o lumină limpede
doar un păienjeniş de umbre şi ceaţă
într-o toamnă cu brume şi burniţe
să stai locului ca o pasăre-n cuib
cu ciocul sub pene
şi să aştepti îngândurat iarna.

se ridică acoperişuri de fum
o mişcare greoaie şi lungă
suntem oameni şi ne cheamă vorbele
fără să gândim singurătatea
decât ca o moarte lentă
venită de pe drumuri neştiute
cu glasul îngheţat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toată inima

Îşi căută gândurile şi ele sunt la mine,
i-am simţit golul fiind gata s-o ajut
cu toată inima.

Doreşte să se mute cu tot bagajul
pentru totdeauna,
în braţele nopţii îi simt chemarea
cu dăruirea umedă de aşteptare,
semne se nasc în tot ce se înlănţuie
şi peste umăr o să-i fac locul liber.

Dacă din mine irumpe o lumină
şi ochii ei mi se aşează-n cuvinte,
nu mai rămâne decât iubirea de neînlocuit
ca o frângere împreună a timpului.

În bucuria din care mă răscumpăr,
tandră şi fierbinte cu nuri împliniţi
străbaţe pacea visului şi dorinţă
strălucitoare ca o prinţesă de basm.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum cântecul păsării

Lasă-mi hărăzit harul
ce mulţi dintr-ai mei l-au avut
chiar fără să ştie.

Adaugă-mi în cuvinte sâmburii
spuselor de către ursitori,
când gândul mi-l cheamă zeul hârtiei
chiar şi ce scriu fără mirare
inimii mele să-i fie deajuns.

Nimbul celor aleşi
mi-l pune pe frunte-n lumină
cum cântecul păsării
ce se anunţă pe sine la concert
în fiecare primăvară
şi apoi tace.

Lasă-mi harul meu dăruit
celor cu sufletul atins de cuvinte
ca un balsam nevăzut,
plăcerea de a fi absorbit de frumos
până-n adâncul iubirii.
Prin mine trec fluturi

Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subţire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.

Ea se căţăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.

De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.

Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii miraţi
şi nu observa nimic deosebit
la privitori.

Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca şi literele arzând
în cuvintele hrană.

Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatorul

Peste tot mă văd doar pe mine
Nu există om care să nu-mi semene
Şi nici măcar un animal
Care să nu geamă cu glasul meu
Pe unde calc pământul se despică
Iar morţii poartă chipul meu
Cerul şi pământul, după mine au fost făcute
Soarele, luna şi întreg universul
Mă urmăreşte cu mii de feţe ale mele...
Nu ştiu de unde şi până unde
Această stranie şi nebunească asemănare
Că doar sunt un simplu Dumnezeu

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apele

Seara descântă apele la izvoare
pentru drumul prin întunericul nopţii,
le aşează sub cap pietre,
să alunece grăbite-n mările lumii.

Dimineaţa le spală cu lumina
pe faţa vălurită a vremii,
rămân însingurate
cascadele
prin anotimpuri trecătoare
cu maluri zdrenţuite
de formele de relief.

Doar oraşele şi satele le dezmiardă
cu poduri pe care trec străzile
şi oamenii se opresc să privescă
ambarcaţiunile care trec într-o parte şi alta
cu ochii flămânzi de frumuseţe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind târziu

Ninge lin în miez de noapte
Peste sate şi oraşe,
Peste gândurile noastre rătăcite,
Regăsite, până mâine-nzăpezite...

Ninge lin în întuneric
Doar un felinar mai arde
Luminând strada pustie
Adormită sub troiene aşezate.

Ninge lin, e alb, e noapte
Peste lume, peste gânduri,
Peste zilele trecute, peste bucurii uitate,
Peste tot e somn, e vis cu şoapte...

Ninge lin peste Moldova
Şi-un colind se mai aude,
E târziu şi gazda doarme
Doar un felinar mai arde.

Ninge lin colind târziu
Peste sate şi oraşe adormite,
Peste gânduri în trecut înzăpezite
Pentru mine, pentru tine, ninge lin
Cu-n sfânt colind.

poezie de Alexei Creţu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind târziu

Ninge lin în miez de noapte
Peste sate şi oraşe,
Peste gândurile noastre rătăcite,
Regăsite, până mâine-nzăpezite...

Ninge lin în întuneric
Doar un felinar mai arde
Luminând starda pustie
Adormită sub troiene aşezate.

Ninge lin, e alb, e noapte
Peste lume, peste gânduri,
Peste zilele trecute, peste bucurii uitate,
Peste tot e somn, e vis cu şoapte...

Ninge lin peste Moldova
Şi-un colind se mai aude,
E târziu şi gazda doarme
Doar un felinar mai arde.

Ninge lin colind târziu
Peste sate şi oraşe adormite,
Peste gânduri în trecut înzăpezite
Pentru mine, pentru tine, ninge lin
Cu-n sfânt colind.

poezie de Alexei Creţu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arome peste amintiri

Iubirile mele au cântec interior
n-au corzi vocale,
dar au taine ascunse
în care sălăşluiesc frumos.

Trăirile lor topesc orice obstacol
şi nu se sfârşesc,
se zidesc în piatră şi se înconjoară
de cetăţile înalte ale sufletului,
trec peste pod apele învolburate
şi ajung în ţinutul fermecat.

Nu se lasă niciodată furate
de iernile lungi cu nopţi friguroase,
doar salcâmii şi teii înfloriţi
risipesc arome peste amintiri
ca un dar de neuitat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind pentru tine

Te colind, iubito, peste toate continentele
Peste toate anotimpurile mele
Peste tot, pe unde sunt suflete singure,
Pe unde sunt târguri sau răspântii, neexplorate
Mă aleargă umbre plăpânde, rupte din noapte
Am picioarele sângerate, iubito de focuri din stele.

Doar lava zării-nfricoşătoare
Mă mai doare sau mi se pare
Şi mă umple toată ziua de splendoare
Eu îţi port gând de bine, iubito,
Sculptat în cuvânt nescris,
Cuvânt – zămislitor de noi lumi,
Cuvânt – scos din graţia divină.
Voi să-ţi încrustez luceferi pe braţe
Ca pe nişte miezuri de lumină.

Sunt însetat de verb, iubito,
Şi de muzici astrale
Visez la nunţi magice
Cu orgi celeste şi abisale
Sunt flămând de tine
Ştii bine, că îmi vine
Să urc crestele cerurilor toate
Şi munţii lunii, pe înserate
Pe copite să-mi iau tină, divină
Din brâuri de lumină.
Eu, bivolul tău alb, dumnezeiesc.
Tu să mi te laşi, trândavă, pe coarne mută.
Şi să-mi fii altarul meu de carne, sfântă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila tăcere

Simt cum roade tăcerea prin sânge,
de-o să scot în afară toate acumulările turbate
ca o avalanşă declanşată pe neaşteptate
acoperind pe cei vinovaţi şi pe alţii.

Aşa-mi creşte imaginea cu o stea,
mă descarc de îndrăzneala tăiosă
ca un râu revărsat peste câmpii.

Dar întinderea îl alungă şi-l pune între maluri
ca pe o depărtare la marginile mărilor de corali
de unde se pescuiesc perlele gigant
mai scumpe decât aurul.

Simt cum tăcerea mă roade iarăşi,
atât de mult am tacut
până m-a luat refluxul
şi-n apropiere nu era nicio barcă,
numai ţipătul pescăruşilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar eu rămăsesem aici!

să ud în continuare floarea
de care tu trebuiseşi să te desparţi
aşa pe nepusă masă cum vine un fulger
într-un cer fără urme de ploaie... de nimic

să-ţi pun cuvintele mele rămăsesem
felul meu de a fi... rostul... nerostul
cu mine să mă cert să mă iert... să îţi răspund
să te fac să mă întrebi să te nedumereşti să mă aprobi
iară şi iară s-o iau de la capăt

să-ţi simt glasul paşii
să-i fac şi pe ceilalţi să creadă
fericiţi să fie fără să fi văzut

să te aştept!

să ud în continuare floarea...
în văzul nepriceput al celor prea de afară
bătând în zid şi-n gol bătând să piară să piară năluca

să-i dau la o parte grele straturile de uitare
pe ea însăşi de ea să o salvez

doar să o privesc
să-i aud zilele
de singurătate veacurile

timpul meu ce avea odată şi odată să piară
şi atunci voi fi rămas într-un cântec

de cine recunoscut?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi te colind pe tine, mamă

Şi te colind pe tine, mamă,
La ceas de taină şi tăceri,
Când pică lacrima din ramă,
De dorul clipelor de ieri.

Eu mâna ţi-o sărut cu gândul,
Acum în prag de sărbători,
Tot aşteptând a veni rândul
Poveştilor... până în zori.

Mi te colind în prag de casă,
Craciunul uite!... e venit...
Şi cetini peste noi se lasă
Prin amintiri când te-am găsit.

Îmi este dor de glasul, care,
Poverile de griji îmi poartă,
Aprind, plângând, o lumânare,
Rugându-te măicuţă!... iartă.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!