Da,eu

pot spune sunt visător,
umblu cu nasturii descheiaţi,
calc pe iarbă,
inversez coordonatele pământului
să-mi găsesc locul
şi totuşi nu mă înţeleg,
descopăr uimit libertăţi inedite
cum ar fi să zbor cu gândurile deschise ca şi cum
ar creşte aripi
din trunchiul ispitit de adevăr,
sunt supus democraţiei originale
ea să străduieşte să mă facă să uit că sunt ceea ce sunt,
mă adresez unui timp fară imunităţi, fară cuvinte,
huiduielile sunt mai prezente decât speranţele,
însă niciodată nu voi fi suficient de absent să uit că aparţin lumii
ridicole în fapte din care
soarele s-a retras şi râde.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene

poţi să fii considerat naiv,
să umbli descheiat la cămaşă,
să calci pe iarbă,
să inversezi coordonatele geografice
căutând locul tău în univers
şi să nu înţelegi nimic,
să descoperi libertatea inedită
trăind într-o democraţie originală,
să fii nesigur ce eşti şi unde eşti,
să te adresezi unui timp compromis al ninsorilor eterne,
să vorbeşti în timp ce se huiduie iar ţipetele te asaltează,
însă nu ai voie niciodată sa fii suficient de absent
să-ţi pierzi echilibrul într-o lume ridicolă, nebună
din care soarele s-a retras şi râde.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

ţara pe care o cunosc
nu se găseşte în mlaştina
ce o înghiţite lacom,
în ţara mea visele nu sunt ţinute în lesă,
ea este leagăn şi trudă,
este ziua pe care ţi-o dăruiesc,
fară să-ţi înşel aşteptarea copile,
în această ţară pădurile nu sunt
trădate
pamantul nu se părăseşte
nici nu se vinde,
munţii sunt munţi,
cuvintele devin strigăt
deasupra cetăţilor goale.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea e un ecou etern

Plânge cerul şi pământul,
Soarele nu mai răsare,
Totul e beznă şi întuneric
În lumea asta atât de mare!

Oamenii sunt ca nişte stafii
Fără suflet, fară minte,
N-au altceva decât
Un grai, fară cuvinte.

Tot învăluit în ceaţă,
Pământul parcă e un infern
Oamenii sunt morţi,
Chiar dacă sunt în viaţă.

Lumea e un ecou etern!

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi sunt singur

Şi totuşi sunt singur
Şi gândul mi-i pribeag
La cineva care e departe,
La cineva care îmi este drag.

Şi totuşi sunt singur
Şi pe geam privesc,
Cum plânge cerul,
Şi pe el singur îl găsesc.

Şi totuşi sunt singur
Şi sufletul mă doare,
Că n-am aripi să zbor
Până la divinul soare.

Dar în singurătatea
În care mă găsesc,
Mai am putere şi voinţă
Să-i spun vieţii că o iubesc!

poezie de Vladimir Potlog (21 septembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt

Simt, că sunt un fir de iarbă ce creşte spre infinit
Sunt un diamant neşlefuit.
Un vis împlinit mi- l doresc la nesfârşit
Să iubesc.. Să fiu iubit

Am prieteni sub soare
Sunt o floare, sunt un crin, sunt un fir de trandafir
Ce candoare, ce încântare, să fiu eu, cum voi in stare
Nu voi chin, nu voi să mai transpir cu ochii atunci când sunt dat pe tâmplă cu mir

Roua dimineţilor de primăvară, o cunosc pe dinafară
Soarele mă hrăneşte, cu raze fine
Explodez parcă îmi vine
Dar nu pot,, prea mulţi mă înconjoară

Rău îmi pare că nu înţeleg
Nu pot să dezleg al meu blestem
Mă leg de voi toţi, un fir de iarbă bleg
Să simt iubire. Visez, lăsaţi - mă întreg.

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul

de la ferestre deschise
îngerii
rup din linişte cuvinte
vântul este în cautarea timpului inchis
în uitare
ca într-un abator
cu amintiri sugrumate
sunt clipe in care visele devin cenuşa timpului otrăvit
în criptă tăcerea ştie să numere
timpurile însingurării.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toamna în priviri

iubirea ta este poemul

în care toate verbele sunt

un singur şi atotcuprinzător cuvânt,

ne înghite pe amândoi

cu deşertăciunea lumii,

lasă despletite toamnele,

sărutul astrului

ne soarbe trupurile goale,

ploile ne cresc pe umeri aripi

cu care sfâsiem tăcerea pădurii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi pestriţe...

Aripi de pui congelate sau fripte,
Prin coteţe de ouă sau date pe cripte,
Aripi de porc făgăduite-n discursuri,
Aripi de fier ce te cară-n văzduhuri....

Pe aripi de fluturi
Îmi arde stomacul,
Cu aripi de înger
Pe umeri stă dracul,
Pe aripi pufăite
Din fire-aromate
Şi bahice aripi...
... simţiri minunate!...

Când te-aud,
Când te văd
Când te simt sunt zvârlit
Pe aripi duioase ce mă fac împlinit...
Sunt tot o aripă,
Sunt tot hotărât,
Dar să nu calc smintit,
Să-mi stea aripa-n gât!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut casă

îmi caut casă pe lună
ori pe o planetă insomniacă,
prin sistemul solar umblu
precum un inorog
cu cornul în vânt,
distanţele dispar în fugă,
sunt grăbit sub stele,
în ordinea faptelor
frigul din cotloane nu-mi dă pace,
ca de un incest mă feresc să calc pe raze,
am cu mine verbele şi toate poemele
eroilor ce ştiu că viaţă este
o farsă în culoarea roz.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

sunt multe de spus
dar atât de puţin timp
există
încât am să mă
împrietenesc cu tăcerea

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

călătoria
din stradă se poate intra urcând
uşa grea apără ascunzătoarea,
doar două opţiuni să urc sau să cobor alte scări,
din holul unde paşii nu mi se aud
vreau să găsesc camerele unde gândurile sunt în aşteptare
arhivate după cuvinte cheie,
geamurile mici nu permit luminii
nici să între nici să iese,
pare fixată precum ilustratele aduse de un poştaş temerar,
pe pereţii goi timpul se exfoliază,
bibelourile cu capete de copii sunt sparte,
mileuri sunt îngălbenite,
tapiseria cu ieslea si naşterea
îmi fură privirea,
pisici, câini doar în amintiri,
la capăt curtea exterioară plină cu cruci de lemn mă îndeamnă să evadez,
respir aerul proaspăt aproape de cer.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape totul cade pradă uitării. Şi acest mare război, şi morţii care nu se vor mai întoarce niciodată, toate ajung să aparţină unui trecut îndepărtat. Viaţa de zi cu zi pune stăpânire pe noi şi multe lucruri importante sunt împinse înafara minţii noastre ca nişte stele vechi şi îngheţate. Sunt prea multe amănunte care ne frământă gândurile cotidiene, prea multe lucruri pe care le avem de învăţat. Deprinderi noi, cunoştinţe noi, tehnici noi, cuvinte noi. Şi totuşi, oricât timp am lăsa să treacă, orice s-ar întâmpla pe parcurs, sunt evenimente care nu se uită niciodată. Sunt amintiri care rămân neclintite înlăuntrul nostru, ca o piatră de temelie.

Haruki Murakami în Kafka pe malul mării
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când calităţile cerului sunt ceea ce-ţi doreşti, capătă înţelepciunea pentru a-ţi purta gândurile departe. Dacă ceea ce-ţi lipseşte sunt calităţile pământului, antrenează-ţi corpul şi pregăteşte-te de luptă. Când pământul şi cerul sunt deschise împreună, drumul periculos va deveni pentru totdeauna prietenos.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Garnicenu Doriana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile sunt de folos pentru a-i arăta unui om că gândurile sale originale nu sunt, de fapt, foarte noi.

citat celebru din Abraham Lincoln
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele şi Pământul

Sus, pe cerul albăstrui,
Soarele lucios, gălbui,
Priveşte înspre Pământ
Şi uimit de câte sunt,
Stă şi spune cu mirare:
-Frumoasă înfăţişare!
N-am văzut în altă parte,
Nici pe Lună, sau pe Marte,
Oameni ca să îmi admire
Minunata strălucire.
Spun că sunt cald, luminos,
Şi că-s tare preţios.
Din căldură şi lumină,
Le cresc plantele-n grădină.
Le dezgheţ apele toate,
Atunci când sunt îngheţate.
Le-ncălzesc Pământul tot,
Ei, ajut şi eu cum pot!
Însă sunt cam curios,
Când mă uit atent, în jos,
Văd că lumea-i împărţită,
Au culoarea diferită,
Unii negri, alţii galbeni,
Unii albi, dar toţi sunt oameni.
Iar pentru ei, locul Sfânt
Este planeta Pământ!

poezie de Aurora Luchian (8 septembrie 2012)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul din care vin

în locul acela copilăria nu se sfârşea,
era locul unde speranţele prindeau
gustul fructelor nobile,
norii de invidie dispăruseră,
ploua doar cât era nevoie
la timp să nu îşi tulbure nimeni credinţa,
dimineţile fragede ca o iubire nemărturisită
invadau dealurile, se făleau cu pozna lor,
zâmbeau tuturor,
era atât de frumos încât doar curcubeul îndrăznea să
coloreze orizontul,
tinerii aveau rostul să descopere lumea, să o iubească,
şi să-şi promită că nu vor uita locul unde
speranţele deveneau fructe nobile.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul e prea departe...

Vreau să mă scufund
Spre fundul apei,
Mai adânc şi mai adânc,
Până când voi rămâne fară de oxigen.
Caut adâncurile de comori,
Dar nu găsesc nimic
Sunt numai gunoaie
Apoi vin sus,
Doar pentru a mă scufunda din nou.

Vreau să mă avânt ca o pasăre.
Să fiu liberă ca ziua de mâine.
Vreau aripi pentru a obţine,
Un zbor pe puntea raiului.
Branhiile sunt, de asemenea, eficiente
Ca să mă pot ridica la suprafaţă,
Iar în caz de cădere liberă,
Aripile mă ajută,
Să revin pe pământ.
Pământ, aer şi apă,
Toate au fost pictate,
De Domnul pentru noi.

poezie de Eugenia Calancea (27 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarna vine

ninge trist
într-o vieţuire ce nu se lasă dusă,
apăsătoare gândurile vin
peste copaci, peste oraş,
îngerii învinşi de timp
ştiu că în scorburi copacii
adună răni,
tac îngerii
ei încă văd soarele
ce s-a retras ca dintr-un destin amar,
a rămas iubirea singură să aştepte valurile

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hrana cea de taină

Sunt zile care-şi strigă-n nopţi de dor
Concretul într-o lume relativă,
Din viaţa care spune tuturor,
Că nici o moarte nu-i definitivă.

Eternul celor mai temeinice nereguli
Ori adevăr ce crede spre a şti,
Excepţii noi născute printre reguli
Călcate din ştiinţa de-a greşi.

Sunt lacrimile-ncredinţate pernei
În remuşcarea nopţilor, târziu
Cuvântul pur la mila balivernei,
Tăcerilor ce strigă în pustiu.

Sunt ordine şi haos şi fapte ne-mplinite
Între repere sacre de scepticii creduli,
Singurătăţi ce speră finite infinite
Ori ceea ce-i disperă pe-ai disciplinei uli.

Neîmplinită-n vorbe însă vorbită-n fapte,
O botezăm cu nume să devenim imuni,
Pulsându-i lin lumină ca stelele în noapte
Şi ne hrănim în taină credinţa din minuni.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!