Hrana cea de taină

Sunt zile care-şi strigă-n nopţi de dor
Concretul într-o lume relativă,
Din viaţa care spune tuturor,
Că nici o moarte nu-i definitivă.

Eternul celor mai temeinice nereguli
Ori adevăr ce crede spre a şti,
Excepţii noi născute printre reguli
Călcate din ştiinţa de-a greşi.

Sunt lacrimile-ncredinţate pernei
În remuşcarea nopţilor, târziu
Cuvântul pur la mila balivernei,
Tăcerilor ce strigă în pustiu.

Sunt ordine şi haos şi fapte ne-mplinite
Între repere sacre de scepticii creduli,
Singurătăţi ce speră finite infinite
Ori ceea ce-i disperă pe-ai disciplinei uli.

Neîmplinită-n vorbe însă vorbită-n fapte,
O botezăm cu nume să devenim imuni,
Pulsându-i lin lumină ca stelele în noapte
Şi ne hrănim în taină credinţa din minuni.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!