
Tenacitate
Înflorită și tenace,
Crizantema
Privește spre cer,
Trădată de soare,
Înghețată de brumă
Ciufulită de vânt.
-Nu-i nimic...
Pierd din petale,
Păstrez opincuțele
În pământ.
Răsar în primăvară
Prind culoare
Și toamna înfloresc
Din nou....
Învinsă? Niciodată!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Crizantema
sunt crizantema
cea deschisă
în ceas târziu
de toamnă....
sunt crizantema
pe care bruma
în dimineață
o ingheață
și-i destramă
in vânt
petală cu petală.
sunt crizantema
care speră
să ia....
cu ultima suflare
un răsărit de soare!
este toamnă
si brumează
o crizantemă
credincioasă
rămasă în grădină
în ploaie, frig și ceață...
poezie de Doina Bonescu din Confesiuni
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare și viață
Sunt ca un copil
Care se joacă cu literele
Le adun in cuvinte
Ce zboară ca petale de flori
In vântul primăverii
Alerg să le prind
Și să le leg
Cu firul subțire
Al gândului meu
Intind mâna...
In lumina soarelui
Scânteiază aripile
Unui fluture
-Tu cine ești? il intreb
Și-mi zâmbește
-Sunt ziua ta de primăvară
Pe care incerci s-o păstrezi
Vie-n amintire
Din fluturi, petale....
Soare si viață!
Voi fi mereu alături de tine
Imi place zâmbetul tău
Pe care timpul nu l-a schimbat.
poezie de Doina Bonescu din Buchet de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare
Nu e e floare cu petale
Să fie fără culoare
Fără un parfum discret
Și-un surâs suav cochet
Nu e floare pe-nserat
Să nu vrea un sărutat
Sau măcar o mângâiere
De la vânt în adiere
Nu e floare, nu e zi
Fără a se împlini
O iubire-n primăvară
Cu un vers din călimară.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineața
pentru ochii mei frumoși
am primit în dar o floare
nu vreau ca să fac reproș
așteptam o sărutare!
însă vremea a trecut
vânt și ploaie e afară
din ce-a fost îmi fac un scut
din petale, primăvară.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de păducel
Era o zi de primăvară
Mi-a-ntins o mână înghețată
Un zâmbet trist
Acoperea tăcerea.
Doar ochii vorbeau
-Ce știi tu despre mine?
-Nimic...
Dar lasă-mă să-ți încălzesc
Sufletul.
Zgomotul orașului
Se auzea undeva departe
Lânga noi
Flori albe de păducel
Adunau în petale primăvara
Un câmp nesfârșit
Încearcă să ne adopte.
Apusul își trimitea razele roșii
Miros de iarbă
Și adiere de vânt.
Se lasă seara,
Cuprinzând în îmbrățișarea ei
Gândurile noastre nerostite
Și florile albe de păducel.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Șoptește ploaia
șoptește ploaia
îmi râde în palmă
cu stropii ei reci
și mărunți...
aminte mi-aduc
de când altădată
călcam iarba verde
desculț
udat pe picioare
cu ochii spre soare
să prind curcubeul
difuz
în aerul plin
cu miresme de floare
din meri inforiți
în grădină
și uzi
iubesc ploaia caldă
iubesc primăvara
simt că renasc
și vibrez
la tot ce-mi atinge
privirea... auzul...
le iau ca pe-un dar
și păstrez.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb de liliac
Cu albe flori de liliac
Încerc de norii grei să scap
S-alung tristeți și gânduri negre
Să-mi amintesc de altă vreme
Când tot era-n culoare alb
Frumos, curat imaculat,
Doar zâmbet, soare și răsfăț
Dar știu că trebuie să-nvaț
Că și durere-i pe pământ
Dar tac și nu vreau ca să plâng
Adun doar flori de liliac
Le strâng la pieptul meu cu drag
Și le păstrez ca talisman
Să mi te-aducă la liman
Din râul dragostei avar
Ce mi te-a luat acum un an
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am supărat
te-am supărat, îmi pare rău....
nu am gândit, știu că îți pasă
dar și un râu în drumul lui
din matcă apa varsă.
și-un pom în floare mai greșește
lăsând crengi grele la pământ
iar ploaia rece-l biciuește
pierzând petale roze-n vânt.
și ziua uneori se ceartă
când noaptea vine peste ea
și cerul care-i plin de stele
mai scapă în vazduh o stea
ce să-ți mai spun ca să mă crezi
privește adânc în ochii mei
sunt bucurie și furtună
dar adevăr găsești în ei.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Noblețea crinului
Într-o gradină invadată
De flori mărunte, fir de iarbă,
Un crin se-nalță elegant
Dorind a fi un împărat.
Din cupa lui imperială
Parfum puternic se destramă
Petale albe în culoare
Îi dau noblețe și splendoare
Într-un război e-nvingător,
Cel care are ajutor
Crinul rămâne singular
Și trandafiri în cete-apar
Sunt zeci și înfloresc diurn
Stropind văzduhul cu parfum
Cu ghimpi se apară în oști
Și cuceresc culori în bolți.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea cerului
În zbor spre înălțimi te urcă
Și te coboară pe pământ
În libertate absolută
Și nu gândi deznodământ
Privește cerul fără frică
Ce-ți este scris se va-ntâmpla
Tu pasăre cu ochi de sticlă
Și cu penaj de catifea
Și dacă aripa îți frânge
Săgeata unui vânător
Tu niciodată nu vei plânge
Vei râde-n ochii tuturor.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa vie
Dezinvolt, timpul m-asteapta
Si a inceput sa stearga
Tot ce sta in piatra scris
Dor si dor, un dor nestins
Acum vesel pe o strada
Se tot plimba si intreaba
N-ati vazut pe undeva
Un izvor apa sa dea?
Apa vie sa-mi refaca
Tineretea mea intreaga
Ce s-a de pe o campie
Arsa, galben-maronie
Sa-mi puna desi e toamna
Bucuria intr-o palma
De-a trăi zile cu soare
Fără brumă, fără ploaie.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina
îmi spune vântul pe câmpie
-eu veșnic cânt o simfonie
și singur nu sunt niciodată
chiar dacă-i noapte-ntunecată
în iarnă fulgii mă-nsoțesc
și prin troiene rătăcesc
în primăvară în alai
am mii de flori în luna mai
vara mă roagă și mă cheamă
să-i iau căldura din maramă
iar toamna frunze în ghirlandă
mă strigă și vor să mă vadă
în nopțile cu lună plină
sărut petale în grădină
dar am și zile când sunt trist
când văd că ai paltonu-nchis
nu pot ca să mă furișez
de trupul tău să mă lipesc
și să-l alint ascuns sub haină
ar fi a noastră dulce taină
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia caldă
cu ochii mari te uiți la mine...
-sunt ploaia caldă din livezi
și-am revenit în primăvară
să râd cu floarea de cireș
de vrei să-ți bucuri astăzi ochii
ridică palmele spre cer
prin nori ce vin și nori ce pleacă
prinzi clipele ce vin și pier...
petale roze în cădere
lasă vederii fructul crud
sunt ploaia caldă ce dispare
lăsând în soare pământ ud
nu încerca să pui sechestru
pe libertatea mea deplină
eu mă-nsoțesc numai cu vântul
și florile ce-s în gradină
de mă iubești... uită de mine..
și lasă-mă să vin la vară
și-atunci desculță-n iarba udă
renunț la visul de fecioară
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Arc peste timp
hai.. vino cu mine, fă arc peste timp
pune-n panere toți anii de-argint
și lasă-i acolo în depărtare
tu vino cu mine in luncă la soare
intrăm unde apa în limpede cerc
învârte sub poduri inele de cer
tu vino cu mine în apa cea rece
se scutură macii în vântul ce trece
tu prinde petale... aruncă-le-n val
vor duce spre mare pornind de la mal
tot roșul de foc... apusul de soare
privirea ta caldă și muta mirare
poți învia iubirea pierdută
ascunsă de vreme sub piatra tăcută
cu-n zâmbet și macul cel roșu în floare
hai... vino cu mine... privește spre soare
apune și el... la fel ca și tine...
îi tremură glasul... tu vino cu mine
ursita mi-a spus... nu-ți trebuie bani
întoarce-te-n luncă... fă arc peste ani.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

PETALE DE MACI
Aș fi venit cu flori să te întâmpin
Dacă-mi vorbeai despre Ursa Mare
Sau stăvilare, zdrobite-n drum....
Aș fi călcat pe spini să te ascult
Vorbind de mări si de oceane
Cu intuneric in adânc si coame-n soare
Răvășitoare cărări de dor!
Dar n-ai venit... florile s-au uscat,
Ghimpii s-au infipt adânc in inima mea
Revărsând roșu in petale de maci
Purtate de vânt pe cărări neștiute
Sub un cer aducător de ploaie si tristețe.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

întrebări fără răspuns
Un crin galben, altul alb, or fi frați sau intâmplare
Răsăriți intr-o grădină inundată cu mult soare?
Un om alb si altul negru despărțiți printr-o culoare
Semn divin pune amprenta.... de ce oare?
Suflet bun si suflet rău, nici nu sti in care zace
Gând malefic se imbracă si-n petale si in ace?
După noapte vine zi.... după ploaie vine soare,
După viață ce-o mai fi.... si rămân cu o-ntrebare?
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pas
Venit-a vremea de schimbare
Mai fac un pas în viata mea
Sa prind a soarelui culoare
In valuri largi de catifea.
Si daca totul si in toate
Uitarea-si face loc cu cinste
Voi reusi in noi cristale
S-aduc un zambet din culise.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ma pierd
ma pierd in ochii tai caprui,
ma pierd in stele si innebunesc,
ma pierd in flori de crizanteme
iubind chipul tau ceresc
ma pierd printre ramuri,
ma pierd pierd printr-un rece vant,
ma pierd dupa zare
cu lacrimi reci usor plangand
ma pierd in intuneric
ma pierd chiar si-n lumina
ma pierd de mirosul tau
de flori de crizantema
ma pierd printre frunze
imprastiate doar de vant
ma pierd de chipul tau
ce-l vad mereu razand
ma pierd in visul tau
ma pierd in al gand
se pierd si ochii mei
te pierzi si tu in vant
poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vișinul
în gradină lângă casă
am un vișin înflorit
crengi se lasă-n iarba deasă
cu flori albe de mătasă
sufla vânt de primăvară..
soare cald într-un pervaz..
albinuțele se-nșiră..
zumzăindu-mi pe obraz
pentru mine-i bucurie
să îl văd așa vrăjit
va rămâne veșnic vie
dulcea mea copilșrie
casa... vișinu-nflorit!
poezie de Doina Bonescu din Clepsidra
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Reper
Cand soare apune
Speranță îți pune
În zori ce răsar
Și neguri dispar.
Lumina din cer
E veșnic reper,
Punct ce desparte
Viața de moarte.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!