Erezia visului de altădată

Sar din vis direct la masa de scris Şi încep
să mă derulez ca o bobină cu amintiri în
străvechiul cinematograf Patria
Sala este plină cu daci şi romani
După începerea filmului mai intră şi nişte
întârziaţi vizigoţi huni şi alte popoare migratoare
Îi primesc pe toţi cu pâine sare şi lacrimi
Fără comentarii
Mă rog Mioriţa ca orice lucru transmis din gură-n gură
face excepţie
În pauză spargem seminţele ca pe nişte grenade artizanale
şi discutăm în contradictoriu
despre ultimul articol al lui Eminescu de la Timpul
Promite băiatul

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (6 februarie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia visului de altădată

Sar din vis direct la masa de scris Şi încep
să mă derulez ca o bobină cu amintiri în
străvechiul cinematograf Patria
Sala este plină cu daci şi romani
După începerea filmului mai intră şi nişte
întârziaţi vizigoţi huni şi alte popoare migratoare
Îi primesc pe toţi cu pâine sare şi lacrimi
Fără comentarii
Mă rog Mioriţa ca orice lucru transmis din gură-n gură
face excepţie
În pauză spargem seminţele ca pe nişte grenade artizanale
şi discutăm în contradictoriu
despre ultimul articol al lui Eminescu de la Timpul
Promite băiatul

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (6 februarie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu săracul!

Alo Anna Frank Aici România Cine-i acolo
Iar ne bruiază extratereştri
O fi sau n-o fi secu
Aceasta-i întrebarea
Păi vă lăudaţi c-o scoateţi la capăt singuri
Aşa-i aşa-i
Soarta noastră-i singurătatea
Vezi Mioriţa şi celebrele doine
Or fi celebre pentru voi românii şi alte popoare migratoare
Care v-au sondat începuturile izvoarele şi aurul
Şi ăla înnegrit de supărare şi Dorul vostru (inter)national
Şi unde-ajunge nu-i hotar
Nici ochi spre-a cunoaşte
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte
Da tot Eminescu săracul
Sărac dar Român
Am zis
Şi cu asta am rămas

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (11 octombrie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp

Lacrimi, şiroaie curg,
Din norul amintirii,
Dar vreau doar ca să fug,
De tainele iubirii.

În satul meu tăcut,
Plouă cu amintiri,
Din timpul petrecut,
Cu straşnice trăiri.

Timpul, nu stă după noi,
Preţuieşte orice clipă.
Cât ai fi tu în nevoi,
Cât de mult sufletul ţipă.

Timpul, este nemilos,
Deci, nu te uita in spate,
Fii de viaţă bucuros,
Şi-apoi treci direct la fapte.

Eu, în viaţa asta crudă,
Voi face exact ce simt,
Fără grabă, fără fugă,
Nu mă mai întorc în timp.

poezie de Mihail Cosmin Pamfil (27 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politicienii (la alegeri)

Nişte pramatii, nişte hoţi,
Nişte pârliţi lipsiţi de fală,
Că-mi vine, jur, să-i bag pe toţi...
Direct în urna... maternală!

epigramă de Valentin Groza din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu versuri îngheţate

Eminescu s-ar întoarce
România însă nu-i
stau la vamă nişte Parce
sare lira brusc din cui

România Doamne nu-i
teii i-au sacrificat
cerul este-al nimănui
nu mai e niciun bărbat

Teii i-au sacrificat
stau la vamă nişte Parce
ca poet la mine-n sat
Eminescu s-ar întoarce

Doamne poezie nu-i
nici pe Prut nici pe Bahlui

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (13 ianuarie 2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dandanel: -Puicusorule, ce-ţi face patria? Tot cu ţâţa-n gură, tot cu ţâţa-n gură?!?

replică din România cade într-o joi, scenariu de Costel Zăgan (25 iunie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă noi lucrurile transpiră de emoţie

Să mai discutăm

păi ce tot facem de 2000 de ani

discutăm şi iar discutăm

Domnilor

vreau să vă spun şi eu ceva

Hai să ne-apucăm şi de treabă

Că

ne suflă Apocalipsa în ceafă

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (20 august 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred

Eu cred în oameni
dar nu am încredere decât în mine

Dincolo
încep alte lumi

De fapt marii inocenţi
sunt nişte timizi
nu-şi pot vedea
imaginea în ochii semenilor

De frică
să nu moară
precum
Narcis

Eu nu am încredere decât în oameni
dar cred în mine
ca
orice
sinucigaş

poezie de Costel Zăgan din Poeme implozive (5 octombrie 1974)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Economie de sărbătoare

În sfârşit astăzi se ură
domnilor din gură-n gură

distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (30 decembrie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gabriel Garcia Marquez este fratele nostru: a scris un veac de singurătate, inspirându-se din Mioriţa!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (13 decembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub copaci, întunericul avea ceva ameninţător: când ridicam ochii, frunzişul umbrit îmi umplea inima de o frică nelămurită. Fără îndoială că lighioanele monstruoase pe care le văzusem erau nişte biete vietăţi greoaie şi inofensive, care nu doreau răul nimănui. Dar ce alte supravieţuitoare ale epocilor imemoriale, ce dihănii crunte, hidoase şi sprintene se pregăteau, ascunse după aceste stânci sau aceste tufişuri, să se repeadă asupra noastră? Nu ştiam mare lucru despre viaţa preistorică; citisem o singură carte în care era vorba despre nişte monştri care ar fi putut face cu leii şi cu tigrii exact ceea ce pisica face cu şoarecele. Ce s-ar întâmpla dacă ne-am lovi de ele în pădurile din ţara lui Maple White?

Arthur Conan Doyle în O lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul este foarte săritor: din lac sare direct în puţ!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (13 noiembrie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuratate

Cu perdelele lăsate,
Şed la masa mea de brad,
Focul pâlpâie în sobă,
Iară eu pe gânduri cad.

Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Ţârâiesc încet ca greieri
Printre negre, vechi zidiri,

Sau cad grele, mângâioase
Şi se sfarmă-n suflet trist,
Cum în picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.

În odaie prin unghere
S-a ţesut păinjeniş
Şi prin cărţile în vravuri
Umblă şoarecii furiş.

În această dulce pace
Îmi ridic privirea-n pod
Şi ascult cum învelişul
De la cărţi ei mi le rod.

Ah! de câte ori voit-am
Ca să spânzur lira-n cui
Şi un capăt poeziei
Şi pustiului să pui;

Dar atuncea greieri, şoareci,
Cu uşor-măruntul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iară ea se face vers.

Câteodată... prea arare...
A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare
Când aud că sună cleampa...

Este Ea. Deşarta casă
Dintr-odată-mi pare plină,
În privazul negru-al vieţii-mi
E-o icoană de lumină.

Şi mi-i ciudă cum de vremea
Să mai treacă se îndură,
Când eu stau şoptind cu draga
Mână-n mână, gură-n gură.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1 martie 1878)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul ca o rană deschisă

Între martirii şi avocaţii istoriei

cu lacăt la gură şi cătuşe la mâini

având totuşi la răsărit

HARTA ROMÂNIEI MARI

drept icoană

ezitând totuşi 24 de ore pe zi

între

vierme şi albatros

liber ca un râu de munte

c-un mal în rai

şi

celălalt în iad

liber ziceam

cine nu înaintează

dă îndărăt

literă cu literă

nişte răni inutile

nişte îngeri de pripas

nişte

măşti

copilăreşti

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (24 ianuarie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuiau să poarte un nume

Eminescu n-a existat.
A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.
Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii ­-
"Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea III".
Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.
În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.
Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?
Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.
Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.
Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus Eminescu.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuiau să poarte un nume

Eminescu n-a existat.

A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.

Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii ­-
"Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea III".

Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.

În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi

Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.

Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?

Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.

Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.

Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus Eminescu.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte întrebări de copil

Când Unde Cum De ce nişte întrebări nişte destine
Dragă Kitty mai multe nu ştiu nici eu Deodată în toa
te încăperile lumii se face linişte O linişte care supu
rează Cicatrici pentru ziua de mâine Scriu torenţial
urmărit(ă) parcă de nişte ochi SS Indiscreţia urcă şi
coboară Un du-te-vino de neplăceri şi tristeţi Dragă
Kitty peste o sută de ani n-are niciun rost să-ţi mai
fie milă

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (28 iunie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa

Mioriţa: arta de-a muri la români.

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Definiţii eretice (12 februarie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caută/află ceea ce erai înainte de "a face", căci tot ceea ce faci tu este deşertăciune, iar timpul o va devora cu o plăcere hulpavă la masa lui. Oare vede un astfel de comediant ieftin când afirmă că: "Pomul se cunoaşte după roade iar yoghinul după rezultatele/faptele sale." că înainte de fala deşartă lui "a face" tu trebuie să fii. Orice fiinţă rătăcită în Mahamaya crede că "eşti ceea ce faci", dar oare poţi face ceva fără ca să fii mai întâi? Şi dacă el ar paraliza şi nu ar mai putea "face", oare nu ar continua el să fie? Oare câţi dintre voi realizaţi că doar cumătru" ego este despre "a face" şi că doar el crede că eşti ceea ce faci, ceea ce ai, ceea ce obţii, ceea ce ştii, ceea ce poţi/posezi/practicii etc.? Caută/află ceea ce erai înainte de "a face". Aceasta este starea ta originară, căci tot ceea ce faci tu este deşertăciune, iar timpul o va devora cu o plăcere hulpavă la masa lui. "A-Fi", asociat cu orice gând care răsare în el este sclavie.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţa constă în faptul că, în sala de cinematograf, spectacolul este bidimensional, solicitând doar văzul şi auzul, în timp ce "filmul" cosmic este multidimensional şi afectează toate cele cinci simţuri ale omului, în sala de cinematograf, imaginile proiectate pot să vă facă să râdeţi sau să plângeţi, dar filmul proiectat de Dumnezeu este mult mai complex şi deci mult mai captivant.

citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!