Sub copaci, întunericul avea ceva amenințător: când ridicam ochii, frunzișul umbrit îmi umplea inima de o frică nelămurită. Fără îndoială că lighioanele mons...
Sub copaci, întunericul avea ceva amenințător: când ridicam ochii, frunzișul umbrit îmi umplea inima de o frică nelămurită. Fără îndoială că lighioanele monstruoase pe care le văzusem erau niște biete vietăți greoaie și inofensive, care nu doreau răul nimănui. Dar ce alte supraviețuitoare ale epocilor imemoriale, ce dihănii crunte, hidoase și sprintene se pregăteau, ascunse după aceste stânci sau aceste tufișuri, să se repeadă asupra noastră? Nu știam mare lucru despre viața preistorică; citisem o singură carte în care era vorba despre niște monștri care ar fi putut face cu leii și cu tigrii exact ceea ce pisica face cu șoarecele. Ce s-ar întâmpla dacă ne-am lovi de ele în pădurile din țara lui Maple White?
Arthur Conan Doyle în O lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.