Cad visele din nopţi de iad...

S-a sinucis un vis de toamnă, frângându-şi aripile-n vânt... şi sfinţi şi îngeri îl condamnă fără niciun discernământ...
Îşi poartă crucea printre leşuri, sunt multe vise la pământ şi ce orfan fără vocale îi ţine doliul un cuvânt!
N-are-nţeles pentru oricine, nu se traduce-n niciun fel, e ca un fel de îngăimare, când curge sângele din miel...
Şi vinovate fără vină, cad visele din nopţi de iad şi prinde spaima rădăcină şi cresc păduri pe bulevard...
Păduri de -angoase şi temoare cu groaza-n globuri de Crăciun, beteală de înfricoşare, pecete pentru alt surghiun...
Grămezi de vise stau la coadă şi crematorii nu mai sunt, au ars cuvintele-nainte şi nu mai e niciun mormânt...
Numai cenuşa se aşază în straturi groase peste vis, nu se mai fac nici parastase şi Dumnezeu e compromis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu stau în umbră

Eu stau la umbra munţilor din Oz şi nu mi-e teamă,
Că în oraşul de smarald nu mai am loc.
În întuneric de păduri, doar lupii mă mai cheamă
Şi-n umbrele pădurii, doar, mai am noroc.

Albastru-i o morgană despuiată de lumină,
(Invoc culoare-aceasta fără niciun rost).
Sunt vinovata condamnată fără nicio vină,
Că-n poezie mi-am găsit un adăpost.

Şi de mi-s dimineţile mai 'nalte decât cerul
Când scriu câte un vers împiedicat, timid,
Mă simt în poezia-mi oţeţită prizonierul
Iluziei că sunt poet. Şi mă ucid

Ninsorile ce curg pe lângă mine, ca nebune
Pe vârf de munte,-n nori, în ţările lui Oz.
Sunt muzele ce pleacă-n alte măşti, să se răzbune
Şi îmi îmbracă versu-n praf şi în moloz.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda cât o veşnicie

nu uita că în tine locuieşte un înger aşa mi-ai spus cândva
nu lăsa niciun gănd să aştearnă peste el
straturi de noroi
aripile lui îţi poartă visele la înălţime

o lumină caldă te aşază în genunchi
o primeşti cu sfinţenie
pasul ţi-e greu ca o vină nedescoperită

uneori imensitatea doare ca o mare de cioburi
dar o singură secundă ajunge
să ne împlinească visul

poezie de Nuţa Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferent cum eşti, cine eşti, că eşti frumos, că eşti urât, că eşti bogat, că eşti sărac, cineva va avea ceva de mâncat despre tine. Deci în orice moment, oricând, la orice oră. Sunt oameni care mor de grija altor oameni. Şi nu pot trăi, pur şi simplu nu respiră, nu au aer. Au senzaţia că a trecut ziua fără rost, fără niciun fel de savoare, fără niciun fel de farmec, fără niciun fel de împlinire dacă până la sfârşitul zilei nu au comentat, nu au bârfit, nu au discutat, nu au băgat zâzanie, nu au făcut ceva. Pentru că aceasta-i misiunea lor în viaţă. Cu asta se ocupă. Oricine ai fi, oricum ai fi, oricum ai arăta, oricât ai avea, cineva, oricine, va comenta ceva despre tine.

Paul Avram în Despre egoism
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nimic pentru oricine...

E greu în lumea asta slută, să te strecori printre elite, când cei sus-puşi, infatuaţii nu fac decât să te evite...
Se cred superiori şi nasul îl poartă-n sus, că le miroase poemul tău cu rimă-a mus, iar ei au versul alb în oase...
Aruncă vorbe la-ntâmplare, fără majuscule şi punct... ce cratimă, ce întrebare? Ei au decorul lor disjunct,
În care nu au loc sărmanii şi fără pile eşti un prost, un nimeni printre toţi golanii, deşi ei mai golani au fost...
Când ai bun simţ şi n-ai tupeul de-a te-nfoia ca un păun, înjuri de mamă ADN-ul, că n-ai o genă de tăun...
Rastelul ţi-este fără arme şi nici să tragi nu ştii măcar, şi fără gloanţe şi port-arme şi fără bani în buzunar
Eşti un nimic pentru oricine, dar mai ales pentru juraţi... ei te condamnă la ruşine deşi sunt cei mai necuraţi...
E greu în lumea asta mare, să şerpuieşti printre-aroganţi, când ai ghiulele la picioare şi-n jurul tău, doar intriganţi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la mine pân' la toamnă

Între noi e numai toamnă,
Vise triste te condamnă,
Ceru'-i gri, vinu'-i maro,
Totu'-ncepe cu zero.

Ce de vifor şi de jale,
Ce de dor, dorul trăsare.
Ce de mine, fără tine
Ce de plânset, toamna vine!

Noapte, ceaţă şi mormânt,
Întuneric tot în gând
Freamăt, plouă cu pământ
Toamnă, ce de negru sfânt!

Nostalgie, zbierăt mut
Zbor lunatic, păr cărunt.
Lumânări fără de ceară
Unde eşti, să-mi fie vară...

poezie de Denis Imbrescu (9 septembrie 2017)
Adăugat de clowndenis
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primele câteva luni după după realizarea mea, nu am avut niciun singur gând. Puteam merge la birou şi îndeplini toate sarcinile mele fără a avea vreodată un gând în cap. Era la fel când am mers la Tiruvannamalai. Fie că eram aşezat în sală cu Maharishi, mergeam pe jos în jurul muntelui sau la cumpărături în oraş, tot ceea ce făceam era efectuat fără nici un fel de activitate a minţii deloc. Era un ocean de linişte interioară care n-a dat niciodată naştere la niciun val de gândire. Nu a durat mult timp pentru a-mi da seama că mintea şi gândurile nu sunt necesare pentru a funcţiona în lume. Atunci când rămâi ca Sine, o putere divină preia şi are grijă de viaţă. Toate acţiunile au loc apoi în mod spontan, şi sunt realizate foarte eficient fără niciun efort sau activitate a minţii.

citat din H.W.L. Poonja
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără Dumnezeu şi soare nu ai exista.

Fără apă nu ai exista.

Fără păduri nu ai exista.

Fără albine nu ai exista.

Fără hrană nu ai exista.

Fără animale nu ai exista.

Fără flori nu ai exista.

Fără culori nu ai exista.

Fără muzică nu ai exista.

Fără sunet nu ai exista.

Fără lumină nu ai exista.

Fără propriul corp nu ai exista.

Fără spiritualitate nu ai exista.

Fără forme de relief nu ai exista.

Fără plâns şi râs nu ai exista.

Fără natură nu ai exista.

Fără sentiment nu ai exista.

Fără foc nu ai exista.

Fără aer nu ai exista.

Fără univers nu ai exista.

Fără armonie nu ai exista.

Fără întelepciune nu ai exista.

Fără simţuri nu ai exista.

Fără smerenie nu ai exista.

Fără geometrie nu ai exista.

Fără suflet nu ai exista.

Fără pământ nu ai exista.

Fără gând nu ai exista.

Fără iarbă nu ai exista.

poezie de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Fără...
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tac... şi tac...

Câtă tristeţe e-ntr-un bob de grâu, că se opreşte pâinea din dospit,
Când lacrima din cer e ca un râu, pe fruntea unui înger urgisit!
Cât întuneric curge dintr-un gând încarcerat în frici şi nerăspuns,
Când întrebări sunt multe şi-n pământ nu mai e loc de noi îndeajuns!

Şi câtă-nsingurare ne-a pătruns prin sângele contaminat letal!
Şi totuşi ne plimbăm de jos în sus şi totuşi noi sperăm paradoxal,
Cu moartea înfrăţiţi, în joc barbar, că viaţa doar în vis ne-. a mai rămas
Şi vom uita-n arestul glaciar, cum e să faci spre uşă primul pas.

Ce poate fi mai dureros şi crunt, să nu te poţi mişca în voia ta
Şi să nu-ţi însoţeşti nici la mormânt pe mama metamorfozată-n stea?
Şi vitregit de rămas bun şi dor, să te-mpietreşti, să nu mai simţi nimic,
Să pui pe lacrimă şi inimă zăvor şi toate astea la un simplu clic.

Se scurg minutele într-o lentoare grea, precum în mica moarte, fără rost,
Între pereţii caselor de nea, pe unde primăvara n-a mai fost.
Poemele se bat cu pumnii-n piept, oprindu-şi respiraţia-ntr-un gest
Apocaliptic. Lângă el aştept să bată clopotele-ntr-un ecou funest.

Câtă tristeţe e între coperţi! Pe foi nescrise-o muză a murit
Şi nici măcar nu poţi să te mai ierţi, că scâncetele nu i-ai auzit,
Când liniştea domneşte în cuvânt, ca un blestem de viruşi fără leac
Şi n-am puteri să-i sap niciun mormânt şi n-am puteri să plâng şi tac... şi tac...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un pescăruş fără aripi

niciun dangăt de clopot nu m-a asurzit până acum
cum ţipătul pescăruşilor atinşi de furtună-
sfâşietoare baladă a destrămării zborului.
pe crestele albe, doar note schilodite
naufragiază resemnate, ingerând furia adâncurilor.
simt durerea în umărul stâng
dreptul s-a frânt cu aripă cu tot
când m-ai invitat la maraton
şi ştiai că eu nu pot ţine pasul cu tine.
acum pluteşti singur deasupra stârvurilor cenuşii
şi aduni câte-o pană rătăcită
pentru poemele tale si-la-bi-si-te.
nu-ţi mai ajunge cerneala sângelui meu
şi nici sângele meu nu-i albastru.
sunt doar un pescăruş fără aripi
în aşteptarea fluxului apelor tale vii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duioasă şi caraghioasă amintire în acelaşi timp: primul salon în care, la optsprezece ani, intri singur şi fără niciun sprijin! Privirea oricărei femei mă intimida. Cu cât voiam să plac mai mult, cu atât eram mai stângaci. Despre toate lucrurile aveam numai idei false; sau mă dăruiam fără niciun motiv, sau vedeam un duşman în oricine, numai pentru că mă privea cu gravitate. Dar ce frumoasă era o zi frumoasă pe atunci, în toiul celor mai cumplite nenorociri datorite timidităţii mele!

citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun creştin nu este scutit, sub niciun chip, de crucea sa, pentru că e un dar de la Dumnezeu suferinţa.

Arsenie Papacioc în Ortodoxia în mărturisiri contemporane
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă într-o toamnă cu vise...

plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.

plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.

o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...

... plouă....

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te sărbătorim, cum se cuvine!

Să te sărbătorim cum se cuvine,
Ar trebui să fim mai toţi pe-aici,
Da'-n lume sunt plecaţi, goniţi de bici
Atâţia dintre noi şi nu e bine,

Că ne e ţara goală pân' la mare,
De la Danubiu şi până la Prut;
Fugit-au toţi sub lovituri de cnut
Şi azi, de ziua ta, în piept mă doare,

Că plânge pruncul vitregit de mamă,
Lăsat în voia sorţii, biet orfan
Cu aşteptarea-n braţe an de an,
Ca să câştige un bănuţ de-aramă.

Să îţi doresc mulţi ani, n-o mai pot face,
Că ţi-au ucis păduri şi munţii-s goi;
Şi au strivit şi sufletul din noi
Şi-atâtea griji avem, de n-avem pace.

Şi te-au vândut bucată cu bucată
Pe-un pumn de-arginţi... n-a mai rămas nimic.
O doină mai suspină-n pas de dric,
Cărând o Românie destrămată.

Şi timpul trece şi minciuna creşte,
Ne ducem crucile, precum Iisus,
Nici ruga nu ajunge până sus
Şi niciun Dumnezeu nu ne priveşte.

La ce-ar privi, când suntem vinovaţii
Fără de vină, un popor nătâng,
Cu braţe-ncrucişate când ne plâng
Copiii ce nu-şi ştiu mamele, taţii?

Să te sărbătorim, cum se cuvine!
Dar ce a mai rămas, ţară, din tine?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te sărbătorim, cum se cuvine!

Să te sărbătorim, cum se cuvine,
Ar trebui să fim mai toţi pe-aici,
Da'-n lume sunt plecaţi, goniţi de bici
Atâţia dintre noi şi nu e bine,

Că ne e ţara goală pân' la mare,
De la Danubiu şi până la Prut;
Fugit-au toţi sub lovituri de cnut
Şi azi, de ziua ta, în piept mă doare,

Că plânge pruncul vitregit de mamă
Lăsat în voia sorţii, biet orfan
Cu aşteptarea-n braţe an de an,
Ca să câştige un bănuţ de-aramă.

Să îţi doresc mulţi ani, n-o mai pot face,
Că ţi-au ucis păduri şi munţii-s goi;
Şi au strivit şi sufletul din noi
Şi-atâtea griji avem, de n-avem pace.

Şi te-au vândut bucată cu bucată
Pe-un pumn de-arginţi... n-a mai rămas nimic.
O doină mai suspină-n pas de dric
Cărând o Românie destrămată.

Şi timpul trece şi minciuna creşte,
Ne ducem crucile, precum Iisus,
Nici ruga nu ajunge până sus
Şi niciun Dumnezeu nu ne priveşte.

La ce-ar privi, când suntem vinovaţii
Fără de vină, un popor nătâng,
Cu braţe-ncrucişate când ne plâng
Copiii ce nu-şi ştiu mamele, taţii?

Să te sărbătorim, cum se cuvine!
Dar ce a mai rămas, ţară, din tine?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea numită Covid...

Când primăvara-şi plimbă norii
Spre zări aproape plumburii
Se cască guri de crematorii
Să-nghită leşuri mii şi mii.

Oraşele sunt goale troacă-
Planeta pustiită pare-
Prin schituri pustnici bat în toacă
S-alunge virusul, cel care,

Aduse moartea pre pământ-
O moarte albă fără coasă-
Ce ia fără discernământ
Săraci, bogaţi, ei nici că-i pasă...

De rasă, de apartenenţă
La un continent sau altul;
Nu are leac, n-are clemenţă
Rapid ea îşi dă asaltul...

Când primăvara-şi plimbă norii
Spre zări aproape plumburii
Se cască guri de de crematorii
Să-nghită oameni... mii şi mii!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să-mi moară poezia în exil şi pribegie...

Cuibul meu de eremită, cu pereţii de hârtie,
n-are nicun punct de sprijin pentru biata poezie.
Din tavan atârnă iambii şi troheii-n stalactite,
se prăvale versu-albastru pe trofee prăfuite.
Ţes paingii pânză deasă, înveliş pentru vocale
exilate-n largul mării, din elipse lexicale...
Pe podea grămezi de gânduri stau la rând să prindă viaţă
în poeme fără muză... muza-i astăzi o paiaţă
Cu grimase de durere în tăceri mistuitoare,
unde nici măcar un ţipăt nu se şterge de sudoare...
Tremură sub zero grade un oftat de-nsingurare
din metafora orfană vămuită la hotare...
Prin lucarne umbre dese se strecoară să-ntomneze
acolade verticale cu silabe ne-nţelese...
O majusculă beteagă caută printre cuvinte,
slova fără cap şi coadă dintr-o rugă la morminte...
Cuibul meu de eremită e-n disgraţie totală,
poezia îşi acceptă destinaţia letală...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când simţi că eşti o creaţie făcută la întâmplare şi fără niciun rost, nu ai cu cine să stai de vorbă. Duci o viaţă izolată şi fără niciun scop. Nu ştii de ce ai venit aici.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De gustibus

Vă e sau nu vă e pe plac,
Dar, după gustul sec al meu,
Femeia fără niciun drac,
Nu are niciun Dumnezeu!

epigramă de Corneliu Berbente din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Involuntară irosire

Am adesea sentimentul că pierd din mine
ce-i sunt,
nu fac nimic important
şi ştiu şi-mi vine
să urlu de necaz, mă-ncrunt,
dar sunt aşa de ezitant
de neputinţă,
că niciun ajutor nu intervine,
iar rugăminţile, cu sau fără de credinţă,
nu aduc niciun bine...
şi se repetă, sau mai grav persistă
alunecarea-ntr-un abis
şi nu spun nimănui, de prea multă ruşine,
c-aşa sunt educat;
fără tupeu, modest pe calităţile din listă,
să nu fac compromis
chiar dac-alerg în paralel pe şine
în mers accelerat
ştiind că nicio gară nu există,
sau nu-s primit... la mine e rasistă!
Şi-acum,
deşi convingerea o am, de fără şarm,
de complicat,
de fără de talent,
mă încăpăţânez pe-acelaşi drum...
şi c-am un pic de armată, nu dezarm
neîncetat,
latent
mă pierd involuntar, mă irosind... un impotent.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!