Să te sărbătorim, cum se cuvine!

Să te sărbătorim cum se cuvine,
Ar trebui să fim mai toţi pe-aici,
Da'-n lume sunt plecaţi, goniţi de bici
Atâţia dintre noi şi nu e bine,

Că ne e ţara goală pân' la mare,
De la Danubiu şi până la Prut;
Fugit-au toţi sub lovituri de cnut
Şi azi, de ziua ta, în piept mă doare,

Că plânge pruncul vitregit de mamă,
Lăsat în voia sorţii, biet orfan
Cu aşteptarea-n braţe an de an,
Ca să câştige un bănuţ de-aramă.

Să îţi doresc mulţi ani, n-o mai pot face,
Că ţi-au ucis păduri şi munţii-s goi;
Şi au strivit şi sufletul din noi
Şi-atâtea griji avem, de n-avem pace.

Şi te-au vândut bucată cu bucată
Pe-un pumn de-arginţi... n-a mai rămas nimic.
O doină mai suspină-n pas de dric,
Cărând o Românie destrămată.

Şi timpul trece şi minciuna creşte,
Ne ducem crucile, precum Iisus,
Nici ruga nu ajunge până sus
Şi niciun Dumnezeu nu ne priveşte.

La ce-ar privi, când suntem vinovaţii
Fără de vină, un popor nătâng,
Cu braţe-ncrucişate când ne plâng
Copiii ce nu-şi ştiu mamele, taţii?

Să te sărbătorim, cum se cuvine!
Dar ce a mai rămas, ţară, din tine?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te sărbătorim, cum se cuvine!

Să te sărbătorim, cum se cuvine,
Ar trebui să fim mai toţi pe-aici,
Da'-n lume sunt plecaţi, goniţi de bici
Atâţia dintre noi şi nu e bine,

Că ne e ţara goală pân' la mare,
De la Danubiu şi până la Prut;
Fugit-au toţi sub lovituri de cnut
Şi azi, de ziua ta, în piept mă doare,

Că plânge pruncul vitregit de mamă
Lăsat în voia sorţii, biet orfan
Cu aşteptarea-n braţe an de an,
Ca să câştige un bănuţ de-aramă.

Să îţi doresc mulţi ani, n-o mai pot face,
Că ţi-au ucis păduri şi munţii-s goi;
Şi au strivit şi sufletul din noi
Şi-atâtea griji avem, de n-avem pace.

Şi te-au vândut bucată cu bucată
Pe-un pumn de-arginţi... n-a mai rămas nimic.
O doină mai suspină-n pas de dric
Cărând o Românie destrămată.

Şi timpul trece şi minciuna creşte,
Ne ducem crucile, precum Iisus,
Nici ruga nu ajunge până sus
Şi niciun Dumnezeu nu ne priveşte.

La ce-ar privi, când suntem vinovaţii
Fără de vină, un popor nătâng,
Cu braţe-ncrucişate când ne plâng
Copiii ce nu-şi ştiu mamele, taţii?

Să te sărbătorim, cum se cuvine!
Dar ce a mai rămas, ţară, din tine?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua României

Ziua României

Întâi Decembrie zi măreaţă
Sărbătorim cum se cuvine
Să-i acordăm destulă importanţă
Eu şi tu dragă române.

Ziua cea mai importantă
Este astăzi la români
Zi istorică vibrantă
Săvârşită de străbuni.

Străbunicii şi-au dat viata
Ţară întreagă, să avem
Dar şi noi avem dorinţă
S-o întregim dacă putem.

Sentimentul de iubire
Toţi românii îl avem
Te cinstim cu dăruire
Şi-ţi dedic acest poem.

Românie ţara mea
Te iubesc şi te ador
Astăzi este ziua ta
Eşti iubită de popor.

Sunt mândru că m-am născut
Într-o ţară aşa frumoasă
Cu drag în ea am crescut
Că-i bogată, valoroasă.

Sunt român şi-mi pare bine.
Şi aşa voi fi mereu
Eu mă simt legat de glie
Şi la bine şi la greu.

Jur credinţă scumpă ţară
Noi cu toţi te-om apăra
Gândul meu la tine zboară
Întreagă te vom păstra.

Mulţi ar vrea să te dezbine
Să te împartă după plac
România aici rămâne!
Neclintită veac de veac.

Veniţi români la Arcul de Triumf!
Aplaudaţi parada militară
Urale să răsune din plămâni
Cu ropote de aplauze, cinstim această ţară.

Veniţi români la Alba! Aveţi chemare
Având acelaşi gând comun
Să facem România Mare
Aceste vremuri se impun.

La mulţi ani! Eu îţi doresc
Să ai pace îndelungată
Aici vreau ca să trăiesc
În ţara cea mai bogată.

01.12.2021
Angelin Leru

poezie de Angelin Leru din compoziţie proprie (1 decembrie 2021)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tur-retur

Să merg în pace? Da, când voi pleca!
Dar nu e nicio grabă, nu-i aşa?
Mai am şi răsărituri de văzut,
Şi mări, chiar şi oceane, de trecut,

Mai am atâţia trandafiri de dat
Şi-atâtea suflete de alintat,
Mai am şi visuri, multe, de-mplinit
Acum şi mâine sau... prin infinit.

Cu ce a fost, acum sunt împăcat,
Iar ce va fi... nu ştiu, căci n-am aflat
Nimic prea sigur. Nici nu mă omor,
Când ştiu că sufletu'-i nemuritor.

De ce mi-aş face griji, sau geamantan,
Când ştiu că pe acolo-i tot ce am?
De ce aş plânge pentru-o viaţă, doar,
Când alta mă aşteaptă la hotar?

Aşa că, dragii mei, plec doar puţin
Deşi eu aş mai sta, de n-ar fi chin
Nu pentru mine, pentru cei din jur.
Doar toţi avem biletul... tur-retur!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem un neam, aparţinem unei singure ţări, numită dulcea Românie. Iubiţi credincioşi, Basarabia este istoria unei lacrimi pe obrazul patriei noastre româneşti. Ar trebui ca toţi să facem ce ne stă în putinţă, prin cuvânt şi prin rugăciune, să ştergem aceată lacrimă de pe obrazul patriei noastre. Am rămas singura ţară din Europa care nu-şi are toţi fiii săi acasă. Încă mai avem o fiică dincolo de Prut. Iubiţi fraţi basarabeni, vă îndemnăm să vă întoarceţi la Patria-Mamă, dar să nu veniţi singuri, ci să veniţi cu zestrea lui Ştefan cel Mare, ca să întregim neamul şi ţara noastră.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet

Pe câmpul cu florile,
Merg să îmi cânt doinele,
Bocitoarele-s cu mine,
Să plângă pe oricine.
Că ţara-i îndurerată,
De morţii ce îi îngroapă.
Foaie verde foaie lată
Opreşte-te moarte-o dată,
Nu te-ai săturat, măi fată?
Ţara e înlăcrimată,
De covid e măcinată
Şi nimănui nu îi pasă...

Guvernanţi se ceartă-n plenuri,
Au ambiţi fără scopuri
Scaunele să nu le piardă,
De popor nici că le pasă.
Foaie verde mătrăgună
Poporul e ros de boală,
Plânge Ana prin spitale
Că tăicuţul Gheorghe moare,
Până când Doamne ne laşi
Pradă lupilor hulpavi?
Nu sunt bani, medicamente
Ţărişoară, toţi te pierde,
De te urci pe munţi de trepte
Frumuseţea ţi se vede,
Ca o floare veştejită
Crescută într-o grădină
Fără apă şi lumină.
Ai rămas fără avere
Nimeni nu ştie pe unde
Dar mă rog să-ţi fie bine
Să-ţi ajute Dumnezeu
Zilele tot mai senine
Să le dai şi-acelor minte,
Care te-au vândut prin lume
Că tu eşti şi vei rămâne
Ţara cu miros de grâne!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributul

Plătim acum, ca-n vremurile din urmă
Tribut pentru morminte, vise, griji
Dar pentru mulţi, sufletul nostru moare,
Înlocuieşte viaţa, de artişti.

Eram săraci, săsraci suntem şi-acuma
N-avem prea mult, dar azi suntem n-avem nimic
Ne-a mai rămas doar visul şi minciuna
Şi poate un colindător calic

Acum n-avem nici suflet, nici morminte
Religia de mult e doar o umbră...
Doar Dumnezeu nu mai păzeşte trupul
De viaţa, mult prea grea şi mult prea sumbră.

Dreptate vrem şi-o viaţă mai bună,
Sinceritate, linişte şi pace
Dar cine glasul meu să-l mai audă
Când lumea-i plină azi, de "dobitoace."

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să tac

Aş vrea să tac

Aş vrea să tac,
Dar nu se poate.
C- am tot tăcut.
Şi suntem toti tăcuti,
Si- njunghiaţi toţi pe la spate.

Si nu- ntrebaţi
Nici cine sunt,
Nici ce- am facut,
Caci ştiu:
Se merita sa mor cu ei de gat.

Dar vă întreb acum, pe toţi:
De ce- am tăcut?
De ce ne-am bucurat la hoţi?
De ce nu am făcut nimic atunci?
De ce- am abandonat in ţară bieţii prunci?
De ce bătrânii noştri- au trebuit sa- i crească,
Cand noi cerşeam o pâine mai domnesscă?

Se umflă maruntaiele in mine,
Sa urlu-atât cât pot, acum imi vine.
Şi vă întreb din nou, de la- nceput:
De ce cu tinereţea am plătit tribut?

Prietenii ne-au fost ucişi in plină iarnă,
Şi n-au mai prins nici ' ăl Craciun,
Nici altă toamnă.
Dar ne-au murit justificat?!
Noi ce- am facut pe urma?
Doar am stat.

Şi ne- am uitat ca la prăpăd...
Ne bucuram ca liberi suntem peste pod.
Dar podul nici acum nu e cu noi,
Şi este plin după ataţia ani,
Şi de o parte si de alta cu noroi.

Şi vin si te condamn pe tine, ţară!
Cum ai putut sa ne suporţi,
Când am vândut şi ale tale porţi?
Cât ai putut să suferi, să te doară,
Când te- am facut de trei' j de ani, doar de ocară?

De ce nu ne -ai luat de gulere, de gât?
De ce ne-ai suportat atât?
De ce nu ne - ai oprit din exaltare
Când ai vazut că-i chinul cel mai mare?

Am stat cu toţii- n tinereţe...
Ştiam de- acum să dăm poveţe.
Am stat ca proştii-n batatura,
Ne bucuram că ţara ei ne-o fura.

Ne vin copiii blanzi din spate...
I- am invăţat sa- şi spună şi ei "nu se poate"
I - am învăţat ce e patriotismul,
Fără sa ştim că-l confundăm cu autismul.

Ne- a luat credinţa - n Dumnezeu pe sus.
Credeam că El ne duce singur spre apus,
Credeam că dacă ne schimbăm şi imnul,
Vom fi si noi de-acum,
Ca cei ce ne-au cerut să facem schimbul.

Şi-acum, ce mai strigăm prin pieţe?
Suntem convinşi ca nu suntem paieţe?
Pe cine vrem de - acum să mai înece?
Că boala e din nord in sud,
Din est in vest,
Din Dunare in Prut.

Ne-au cocoşat cu legi tembele.
Copiii nostri s-or lovi de ele,
Căci legile- astea pe noi ne doboară.
Maicuţa ţară, fă ceva, că ne omoară!

Şi de acum nu mai avem nici codrii seculari
Să ne îngroape sub ai lor stejari.
Şi de la prunci nu merităm niciun chibrit
Să ni - l aprindă in ţarână, c- am minţit.
Că i- am minţit că vor avea de toate,
Dar n- am facut nimic, când ţara ne-au prădat-o de bucate.

Când ne- au furat pământul de sub noi,
De ce- am uitat ţăranii noştri,
Cum ochii le scoteau,
Când se apropiau de boi?

Măicuţa dragă, ţară sfântă!
Ia tineretul tot şi îl încânta.
Sa fie ei uniti in a ta vatra,
Sa faca ei, ce n- am facut noi, viata toata.

Şi roaga- te la Dumnezeu,
Să nu te vândă pe un leu.
Să urle vena lupilor in tine.
Măcar acum, să ai respect cum se cuvine.

poezie de Simona Moise (ianuarie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, Românie mare

Bat clopote în depărtare, vestesc reîntregirea,
A neamului român, pe veci UNIREA,1 Decembrie e ziua.
O singură ţară, ROMÂNIA şi mamă a toţi românii,
Dinspre Abrud, încă se simte a Iancului chemare, vie.

La Alba vin cu mic, cu mare, în suflete purtând cu toţi
Aceeaşi unica dorinţă sfântă, unirea să înfăptuiască.
De la Alba, la Avrig, de-a României drag, să-înfăptuiască,
Hotare sigure şi pace, a noastră ţară să-înflorească.

S-au reunit la Blaj, provinciile toate, ca să semneze azi,
Unirea Moldovei cu Ţara românească pe vecie.
Acolo s-a născut a noastră, mamă ţară-România
Cu viersuri dulci, cu oameni bravi şi vorbe de iubire.

La mulţi ani români din orice colţ de ţară şi de lume
Încingeţi a unirii horă, prindeţi-vă strâns de mână.
Sângele în vene fierbe, vorbim toţi acelaşi glas,
Moldovă tu eşti altoi, pentru o mare Românie.

Unirea tuturor, sub acelaşi steag străbun, e tricolorul,
Ce-a fluturat mereu cu stoinicie, din veacurile adânci...
Un singur ideal avem în cuget, unirea tuturor,
De la Bălţi şi de pe Prut, glas de fraţi se-aud strigând.

Dumnezeu, bate la uşi şi ne-întreabă azi pe toţi,
Ce-am făcut cu libertatea, moştenită din străbuni?
Tu române, ai dus greul, peste umerii tăcuţi...
Azi deşteaptă-te române, că vei deveni supus.

Tu popor înalţă capul, cine ai vrea să te trezească
Din această amorţire, de-aia au luptat străbunii?
Oare azi nu vă mai pasă, viaţa pentru ţară-au dat,
Să trăim în libertate, nu cu jugul pe grumaz...

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi... ai cui suntem?

S-a mai stins o stea în Carul Mare
Carul şchiopătează în trei roţi,
Pe Pământ e mare Sărbătoare
Pentru ghiftuiţi şi pentru hoţi.

Restul rabdă foametea sub piele
Umiliţi de-a nu fi, când ei sunt
Umbre, cărând crucile prea grele
Înspre domiciliul lor mărunt.

Ţara lăcrimează prin coclauri
Ca o mamă pentru pruncii ei,
Cei vânaţi de lifte şi balauri
Şi ce trişti sunt, Doamne, ochii ei!

Ochii ei albaştri de cicoare
Unde plouă-agonic, permanent.
Scâncetu-i se-aude-ntre hotare
Tot mai jalnic şi mai insistent.

Se-ncovoaie brazii sub colinde,
Cerul nu le-aude-i tot mai sus
Iuda, negustorilor ne vinde
Şi mai răstigneşte-nc-un Iisus.

E tăcere-n burgul de la mare,
Timpul îşi urmează cursul lui
Azi e România-n Sărbătoare
Noi, români, suntem ai nimănui...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să merg pe lună, vreau în România!

De-ar fi să fie iar lansarea lui Apollo
Şi eu un călător în zborul către stele
Aş deturna naveta şi-n loc să merg încolo
Aş îndrepta-o-n grabă spre cerul ţării mele.

Ce şansă mi-ar fi dată! Ce număr de magie!
Să fiu din nou acolo şi străpungând un nor
Să pot privi din cer pământ de Românie
De care-mi este atât, atât, atât de dor!

Nu ştiu ce stratageme acum să inventez
Să pot mă-ntoarce mâine dacă ar fi posibil
În ţara ce-o iubesc şi zilnic o visez,
Ce-mi stăruie in suflet la modul incredibil.

Îmi fac iar planuri şi caut iar soluţii
Să pot definitiv si tânăr sa revin
Capabil de tranziţii, schimbări şi revjoluţii
În România dragă să am un trai senin.

Atingând din nou ţara cu paşi şi cu priviri
Să-ncep a număra cu lacrimi şi cu teamă
Ce-a mai rămas întreg din vechile amintiri
Ce-a mai rămas din tată, ce-a mai rămas din mamă.

Ce mai este frumos şi ce nu s-a pierdut
De când n-am mai călcat pământul din grădină
Cu ce să pot începe trăi precum am vrut
În ţara mea iubită, hulită fără vină.

Ajută-mă tu Doamne să-mi pot copiii creşte
Acolo-n România si nu prin ţări străine
Ascultă-mă, înţelege, te rog măcar priveşte
Că nu mai pot de dor, chiar dacă imi este bine.

Modifică destinul amarnic de român
Dă Doamne ca binele să vină şi acolo
Şi-ţi pot promite acum că-n ţară o sa ramân
De-ar fi să-mi trimiţi mie naveta lui Apollo.

poezie de Ionuţ Rotariu (2014)
Adăugat de Ionuţ Rotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Să nu uit... La mulţi ani, Lia!
Lia: Mersi, Luci, dar nu trebuia.
Lucian: Deschide-l, e cadoul tău, de ziua ta, din partea mea! Nu mi-l poţi returna.
Lia: Ah, Luci... E minunat, dar nu-l pot primi.
Lucian: Ba da, pentru că ţi l-am oferit din tot sufletul. Lasă-mă să ţi-l prind, să vedem cum îţi stă. Ridică-ţi puţin părul, te rog... La mulţi ani! Te iubesc! Atât de mult... Iar acum pot spune că inima mea e cu adevărat la locul ei, adică îţi aparţine ţie, în întregime. Păstreaz-o pentru mine, te rog...
Lia: Mulţumesc, Luci. E foarte frumos... Şi tare drăguţ din partea ta, dar cred că ar trebui să mă retrag acum, aşa că am să mă schimb, în rezerva mea.
Lucian: Nu, cum o să te retragi tocmai acum, când urmează partea cea mai interesantă? Trebuie să sărbătorim ziua ta!
Lia: Să sărbătorim?! Doar noi doi?! Şi ceilalţi?! Nu crezi că ar trebui să-i invităm şi pe ei?
Lucian: Nu! Acum sărbătorim doar noi doi, fără ei. Iar împreună cu ei vom sărbători joi, când va fi cu adevărat ziua ta.
Lia: Ah... Bine, cum vrei tu.
Lia: Păi, ce fel de cavaler mai eşti şi tu?! Şi ce fel de petrecere e şi asta, oare?! Dacă tot m-ai invitat, pune muzica! Vreau să dansez, mai ales cu tine, maestre!
Lucian: Pun şi muzica, imediat.
Lia: Păi, mai repede!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mestecând aceeaşi bucată de cer

Tu nu recunoşti timpul dintre noi,
îl striveşti sub picioare
privindu-mă-n ochi
ca şi cum trenul în care suntem
nu va opri nici într-o gară...

Secundele bat de acum
în trup de fluture
şi amândoi ne facem cruce
cu mâna celuilalt,
mestecând aceeaşi bucată de cer,
până când sufletele ne vor da bineţe
din ochii lui Dumnezeu...

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Femeie, nu ţi-e îngăduit să mori!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

De ziua ta, iubită Românie,
Noi să fim mai români,
Să nu lăsăm în veci străinii,
S-ajungă ei stăpâni!

Nu plânge, maică Românie,
Că fii tăi nu dorm,
Când văd aşa fără de legi,
Nici noaptea nu au somn!

Nu mai ofta adânc,
După ai tăi copii
Plecaţi peste hotare,
Că vin ei într-o zi!

Nu te-ntrista, nu plânge,
După cei ce s-au dus
În cer la nemurire.
Ei te privesc de sus!

Cu lacrimi glia-ţi udă,
Să crească bobul plin,
Prin picurii de ploaie
Auzi câte-un suspin.

De cei ce au rămas,
Ai grijă, Românie,
Şi dă-le-nţelepciune,
Ce-a fost, să nu mai fie!

Sunt fii tăi, măicuţă,
Nu îi mai zgudui,
Nu-i îneca în ape,
Şi nu-i mai pârjoli!

Şi ca o mamă bună,
Şi veşnic iubitoare,
Pe nimeni să nu laşi,
Să-i calce în picioare!

poezie de Flori Bungete (30 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Dumnezeu a uitat de Pământ" de Petru Ioan Gârda

''Dumnezeu a uitat de Pământ'',
Şi-a luat sfinţii şi îngerii-n fugă,
Ne-a lăsat doar un ultim cuvânt
Adormit în blestem şi în rugă.

Poate-un rai mai zideşte-n eter-
(O-ncercare ce-i e la-ndemână),
Într-o altă sclipire de cer,
Unde-o lume mai bună adună.

Când, pe-aici, va mai trece vreodat',
Coborându-şi privirea blajină,
Va găsi un ţinut despuiat
Fără viaţă şi fără lumină.

Şi va lua, ca şi-atunci, din fruntar
O bucată de piatră, s-o-nvie,
C-o suflare, dar n-are habar,
Că-ncercarea, în van, o să-i fie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare românească

"Ce–ţi doresc eu ţie"
Biată Românie,
Ţară strămoşească,
Cu glie bogată,
În lacrimi scăldată,
Leagăn de cântec,
De jale şi dor,
Fii-ţi rătăciţi
Ce scutecu-ţi poartă,
Să-ţi revină acasă,
Românie mamă,
Orfană rămasă
De cei mai buni fii.

Biată Românie,
Gloria-ţi străbună,
În lupte purtată
De eroii ţării,
La ce ţi-a folosit?
Când ţara mai toată,
Ce are mai bun,
Străinilor pe tavă,
Tu le-ai oferit.

Ce-ţi doresc eu ţie!
Biată Românie,
Să ţi se-ntregească
Neamul românesc,
Să-ţi aduni toţi fiii
Rătăciţi prin lume,
Românie mamă,
S-asculţi în urale,
Mamă am venit!
Să te vindecăm
Şi să-ţi ştergem,
Plânsul suferinţei tale

poezie de Valeria Mahok (4 ianuarie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua bună la ţară

Ţară dulce şi frumoasă,
Tu, ce-ai fost gloria mea,
Eu mă duc, fii sănătoasă!
Nu ştiu de te-oi revedea.

Dar ce-mi pasă oare mie
Dacă pe pământ străin,
Dacă în călătorie
Moartea îmi va zice: vin'!

Vai! în sânu-ţi dulce, oare
Sunt eu mai puţin străin
Când pe toată ziua moare
Visul sufletului lin?

Iară se ridică norul.
Vasul tău nu este-n port,
Vânturi rele ca şi dorul
Către negre stânci te port.

Mâine va veni străinul
Să te prade, ţara mea!
Mâine îţi vor smulge sânul,
Mâine te-or îngenuchea.

Şi tu n-ai nici mângâierea
Apărându-te, să mori.
Ei ţi-au degradat durerea!
Şi mormântu-ţi n-are flori!

Ţi-au făcut cununi de spine
Ca iudeii lui Isus,
Şi râzând amar de tine,
"Ai unirea!" ei ţi-au spus!

Dar ei ţi-au luat din mână
Armele ce ai avut.
Dragă patrie română,
Ce rău oare le-ai făcut?

La străini te-or da-n prădare,
Vai! şi pe cămaşa ta
Fiii vitregi cu turbare
Sorţii lor vor arunca.

Te-au lăsat în slăbiciune,
Fără legi, să putrezeşti
Şi prin dulce moliciune
Te-au lăsat să te slăbeşti!

Când chiar fiii-ţi te ucide,
Ce blestemi pe cel străin?
Ţara mea se sinucide!
Moartea este-n al ei sân!

Fiii tăi nu vor dreptatea,
S-a văzut atâţia ani!
Ei invoacă libertatea
Ca să fie ei tirani!

Către-acestea, dragă ţară,
Tu poţi încă a trăi,
Numai cei ce te-ncărcară,
Numai ei vor veştezi.

Astfel toamna când soseşte
Frunzele în pomi pălesc,
Vântul aspru le răpeşte,
Putrede se risipesc.

Dar când primăvara vine
Pomul a reînverzit,
Paseri cu cântări sublime
Nouă viaţă i-a vestit.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din volumul: Reverii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne pleacă copiii

Ne pleacă copiii departe în lume
Ne pleacă copiii să câştige o pâine
Ne pleacă copiii departe, departe
Ne pleacă copiii uneori către moarte

Ne pleacă copiii departe in lume
Ne pleacă copiii sperand ca‐i mai bine
Să aibă ce pune pe masă la prunci
Dar suferind mult de dorul de‐aici

Rămân măicuţele plângand la poartă
Rugându‐se Domnului să le dea o soartă
Prin care să le fie bine în lume
Dar să se întoarcă în anul ce vine

Ne pleacă şi mamele pruncilor mici
Răman întristaţi doar cu ai lor bunici
Sau cu vreo mătuşa bătrână, bolnavă
Se roagă poporul strigând Domnului "Slavă "

Se roagă măicuţele la Dumnezeu
Şi Măicuţei Sale pentru traiul cel greu
Ele nu cer mai mult decat sănatate
Pentru cei de aici şi cei de departe

Ajută‐i, o, Doamne, sa fie‐ împreună
Să‐şi ţină măicuţele pruncii de mână
Să‐şi câştige pâinea aici în ţara lor
Să nu‐i mai chinuie sentimentul de dor

O, Doamne, Doamne Sfinte, dă‐ne pace în lume
Şi locuri de muncă... noi nu putem spune
Nimanui decat Tie, O, Bun Dumnezeu
Cât de greu ne este şi‐i plângem mereu

O, Doamne Iisuse, pe Cruce Răstignit
La mine la uşă atât ai bătut!
Eu n‐am ştiut Doamne ce mult mă iubeai
Şi doar o bineţe, atât aşteptai

Am multe păcate dar trăiesc în lume
N‐am unde mă plânge, doar numai la tine
Că nimeni nu m‐ajută şi‐mi‐e tot mai greu
Nu ştie ce‐i cu mine, nici fratele meu

Unii au de toate şi‐s date de Tine
Ei cred că‐împaraţesc vesnic o lume
N‐au milă de mine sau de pruncul flămând
Dar goi pleacă, Doamne, când intră‐n mormânt

Iţi cer acum iertare, Doamne, ştii bine,
Pentru copii mei, părinţi, pentru lume
Să avem mulţumire şi‐un mic ajutor
Cerem doar mântuire, pentru‐ntregul popor

O, roagă‐te Măicuţă, Bunului Dumnezeu
Să ne dea minte bună prin Duhul Sfânt al Său
Să ne întoarcem ochii mai mult la credinţă
Să trăim în iubire, nu în suferinţă

poezie de Ligya Diaconescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de la mama

în închipuirea mea trăieşte o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineaţa
la amiază şi seara
când vorbesc cu Dumnezeu
îşi pune capul între palme şi
mă priveşte tăcut
din ochii deschişi parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate şi vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul şi plâng
am senzaţia unui sentiment straniu
cum parcă m-aş hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela
mult prea dulceag
tremur într-un ritm agonic
aş face orice ca să-mi pot curăţa
oasele de frică
aş întoarce lumea înspre marginile cerului
şi soarele către chipul mamei
locuit în mine
deşi ştiu că nu-i decât o cruce
de lemn putrezit
pe care o port ca Iisus coroana de spini
de la o vreme mă pipăi şi
mă întreb mirat
sunt eu sau nu mai sunt eu
cel care am fost
închid ochii şi sub mângâierile
imaginare o strig pe mama
o întreb
de ce s-a dus fără o vorbă
de rămas bun

ştiu că dincolo de tăcerea ei şi
de ceea ce a fost
e multă suferinţă şi iubire
nimic nu e întâmplător
zic
cu ochii aţintiţi la lumina
de la capătul nopţii
mă răstesc la Dumnezeu
spune-mi Doamne
eu
eu când o voi putea urma?
am obosit să mai cred în tine
Doamne!
sufletul nu mi l-ai citit de mult
mă simt ca un tren oprit
într-o haltă fără călători
cineva trece tăcut şi mă priveşte
din mers
ştiu că nu poţi fi tu
Doamne
şi mai ştiu că
nu îmi vei răspunde
nu-mi rămâne decât să aştept
sau să fac ceva ce ştiu cel mai bine

până una-alta
o să cobor în mine şi
câte puţin în fiecare zi
voi roti soarele după umbra mamei
şi în cele din urmă o voi ruga
să-mi lase un semn la orele 12 fix
ca să am puterea să privesc pe fereastra
altui cer

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fi ştiut... - jurnal de lacrimi de război

Să fi ştiut că va veni războiul, nu mai făceam copii... să suferim.
Dar cui să aparţină-această vină? Ce datorăm, cu moartea să plătim?!

De ce plătesc părinţi, copii, cu sânge? De ce cu lacrimi spală suferinţa?
De ce planeta îngenunche, plânge? Străini de viaţă, căutăm credinţa...

De ce, de ce, de ce nu-mi pot răspunde, când calcă tancuri trupuri, le strivesc
Şi din adâncul lor ţâşneşte sânge... Blestem de Dumnezeu îmi ispăşesc?!

Copii flămânzi, fără părinţi, departe, în lumea asta încă rătăciţi,
De ce, răniţi, tânjesc după dreptate? De ce sunt schije-n ochii lor cuminţi?

Ce simte-un tată, când plecând la luptă, ştie că va muri pentru fecior
Şi pruncul fi-va ultima icoana pe care-n gând, o va purta cu dor?

Un pui de om, cu surioara-n braţe, ce simte când părinţii i-au murit?
Dintr-un război, ce poţi să iei aminte?! Căci sufletele-n el s-au schilodit...

Nu tancuri, avioane şi rachete te sperie la fiecare ceas,
Ci moartea ce plăteşte biruri grele să ia de pe pământ ce-a mai rămas.

De ce să curgă lacrimă pe ceruri şi-i secetă de oameni pe pământ?
Războiu-acesta, cui să folosească? De ce să n-aibă oamenii mormânt?

Nu-mi pot răspunde şi mă doare-n suflet... Cu gânduri calde îi îmbrăţişez,
Dar mă încearcă, iată,-un fel de urlet şi-n mine în războaie mă trezesc.

Visez la pace şi la libertate... Să-ntoarcă-n lume singurul Iisus
Ce-a adormit pe cruce şi-n dreptate, spre Dumnezeu, ca un martir s-a dus.

Şi mă trezesc cu sufletul o rană şi gândul sângerând de necuvinte
Şi plâng şi plâng şi plâng precum o mamă, toţi pruncii lumii care n-au părinte.

Calc diavolescul sânge în picioare şi plâng sub crucea lui Iisus... Mi-e dor!
Şi plâng fiece suflet care moare, lăsând pământul mai pustiu, mai gol...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceiaşi ochi albaştri de metil

Dragă tată,
Eu ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii au ochii albaştri
Şi mai ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii sunt sihaştri
Şi plâng laolaltă.

Dintre toţi sfinţii îl iubesc pe acela
Care acum se va aprinde pe cer.
Îl voi privi cu aceiaşi ochi albaştri şi-o să zbier
Tatăăă!
De ce nu mi-ai spus niciodată
Că ai fost şi-ai rămas atât de stingher?
De ce nu mi-ai spus că viaţa este atât de neînsemnată
Fără cei sfinţi,
Fără părinţi?

Dragă tată,
Îmi întind palmele la cer,
Te rog, oblojeşte-mi trupul,
Moartea încă mai taie în carne vie,
Întârzie,
Vrea să-mi primenească sufletul.

Aici la mine-n astă lume
Nu pot decât să-ţi scriu pe nume,
Vorbesc o altă limbă mai ciudată
Şi nici copiii ce-or să vină nu vor afla vreodată
Ce-nseamnă
Tată.

Dragă tată,
Tu m-ai învăţat să fac primii paşi legat de cravată
Şi primii kilometri pe bicicletă
Şi proverbul acela, odată...
Când mă îndrăgostisem de-o fată:
"Ochii care nu se văd se uită"
Eu, tată,
Nu o să te uit niciodată.

Dragă tată,
Tu mi-ai spus:
"Fiule, dacă vrei să ajungi sus,
Să-l simţi pe Dumnezeu,
Să marci un eseu..."
Dragă tată,
Am primit o pasă de la tine de peste ocean,
Am marcat zeci de eseuri în acest an,
Dar acesta este singurul pe care l-am rănit
Pe hârtie.

Dragă tată,
Eu ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii au ochii albaştri
Şi mai ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii sunt sihaştri
Şi plâng laolaltă

Pe lumea cealaltă.

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!