* * *

Schimb mână cu cinci degete pe un deget cu cinci mâini...
Aşa începe talciocul nostru.
Tresari!
Tresari din orice.
Tresari până şi la sunetul fin produs de o cifră spartă din nimic
în tot atâtea nimicuri.
Să facem o salată de vechituri.
Să ne descriem potcoavele atârnate de garduri.
Am să îţi povestesc
mersul trenurilor între două stări paralele
între a fi şi a râde în lacrimi şi
a plânge în hohote până fiinţa îşi devorează unica dorinţă şi anume de-a fi
în timp ce mieii sug laptele cu noduri din coada uscată a toporului
crezând că vor trăi până frunzele se vor scutura de copaci.
Câtă linişte era în pâinea dospită!
Câtă gălăgie în foame. În ispită...
în iscoditorii colaci.
Un aluat tăiat în două şi răsucit până la incestul făinii
până la frăgezirea apei
şi tresari
te opreşti la o răscruce de drumuri
arunci cu fântâni să le culeagă pietrele
te cauţi în loc
în cu totul alt loc
rămâi nemişcat ca o troiţă
şi îţi faci cruce când trec pe lângă tine oamenii
să te scuipe
în drumul lor spre talcioc.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însetat

Azi mi-am ros tot piciorul
până la mers
şi mână până la şters
şi ochiul până la ceafă
şi ceafa până la vers...
Şi limba până la mână
Şi urechea până la...
Până la ce mă?
Până la ce?
Până la fântână...
Până la fântână!
Însetatule!
Însetaţilor!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmă de umbră

tresari câteodată
când ţi se pare c-aş fi eu
în mersul unui peregrin,
în trupul unui copac,
într-o ploaie de fluturi,
în reflexia unui pahar,
în ultimul rând de la coada
unui zbor de tăcere
spre nicăieri?

tresari vreodată,
când vorbe pe care le auzi
în treacătul grăbit al paşilor
din zori,
seamănă prea mult
cu valurile de cuvinte,
care se izbeau
necontenit,
de insula unui suflet
prea gol
ca să mai răspundă?

spune-mi,
tresari câteodată,
rar,
într-un somn în care mai visezi
un rămas bun fără
de adio,
fără nici o urmă de
umbră?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între rugă şi asfinţit

nu mai am timp să privesc în mine
nici spre cartierele de taină ale trecutului
stau între rugă şi asfinţit

câtă umilinţă în respiraţia clipei

îngenunchez pe linia de jos a orizontului
şi aştept până când cineva
îmi va şopti
noa hai...

aşa începe orice aşteptare
în haine noi
barbierit
repetând aceeaşi rugăciune

doamne!

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Când o să-mi fie dor
de tine, într-o noapte,
am să-ţi bat în geam
cu degete de ploaie.
Să nu tresari
când va tuna afară
E dorul meu
ce te cheamă.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uni-versuri

Până şi un pocnit din degete poate avea vedere la mare aşa cum orice peşte rătăcit în profunzimea apelor poate din degete să pocnească încântătoarea stare a tresăririi. Poezia ca substanţă are forma prin care transferul clepsidrei poate fi făcut de la mic spre mare şi iar spre mic aşa cum marea poate fi transferată de la iluzie la înec şi iar la iluzie. Când un copil sare coarda
putem spune că acea coardă râde cu sfoara până
la urechile copilului iar privitorul lor se scurge din amintire în prezent şi reamintire.
Poezia frânează pasul care pământului îi fuge de sub picioare.
Prin ea umbra devine cea statică în timp ce oamenii se rotesc în funcţie de lumina înţelesului...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate lucrurile pe care le cunoşti de mult, până şi mânerul unei ferestre sau clanţa unei uşi, au un zgomot al lor, care reprezintă un fel de glas familiar - un glas care te face să tresari, te trezeşte şi mişcă în sufletul tău resorturi adânci.

George Eliot în Moara de pe Floss
Adăugat de Andra F
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă naivitate îţi trebuie să te naşti pentru singurătate...

Nu-mi amintesc de ce plângeam atunci...
plângeam (poate) de frica
de a trăi experienţe închise
sau de frica agitaţiilor lăuntrice.

Ţi le înşir pe toate ca să mai salvez ceva
din singurătatea asta glacială,
poate se mai naşte ceva din ce moare
în erupţia sângeroasă a luminii.

Îţi spun cum creşte dependenţa de regret,
că nu ajută la nimic migrarea către lacrimi şi zaci
între prăbuşire şi uitare definitivă de tine însuţi.

Zaci în strigăte stinse
până te abandonezi într-un trecut,
devenit mai agitat decât prezentul.
Câtă naivitate îţi trebuie să te naşti pentru singurătate...

Şi cu toată tăcerea asta mă clatin din toată
adolescenţa interioară pentru ceva ce nu mai e.
Te-am iubit până la senzaţia de sfârşeală
cum te iubesc şi acum.

Nu mai ştiu nimic despre lume, despre mine
cum am devenit iraţional până în adâncuri de parcă
am murit într-o pasiune haotică pentru iubire.

Mă laud uneori spunând că mi-e mai bine
spre a nu mă prăbuşi
mai jos de încordarea asta crescută
la temperatura absolută a sângelui.

Se întâmplă să rămân treaz în sunetul surd al ploii
o noapte... două... şi nu ştiu cât de departe sunt de lume
sau cât de aproape sunt de disperare.

Câtă intensitate ţi-ar trebui să supravieţuieşti
în cel mai înalt loc al universului
când lumina se năruie în prăpăstii întunecoase?

Am plâns până la ruperea timpului de real
când m-am îndrăgostit.
Te sorbeam din toate clipele ca pe o cale a mântuirii,
născut parcă pentru aceste înălţări trăite
în flăcări şi sinceritate.

Dar nu puteam dovedi prin câte rugăciuni trecusem
pentru acest imn al sângelui de care te agăţi
să nu pierzi nimic din ce te aruncă în neant.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelaţii Diamantine, martie 2019
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până n-ai ajuns

Până n-ai ajuns la ţintă,
Teme-te, şi mergi mereu!
- Orice lene poate face
Să te pierzi de Dumnezeu.
Până n-ai sfârşit lucrarea
Câtă ţi s-a rânduit
Teme-te de odihnire
Ea-ţi dărâmă ced-ai zidit

Până n-ai învins în toate
Luptele pe-ai tăi vrăşmaşi,
Teme-te ce-ţi poate face
Chiar şi cel mai slab ce-l laşi.

Până nu ţi-ai strâns tot rodul
Care-ţi trebuia cules,
Teme-te căci lenevirea
Pierde chiar pe cel ales.

Până n-ai suit tot drumul
Crucii tale cu Hristos
Teme-te şi mergi cu grijă:
- Orice pas e-alunecos!

Până n-ai trecut prin moarte
Fericit la sfinţii drepţi,
Teme-te mereu şi luptă
- Poţi cădea când nici te-aştepţi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de roată

Trăgeam de steaua aceea cu toate mâinile
cu toate mâinile mâinilor
până am răsucit o şină de cale solară.
El stătea între două boţuri de stânci
încurcat
cu două vagonete
unul la apus altul la răsărit. Scurgea!
Scurgea cercul. Şerpii pe roată
trăgeau alţi şerpi
cu o roată în spirale
deraiată.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animalul lemnos

Plimbam acea casă bătrânească de funia fântânii
uneori ne opream
să mai pască din hainele atârnate de gânduri
puneam funia în alte mâini
şi fluieram din alte buze
o mângâiam pe scânduri
până torcea asemeni unui animal lemnos
şi mă înveleam cu acoperişul ei
până adormeam unul în altul
tot mai sus
tot mai jos...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pumnii strânşi

Pumnii strânşi
Sunt ca o armă,
Paşnică,
Dar la nevoie,
Pot tăia
În carne vie,
Pune mâna
Pe secure.
Până vor cânta
Cocoşii,
Să reteze
O pădure:
Cu un vârf de brad,
Cu două.
Şi când ninge,
Şi când plouă.
Să frământe
Aluatul,
Pentru-a coace
Pâine caldă,
Pe sub streaşină
Să treacă
Dacă ochii
Se mai scaldă
Într-o lacrimă
Târzie.
Pumnii strânşi
Sunt o avere,
Pentru Omul
Gospodar.
Două mâini,
Câtă putere,
Ce se vrea
Canalizată,
Să răstoarne
Munţi pornite,
Două mâini,
Două izvoare,
Parcă-s
Din granit
Cioplite,
Monument
Sub cerul liber,
Unde pică
Universul.
Pe sub plopi
Sunt ca Atlanţii,
Pe-a lor umeri
Pică cerul.
Un caval
Alintă versul,
Ca pe-un sân
De fată mare,
Semnul crucii,
Tatăl Nostru
Înainte
De culcare.
Până la urmă,
Două mâini,
Se ascund
În părul moale
După gâtul
Cu mărgele,
Mai timide
N-am văzut,
Seamănă
Cu ale mele.

poezie de Victor Cobzac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai rămâi

ni-i viaţa noastră
o frunză-n vânt
rătăcită
între cer şi pământ,
nu ştiu vântul
încotr-o o poartă
şi nici dacă frunza
e vie sau moartă.

trecem adesea,
prin iernile grele,
cu doruri nebune,
cu gânduri rebele,
şi sufletul mângâie
crengile ninse,
prin stoluri de nori,
prin stelele stinse.

ne schimbă adesea
fericirea-n osândă,
căci peste tot
e moartea la pândă.

lasă-mi, iubito,
clipa ce vine,
să mai petrec
o noapte cu tine,
că ai fost
văpaie şi foc,
în acest şăgalnic
şi dulce noroc.

mai rămâi
o clipă acum,
până ce totul
nu este fum,
până ce totul
nu este rug,
până ţi-e glesna
un ghiocel
şi n-ai pe deget
nici un inel.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 decembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la...

Se ascute dor, săgetător, de fiecare lipsă, cât de rară,
Tăind felii în orice raţiune
Ce-şi pierde firu' a nu ştiu câta oară
Până la, până la boală, afecţiune.

Îşi uită gândul, singur, corp de el,
Sau nici nu vrea, n-ar vrea să-ţi ştie
Plecat... pleacă şi el ca să te caute fidel
Până la, până la să te aibă, o veşnicie.

Se dă până şi timpul, totul, pe-o secundă,
Se pierde, să se piardă învaţă
De nu-ţi simte tic-tacul puls, s-ascundă
Până la, până la a nu mai exista... doar ţie dat, pe viaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te gândeşti mereu la trecut e ca şi cum ai încerca să numeri până la zece pe o mână cu cinci degete.

Dan Lungu în În iad toate becurile sunt arse
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până nu-ţi zideşti căldura

Până nu-ţi zideşti căldura
Inimii la temelii,
Zidurile se dărâmă
Vetrele-ţi rămân pustii.
Până nu-ţi îngraşi cu lacrimi
Glia-n care-ai semănat,
Ne-ncolţită-ţi stă sămânţa
În pământul dezgheţat.

Până nu-ţi uzi cu sudoarea
Frunţii tale-orice răsad,
Florile uscate-ţi pică
Roadele necoapte-ţi cad.

Până nu-ţi îngropi comoara
Ce te ţine mai legat,
Aripile-ţi zac lăsate
Duhu-ţi geme subjugat.

Până nu-ti jertfeşti fiinţa
Pe al slujbei tale altar
Orice flacără se stinge
Orice-avânt recade iar.

Frate, nu-ţi cruţa fiinţa
Ci jertfeşte-o curajos
Dacă vrei să nalţi statornic
Templu vrednic de Hristos.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(un tu, un poem)

şi dacă pănă la urmă
nu sunt născută din coasta ta,
ci TU ai luat o mână de lut,
ai pus-o pe roată
şi în loc de ulcior sau de oală
te-ai trezit cu mine cuminte şi albă
întrebând cât mai e
până iubim?

cred că îmi era foame
şi m-ai hrănit din palme
cu gânduri ca ii înflorate,
cred că îmi era sete
şi mi-ai dat să beau rouă
din ochiul tău sau din lună
până am învăţat rostul
şi mersul în două cuvinte.

şi pentru că nu mi-ai răspuns
la prima întrebare
vin mereu înapoi pe roată,
TU mă mângâi şoptit
cu privirile tale,
degete simple de cuvinte
ce văd.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

hai să ne ascundem
printre strugurii
cei dulci
şi să ne iubim
şi să ne îmbrăţişăm
şi să ne strivim
până ne facem must
până ne facem vin
până ne facem oţet
apoi s-o luăm de la început

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ai să o vezi plutind deasupra apei,
Cu ochii închişi, braţele încremenite...
Ai să tresari pătruns de jale şi ai să vrei
Să fii tu îngerul fetei adormite..

S-o înalţi duios şi lent până la ceruri
Gândind că, poate, în trecut, ai fi putut
Să o iubeşti şi s-o păstrezi în mii de feluri
Pe fata care acum, de la drum, s-a abătut.

De vrei, acum, să fii al fetei înger
E prea târziu, tu n-ai ales în ea să crezi..
A fetei vieţi a fost lovită de un fulger
Atunci când ai ales să o abandonezi.

Sunt doar regrete-n jurul tău. E trist,
Dar, de vrei, timpul nu-l mai poţi întoarce
Spre clipele în care un pasionat artist
Iubea o fată care, acum, cerul de nori stoarce

poezie de Deea Dinescu
Adăugat de Deea Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulguie linişte

fulguie linişte
cu aromă departe
între sânii tăi descheiaţi
către miazăzi
acolo unde pasul meu
te-a găsit degerată de fericire

fulguie încă un pic
până găsesc ieşirea spre inima ta
cea care umple întreg spaţiul
ce ne cuprinde
cu bune şi rele
până când tăcerea învie

fulguie linişte
ca-ntr-o serenadă nocturnă
cu liliecii îngeri
ascunşi între gânduri
ştii.... am uitat să postesc
pentru ultimul fulg
ce-ţi topeşte iertarea

fulguie linişte
peste închisoarea albastră

poezie de Marius Pop
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!