Mergând fericit spre casă, opream din loc în loc şi priveam pâraiele primăverii, care curgeau cântând şi scânteind pe marginea drumului. Pe urmă deschideam abecedarul şi-mi verificam descoperirea...

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o custură cerca să-şi facă o trişcă dintr-o rămurică de răchită. Şi când ridică zâmbind ochii spre mine - mă izbi deodată o amintire ce brusc izvora ca din negură, ş-o asemănare izbitoare cu ochii şi zâmbetul celei care odată, cu ani în urmă, înflorise ca o floare şi-mi fermecase c-un zâmbet şi c-o privire un trecător ceas al vieţii.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi aduc aminte că totdeauna trebuia să mormăiesc singur, să spun câte o ghiduşie ca să izbucnească în râs cineva...
Numai aşa puteam să dau de o urmă în pustiul acela!

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul era limpede, soarele umplea câmpiile de lumină, şi din când în când se vedea Siretul scânteind la cotituri.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cioară zace
Pe marginea drumului
Zăpadă în jur.

haiku de Mihail Mataringa (7 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Crucea de piatră
La marginea drumului
Oază de sfinţenie.

poezie de Mihail Mataringa (13 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cactuşi în floare
La marginea drumului
Viaţă în deşert

haiku de Mihail Mataringa (25 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macii sălbatici
La marginea drumului
Roşii ca focul

haiku de Mihail Mataringa (2 martie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cactusul zace
La marginea drumului
De oameni uitat.

haiku de Mihail Mataringa (9 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din zări, din cuibul furtunii, într-o dimineaţă au început a se ridica nouri negri. Veneau cu grăbire, treceau, iar veneau îmbulziţi; şi deodată lumina depărtărilor pieri. Începu să picure în pulberea fierbinte a drumului, În sat la Buciumeni, oamenii ieşeau afară din case, priveau văzduhul spre munte şi cereau ploaie făcându-şi cruce: «Dă, doamne!». Picuşurile conteniră. După jumătate de ceas porniră din nou, mai mărunte şi mai dese, apoi se opriră iar, ca după o osteneală. Pe urmă o lumină cenuşie se întinse peste toate, nourii coborâră spre pământ, şi adevărata ploaie porni ca un şuvoi grăbit.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuma soarele suia pe scara cerului în zodia întâia şi se auzea, din prăpăstiile de jos, tunetul zăporului. Pe plaiuri, era încă iarnă dulce, cu ostroave de omăt subt brazi. Cucoşii cei mari sălbatici începeau să-şi cheme găinile în marginea poienelor. Dela peşteră se auzea mugetul bourilor, în hăţaşurile văii. Cintezii şi stigleţii care ceruseră sălaş în peşteră cât ţinuse puterea iernii se mutaseră pe crenguţele mestecenilor de deasupra celor trei izvoare şi se închinau primăverii cântând subţirel şi sticlindu-şi în lumină àcele ochişorilor. După ce se arătă pe cerul nopţilor luna plină a luminii lui Martie, cei doi ucenici aşezaseră la altar făcliile de ceară poruncite, căci la sfârşitul acelei săptămâni postul lor se sfârşea, şi, după trei zile de mâhnire, tăcere şi taină, urma o nouă înviere a Dumnezeului tuturor veacurilor.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea pe care mă năcăjeam, urmărind cu degetul şi cu priviri mirate buchii mari, întortochiate şi cârligate ca nişte gângănii, era abecedarul lui Creangă. Era o carte fără imagini, încâlcită şi misterioasă. Învăţasem pe de rost aproape toate cuvintele normale, şi-n faţa mea era tot pâclă de nepătruns. Când deodată, într-o zi, ca-ntr-o scăpărare de lumină, i-am găsit cheia...

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul cel mai mititel al lui Dumitru Onişor ieşise cu şase oi la mugurul proaspăt al primăverii. Era un copilaş palid şi mărunţel şi târa pe pământul ravăn nişte ciubote grele ale unui frate mai mare. Ridică spre mine ochi trişti, învăluiţi ca-ntr-o umbră cenuşie şi-şi scoase cu anevoie din cap pălărioara veche pleoştită ca o ciupercă. Îmi dădu bună-ziua c-un glas moale în care parcă suna o suferinţă timpurie; apoi, acoperindu-se, ridică deasupra oilor toiegelul alb, îndemnându-le spre crâng.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele bătea pieziş în hanul Ancutei, scânteind geamurile zăbrelite. Lăutarii se sculasera din cotloanele lor si-si sticleau dintii; Ancuta cea sprâncenată atâţa iar focul în covrul vechi de spuză; noi, gospodarii şi cărauşii din Ţara-de-Sus, ne uitam numai cu coada ochiului la oalele goale înŞirate pe lânga proţapuri.

Mihail Sadoveanu în Hanul Ancuţei - Fântâna dintre plopi (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei zile bătuseră vânturi sunătoare de la miazăzi, pământul se zbicise, şi-n dumbrăvioara de la marginea satului, la malul Siretului, începuseră să înflorească galben cornii.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii merg până la capătul drumului, alţii însă îl abandonează, târându-se doar până la marginea lui.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ostenită. Din ce în ce mai ostenită. Îmi vine să mă aşez pe marginea drumului şi să mor. Dar... n-am vreme. Am atâtea de făcut! Două zile am lucrat, la via domnului Sadoveanu, ca să pun un pic de ordine în manuscrisele lui. Caietele, însemnările lui, claie peste grămadă într-un sac! Le-am scos, le-am netezit, le-am rânduit.

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit împreună

eram sublimi, dar oarecum pragmatici
mergând spre steaua nordului, adiacent,
fiorduri mari le străbăteam galactici
de mână strânşi spre un destin fluent

eram sublimi în salturi colosale
şi copleşiţi de pasul inocent
prin sfere în rotaţii abisale
de mână strânşi spre un destin fluent

eram sublimi pân-la perfecţiune
priveam în urmă, meteoric, indecent,
cum geometric soarele apune
şi-apoi răsare-n noi incadescent!

poezie de Valeriu Marius Ciungan din Poveste de toamnă
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ş-am mai văzut, la marginea târgului, şurile dărăpănate, pline de poloboace, unde ne j ucam d e - a a s c u n s u l, no a p t e a. Cu cât fior căutam prin colţuri negre, ş i cotrobăiam prin poloboacele răsunătoare şi cercetam, prin podurile în care se furişau dungi albe de lumină, pe tovarăşii ascunşi!

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între calamităţi şi catastrofe, oamenii nobili care nu mai sunt ne dau putere acumulată în operele lor ca să răzbune spre adevăr, justiţie socială şi pace.

citat clasic din Mihail Sadoveanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

mă ridicam
în vârful picioarelor
şi-mi priveam sufletul
cum
tiptil fugea la marginea
patului părinţilor
privindu-le
iubirea profundă

acum
dor gleznele
dar

tot mă ridic în vârful
picioarelor
privesc viaţa cum
tiptil furişează
o rază de speranţă
printre cărbunii încinşi
ai disperării

îi gâdilă în arderea lor
şi
când vreau să-i colorez
îmi zâmbesc
şi iar devin negri

prind acel zâmbet
îl desenez cu el însuşi
într-un cuvânt
sau mai multe
legate între ele
cu mine însămi

cred că e singura reuşită
pentru că
durerea îmi stă la căpătâi
bucurându-se că nu o alung

vreau
nu reuşesc
decât

în fracţiuni de viaţă
în care

cuvântul îi ia locul
mergând

în vârful tălpilor imaginare
ale sufletului dornic de cer

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!