Noblesse

Pe chipurile blânde
distingi ades poeme
Mici, aurii în soare,
ca mierea de salcâm
De răutăţi, blajinul,
nu ştie a se teme
La masa bunătăţii,- ţi
va pune un tacâm.

Intenţia-i poftire,
la calm, la miez, la rost
Şi-n ochii-i ca zenitul
tivit în borangic,
Se oglindesc speranţe,
ce-ţi pot fi adăpost
Să laşi garda-îndoielii
un pic, câte un pic.

Însetoşat de eşti,
îţi va turna ambrozii
Prin fapte precum boarea
zefirului din zori
Te va îndestula,
cu ceea ce rapsozii
Din har şi din iubire
îţi pritocesc în pori.

Tandreţea şi nobleţea
îi dau puteri divine
Seninătăţi revarsă-n,
surâs îngăduit,
Ţi-oferă-atâta tihnă,
menită să aline
Din braţe şi din casă
să-i pleci tămăduit.

(septembrie -2021)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai bogat om din lume, cu cel mai îmbelşugat suflet şi cel mai roditor surâs este acela care se mulţumeşte cu puţin. Pentru că puţinul se înfiripă întotdeauna la masa modestiei, din porţii mici dar constante de mărinimie, în blidele curate ale omeniei servite cu tacâmurile recunoştinţei şi ale bucuriei.

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriind pe orizont poeme lunii

În suflete ne-a înflorit speranţa.
Ne vom iubi o vreme ca nebunii.
Scriind pe orizont poeme lunii,
Prin pori ne va ţâşni exuberanţa.

Când peste veacuri va răzbi romanţa
Ce a trecut prin mrejele furtunii,
Scăpată printre iţele minciunii,
Ne vor ierta purtarea, cutezanţa.

Culeg avid ale iubirii şoapte
De pe-ale tale buze dulci ca mierea
Şi degustând simţiri, uităm de fapte,

Lăsând în voie cântul, mângâierea.
Noi stihuri zămislim în miez de noapte,
Plutind între pământ şi nicăierea.

sonet de Mihaela Banu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

Cine eşti tu, vânzător de speranţe,
Ce şoapta-şi respiră prin sângele meu?
Eşti suflet-pereche, cu drept de creanţe,
Sau demon ce-şi vinde păcatul cel greu?

Tu, eşti vrăjitorul privirii pierdute,
Uitată de vreme, în goluri de timp,
Îmi scaperi scântei pe tâmplele-abrupte
Şi-mi faci din iubire un alt anotimp?

Felina ce-atacă, mereu la-ntâmplare,
Gustând carnea dulce de-un alb nepătat,
Drumeţul ce-oferă, zâmbind, la plecare,
Sărutu-i şi-o floare, c-un gest elegant?

Năluca din noapte, cu buzele-i calde,
Şi-atingeri divine'ntr-un joc voluptos,
Ce-mi mângaie cerul, nădejdilor moarte,
Şi-mi toarnă în suflet iubirea-i prinos?

Eşti vântul de seară ce-adie-un sărut,
Pe buzele-mi arse de-atâta tăcere?
Sau ploaia ce-mi cerne, în dansu-i tăcut,
Cu lacrimi de nouri pe trupu-mi plăcere?

Eşti aerul, apa, pământul şi cerul,
Un demon cu palme de foc, care ard,
Eşti visul din noapte ce'mbracă misterul,
Cu buze păgâne şi ochi de smarald?

Eşti muntele, marea, nisipul, eşti codrul?
Iubirea ce-nlănţuie'n frunze şi val
Eşti zeul ce-aduce magia şi focul
Şi-mi lasă, când pleacă, amaru-i calvar?

Eşti gram de-otravă şi-un strop de iubire,
Păcatul, ispita, când pleci mi le laşi,
Îmi spui că revii... şi-mi dai întâlnire,
De dragoste-mi scrii, pe-un dor ucigaş.

Eşti unul când vii şi altul când pleci?
Dilema-i la tine, nu vrei s-o dezlegi?
......................................
Eşti soare cuminte când luna-i nebună
Sărutul de gheaţă, pe loc mi-l topeşti!
Aleg azi păcatul, nu-l vând pe minciună
Dilema-i... niciuna! Trăieşti să iubeşti!

poezie de Iolanda Şerban (2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmeticirea

Călcam tiptil să nu mă trezesc şi să-mi bată
inima a clopot. Printre braţe
pe vârfuri mă făceam dus...
Unde pleci Aline?
Unde pleci?
Ia-mă şi pe mine-n zbor!
Unde pleci?
Aline! Aline!
Şi strigau în cor
În cor!
Eu călcam tiptil şi râdeam
şi săream într-un singur picior.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare de septembrie

Soare de septembrie,
Cu inflexiuni blânde şi părul de funze aurii,
Cu buzele de aramă...
Ai invadat sufletul meu colorat de tristeţi
Necuvântătoare
Şi clipe amare.
Apoi te-ai înfăşurat ca un şal
De vis şi de val,
Peste umerii mei.
Un poem de cercei
Din boabe de brumă
S-a născut
Ca un nou început.
Lumina mea, ai adus echilibru şi
În inima mea ploaie de trandafiri,
Privire cu fineţe de stea.
Tu ai ales să fii,
Parte din viaţa mea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încerc să te apăr

(În cerc să mă apăr)

Mă poartă tăcerea-ntr-un cântec al nostru
migraţia sferică-n gânduri m-adună,
păşesc cu temeiuri uitând de furtună
şi-n naosul vremii mi-e Clipa colostru.

Lumini mă ţâşnesc, în lumină mă-ntorc,
spre Poarta iertării mă-ndrept cu speranţe,
curg liniştea-n suflet şi-nfrunt disonanţe
când herbul iubirii-n răscruce-l răstorc.

Prea buna mea lună, cu stele şi-agate,
ne-alungă rutina-ntr-un colţ de uitare
în noapte mi-eşti soare din lumi evadate
cât raiul ţi-ating, cu-aşteptări şi-ndurare.

Păşim prin temeiuri, uitând de furtună,
şi-n sonuri divine-adormim... mână-n mână...

Iolanda©

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobor şi urc

Când toţi ceilalţi consultă ceasul,
Eu timpul mi-l măsor cu pasul,
În metri... de secunde îl parcurg,
Din zori de zi şi până în amurg.

Eu somnul mi-l măsor în vise,
Ce-s după pleoapele-culise,
Şi-ascund o noimă de poveşti,
În care simt cum mă iubeşti.

Dorinţa mi-o măsor prin fapte,
Şi-n miez de zi, şi-n miez de noapte.
Din toate, câte am râvnit,
Doar prea puţine am reuşit.

Eu gândul mi-l măsor prin riduri,
Şi îl aştern pe filă-n rânduri,
Păşind pe strania mea cale –
Cobor la deal şi urc la vale.

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crochiu de toamnă

Alambicate stări interioare
Una de bine, una care doare
Una de dragoste şi bucurie,
Alta de toamnă-atât de plumburie.

Poveşti de neuitat, poveşti nescrise
O mie una nopţi, de dor şi vise
Călătorii pe mările speranţei
Mici adnotări pe ţărmul circumstanţei.

Alambicate dăinuiri sub tâmple
Cer ca uitarea să mi se întâmple
Fără să ştie că, din miez de frunte
Şi pân' la inimă-i-un fel de punte

Sangvină, trainică şi-atât de vie,
Un clocot dat în pârg de poezie,
În care dorul, binele, durerea,
Sunt embrionii care-mi dau puterea.

De dragoste, de toamnă plumburie
N-am să învăţ să scriu vreo poezie
Fără să simt cum, dezgolesc lucidă,
Un ombilic c-o rană sângerândă.

(septembrie 2021)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crochiu de toamnă

Alambicate stări interioare
Una de bine, una care doare
Una de dragoste şi bucurie,
Alta de toamnă-atât de plumburie.

Poveşti de neuitat, poveşti nescrise
O mie una nopţi, de dor şi vise
Călătorii pe mările speranţei
Mici adnotări pe ţărmul circumstanţei.

Alambicate dăinuiri sub tâmple
Cer ca uitarea să mi se întâmple
Fără să ştie că, din miez de frunte
Şi pân' la inimă-i-un fel de punte

Sangvină, trainică şi-atât de vie,
Un clocot dat în pârg de poezie,
În care dorul, binele, durerea,
Sunt embrionii care-mi dau puterea.

De dragoste, de toamnă plumburie
N-am să învăţ să scriu vreo poezie
Fără să simt cum, dezgolesc lucidă,
Un ombilic c-o rană sângerândă.

(septembrie 2021)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu încerci

Să nu încerci nicicând să pleci,
Să-mi laşi mii nopţi să fie reci,
Să mă vrăjească, numai luna,
Să nu-mi găsesc somnul şi tihna.

Să nu încerci nicicând să pleci,
Să te încurci între poteci,
Rămâi cu mine totdeauna,
Şi-n soare vom topi furtuna

Să nu încerci nicicând să pleci,
Să fim doi ninşi cu lacrimi seci,
Să fii-ntristat şi chiar pierdut,
Iar eu iubind mereu tăcut

Să nu încerci nicicând să pleci,
Căci primăvara mea, tu eşti,
Şi simt în mine cum lăstari,
Fac flori de dor şi-ţi dau în dar

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea dorinţelor

Când luna-şi va-ntâlni,
În noapte al său rege
C-o ultimă suflare,
Misterul să-l dezlege.

Îi va intinde mâna,
Cuprinsă de-un sărut
Căci stele-i dau fiori,
Cum nici n-ar fi crezut.

Din ochi răsar ecouri,
Priviri, cântec din liră
Atinsă pân' la lacrimi,
Toţi îngerii-o admiră.

Păşind cu glezna fină,
Pe norii cei pufoşi
În jur se strâng visând,
Cei veşnic curioşi.

C-o trenă încrustată,
De mângâieri divine
Aşteaptă-ncet vibrând,
Un zâmbet s-o aline.

Nu ştie ce-o aşteaptă,
Şi-atât de-nflăcărată
În braţe va fi strânsă,
Mai mult ca niciodată.

Şi-n zori cu al său rege,
Se vor pierde în zare
Lăsând în locul lor,
Regina cu-al său soare.

poezie de Mihail Rujoiu din Ecoul dintr-un vis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(A)tras

pedepseşte-mă, Doamne
pentru toate faptele mele
şi iartă gânduri paupere
ce canonesc ne/glăsuirile
aşa precum
(ades)tăinuirile inimii
mi-au poruncit
dorurile
tainele
invocările
ploile
răspândirile

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie, tu vara mea proscrisă

Septembrie, tu vara mea proscrisă
Şi nerecunoscută de surori
De ce mereu doar toamnei eşti promisă,
Când august e mai rece uneori!

De ce îi laşi să îţi arunce-n spate
Povara toamnei ca şi început,
Septembrie, de-ar exista dreptate
Ar face îngerii-n jurul tău scut.

Şi n-ar lăsa pe nimeni să mai spună
Că tu începi al toamnei ritual,
Iar cei ce nu-nţeleg de vorbă bună,
Să fie puşi la punct procedural!

Să înţeleagă că nu se răceşte
Nici vremea şi nici sufletul din noi
Şi orice drum al tău ce rătăceşte,
Se-neacă-n soare, nu se-neacă-n ploi!

De ce mă laşi să fiu doar eu de vină
Când tu eşti caldă, tu şi briza ta,
Septembrie, tu vara mea senină,
Tu eşti proscrisă doar în lipsa mea!

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dac-ar fi să-i spun

Doamne, dac-ai vrea să-mi spui
cât de dragă-i sunt eu lui
mintea n-ar mai fi un chin
ci doar rouă-n pat de crin

ştiu că mi-e sărac cuvântul
când nu palmele-s veşmântul
ce-i îmbracă trupu-n noapte
în strânsori cu voluptate

Doamne, plouă-mi gând decis
peste tâmple-n păru-mi nins
varsă-mi har şi-nţelepciune
doar atât, să-nvăţ a-i spune

scriu cu fir de dor nebun
ţesând şoapte ce nu-i spun
gura lui cum încă-mi este
anotimp, din timp poveste

Doamne, spune-i că nu plâng
lacrimă din ochi curgând
ci mă zbat într-o căinţă
dezmierdând cu neputinţă

ştiu că-n consacrată vină
sorţii i-am fost rădăcină
da-n copacul dat în floare
simt tulpina cum se-ndoaie

Doamne, fă-mă doar ce ştii
că mi-e dat, să-i pot a fi
nici mai mult şi nici puţin
cât din dragoste mă-nclin

fă-mă, Doamne, rază-n zori
să-i strecor lucirea-n pori
şi din pielea-i ca mărgeanul
să sorb, Doamne, tot aleanul

Doamne, sunt ce m-ai făcut
cuget viu c-un chip de lut
port lumină-n ochi candoare
doar că-n piept inima moare

şi-atunci Doamne, fă-mă glas
scoate-mi şoapta din impas
fă-mă foc, şi dor, şi ploaie
ia-mi tăcerea ce-nconvoaie

Doamne, dac-ar fi să-i spun
cât aş vrea să-i fiu surghiun
i-aş picta în ochi, poeme,
fără vers! de vers se teme

spune, Doamne-n câte porţi
cumpănind astfel de sorţi
ai pus lacăt ce n-au cheie
pentr-un suflet de femeie?

Doamne, dezrobeşte-mi firea
nu-s poet da-mi ştiu menirea
cât să ştiu că, prin cuvinte,
îl iubesc! sfinţind aminte!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când pleci să laşi iubire

Vine o vreme
când azi e strâns din ieri,
când albul de lună
raza de soare
safirul din mare
se adumbresc
şi noaptea se aşează-n zi,
atunci să te-ntrebi
cu câte mâini ai dat
cât soare-ai răsărit
cât zâmbet ai rostit,
atunci pe buze să-ţi rămână
dulce surâs,
o candelă senină,
senină ca un clar de lună
ştiind cât ai iubit...

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte poeme?

Câte poeme ţi-oi fi scris?
Nici eu nu ştiu câte au fost
Şi poate nici nu are rost,
Din vis rămâne numai vis.

Câte poeme am să-ţi scriu?
Nici asta nimeni nu va şti,
Tu, dragul meu din poezii,
Este târziu, foarte târziu.

Câte poeme vor pluti
Fără să fie în colecţii?
La începutul unor lecţii,
Fără sfârşit te voi iubi.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postumă

Lumea se teme. Lumea tremură
Doar un soare sleit
Atinge strugurii de septembrie.

Lumea se teme. Lumea aşteaptă.
Ce să-i spui ca s-o linişteşti?
Umbra se strânge încet.

Şi ce-are a face că noi cântăm!
Alte glasuri, năclăite, o-mbată;
Nu e de-ajuns pentru a îneca timpul.

Ea freamătă, c-o spumă pe buze.
Umbra vine să-i chircească tâmplele.
Lumea se teme. Lumea aşteaptă.

poezie clasică de Jules Romains din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ospitalitate basarabeană

Îmi spune rusul că sunt prost
Când îl poftesc la mine-n casă
Şi îl aşez cu toţi la masă,
Luându-mă, ades, la rost.

De-i zic ceva, el nu se lasă
Şi-n felul său de-a fi, anost,
Îmi spune rusul că sunt prost
Când îl poftesc la mine-n casă.

Îi mai ofer şi adăpost,
Când, criţă, nu mai pleacă-acasă,
Căci este de aleasă rasă
Şi, bând şi în câşlegi, şi-n post,
Îmi spune rusul că sunt prost.

rondel de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavară

Miroşi a flori de primăvară,
A brânduşă, a tămâioară.
Căldură emani prin orice por,
Să-mi aline al meu dor:
Dor de copaci înfrunziţi,
Dor de ghiocei pitici,
Dor de păsări cântătoare,
Dor de ploi trecătoare,
Dor de soare strălucitor,
Dor de liliac mirositor,
Dor de râsete pe câmpii,
Dor de viaţă, copilării.

Miroşi a linişte, a iubire,
Gânduri bune şi fericire.
Emani prin pori doar bunătate,
Primăveri îndepărtate.
Privirea ţi-s copacii înfrunziţi,
Ghiocei abia înfloriţi
Zâmbetul străluceşte-n zare,
Mai ceva ca un dulce soare.
Glasu-i blând, liniştitor,
Peste văi el călător.
Tu eşti a mea primăvară,
Eu, a ta pitică floare!

poezie de Adriana Monica Burtea
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!