Septembrie, tu vara mea proscrisă
Septembrie, tu vara mea proscrisă
Și nerecunoscută de surori
De ce mereu doar toamnei ești promisă,
Când august e mai rece uneori!
De ce îi lași să îți arunce-n spate
Povara toamnei ca și început,
Septembrie, de-ar exista dreptate
Ar face îngerii-n jurul tău scut.
Și n-ar lăsa pe nimeni să mai spună
Că tu începi al toamnei ritual,
Iar cei ce nu-nțeleg de vorbă bună,
Să fie puși la punct procedural!
Să înțeleagă că nu se răcește
Nici vremea și nici sufletul din noi
Și orice drum al tău ce rătăcește,
Se-neacă-n soare, nu se-neacă-n ploi!
De ce mă lași să fiu doar eu de vină
Când tu ești caldă, tu și briza ta,
Septembrie, tu vara mea senină,
Tu ești proscrisă doar în lipsa mea!
poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băștinașul
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre vinovăție
- poezii despre toamnă
- poezii despre suflet
- poezii despre promisiuni
- poezii despre ploaie
- poezii despre existență
- poezii despre dreptate
- poezii despre bunătate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.