Poem ultragiant
Într-una din nopțile mele am făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neașteptare și aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraș murdar de provincie
Și locuiam la prietenul meu din copilărie.
(...)
poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Poem ultragiant
Într-una din nopțile mele am făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neașteptare și aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraș murdar de provincie
Și locuiam la prietenul meu din copilărie.
Într-o seară am rătăcit singur pe străzi și când m-am întors
Servitoarea făcea patul în camera mea
Era o servitoare tânără și negricioasă
Mi-a spus că toți ai casei sunt plecați în oraș la plimbare
A zâmbit
Și a trecut pe lângă mine de nenumărate ori.
Eram destrămat în seara aceea și n-aveam nicio poftă să fac dragoste
Dar servitoarea era tânără
Nu cred să fi avut mai mult de șaisprezece ani
Și cum se așezase aproape pe pat, parcă așteptând
M-am apropiat zâmbind și am întrebat-o cum o cheamă.
Mi-a spus un nume oarecare, mi se pare că Maria
I-am spus că e frumos, ea s-a prefăcut că se rușinează,
Cred să fi fost aproape de miezul nopții
Prin ferestrele deschise răzbătea zgomotul confuz al orașului
Acolo, undeva, erau teatre, cinematografe, femei splendide și automobile
Aici eram numai eu cu servitoarea;
Ea n-a zis nimic, a închis numai ochii.
Era o servitoare scurtă, bondoacă aproape
Și mirosea foarte rău a sudoare.
O, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraș murdar de provincie
Pe când eram destrămat și stăpânii tăi lipseau de acasă
Servitoare, pe pulpe cu două dungi roșii de la jaretiere
Servitoare cu pântecul mirosind a ceapă și a pătrunjel
Servitoare cu sexul ca o mâncare de pătlăgele vinete
Scriu despre tine poemul acesta
Pentru a face să turbeze fetele burgheze
Și să se scandalizeze părinții lor onorabili
Fiindcă deși m-am culcat cu ele de nenumărate ori
Nu vreau să le cânt
Și mă urinez în cutiile lor cu pudră
În lingeria lor
În pianul lor
Și în toate celelalte accesorii care le formează frumusețea.
poezie celebră de Geo Bogza din Poemul invectivă (1933)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă iubirii
Hei, cum nu înțelegi tu vântul dimineții mele
El e povestea, tu iubirea...
A fost sau nu a fost...
Nu știm și gata.
S-au împărțit trandafirii și nopțile
Și poarta a devenit tot mai închisă
Cum? Tu nu știi?
Ca dimineața asta e numai a ta
O cruce și un dans ce ne desparte
Nu este moarte, nici iubire.
Fără dragoste și fără închinări deșarte.
Orice poet ti-ar spune: -"Bate vantul!
Odă inimii mele ești tu! "
Plecăm, zburăm.
Doar cuvântul undeva în inimi
Pentru dragoste rămâne!
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ție
din orașul meu îți zic
nimic nu seamănă a moarte
precum seamănă picioarele mele a dragoste
dezlegate de lut
gura de aer care îmi zboară din piept
îți intră în pori te dilată încât ocupi
universe
pari a pătrunde din niciodată în niciunde
oraș în oraș dragoste fără de dragoste
iubit de cuvânt ca un zid
mă așez la vest de umbra ta
peste mine trec nori albi de sori
parcă moartea seamănă a viu
taci și îmi trimiți elefanți roz
dragoste cu o sută de minusuri
mai aproape de somnul meu
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie
Departe-mi ești copilărie!
Mereu aproape te-am dorit,
Mi-ai fost un cuib de bucurie,
Fără să vreau te-am părăsit.
Când vremea-i tristă și târzie
În neguri gândul mi-e-nvelit,
Departe-mi ești copilărie,
Mereu aproape te-am dorit.
Poeme fără de sfârșit
De doruri și de pribegie
Le-am mângâiat pe o hârtie,
Tu nu ești încă de găsit,
Departe-mi ești copilărie!
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Suprema servitoare
O, servitoare, dulce servitoare
Din îngereasca mea copilărie,
Îți miroseam cu lăcomie fusta
Plină de purici din bucătărie
Și-ți căutam chiloții sub saltele
Ca să le sorb cerescul lor parfum,
Cu nara dilatată, cu ochi umezi,
Cu inima făcând trans-bara-bum!
Sutienul tău mototolit și acru,
Ham pentru țâța grea de arpacaș,
Îl sărutam, mi-l potriveam cu cârpe
În magazii obscure de la Iași.
O, servitoare, dulce servitoare,
Când adormeai în terfe și sudori,
M-apropiam de tine cu sfială
Să-ți văd coapsele moi cu floci și pori.
Aveai mamela bleagă cât ceaunul
Și la mijloc cu sfârcul urduros.
Ți le-am zărit pe geam într-o amiază
Când să le speli într-un lighean le-ai scos.
Oh, părul gras, cu rădăcina tare,
Dat la culcare cu petrol lampant,
Înfierbânta în el orice agrafă.
Iar curul tău gigantic și vibrant,
Cu bucile cum pernele și roșii,
Purtat în rochii leoarcă de lături,
Ți-l arătai, pe putini aplecată,
Punând cu-nțelepciune murături!!!
poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul meu, meseria i-a făcut pe oameni să creadă că-mi place să mă arăt, dar nu e adevărat. Cel mai mare succes al vieții mele a fost cu "Preșul" lui Ion Băieșu, unde eram o servitoare amărâtă, cu mustață.
citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pachetul
Ți-am dat pufarine cu scandic la cutie
locuiam într-un lift la ultimul etaj
greutățile vecinilor urcau și coborau
băncile cu vopseaua dusă la chiuretaj
plângeau prin piață după porumbei
când m-ai dus la amanet
am stat o lună fără țigări într-un seif semidecomandat
lângă 14 ghiocei de primăvara trecută
apoi m-ai luat de gât și am cântat bolero
până au înflorit în cămine paturile
supraetajate
Iar penele din perne
primeau pachete de la păsările din provincie
lacuri mototolite și păduri necălcate...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce te împiedică pe tine, locuitor al unui oraș de provincie, să-ți imaginezi și chiar să trăiești cu ideea că exiști în primul oraș al lumii, alături de oamenii cei mai evoluați ai speciei, într-un cuvânt, să trăiești cu conștiința pe care o avea atenianul marelui secol?
Marin Tarangul în Nocturnal (2010)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

- dragoste (vezi și iubire)
- Așa e dragostea... Un joc, un joc stupid, murdar și măsluit... Nu intri fără să dai socoteală într-un asemenea joc.
definiție celebră de Camil Petrescu în piesa de teatru Act venețian
Adăugat de Adina D

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de copilărie
Mi-i dor de copilărie,
De al ei vers sublim,
Aș vrea acum cu dragoste
În fața ei să mă închin.
A fost grea, a fost ușoară,
Dar a trecut cum trece
O zi caldă de primăvară.
S-a scuturat ca floarea cea de tei,
Dulcea mea copilărie,
Lumina ochilor mei.
Nu se mai întoarce
Visul cel sublim,
Care a fost odată
De lumină și căldură plin.
poezie de Vladimir Potlog (15 iunie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo
înlăuntrul ființei mele
sunt zidiri
până în miezul nopții
se aud cazmalele
știu
se lucrează
mai mult sau mai puțin
cu voia mea
ori cu voia Ta
mă latră gândurile
mă aleargă uneltirile
vechile animale de companie
acolo
înlăuntrul ființei mele
sunt căderi
până în zori
când colții fiarelor
se înfig
știu
se adună moluzul
amestecat cu lacrimi
fără voia mea
fără voia Ta
mă mușcă începutul
singurătății
acolo
înlăuntrul ființei mele
mai e o singură dorință
să nu mă risipești
Isuse
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
"lovely bones"
calciul din oasele mele a dispărut stau dislocată undeva într-un colț
mă uit la mâinile mele fără oase nu sunt în stare să prindă nimic
totul alunecă mereu și mereu
printre degete și pielea umedă văd valurile de ceață ale toamnei
si oasele mele albe ca o zăpadă împrăștiate printre frunzele roșii,
apoi, a început să ningă.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul de negăsit
Am să fac o revoluție
promiteam în copilărie
copil fără nicio soluție
necunoscut de gradul o mie
Dar ce promiteam în copilărie
a luat-o razna spre trecut
totul pare astăzi o nebunie
fără de sfârșit și-nceput
Am luat-o razna spre trecut
adolecent fără nicio soluție
Doamne spune-mi ce-au făcut
cu biata-mi revoluție
Degeaba-am promis fir-ar să fie
să te-ascut toată viața copilărie
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (26 iunie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Psalmul trei
În ziua-n care cuvintele mele
erau țărână...
eram prietenul tulpinilor de grâu.
În ziua-n care cuvintele mele
erau mânie
eram prietenul lanțurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau pietre
eram prietenul râurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau răzvrătire
eram prietenul cutremurelor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau mere amare
eram prietenul omului optimist.
Dar în ziua-n care cuvintele mele
au devenit miere...
muștele mi-au acoperit
gura...!
poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru Jane
225 de zile sub iarbă
și tu știi déjà mai multe decât mine.
ei te-au lăsat demult fără sânge,
ești un băț uscat într-un coș.
așa merg lucrurile?
în camera asta orele dragostei
mai fac încă umbre.
când ai plecat
ai luat cu tine aproape
totul.
nopțile îngenunchez
în fața tigrilor
care nu ma vor lăsa să exist.
ceea ce tu ai fost
nu se va întâmpla încă o dată.
tigrii m-au descoperit
iar mie nici nu-mi pasă.
poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
în nopțile mele albe
în nopțile mele albe te privesc ore în șir
sau îți vorbesc
fără ca tu să-mi răspunzi
parc-am fi
doi oameni străni și confuzi
de prea multe ori mâna mea te caută
să-ți mângâie chipul
și ochii și părul
până când zorii grăbiți
mistuie vălul
mă simt uneori în extaz
alteori pare aici coborât iadul...
în nopțile mele albe ești visul meu treaz
sau poate coșmarul...
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță

Comentează! | Votează! | Copiază!
O, Dragoste...
O, Dragoste, tu unde ești?
O, Dragoste, frumoasă și curată,
O, Dragoste, ca din povești,
Atât de dulce și de fermecată.
Tu ești Regina Fericirii,
O donație pentru toți,
Tu ești esența nemuririi
Și voia buna între soți.
Ești sfântă, caldă ca un soare,
Ce sufletul ne încălzește.
Fără de Tine totul moare,
Iar tot cei viu se ofilește.
Cu Tine viața-i mai frumoasă,
Și cerul e mai luminos.
Cu Tine pâinea-i mai gustoasă,
Iar soarele-i mai călduros.
O Dragoste, tu unde ești?
O Dragoste, atât de lăudată,
O Dragoste, ca din povești,
Te-oi întâlni și eu vreodată?
poezie de Petru Plătică
Adăugat de Petru Plătică

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Sunt reci și întunecoase
amintirile,
flacăra timpului nostru
s-a stins undeva, departe...
Au trecut de-atunci
câteva milenii,
poate n-am fost noi...
E posibil să fi auzit
această poveste
într-una din acele seri
de neuitat ale copilăriei...
Care copilărie?
Nici de ea nu-mi amintesc,
și nici de ziua de ieri
când ți-am vorbit
pentru ultima dată...
poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este stăpână
Dragostea este cea care stăpânește toate lucrurile;
Sunt întru totul stăpânit de dragoste.
Din pasiunea mea pentru dragoste
M-am fărâmitat dulce că zahărul.
Oh, vânt furios, sunt singurul pai din calea ta;
Cum aș putea să știu unde voi fi suflat pe mai departe?
Oricine se laudă că a făcut un pact cu destinul
Se dă de gol ca prost și mincinos;
Cine dintre noi nu este decât un pai în furtună?
Cum poate cineva să facă un pact cu un uragan?
Dumnezeu își lucrează pretutindeni vasta înviere;
Cum am putea să pretindem că acționăm din voia noastră?
În mâna dragostei sunt ca o pisică într-un sac;
Uneori dragostea mă înalță în aer,
Uneori dragostea mă aruncă în aer,
Dragostea mă tot învârte în jurul capului său;
Nu am pace, nici în lumea asta, nici în alta.
Iubitorii de Dumnezeu au căzut într-un râu învolburat;
Ei s-au predat din voia lor poruncilor dragostei.
Asemeni roții de moară se rotesc, noapte și zi, zi și noapte,
Se învârt și se tot învârt, mereu, strigând.
poezie clasică de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbat care câștigă trofeul dorit de prietenul lui are de făcut o alegere grea: fie ascunde trofeul într-un loc în care prietenul să nu-l găsească dacă are cum , fie acceptă moartea acelei prietenii.
Arthur Golden în Memoriile unei gheișe
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!