Antiromantică

A fost o vreme când aş fi ucis un înger în fiecare seară.
Stârpeam pe atunci orice buruiană a sentimentalismului,
Umblam ras în cap ca un antidot romantismului,
Iar pe Rimbaud nu-l lăsam de la subţioară.

Spre a da trandafiririlor virtuţi de cucută, am fost de acord
Să-i udăm cu sângele acelui iconoclast scarabeu
Spânzurat de catarg în numele Regelui şi al lui Dumnezeu
Pentru rebeliune la bord.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiromantică

A fost o vreme când aş fi ucis un înger în fiecare seară
Stârpeam pe atunci orice buruiană a sentimentalismului
Umblam ras în cap ca un antidot romantismului
Iar pe Rimbaud nu-l lăsam de la subţioară.

Spre a da trandafiririlor virtuţi de cucută, am fost de acord
Să-i udăm cu sângele acelui iconoclast scarabeu
Spânzurat de catarg în numele Regelui şi al lui Dumnezeu
Pentru rebeliune la bord.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

buruiană

O buruiană este o plantă ale cărei virtuţi nu au fost descoperite încă.

definiţie celebră de Ralph Waldo Emerson
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vreme de seară...

La vreme de seară
Când berzele zboară
Primăvara e amară
Între incert şi îndoială...

La vreme de seară
Când candela e goală
Pe uşa vieţii se strecoară
Stropi invizibili de boală...

La vreme de seară
Când orbii încep să vadă
Nu mai ieşim noi afară,
Credinţa vor alţii să dispară...

La vreme de seară
Când lumea-i bolnavă
Niciunde nu se mai simte
Dor de copii, dor de părinte...

La vreme de seară
Când sirenele ţipă mereu
O lumânare stinsă-n ceară
E ruga ultimă spre Dumnezeu!...

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uită-te însă în oglindă din când în când: acolo vei vedea trăsăturile mele, în venele tale curge sângele meu. Chiar şi atunci când sângele nu-mi va mai curge prin vene, să nu uiţi că Charlie a fost tatăl tău. Nu am fost un înger, dar am încercat să fiu om. Încearcă şi tu!

Charlie Chaplin în Scrisoare către fiica sa, Geraldine (decembrie 1965)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă rugăm, înregistraţi-vă...

Am fost numit şi şarpe şi şobolan
Am fost trimis în bezna lumii interlope
Unde nu se vedea nicio rază de lumină
Am fost mincinosul cel minţit încă din copilărie
Moş Crăciun şi Iepuraşul de Paşte erau morţi
Cu mult înainte de naşterea şi de răstignirea lui Isus Hristos
Barabás a fost eliberat pentru a ucide iarăşi şi-aşa a apărut Hitler
Care niciodată n-a întâlnit un evreu fără să-i fi dat un bilet de tren
Cu condiţia să-i fi fost pe plac croiala hainelor şi pielea lui

Am fost roman şi egiptean
Numit barbar de Zeii Greciei
Considerat sacru în împărăţia lui Hades
Am fost bătut şi-aruncat peste bord
Atunci când corăbiile cu sclavi navigau spre est
Călcat în picioare de stăpânii negri cu limbi ciocolatii
Am fost vândut şi cumpărat de cei asemeni mie
Am fost pentru unii un om al războiului şi un gladiator
Pion şi rege deopotrivă
Eu sunt cine sunt atât timp cât îi las pe alţii să mă definească.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult se-ndreptăţeşte omul...

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.
Se poate n-a ucis cu parul, se poate n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creştinii au dreptate: Mândria a fost cauza principală a nenorocirilor din orice naţiune şi din orice familie de la începutul lumii. Alte vicii pot uneori să-i aducă pe oameni laolaltă: poţi găsi prietenie şi glume între beţivi şi stricaţi. Dar mândria înseamnă întotdeauna duşmînie- ea este duşmănie, şi nu numai duşmănie între oameni, ci duşmănie faţă de Dumnezeu. În Dumnezeu găseşti ceve ce îţi este infinit superior în toate privinţele. Dacă nu-L cunoşti pe Dumnezeu în felul acesta – şi dacă, prin urmare, nu şti că eşti neînsemnat în comparaţie cu El – tu nu-L cunoşti deloc pe Dumnezeu. Câtă vreme eşti mândru, nu-L poţi cunoaşte pe Dumnezeu. Omul mândru priveşte totdeauna de sus la lucruri şi la oameni şi, bineînţeles, câtă vreme priveşti în jos, nu poţi vedea ceva ce este deasupra ta.

C.S. Lewis în Creştinismul redus la esenţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi fac din fiecare zi

Să-mi fac din fiecare zi
o zi de sufletesc folos,
ducînd oricui ar suferi
un strop din Harul lui Hristos.
– Atunci mi-aş face orice zi
o zi de sufletesc folos.
Să-mi fac din fiecare pas
un umblet binecuvîntat,
spre cel căzut şi cel rămas,
spre-a-l ridica dintr-un păcat.
– Atunci mi-aş face orice pas
un umblet binecuvîntat.

Să-mi fac din fiecare gînd
cuiva un dar mîntuitor
punînd pe-o rană sîngerînd
un sfînt balsam alinător.
– Atunci mi-aş face orice gînd
cuiva un dar mîntuitor.

Să-mi fac din fiecare stări
un har să-I cînt lui Dumnezeu,
să-I laud marile-ndurări
ce-mbelşugat îmi dă mereu.
– Atunci din fiecare stări
L-aş preamări pe Dumnezeu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel adamic

De nu-L lăsam să-mi smulgă coasta,
Ce liber azi puteam să fiu!
Puteam umbla hai-hui, zurliu,
Să n-am habar de lumea asta.

Aşa, mi-am acceptat nevasta
Şi-orice regret i-acum târziu...
De nu-L lăsam să-mi smulgă coasta,
Ce liber azi puteam să fiu!

Şi nici El n-ajungea năpasta
Să-şi răstignească propriul fiu,
Ca să mă ţină veşnic viu
Cum aş fi fost oricum - şi basta -

De nu-L lăsam să-mi smulgă coasta.

hipersonet de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioana Maria, te-am întrebat eu atunci mai ţii minte o seară când am mers pe străzi în capul gol cântând imnul de desrobire al popoarelor? şi tu mi-ai răspuns: ţin minte tot ce a fost.

citat celebru din Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o relaţie între mine şi personajele pe care le-am lucrat. Totdeauna mi-am pus întrebarea ce se întâmplă cu personajele mele atunci când nu le joc; dacă am fost convingător în această seară, am fost într-adevăr în viaţa acelui personaj. Ce se întâmplă cu acea viaţă săptămâna viitoare, cum mă întâlnesc cu ea, unde se depozitează ea? Dacă a fost adevărată, ea nu poate să dispară, aşa cum sufletele noastre nu pot să dispară.

Mircea Albulescu în ziarul Cotidianul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mea străină

mai întâi am construit un zid în jurul meu
un zid înalt de piatră şi am sperat
să te uit
dar fiecare pasăre
fiecare adiere care trecea peste zid
purtau veşti şi doruri şi numele tău
pe aripi
şi mă durea şi plângeam
şi desenam cu creta pe zid
amintiri, fiecare gând fiecare tu

am umplut zidul cu desene
şi zidul în loc să se îngroaşe
parcă se subţia
când am terminat creta
am continuat să desenez cu carnea de pe degete
cu sângele din mine şi toată ura mea
cu înverşunare nebună
până când s-a ros toată carnea
şi oasele degetelor
roase şi ele de zid
au fost luate de vânt şi răspândite în zare
şi ele se auzeau ca un ropot
venind din depărtarea goală

am ucis toate păsările
toţi fluturii
şi vântul l-am ucis
am blestemat toţi sfinţii
şi lumea toată am blestemat,
degeaba!

acum te auzeam în sânge cum urcai
spre tâmplă apoi în ochi
unde te înecam cu lacrimi
şi iar te auzeam în sânge
şi cum urcai spre tâmplă spre ochi
până am orbit
şi tot aşa te-am auzit în suflet
până am surzit
am urlat, am urlat în noapte
până am muţit

am şi murit puţin
dar tu, tu muriseşi demult, tare demult
şi moartea mea străină şi moartea ta durut

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul şarpelui

Şarpele în grădină
Dacă n-a fost Dumnezeu
Atunci a fost zborul
Şi energia din sângele lui Adam.

Sângele din trupul lui Adam
Care s-a strecurat în Eva
Era elementul nemuritor
Despre care Adam a jurat c-a fost iubire.

Sângele din trupul Evei
Care i s-a scurs din pântec –
Înnodat pe cruce
Nu avea nume.

Nimic altceva nu s-a întâmplat.
Din iubirea care nu poate muri
Se revarsă milioane de chipuri
Şi epiderma agoniei

Pentru a atârna... o coajă goală.
Suferinţa încă
Nu întunecă grădina,
Nici cântecul şarpelui.

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu să nu mă însoţeşti

Astăzi plec din astă lume.
Tu să nu mă însoţeşti!
Aici ţie-ţi este bine.
Aici tu poţi să iubeşti.
Să nu fii trist! Nu-ţi pară rău!
Atunci când vii cu flori la mine
să-ţi aminteşti c-am fost şi eu,
o viaţă-întreagă lângă tine.
Acuma plec la Dumnezeu,
dar nu te-am părăsit.
Port în suflet chipul tău
ca şi atunci când te-am iubit.
De sus, în fiecare noapte
te voi privi la infinit.
În vis îţi voi trimite şoapte,
în timpul fără de sfârşit.
Când steaua mea va străluci
să mă priveşti seară de seară.
De tine îmi voi aminti
cum ne iubeam în nopţi de vară.
Pe pământ am fost o floare
bătută uneori de vânt.
De-acuma voi fi steaua care,
zace sub al tău pământ.
Când vei bea apă din izvor,
de mine tu să-ţi aminteşti.
Acolo ne-am iubit cu dor
şi mi-ai promis că mă iubeşti.
Dacă de mine-ţi va fi dor,
sus, în cer mă vei găsi.
Escaladează orice nor
şi sigur ne vom întâlni.
Voi fi stea în carul mare,
tu luceafăr lângă mine.
Vom lumina ca un soare,
vom simţi c-am fost pe lume.

poezie de Dumitru Delcă (8 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice ţară ar fi fost să ajung, de orice forme ale vieţii aş fi fost înconjurat, gândul – iar apoi întreaga mea fiinţă – s-a întors de fiecare dată în Dobrogea, la praful şi mărăcinii ei, la vântul ei de stepă, la chipul ei teluric şi generos. Oriunde m-aş fi aflat, dorul de ea mă ajungea în cele din urmă. Dobrogea! Dobrogea! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege get şi de dansatoare tătăroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goale în ţărână.

Geo Bogza în Privelişti şi sentimente (1972)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am fi fost Dumnezeu

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
Nu te-am fi făcut din lut,
Şi nu te-am fi lăsat să putrezeşti în el, după moarte.
Nu te-am fi îmbătrânit cu timpul,
Nu te-am fi petrecut "dincolo" ridat, bolnav,
Neputincios şi urât mirositor.

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
N-am fi făcut tristeţea
Şi nu ţi-am fi spus:
"Ia-o, noi nu avem nevoie de ea!"

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
Nu i-am fi ucis copiii lui Iov,
Consolându-l că i-am dat alţii în schimb.
Am fi ştiut că pentru părinţi
Fiecare copil este un unicat.

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
N-am fi creat microbacterium leprae
Şi n-am fi avut satisfacţia
De a te lăsa în afara cetăţii, flămând şi gol,
Putrezind de viu.

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
N-am fi blestemat femeia cu durerile naşterii,
Printr-o opţiune univocă,
Misogină şi perpetuă.

Noi oamenii, fără să fim Dumnezeu,
Te-am creat, imaginându-te veşnic.
Am fost ospitalieri şi te-am primit îngenunchiaţi,
În noi, în case şi temple,
De proşti ce suntem,
Fiindcă ne place să ne iluzionăm.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelui poet

acelui poet
pe care l-am iubit
aş vrea să îi spun
îmi e dor
tăcerea muşcă din omoplaţi
ca un şarpe al înţelepciunii
încolăcit pe pragul de-acasă
a fost prea devreme
întotdeauna va fi
trimite-mi o scrisoare din rai
în fiecare dimineaţă
când îmi beau cafeaua
din ceaşca albastră
singurul adevăr
în care mai cred
de atunci

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţul

Drumeţul,
Desluşind drumul spre adevăr,
A fost de-a dreptul uimit.
Acesta era năpădit de buruieni.
"Ha," a zis,
"E clar, pe-aici n-a mai trecut nimeni
De multă vreme."

Mai târziu a văzut că fiecare buruiană rea
Era de fapt un cuţit.

"Well," a mormăit în cele din urmă,
"Sunt sigur că mai sunt şi alte drumuri."

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost o vreme...

A fost o vreme in vietile noastre,
Cand inimile ne erau astre,
Si vietile ne erau nori de margean,
Iar acum, atat de banal, ne desparte-un ocean.

A fost o vreme si pentru noi,
Cand ne-aratam unul altuia goi,
Ne sarutam pe gura cu foc,
Si luam viata ca pe un joc.

A fost o vreme cand in ger si viscol taios,
Eram langa foc, ofrandele Zeului Eros,
A fost o vreme cand sub lună plina de Mai,
Eu te iubeam, tu ma iubeai.

A fost o vreme ce nu va mai fi,
Si va fi o vreme cand noi vom muri,
Iar sub astre vor mai ramane,
Doar poemele noastre.

Dar va fi o vreme si pentru noi,
Cand amintirile vor deveni strigoi,
Iar prezentul, iubirea mea, ni se va parea firesc.
Atat timp cat nu vei uita, ca eu
TE IUBESC!

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai ucis un înger

Ai ucis un înger,
Doar fiindcă ai avut o armă.
Ai făcut din viaţă o dramă...
Ai ucis un înger, dar ai uitat că îngerii nu mor,
Ei pleacă la Dumnezeu
Şi ţeasă cămaşă de dor de cei dragi...
Ai grijă pe unde calci!
Te vor înţepa mii de cuţite...
Ia aminte!
Eu... îmi doresc ca printre umbrele din celulă,
Să-i vezi chipul de lună
Şi fiecare celulă a ta să-ţi vrea moartea,
Căci ea, îngerul de copilă,
A murit fără vină.
Îmi doresc ca sufletul ei pur,
Să te tortureze de-acum...
De crimă, nu te va vindeca penitenţa,
Atâta timp cât sângele ei încă se zbate
În moarte.
Încarceratule în propria gândire,
Te vor înţepa obsesiile destinului,
Cangrena sufletului te va împărţi în fărâme,
Vei trece zadarnic prin lume.
Iadul îşi va deschide porţile şi te va săruta...
Ea, îngerul de copilă, nu trebuia să fie a ta...
Lumina din ochii ei era datoare
Să trezească dimineaţa din floare.
Carcera sufletului tău
Îmi doresc să fie atât de plină de tine,
Încât să plângi de ruşine...
Să plângi de păcat,
Dar chiar şi aşa, cu lacrimi în ochi,
Să ştii! Nimeni nu te-a iertat...

(ieri am trecut pe lângă biserica unde, în capelă, îşi dormea somnul de veci, copila ucisă în Grădina Botanică. Dedic ei acest poem, celor ce rămân să-i plângă eternitatea. Odihnă cu îngerii, copilă!)

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!