Drumeţul

Drumeţul,
Desluşind drumul spre adevăr,
A fost de-a dreptul uimit.
Acesta era năpădit de buruieni.
"Ha," a zis,
"E clar, pe-aici n-a mai trecut nimeni
De multă vreme."

Mai târziu a văzut că fiecare buruiană rea
Era de fapt un cuţit.

"Well," a mormăit în cele din urmă,
"Sunt sigur că mai sunt şi alte drumuri."

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eva

Abundenţă
De drumuri
Sunt mii
De drumuri
Ce duc la cer
Cele mai multe
Exterioare
Sau cel mult
Tangenţiale
Femeia
Cu imprimeuri
Ea singură
Ştie drumul bun
Spre Eden
Chiar dacă
A fost izgonită
De acolo.

poezie de David Boia (17 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt obosit

Sunt obosit, asta-i clar,
Într-o zi, fiecare om ajunge să fie obosit.
De ce-s obosit, habar n-am:
Oricum, dac-aş şti, asta nu m-ar ajuta cu nimic
De vreme ce oboseala e mereu, mereu aceeaşi.
Rana doare cum doare,
Fără nicio legătură cu cauza care a produs-o.
Da, sunt obosit,
Şi-întotdeauna surâzând abia perceptibil
Acestei oboselii care nu e decât:

În trup – o nevoie de-a dormi,
În suflet – o dorinţă de-a nu gândi
Şi, ca o încununare, luxul de-a nu avea speranţe.
Sunt inteligent, iar asta-i totul.
Am văzut multe şi-am înţeles multe
Din cele ce-am văzut.
Şi mai există-o anumită plăcere pe care oboseala
ne-o oferă,
Cum şi sentimentul că, la urma urmei, capul foloseşte la
ceva.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri

cuvântul meu răscoleşte liniştea tunetului
departe, alte cuvinte izbesc malurile sufletului
mai departe, soarele a îngenunchiat, în tăcere
sunt drumuri ce merg în tristeţea serii
încărcate de tăcere şi multă, multă durere
plec, păşesc printre orizonturi umede
fără cuvinte.. fără întrebări
alte drumuri
liniştea cade în noapte printre şoapte obosite
drumuri părăsite, drumuri irosite
în faţă, uşa timpului oprită

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumurile vieţii mele

Pe drumurile vieţii mele
Au trecut pe lângă mine multe fiinţe minunate,
Toate îmbrăcate în alb, toate strălucitoare.
Într-un târziu, am intrat în vorbă cu una:
"Tu cine eşti?"
Dar ea, ca şi celelalte,
Şi-a plecat smerită privirea,
Apoi mi-a raspuns în grabă, stingherită:
"Sunt, bineînţeles, fapta bună;
M-ai întâlnit de multe ori în viaţa ta."
"Da, dar nu cu figura asta smerită," i-am răspuns;
Şi dintr-o singură mişcare, cu mână viguroasă,
În pofida împotrivirii ei,
I-am smuls voalul
Şi-am văzut faţa mândriei.
Ea, umilită, a plecat;
După ce m-am gândit o vreme,
Mi-am spus:
"Smintitule!"

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulcahy: Bună dimineaţa! Iată-ne din nou aici. Este iarăşi duminică. Sunt sigur că toţi aţi venit aici aşteptându-vă să auziţi o predică. Ei bine, trebuie să recunosc că nu sunt la fel de pregătit pe cât mi-aş dori. De fapt, nici măcar nu sunt îmbrăcat aşa cum mi-aş dori. Vedeţi, îmi pregăteam predica, despre care speram să fie una deosebit de emoţionantă în onoarea cardinalului Reardon, dar am fost chemat în altă parte şi, ca să fiu cinstit, nu m-am mai reapucat de ea. Aşa că, dacă aveţi răbdarea să mă ascultaţi, aş vrea să vă spun de ce nu am mai continuat-o. Aş vrea să vă povestesc despre doi bărbaţi, fiecare luptându-se cu propria sa criză personală. Pe primul dintre ei îl cunoaşteţi destul de bine. Al doilea este un pacient aici. Ei bine, primul bărbat credea că se confruntă cu o criză, dar de fapt el doar încerca să impresioneze pe cineva. Voia să i se recunoască meritele, să fie încurajat, să fie apreciat. Când aceste merite erau ameninţate, reacţiona de-a dreptul copilăreşte. Dar cel de-al doilea bărbat se confrunta cu cea mai mare criză în care se poate afla omul muritor, pierderea propriei vieţi. Cred că sunteţi de acord că cel de-al doilea bărbat avea tot dreptul să fie egoist. În schimb, acesta a ales nu să se gândească la persoana sa, ci la cea a unui frate de-al său. La un frate. Şi când primul dintre ei a observat demnitatea şi altruismul celui de-al doilea şi-a dat seama cât de meschin şi de egoist a... am... am... am fost. M-a făcut să văd lucrurile mai clar decât le-am văzut vreodată. Dumnezeu nu ne-a lăsat aici pentru a primi acea mângâiere de apreciere. Ne-a creat ca să poată fi aici El însuşi, pentru ca El să poată exista în vieţile celor pe care i-a creat după chipul şi asemănarea Sa.

replică din filmul serial M.A.S.H.
Adăugat de Huzlău Alina Cristina, Mttlc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este muzica sufletului

Cu multă vreme în urmă,
un om mergea abătut
de gânduri când, deodată,
atenţia i-a fost atrasă de un copac,
în ramurile căruia
atârnau anotimpurile oamenilor.
Curios, trecătorul
se apropie de pom,
întrebându-l:
Cine eşti?
Copacul se plecă spre om,
şi cu voce blândă, îi spuse:
Eu sunt Arborele care se uită
în sufletul omului,
în cele mai singure şi disperate
momente ale sale.
Cine va gusta
din fructul meu, va cunoaşte
adevărata măreţie a iubirii.
Nu poţi trăi cu gândul, să te macini
şi să pierzi părti din tine,
însingurându-te...
Omul, ispitit, gustă din
rodul de lumină
al Arborelui.
Putea să meargă până acolo
unde îşi dorea:
să vadă cu întelepciunea,
să iubească cu inima,
să ofere ceea ce el este..
Drumeţul văzu fericirea cu ochii,
o senzaţie atât de deprofundă,
unde totul era armonie... Merse mai departe
şi întâlni un om trist şi apăsat
de gânduri care-i zise:
Sunt foarte singur...
Drumeţul scoase din desagă fructul
pe care i-l dăruise Arborele şi-i
spuse omului necăjit: Gustă!...
Nu iubi singurătatea. În numele iubirii
eşti legat de D-zeu prin iubire.
În drumul său,
alt sărman îi ceru ajutor.
Dete şi acestuia
din fructul luminos...
Doar asta îmi dai?!
zise sărmanul.
Drumeţul îi răspunse:
Este cel mai pretios lucru
din toate câte sunt pe lume.
Tu, singuraticule,
eşti atât de singur,
că nu te laşi ajutat să exişti!
Puterea pe care o ai în tine
este Lumina aducătoare
de dragoste şi iubire.
Îţi păstrează sufletul viu.
Dragostea este muzica sufletului.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ichabod Crane: Era un călăreţ fără cap.
Baltus Van Tassel: Nu trebuie să te entuziasmezi.
Ichabod Crane: Dar era un călăreţ fără cap.
Baltus Van Tassel: Sigur că da. De aceea eşti dumneata aici.
Ichabod Crane: Nu, trebuie să mă credeţi. Era un călăreţ, unul mort. Fără cap.
Baltus Van Tassel: Ştiu, ştiu.
Ichabod Crane: Nu ştiţi pentru că nu aţi fost acolo. Totul este adevărat.
Baltus Van Tassel: Bineînţeles că este. Ţi-am spus. Toată lumea ţi-a spus asta.
Ichabod Crane: Eu... l-am văzut. (Leşină.)

replici din filmul artistic Legenda călăreţului fără cap, scenariu de Andrew Kevin Walker, după Washington Irving
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu foarte multă vreme în urmă (când nici prin gând nu-mi trecea că am să ajung vreodată scriitor) am fost chitarist, iar cu şi mai multă vreme în urmă am lucrat ca ucenic într-un atelier mecanic.

Luis Landero în Chitaristul (2002), traducere de Cătălina Iliescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu adevărat importantă e fericirea. Veţi spune: ei, bravo, mare descoperire! Toată lumea e de acord cu asta! (Aproape toată lumea; sunt unii, feriţi-vă de ei, care fac pe grozavii şi dispreţuiesc fericirea.) De fapt, sunt foarte puţini cei care dau importanţă cu adevărat fericirii. Aleargă dupa nişte surogate, unele plăcute, altele plicticoase, la care acced sau nu, dar care în cele din urmă se dovedesc insipide. În cele din urmă. Acest "în cele din urmă" anulează retroactiv toate agrementele, toate vanităţile, prestigiul şi puterea de care vei fi avut parte. Sigur, povestea aceea cu cămaşa fericitului nu e decât un apolog fără cine ştie ce relevanţă. Tot sigur este că marile lipsuri sunt teribile piedici în calea fericirii. Însă nu insurmontabile. După cum plăcerile, huzurul, îndestularea sunt, dar nu negreşit, propice fericirii. Totul depinde de felul cum sunt primite. Acestea sunt arhiştiute, repetate de milenii. Le repet şi eu acum. Arhistiute, dar in fond nu prea stiute.

citat din Alexandru Paleologu (21 septembrie 2011)
Adăugat de kissbruneta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fir de praf în univers, or poate sunt nimic,
Posibil chiar să nu exist, la cât mă simt de mic.
Un lucru sigur a fost primul, şi sigur va continua,
Sunt bucuros că am văzut şi bucuria şi lumina.

catren de Sabin Sabău
Adăugat de Sabin Sabău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Mă întrebi cine sunt? şi tac
Dar tăcerea răspunde:
Un înger în drum spre păcat
cu luciri de himeră pe drumuri de unde

Pe drumul lui Lucifer spre Iad
Pământene păşeşti după mine
Cu gura uscată şi tălpile ce-ţi ard
Îmbrăţişezi păcatul şi uiţi de tine

Sunt rece, nu văd, nu simt
Pământene nu crede ce vezi!
Cu orice adevăr pot să te mint
Dacă în himere te-ncrezi.

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omor din culpă

Iartă-mă, iubite!
Ridicolă, dragostea mea
În lumea asta nebună
Spre ochii tăi se-nălţa.

Mă iartă, c-am îndrăznit
Mâna să-ntind spre fiinţa ta.
În drumul acesta, trăznit
Sufletul iubirii-mpietrea.

Mă iartă că iarna e vară
Şi vara mai ninge pe-aici
Şi lasă pentru ultima oară
Să-ţi gust zâmbetul gurii mici.

Să-l încrustez, amintire
În granitul ce am devenit
Să-mi fie mereu a iubire,
Lumină şi vers şi cuţit.

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wilhelm a continuat multă vreme să trăiască în felul acesta sârguincios, convins că încercarea aceea aspră a destinului a fost spre binele său. Era bucuros că a descoperit devreme pe calea vieţii, deşi destul de dureros, acele erori pe care alţii le ispăşesc mai târziu şi mai chinuitor, erori în care tinerii cad din pricina înfumurării vârstei. Căci de obicei omul se fereşte pe cât poate să-ş alunge nebunul care-i sălăşluieşte în piept, să recunoască o greşeală capitală şi să primească un adevăr ce-l duce la deznădejde.

Goethe în Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister
Adăugat de Jenica Ramona Nitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti copac

pe drumul meu
sunt multe drumuri

în stânga – buruieni
în dreapta – buruieni

la a treia răscruce
un afin se-nfige
cu rădăcina în iad

băltoaca îl hrăneşte
până la sevă

otrava rostirilor de prunci

cu un mugur de crin în torace
îi dau ocol
îl adulmec
până sângerează ochii mei
ochii tăi
ochii ochilor mei
ochii ochilor tuturor

mă-ndeamnă la culcuş
de frunze reci

eu mârâi
şi trec mai departe

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină neaşteptată

Am fost pe-aici într-un târziu
Dar când sau cum nu pot să spun
Această pajişte o ştiu
Acest miros discret şi bun
Şi-acest tumult ce îl auzi pe-un ţărm pustiu.

Odinioară ai fost a mea –
Acum cât timp nu mai ştiu bine
Dar a trecut o rândunea
Şi ochii ţi-ai ascuns de mine –
Şi am văzut atunci cortina cum cădea.

A fost aşa doar în trecut?
Şi oare timpu-n zborul lui clocotitor
Ne va reda iubirea de-nceput
În ciuda morţii ce ne vrea stăruitor,
Ca zi şi noapte să simţim ce ne-a plăcut?

poezie de Dante Gabriel Rossetti, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină deasupra mării

Motto
"Din când în când toţi ne pierdem câte un pic.
Prietenii sunt singurul drum pe care ne întoarcem acasă".

A fost o vreme când, pierdut şi lipsit de apărare,
Viaţa mi se scurgea de-a dreptul la-întâmplare;
Neştiind încotro mă-îndrept în noaptea mare,
Eram cu totul la cheremul sorţii.

De nicăieri, o rază de lumină, -n faţa mea,
A spintecat noaptea fără lună, fără-o stea –
Iar eu am putut, extrem de clar, vedea
Drumul spre liman, spre izbăvire.

Am întors nava cap compas spre coastă
Şi, căutând scăpare de pe marea vastă,
Am urmărit, în clipa din toate cea mai fastă,
Mâna luminoasă care-mi arăta printre valuri calea.

Ajuns la mal, în miezul nopţii de coşmar,
Drept în faţa mea, sus, de pe coama unui deal,
Îmi făcea cu ochiul, zâmbind, lumina unui far...
Apoi, prietenii m-au dus acasă.

poezie de Robert S. Bise, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Domnul To Kuny se numeşte... Victor?! Zău?! Frumos nume! Dar de ce eşti sigur că acesta ar fi numele dânsului?
Lucian: Păi... Sunt foarte sigur! Vezi tu, săptămâna asta, mai exact luni, dar şi în alte zile, am fost la marele supercomputer şi am avut o "conversaţie" destul de interesantă cu acesta; bizară, dar deosebit de interesantă.
Lia: Tu şi supercomputerul Proximei?! Nu mai spune, se miră ea, amuzată. N-aş crede! Poate Mihăiţă, nu tu...
Lucian: Păi, da... Ţi se pare ciudat?! Tot ce se poate să fie ciudat. Pentru că şi mie mi s-a părut astfel, mai ales că mi-a plăcut. Mi-a plăcut să colaborez cu supercomputerul. A fost foarte interesant. Tocmai de aceea am întârziat destul de serios în compania lui, cu mult după miezul nopţii, aproape în fiecare zi, săptămâna trecută. La un moment dat însă, nu ţi-aş putea spune cum anume s-a întâmplat, pentru că nici mie nu mi-am explicat încă, însă, după cum ziceam, supercomputerul mi-a afişat acest mesaj: "Pe suprafaţa Proximei a sosit o navă spaţială de pe Terra, cu trei persoane la bord." Acesta era mesajul, deci, era clar că nu putea fi vorba despre nava noastră, "Pacifis". Mi-am dat imediat seama cine ar putea fi cele trei persoane în cauză. Cine altcineva, dacă nu cei trei membri ai familiei Kuny?! Asta era clar! Deci, supercomputerul a confirmat bănuielile mele, pentru că eu am susţinut de la bun început că ei trei nu sunt localnici. Oricum, mai departe, cu greu am reuşit să aflu şi alte lucruri legate de acest eveniment, de la supercomputer. Anume, data terestră la care acea navă a ajuns aici. Şi era vorba despre duminică, 4 februarie 2080. Însă supercomputerul nu a binevoit să-mi afişeze numele persoanelor de la bordul navei, în schimb mi-a confirmat faptul că la bordul ei se aflase o persoană cu iniţialele P. V., adică, după cum mi-am amintit mai târziu, Preda Victor, alias, actualmente, To Kuny. Şi singura informaţie utilă pe care am mai reuşit s-o aflu de la supercomputer a fost denumirea navei cu care au sosit cei trei aici, pe Proxima, anume "Vulturul"!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om

A fost odată un om
Care-a spus,
"Aliniaţi-mi toată oamenirea rânduri-rânduri."

Şi deodată s-a iscat un vacarm îngrozitor printre oamenii
Care nu erau de acord cu alinierea.
A fost o ceartă mare-n întreaga lume.
A ţinut mult timp
Şi din cei care nu voiau să stea în rânduri,
Şi din cei care tânjeau să stea în rânduri,
A curs mult sânge

În cele din urmă, omul a murit, plângând.
Iar cei prinşi în sângeroasa încăierare
N-au cunoscut împăcarea.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

MILENIUL TREI

Au trecut milenii fără număr,
Evidenţe clare nu există
Pământul este veşnic tânăr
La toate relele încă rezistă.

Ce a fost, noi am văzut
Luptându-ne cu greul şi viaţa
Astfel anii au trecut
Precum roua dimineaţa

Privind în urmă vechi istorii
Treci prin gând evenimente
Bune, rele sunt memorii
Desigur nu ne sunt indiferente.

Aşteptăm mileniul trei
Îl vedem pe scenă virtual,
Încă nu-i găsim temei
Dar sigur el va deveni real.

31 decembrie 2000
Moldova Veche

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cel din urmă altruist?!

Mi-e sufletul mai gol şi trist
Şi gustul vieţii amărui.
De-o vreme umblu ca silhui.
Sunt cel din urmă altruist?!

Mă uit la clici de nesătui,
Ca la o mină, un genist.
Mă simt ca bietul pianist,
Cântând şi fals şi nimănui.

Secată mi-este călimara
Şi muzele m-au părăsit.
Cei ce-adevărului trag scara,

Cu-a lor minciuni m-au asurzit,
Ducând spre nicăierea ţara,
Pe drumuri de nedesluşit.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!