De la începutul lumii povestesc norii, şi au să povestescă pînă la sfîrşitul ei. Uneori, o dimineaţă întreagă, sănii trase de reni alunecă pe imaculate cîmpii de zăpadă ; cortegii de nuntă pătrund în biserici ; fete cu părul lung, care de obicei trăiesc în adîncul apelor, ies pe mal şi încep să danseze ; împărătese dau viaţă, într-un fast nemaipomenit, moştenitorului mult aşteptat ; iar punct culminant al vrăjitelor vedenii, o femeie statuară, de o fără seamăn frumuseţe, făcută să scufunde în reverie un continent întreg, se duce spre o zare străină, dar cu capul întors, ca şi cum i-ar părea rău de ceice o privesc din urmă.
Dimineţi întregi, ei pot spune numai poveşti de dragoste, apoi, schimbîndu-şi densitatea, ritmul şi culoarea, se prefac în turme de elefanţi ieşiţi din minţi, care strivesc totul sub picioarele lor de tuci.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ochii
aparentele portative pe care stau
precum nişte note muzicale
într-un allegro furios

te-ai fi aşteptat la un vals
undoitrei
undoitrei
undoitrei
dar ritmul e cu totul altul
decît croşetezi tu în faţa televizorului
de unde nu te mai mişti cu anii
e ceva neasamblat de armonii familiare
un soi de concert
cu lumini bruşte şi acute tăioase
de unde nu poţi ieşi nici măcar să te pişi
şi-ţi dai drumul
cald
pe piciorul stîng
sărind cu ceilalţi de lîngă tine
neînţelegînd ce cauţi acolo
unde ochi-ţi ies din orbite
holbîndu-te la ţîţele celei de lîngă tine
elastice
cu sfîrcurile ieşite la aer
roz
la genunchii ei rotunzi
ieşiţi de sub pătura gri
şi la cuvintele ei ce-ţi răstignesc
convingerile
de pînă mai ieri

nici nu ştii cum ai ajuns acolo
dai memoria-napoi
ani
şi tot nu găseşti
printre dragoni şi filomene-nflorite bicisnic
draga ta viaţă
cerşită
cu aventuri mărunte şi continente schimbate
pustiiri şi tone de vodcă
plimbări prin oraşe străine sau camere desenate cu furie
toate acestea
maldăre de amintiri
pe care le-ai arunca în străzile străbătute
precum ochii
care te privesc
aproape ca pe-un întreg

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e uneori ca un dans pe acoperişul lumii

fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deşi din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu ştiu ce mă împinge spre locul din care
mulţi cred că lumea ar părea mică
nu ştiu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăţ
defectele de creştere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin ori un vultur pleşuv
îşi clădesc cuib cicatrizându-le
pe când eu visez că dansez cu norii
călăresc cometele
apoi mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
poate doar cu puterea gândului
sau dintr-un obicei străvechi
de a căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De un fel de nerostire

întotdeauna începutul e cel mai greu în toate.
ca să poţi continua povestea - oricare ar fi ea -
îţi trebuie un punct de sprijin să poţi răsturna pământul...

de un fel de nerostire ai nevoie câteodată
pentru a spune primele impresii despre viaţă
şi apoi să trăieşti clipa tresărind...

uneori mă aşez între lume şi gânduri
aşteptând emoţia creatoare de inspiraţie
ca să pot zbura cu aripile crescute înăuntrul meu.

câteva absenţe de sine sunt necesare
ca visurile să devină realitate
pentru că numai cu inima poţi vedea limpede
chiar dacă uneori ea e orbită de dragoste

în rest, e de ajuns să trăieşti între ani
să te copilăreşti în voie, ori de câte ori vrei,
să ştii că meriţi totul fără să ceri nimic,
şi să fii în contratimp cu vârsta.

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginile în care mă caut...

mama
s-a dus să adune câteva ierburi
să le aşeze în mănunchi
sub grindă
să poarte de belşug şi de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
şi-mi va sprijini somnul
până dimineaţă
când liniştea spartă
de întâiul cântat al cocoşului
îi va reconstitui chipul
o lumină va ţâşni din
răsăritul târziu
separându-i chipul de umbră

şi va pleca cu Dumnezeu

tata
s-a dus şi el
într-o dimineaţă pe la patru
cu merindea sub braţ şi
o fotografie învelită într-un ziar
şi nu s-a mai întors
o fi vrând să se întâlnească
cu mama
la capăt de drum
unde se odihnesc sufletele

aş fi vrut să ştie şi mama
că am mai crescut
şi că-i seamăn mult
că o duc bine şi că
mi-am cumpărat un cal
ar fi bine să vadă cum îl mângâi
şi mă joc lângă lăstarul ieşit din scorbura
nucului sub care
bunicul trăgea cu sete dintr-o pipă cumpărată
de la târgul din Dobreşti
şi cum o aştept
seara
la capătul uliţei
şi privesc spre sat
până când văd cerul aplecându-se
să sărute pământul de
noapte bună...

sunt singur acum

ştergarul alb
în care
mi-am uitat copilăria -
singurul suvenir de la mama
îl port la piept
şi mă prefac uneori
că o văd
ţinându-mi capul pe genunchi...
cu firul tors din lacrimi
coase cerul de marginile pământului
ca să nu-mi fie frig...

ca un fluture agăţat de noapte
o să colorez cu privirea
cele două imagini
între care mă caut

tată - mamă
noapte bună!

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştergarul în care mi-am uitat copilaria

mama
s-a dus să adune câteva ierburi
să le aşeze în mănunchi
sub grindă
să poarte de belşug şi de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
şi-mi va sprijini somnul
până dimineaţă
când liniştea spartă
de întâiul cântat al cocoşului
îi va reconstitui chipul
o lumină va ţâşni din
răsăritul târziu
separându-i chipul de umbră

şi va pleca cu Dumnezeu

tata
s-a dus şi el
într-o dimineaţă pe la patru
cu merindea sub braţ şi
o fotografie învelită într-un ziar
şi nu s-a mai întors
o fi vrând să se întâlnească
cu mama
la capăt de drum
unde se odihnesc sufletele

aş fi vrut să ştie şi mama
că am mai crescut
şi că-i seamăn mult
că o duc bine şi că
mi-am cumpărat un cal
ar fi bine să vadă cum îl mângâi
şi mă joc lângă lăstarul ieşit din scorbura
nucului sub care
bunicul trăgea cu sete dintr-o pipă cumpărată
de la târgul din Dobreşti
şi cum o aştept
seara
la capătul uliţei
şi privesc spre sat
până când văd cerul aplecându-se
să sărute pământul de
noapte bună...

sunt singur acum

ştergarul alb
în care
mi-am uitat copilăria -
singurul suvenir de la mama
îl port la piept
şi mă prefac uneori
că o văd
ţinându-mi capul pe genunchi...
cu firul tors din lacrimi
coase cerul de marginile pământului
ca să nu-mi fie frig...

ca un fluture agăţat de noapte
o să colorez cu privirea
cele două imagini
între care mă caut

tată - mamă
noapte bună!

poezie de Teodor Dume din Carte: Exil într-o lacrimă. Editura: Minela
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori pete...

Uneori mă-ntreb cum e să visezi
Alteori mă trezesc în visul de ieri.
Să fi fost o pată pe un perete
Sau o viaţă pictată fără defecte?
Camera-i goală, lumina se stinge,
Aştept să se-ntoarcă
Cel care o aprinde.
Doar un contur şi o poveste pe un perete
Unde e omul din spatele ei
Care să o regrete?
Nu cred în minciuni şi nici în poveşti
Care încep cu "A fost odată"
Şi se termină când nu mai eşti
Nu este uşor să visezi,
Mai greu este să te trezeşti
Într-o cameră goală,
Cu un perete care nu spune poveşti.

poezie de Maria Medeanu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Maria Medeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te dezbrac, femeie

de toate frunzele
să-mi fii etern evă
să te privesc întreagă
să mi te împletesc în suflet
să te supun clipei cu sălbăticie
tu nu te lăsa
luptă
domesticeşte-mă
dar lasă-mi cărări de întors
prin labirintul fierbinte
unde niciodată nu caut dezlegarea
doar mă afund cu dorinţă
spre înainte
mereu înainte
ca într-un amăgitor joc
de-a cercul

te dezbrac femeie
de toate pădurile
de absolut toate poienile
apoi ca dintr-un neant în alt neant
fără disperare
mă înec în tine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacanţă, ai plecat

E cald afară şi cerul luceşte
Natura întreagă, prin grai lumesc
O clipă stă şi iar clipeşte
Şi inimi calde o privesc.

Dimineaţă, când soarele apare
Şi spune dulce despre ziuă
Cum luna gingaşă dispare
Şi cerul scaldă în lumină.

Moment frumos trecut prin viaţă
Moment pe care, tineri şi copii
L-au aşteptat ca pe-o vacanţă
Privind cum vântul suflă-n codrii.

Momente de frumoase convorbiri
În care natura ne vorbeşte
Copacii dau zâmbet în priviri
Şi Pasărea măiastră, ciripeşte.

Din păcate, toate trec în mers
Şi apar momente noi.
Toate puse într-un vers:
"Vacanţă-ntoarce-te-n apoi"

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am aşteptat

Şi chiar atunci te-am aşteptat...
Era ca zborul lin al unui porumbel
Ce-şi întindea aripile de gânduri
Aterizând pe catargul îndepartat de ţărmuri.
Te-am aşteptat peste valul înspumat
De gânduri de iubire
Întinse spre o nava şi trase în neştire
De speranţe în culori transparente.

Te-am aşteptat chiar şi aşa
În disperata întindere neclară
Doar cu candoarea dragostei
Împraştiata uneori fără
Speranţa reîntoarcerii la noi.
Te-ai transformat într-o furtună
Te-am aşteptat şi atât...
Mai mult... ai disparut...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litere

Această spaimă a curgerii
Dinspre A,
Niciodată spre A,
Această spaimă
De-a trece
Prin toate literele
Pe care le ştii dinainte
De la ceilalţi
Care l-au străbătut
Cum le-a fost norocul,
Pînă la Q, pînă la T,
Cei mai fericiţi pînă la Z,
Dar neîntorşi niciodată
Nici unul,
Nici unul în stare
Să sară înapoi
Peste A,
Nici unul care să bănuiască măcar
Ce este înainte
Sau după sfîrşitul alfabetului:
Tot litere?
Tot litere?
Tot litere?

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Emil
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe deasupra lor, norii, "candide turme" de miei, cern ploaia mult aşteptată, sursa de materie a Oltului... Intrând în strâmtoarea dintre Făgăraş şi Parâng, Oltul lasă pentru totdeauna în urmă splendorile pământului ardelenesc, mergând de acum hotărât spre sud, unde va aduce cu şuvoaiele lui un dar nepreţuit... respiraţia istorică şi geografică a Ardealului.

Geo Bogza în Cartea Oltului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când spun "munţi" e prea lipsit de conţinut cuvântul "a plăcea". Dar acesta este începutul. Apoi " a plăcea" devine "a iubi" şi, parcă, nici acest verb nu e cel mai potrivit. Cert este că ei îţi învăluie la început sufletul, apoi pătrund în el şi începi să le simţi lipsa, îţi doreşti din nou, întâlnirea cu ei, vor deveni o chemare veşnică. Dacă există o îndoială, ea porneşte de la faptul că nu ne convine ideea de a fi înrobiţi de lucruri, numai că ei, munţii, nu sunt lucruri, ci un întreg univers a cărei frumuseţe omul o cucereşte cu efort şi, uneori, cu mai mult decât atât: ei sunt şi ştiinţă fiindcă avem nevoie de ea pentru a-i cunoaşte, pentru a-i înţelege, pentru a pătrunde în tainele lor. Între oamenii care îi colindă trebuie să existe relaţii de prietenie, de ajutorare, chiar de sacrificiu fiindcă, uneori eşti silit să-ţi rişti cel puţin sănătatea pentru a-ţi salva coechipierul. Acestea şi altele sunt munţii. Şi totuşi, în primul rând, ei sunt iubire."

Aurel Neron în Muntele şi iubirea, Capitolul al II-lea
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţă, ca şi în artă, unele lucruri sunt dulci-amărui. Mai ales când e vorba de dragoste. Uneori, soarta aduce două suflete împreună, numai pentru a le despărtii apoi. Uneori, eroul face, în sfârşit, alegerea corectă, când momentul e nepotrivit. Şi, aşa cum se spune, sincronizarea e totul.

citat din filmul serial Gossip Girl: Intrigi la New York
Adăugat de Cecilia Ivanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei sînt în. stare să reconstituie, în ordinea în care s-au produs, cînd în desfăşurarea lor triumfă rigoarea, sau într-o ameţitoare dezordine, cînd triumfă fantezia, toate evenirnentele istoriei, mai ales deznodămintele ei, oraşe trecute prin foc şi sabie, spectaculoase bătălii navale, imperii prăbuşite, stăruind asupra ruinei ce s-a abătut peste orice a avut, cîndva, strălucire. Scheletele unor regi, de mult făcute pulbere, ca şi coroanele cu care au fost înmormîntaţi, furate şi pierdute fără urmă, ei le recompun, pînă la ultimul os şi pînă la ultimul diamant

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un obicei este molipsitor ca o otrăvire a sângelui; începe uşurel într-un punct, apoi cuprinde repede trupul întreg.

citat din Friedrich Wilhelm Foerster
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ace

Simt capul greu,

o minge de bowling

într-un impact continuu,

apoi

strâng schijele de pe podea,

din pereţi,

din

sângele tău,

le adun, le lipesc

şi mă prefac că sunt toate din nou la locul lor,

că totul e real, real, real,

la fel de real

ca scheletul ăsta pe care-l car după mine şi pe care nimeni altcineva nu-l vede,

ca

soarele de smoală de pe retină, dimineaţa,

pe stomacul gol,

când totul e atât de străin

şi de ce nu ar fi,

simt capul greu,

ace, ace, ace

sunt

o păpuşică vodoo

în mâinile

cuiva

care mă urăşte rău,

iartă-mă,

iartă-mă,

şi

apoi

mai du-te

naibii.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie înainte de Crăciun

Privesc oglinda nemiloasă şi văd un chip îmbătrânit
De timpul prea uşor plecat, de anii care l-au albit,
Ce-ar vrea în urmă să privească printre baloane de săpun,
Cu nostalgie să trăiască emoţii de apus Crăciun,

Când era un odor cuminte iar gerul tricota poveşti,
Cleştar de gânduri împletite ce spionau pe la fereşti,
Când pur omăt, în straturi groase, peste pământ se aşternea,
Când răsunau străvechi colinde în valsul fulgilor de nea...

,,-Oare pe unde rătăcesc vacanţele siberiene
Care înveseleau copiii când înotau printre troiene,
Unde-s castelele de bulgări care tronau până la cer,
Unde e omul de zăpadă, al iernii veşnic grănicer?''

Se-ntreabă chipul din oglindă care s-a-ntors o clipă-n timp
Şi-a revăzut o altă iarnă dintr-un feeric anotimp...
De ar mai fi copil o clipă, i-ar spune Moşului:,, Măcar,
Dacă n-aduci acum zăpada, mută Crăciunu-n Făurar!''

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există isprăvi pe care fiecare om le îngăduie numai sieşi: dacă şi i-ar închipui pe alţii în momentul culminant al unui anumit geamăt, i-ar fi cu neputinţă să le mai întindă mâna vreodată.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Vitalitatea dragostei (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Au început să mişune, poznaşe,
Pentru şoferi grăbiţi, mineri sau clerici,
Indicatoare noi, în vechi oraşe:
«Atenţie sporită! Trec biserici!»

Cu lanţ încinse, trase c-o tânjală,
Alunecă, melci paşnici, pe butuci
Şi sfinţii nevrozaţi, pe tencuială,
Îşi fac cu limba nevăzute cruci.

În faţa lor, se cască o distanţă
Imensă, presărată cu nevoi,
Când secole-am trăit în transhumanţă
Acum plimbăm biserici: n-avem oi!

Şi ca un miel, care-a rămas de turmă,
Clopotniţa dispare fără urmă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisip peste tot

când mă trezesc în fiecare
dimineaţă o iau de la început
scot capul din nisipul
care este în patul meu
în fiecare zi tot mai mult
tot mai sufocant
o aştept să vină în cameră
şi să mă salveze
l-am tras pe nas cu o foiţă
făcută sul cum am văzut
în filmele de duzină
apoi merg alături de ea
îmi spune că a vrut să fie
cântăreaţă şi să cânte pentru noi
stăm la malul apei
sau în jurul unui foc
ne sărutăm în paturi diferite
la baie-mi trag palme
să mă trezesc şi să scap
de nisipul din pat
i-am spus să vină în fiecare dimineaţă
să-mi scoată capul din nisip
să mă salveze şi să mă iubească
cum mă iubeşte în fiecare zi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!