Uneori pete...

Uneori mă-ntreb cum e să visezi
Alteori mă trezesc în visul de ieri.
Să fi fost o pată pe un perete
Sau o viaţă pictată fără defecte?
Camera-i goală, lumina se stinge,
Aştept să se-ntoarcă
Cel care o aprinde.
Doar un contur şi o poveste pe un perete
Unde e omul din spatele ei
Care să o regrete?
Nu cred în minciuni şi nici în poveşti
Care încep cu "A fost odată"
Şi se termină când nu mai eşti
Nu este uşor să visezi,
Mai greu este să te trezeşti
Într-o cameră goală,
Cu un perete care nu spune poveşti.

poezie de Maria Medeanu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Maria Medeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nud cu scrumieră şi ceas de perete

până şi ora la care picteză
în iarna sticlată
o femeie tânără goală de-un alb
vulturean crescut dintr-o dată
se face de piatră
de cremene ora şi scapără luminează
-n scrumiera striată – însămânţată
cu trăsături de penel
(?!) –
în perete
mai intră un cui obsedat până dincolo
ca un deget de gheţă arătător
pe anumite frecvenţe
al straniei deflorări fără pată
de dată
recentă de sânge şi multiplicată
prin transparenţe

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici Dumnezeu nu ar fi fără poveste

şi chiar dacă ar exista
în lipsa cuvintelor
ar fi mult prea puţin
într-o lume neştiutoare
.......................
precum un fum
în lipsa focului
ori ca o iubire
nerostită
.......................
povestea e primul pas spre neuitare
ca prima dăltuire
ori ca întâia mâzgăleală
pe un perete mort
într-o peşteră vie
de la stânga spre dreapta
sau aiurea
altfel nici timpul nu s-ar fi lăsat prins
într-o clepsidră
de unde să cearnă poveşti
după poveşti
la nesfârşire
ca într-o mie şi una de vieţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A imigra goală alături de golemi

toţi se plâng de faptul că naşterea
în vremuri întoarse pe dos
nu ar fi posibilă fără
anotimpul ploios al unei alte planete
strivită de cine ştie ce perete
şi vândută la licitaţie
unei analiste bete
care confundă sicriele cu sarcofagul suprem

"Noi pentru asta bem!"

ne spune ea
în timp ce îşi cară planeta strivită
într-o cameră pipernicită
de care îşi aduce aminte doar atunci
când cineva îi ghiceşte-n cafea

se uită la ceas
şi trasează un sicriu prin care se trece
nu când se moare
ci între nouă şi zece
atunci când vă plângeţi că naşterea
nu s-a-ntâmplat

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citeşte-mă

Citeşte-mă încet, în noapte,
Filă cu filă mă deschide,
Păstrează-mă pe buze coapte
Şi-n unduirile-ţi avide.

Citeşte-mă în gânduri, taine,
Când felinare se vor stinge
Şi trupurile... făr-de haine,
Atâtea vise vor atinge.

Citeşte-mă... şi în regrete
Fă-mi lângă inimă un loc,
Când umbre dănţuie-n perete
Şi când privirile iau foc.

Citeşte-mă şi mă învaţă,
Să pot oricând a recunoaşte,
Cuvântul... care îmi dă viaţă,
Oglinda-n care voi renaşte.

Citeşte-mă... fără sfială,
Prejudecăţi, de vrei, aruncă,
Nimeni nu-ţi cere socoteală
Şi nici măcar nu te încurcă.

Citeşte-mă... apoi mă vinde
La orice călător... ce ştie,
Sintagma care va pretinde
Că tu-mi eşti dragă... poezie.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citeşte-mă

Citeşte-mă încet, în noapte,
Filă cu filă mă deschide,
Păstrează-mă pe buze coapte
Şi-n unduirile-ţi avide.

Citeşte-mă în gânduri, taine,
Când felinare se vor stinge
Şi trupurile făr-de haine,
Atâtea vise vor atinge.

Citeşte-mă şi în regrete,
Fă-mi lângă inimă... un loc,
Când umbre dănţuie-n perete
Şi când privirile iau foc.

Citeşte-mă şi mă învaţă,
Să pot oricând a recunoaşte
Cuvântul care îmi dă viaţă,
Oglinda-n care voi renaşte.

Citeşte-mă... fără sfială,
Prejudecăţi, de vrei, aruncă,
Nimeni nu-ţi cere socoteală
Şi nici măcar... nu te încurcă.

Citeşte-mă... apoi mă vinde
La orice călător... ce ştie,
Sintagma care va pretinde,
Că tu-mi eşti dragă... poezie.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor îşi trăiesc viaţa ca şi cum ar fi legaţi cu faţa la un perete. Un foc arde în spatele lor, iar cei care-i ţin captivi(propria lor ignoranţă)mişcă nişte obiecte în faţa focului, care aruncă umbre neclare pe perete. Asta e tot ce pot ei să vadă. Aşa că speculează în legătură cu aceste umbre, care nu sunt decât aparenţe ale obiectelor reale, dar pe care ei le confundă cu realitatea. Trebuie să se elibereze, să se întoarcă şi să vadă focul şi obiectele care cauzează umbrele. Dar încă nu au descoperit realitatea, căci lumina este artificială şi obiectele nu s-au născut în peşteră. Prin urmare, locuitorii peşterii trebuie să iasă afară, să exploreze lumea luminată de soare şi să descopere adevăratele origini ale obiectelor.

Platon în Alegoria Peşterii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe care nu se mai repetă

Ai crede că trăim de două ori
Când din ţărână noi venim
Şi în ţărână suntem călători

Ca mai apoi din altă destinaţie
Să vrem ca într-o meditaţie
O clipă doar să mai trăim, o viaţă

Ajuns acolo sus ai remuşcări
Că timpul l-ai trişat de-atâtea ori
Gândind ca niciodată n-ai să mori

Aş da orice să pot să îndrept
Greşeli fără de vină şi clipe de tandreţe
Să fiu iertat, să pot să iert

Aş vrea să mă întorc în anii de liceu
A ta mare iubire aş vrea să fiu doar eu
Ştiu, nu e uşor, dar sper, nici nu e greu

Sunt clipe care nu se mai repetă
Chiar de-aş trăi o viaţă desuetă
Aş da orice, m-aş şi reîncarna
 
Nu ştiu, poate nu am dreptate
Sunt clipe ce nu pot fi decriptate
Au fost de mult, acuma, sunt deja uitate

Asta e viaţa, curge pe-un culoar,
De vrei să stai ca un perete
Dezamăgit vei fi să ştii că sunt doar
Clipe care nu se mai repetă
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul lucru pe care l-am făcut în clipa în care mi-am acceptat cele mai mari defecte, a fost să plec capul în jos, umil. Nu umilit, dar umil. Cred că este aceeaşi senzaţie pe care o ai cu o clipă înainte de moarte când îţi dai seama că de fapt eşti doar un muritor ca orice altă vietate ce a umblat pe Pământul acesta. Ştii că nu eşti aşa şmecher cum te credeai, dar că există o bucurie în toată povestea asta. Aşa fragil şi vulnerabil, ai îndrăznit să visezi şi să încerci să cucereşti pământul şi cerul. Acceptarea de sine este o moarte şi o renaştere în acelaşi timp. Pentru ca ceva nou să se nască, ceva vechi trebuie să moară.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să cred...

Nu cred că voi putea vreodată
Să-ţi spun ce simt şi cât aş vrea,
S-aştern pe fila albă, goală,
Tot dorul meu şi inima...

Nu cred că voi putea vreodată
Să pot picta ceea ce eşti,
Ar trebui să pun în ramă
O lume-ntreagă de poveşti...

Nu cred că voi avea putere
Să te privesc în ochi mereu,
Fără să vină să se scalde
În lacrimi, universul meu...

Nu cred că voi afla lumina
De nu va fi din ochii tăi,
Şi orb... voi şti să văd doar luna
De-mi vei trimite veşti în ploi...

Şi nu voi mai putea vreodată
S-ascult în pace liniştea,
Acum când gândurile toate
Se pleacă doar în faţa ta...

Nu cred, nu ştiu ce-nseamnă viaţă
Nici existenţă, nici destin,
De mă lipseşti de-a ta fiinţă,
În nefiinţă... mă închin...

poezie de Dan Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabiet

seara mă aşez la fereastră şi privesc stelele căzătoare care brăzdează cerul în lung şi-n lat
tăcute demne şi mici la fel ca vieţile noastre
frunzele negre şi ude care se lipesc de geam rugătoare
mă gândesc la visele care s-au ofilit odată cu noi
la vara care se stinge
la cei plecaţi pentru un timp
sau pentru totdeauna
şi plâng
plâng pentru că în cameră e întuneric
şi nimeni nu îmi mai aduce înapoi
ziua de ieri
pentru că am mai multe regrete
decât ceasuri trăite
şi pentru alte felurite lucruri
care nu mă lasă să uit
cât de frumos ar fi fost totul
dacă

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel (cu iz de gelozie)

Tu chiar m-ai ţine-n ramă pe perete,
Mi-ai înălţa statuie, chit că-s vie,
În ciorbă mi-ai turna pe îndelete
Acid cianhidric, iz de gelozie.

Ţi s-a urât, pesemne, ai regrete;
M-ai vrea inchisa intr-o colivie.
Tu chiar m-ai ţine-n ramă pe perete,
Mi-ai înălţa statuie, chit că-s vie.

Ce-ar fi să batem palma, măi, băiete,
Să dăm orgoliile pe pustie?
Eu încă te iubesc, fără regrete;
Tu, fără margini..., toată lumea ştie;
Tu chiar m-ai ţine-n ramă pe perete.

rondel de Valeria Merca (24 mai 2014)
Adăugat de Valeria Merca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti de spus înainte de culcare

Când fiica ta îţi cere să-i spui la culcare poveşti,
poveşti de felul celor cu care ai crescut tu mare, sper că
vei folosi versiuni mai bune.

Sper să-i spui înainte de culcare poveşti în care prinţesa nu-i
doar o prinţesă, ci o fecioară-cavaler care înfruntă
balaurii acestei lumi. Sper să-i spui poveşti în care
prinţesele salvează regatul tatălui lor de la pieire.
Sper că-i vei spune poveşti în care fetele se apără singure
în faţa oricărei adversităţi.
Şi că nici monstru, zmeu sau rege-al întunericului,
nu le vor putea vreodată opri să facă ceea ce vor.

poezie de Nikita Gill, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patricia: Cred că ţi-a fost destul de greu să intri de una singură într-o cameră plină de oamenii, nu? Da. Te înţeleg. Ştiu şi eu ce înseamnă să nu simţi că eşti cu adevărat în cameră până în clipa în care el te priveşte sau te ia de mână sau chiar face glume pe seama ta, doar pentru a le arăta celorlalţi că... tu eşti cu el. Eşti a lui.

replică din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este posibil ca o persoană să fie prea spirituală? Sigur că da. Dacă stai toată ziua în camera ta şi meditezi sau te rogi să ai viaţa pe care-o visezi, nu aşa vei obţine viaţa pe care-o visezi şi a crede altceva înseamnă să te angajezi într-o gândire magică. Să te amăgeşti singur. Ţi-am spus că eu cred că există un plan general pentru destinele noastre, a fost scris înainte ca noi să ne naştem în această lume. Acestea fiind spuse, oamenilor le-a fost dat liberul arbitru cu un anume motiv: ca să facă paşii necesari pentru a da viaţă destinului propriu. Există multe spaţii libere pe care avem puterea să le umplem şi multe puncte pe care putem să le unim. Trebuie să facem eforturi şi sacrificii pentru a trăi viaţa la care visăm. Trebuie să fim disciplinaţi şi să facem alegeri înţelepte. Acţiunile au consecinţe şi, ca să culegi roadele la care visezi, trebuie să semeni seminţele.

Robin Sharma în Descoperă-ţi destinul (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În armonia ideilor

lumini pictează peisaje pe perete
eu mai bifez o zi din calendar
pe geam se oglindesc zboruri de egrete
ce mult aş vrea acum un zbor în dar.

pe aripi de vis să ajung la comete
acolo unde cerul nu este murdar
lumini pictează forme pe perete
şi eu mai rup o zi din calendar.

izvorul de credinţă nu este în zadar
m-a inpirat cu slove scrise pe caiete
rămân eternităţii poemele cu har
ideile ţesute cu albastre paiete.

lumini pictează peisaje pe perete
şi eu mai rup o zi din calendar.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucas: Hansel i-a spus lui Gretel: hai să aruncăm firimiturile astea pe jos, ca să găsim drumul spre casă. Pentru că ar fi cel mai îngrozitor lucru să ne rătăcim. Anul ăsta m-am rătăcit.
Nathan: Eşti ghinionist dacă te rătăceşti într-o călătorie. Dar să-ţi pierzi motivul pentru care ai plecat la drum... e ceva cu mult mai crud.
Peyton: Călătoria mea a ţinut opt luni. Uneori am călătorit singură. Alteori alţii au fost cei care au stat la volan în locul meu... şi au plecat cu inima mea. Dar când am ajuns la destinaţie, nu am fost eu cea care a ajuns. Nu am fost eu deloc.
Brooke: Odată ce te rătăceşti, ai două variante: fie găseşti persoana care erai, fie o pierzi pe vecie.
Mouth: Pentru că uneori trebuie să ieşi din cel care ai fost şi să-ţi aminteşti de cel care ai fost destinat să devii. Persoana care ai vrut să fii. Persoana care eşti.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de vreme

De ceva vreme nu te-am mai simţit –
Nici în farmecul nopţii, nici în razele
Celei ce-nsemna odată clipele...
Acestei inimi care încă n-a-'mpietrit!

Încă mai simt cum bate-a dragoste,
Chiar dacă nu mai bate pentru tine!
Deşi credeam că nu îşi mai revine,
Uite-mă-aici: trăind tot o poveste...

O poveste care-i tot despre dragoste,
O dragoste care – ghici, ce? S-a stins!
Despre un vis frumos ce-a fost învins,
Dar care... încă ne mai urmăreşte!

Cum am putea să nu avem regrete?!
Doar ştii şi tu ce am trăit, – a fost –
Şi cât de tragic s-a sfârşit şi fără rost...
De nici n-ai spune c-am iubit cu sete!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (23 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea din vis

A fost odată, într-o altă lume,
a viselor şi-a vechilor poveşti,
un împărat ce îşi făcuse-un nume
asemenea aleşilor cereşti.

Era vestit prin legile-i severe
cu care-i pedepsea pe răi şi furi,
dar şi prin recompense şi plăcere
când oamenii păreau cinstiţi şi puri.

În sala unde împărţea dreptate
părea un zeu pe tronul lui de fier
şi toţi sperau ca, într-o zi, el, poate,
va renunţa să fie tot stingher,

căci tronul de alături, de o vreme
era tot gol, în aşteptarea ei,
a celei pentru care încă geme
în inima-ngheţată ca un stei.

Venise-n viaţa lui ca o minune
pe care a primit-o şi-a iubit,
dar n-ar putea nicicând, la nimeni spune
de ce sau cât a fost de-ndrăgostit,

căci el, ce nu suportă o minciună,
a înţeles târziu, că-ntr-un ocean
o floare însetată să răpună
nu poate fi oprită, e în van

să ceri meduzei braţele să-şi plimbe
pe corpul tău, în dulce mângâiat,
să uite cum a fost şi să se schimbe
atunci când tot ce-a vrut, a câştigat.

El a-nţeles, i-a spus, ea a plecat,
iar locul ei de-atunci, acum e gol
şi n-o aşteaptă cum o fi sperat,
inabordabil, cu un singur rol:

acela de a-i aminti iubirea,
trădarea şi minciuna fără rost,
plecarea, dorul şi nefericirea
dintr-o poveste care,-n vis, a fost.

A fost odată, într-o altă lume,
a viselor şi-a vechilor poveşti,
povestea căreia i-am dat un nume
şi poţi acum, şi tu, s-o povesteşti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,
Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare
Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie
Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârşit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viaţă,
Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;
Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraţilor, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Şi cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârşit, n-am ce mai zice,
Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,
Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuinţă nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat şi coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îţi pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum şi eu înadins
Îţi voi arăta acum o minune mai ciudată,
Şi cred că un aşa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podeţul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în ţara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Şi podul s-au prăbuşit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Şi în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Şi cât casa nu se poate,
Însă orişicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ţie nicidecum pe mincinoşi,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoşi:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierţi, frăţioare, dar, zău, tu nu ştii ce zici,
Căci tu nu ştii că la Roma casele sunt aşa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Şi eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."

Judecaţi câtă ruşine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puţin şi bine?

fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un cuvânt n-a fost rostit

Nici un cuvânt n-a fost rostit
Nici şoapte auzite, două - trei;
Nici un semn n-a fost făcut cu capul,
Nici un clipit din ochi – al lui, al ei.

A fost numai un murmur stins al inimii
Care ţine-închise-n ea lucruri care dor,
Sunt doar amintiri care se trezesc
Şi care au un somn atâta de uşor...

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!