Doar cel mînat de mirajul originilor îndrăzneşte să tulbure copleşitoarea încremenire. Ca un gînd străin, se strecoară în enormul creier. În afară de cerul de deasupra — albastră boltă pustie — nimic nu arata că s-ar putea ajunge şi altundeva. Spre necrezuta ţintă el suie, străduindu-se să-i forţeze poarta. Rămas, cu timpul, o pură, vibrantă dîrzenie, trăgîndu-şi puterea din singuratatea şi înălţimea la care a ajuns, suie mereu.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu m-a creat să împlinesc o slujire anume. Mi-a încredinţat să fac ceva ce nu a mai dat nimănui. Am o misiune... Sunt o verigă într-un lanţ, o punte de legătură între persoane. Nu m-a creat pentru nimic. Voi face lucrarea Sa; voi fi un înger de pace, un martor al adevărului acolo unde sunt... De aceea voi avea încredere în El. Orice sunt, nu pot fi aruncat afară. Dacă sunt bolnav, boala mea s-ar putea să-I slujească Lui; îndoielile mele s-ar putea să-I slujească Lui. Dacă sunt în suferinţă, durerea mea s-ar putea să-I slujească Lui. El nu face nimic în zadar. El ştie ce face. S-ar putea să-mi ia prietenii, s-ar putea să mă arunce printre străini, s-ar putea să mă facă să mă simt singur, să-mi scadă curajul, să-mi ascundă viitorul de mine. Totuşi, El ştie ce face.

citat clasic din John Henry Cardinal Newman (1870)
Adăugat de Nana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde timpul îngroapă amintiri

Nu stă-n puterea noastră să-i aruncăm tăcerii
Cuvinte temătoare... pe rostul ei divin.
Se-aşterne fără margini, când vine timpul serii
Şi-ascunde-n ea trecutul, puţin câte puţin.

Puterea ei destramă, căci totu-i trecător.
Purtând chemări tăcute prin spaţii siderale
Din nemişcata geană mai pică câte-un dor,
Şi tot ce mai rămâne se scutură-n petale.

Prin vise ne mai umblă speranţe rătăcite.
Frânturi de timp adună ce-a mai rămas din noi
Îngemănând puterea în clipe neclintite
Dorinţei nesfârşite de-a fi mereu în doi.

E prea departe locul şi calea mult prea lungă,
S-au dus prin poarta vieţii temutele iubiri.
Doar neumblate gânduri ar mai putea s-ajungă
Acolo unde timpul îngroapă amintiri.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea ca o ploaie-mi pare.
Din mări ea suie către înserare;
şi din câmpii pierdute-n depărtare
suie la cer, statornicu-i lăcaş.
Şi-abia din cer se lasă pe oraş.

Şi plouă-n ora vag crepusculară,
când toate străzile spre zori se-ndreaptă,
când trupuri ce nimica nu aflară,
dezamăgit şi trist se trag deoparte;
când oameni care se urăsc de moarte
dorm în acelaşi pat, atât de-aproape:

singurătatea trece-atunci pe ape...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă voie porcului împrejurul stogului că el se suie deasupra.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

apune o lume
seacă şi timpul rămas
încet, încet, la pas

amurgul se frânge
în lacrima pură
şi nu ajunge să stingă durerea

în suflet o rană, pe trup o povară
se închide o uşă
se deschid amintiri

mai latră un câine pe tărâm ireal
se strecoară şi anii prin porţile sorţii
mai strâng încă în palmă, un suflet, o rană

mă strigă destinul, mă înţeapă şi spinii
pe frunte coroană
în suflet o rană

mai cântă un fluier
pe drumuri tăcute
se strecoară lumina pe creste de munte

fântănile seacă şi timpul coboară
se aprind cuiburi în cer
mai arde un gând prin copaci despuiaţi

e iarnă pe drum
apune şi timpul
pe ziduri coboară agonic amurgul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia ar fi vrut să-l refuze, dar nu reuşi. Îl privi doar o clipă; el îi zâmbea blând, cu amabilitate, iar ochii lui călduroşi exprimau doar bunătate, multă bunătate... Regretă în acel moment gestul anterior, de a depune împotriva lui o reclamaţie... Ce mai putea schimba oare acum? Nimic! Îngândurată şi tristă, urcă în maşina albastră a directorului; galant, el îi deschisese portiera... Iar în curând, acel vehicul modern, elegant, luxos, se avântă pe poarta Institutului, spre oraş, fără a fi opriţi de body-guarzi, să-i însoţească.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia alesese să devină psihiatru, nu din aviditate pentru bani, nu din dorinţa de a se îmbogăţi; doar nu-i lipsise niciodată nimic, părinţii ei străduindu-se să-i asigure mereu tot ce şi-ar putea dori, deşi ea nu era deloc pretenţioasă sau mofturoasă şi-şi alesese această meserie din dragoste pentru semenii ei, din dorinţa de a-i ajuta pe cei care sufereau, cei cu care soarta fusese mai puţin dreaptă şi pe care ea încerca să-i ajute, în limita posibilităţilor, să le aline suferinţa sufletească, ceea ce dovedea nobleţea cu care era înzestrată, altminteri, ar fi putut deveni orice altceva, doar o ducea mintea. Şi-ar fi putut alege o meserie mult mai bănoasă, însă scopul ei în viaţă nu era prosperitatea materială. În plus, ea punea mai presus fericirea altora, decât pe a ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua a cincea

Afară e vreme rece şi ploioasă.
Îngerii tuşesc,
limba lor e galbenă, de febră.

Şi limba mea e galbenă.
Dar nu de febră –
gura mea radiază lumină.
Din gură, ies cuvinte calde.
Pe cerul gurii mele,
se topeşte, lipită,
o vitamina "C".
Vitamina radiază, pe cerul gurii mele,
ca un soare.

Ar fi de ajuns doar să zambesc,
şi aş face ziua mai luminoasă.
Iar pe cei din jur
aş putea să-i încălzesc
cu o singură vorbă.

Ce simplu ar fi
să fie lumea mai bună
doar cu o vitamină! I
ar dacă mi-aş reţine respiraţia
măcar un moment, în tăcere,
gura mea s-ar umple de bucurie.

Porumbei şi vrăbiuţe
ar veni să ciugulească
din plombele mele
ca din firimituri
de pâine.

poezie de Doina Postolachi din volumul de versuri Lumina de peste nopţile mele (2012)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA POARTA NOPŢII

La poarta nopţii dacă iele bat,
Rămâi, în visul tău, de Cer legat
Şi nu răspunde la chemarea lor,
Cât Cerul nu-ţi dă aripi pentru zbor!

La poarta nopţii, chiar de-ar bate-acum,
Trei magi porniţi dup-a lor stea la drum,
Rămâi în visul tău ocrotitor
Că Domnul nu te vrea în timpul lor!

La poarta nopţii dacă va suna,
Din trâmbiţă, un înger dintr-o stea,
Atunci, deschide poarta către Cer,
Că nu te vrea pierdut blândul Oier;

Luminii, ochiul să-i deschizi mereu
Şi-n somn, de-auzi un glas de Dumnezeu,
În cântecu-nvierilor din zori,
Pe care îl aduc privighetori!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVIII

Doamne, noii zori
cu fulger, bubuie.
Grăbesc vestitori
spre boltă de-i suie.

Larmei te-nchină,
în rostogolire;
căci însăşi Maşina
cere preaslăvire.

Iar Maşina, iată,
urlă răzbunare
râvnind să sluţească.

Ea ne suge, toată:
deşi patimi n-are:
drept e să slujească.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

cerul tulbure
în lac dar şi pe boltă –
aversa de vară

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVII

Afund, străbunu-ncâlcit,
rădăcină a tuturor
celor duraţi, ascuns izvor
niciodată privit.

Coif de asalt, corn la vânat,
stihuri cărunte,
frate pe frate mâniat,
femei ca lăute...

Ram cu ram, strâns se înşiră,
liber, nicăieri nu e...
Unul, o, suie, suie...

Dar tot se rup încă.
Sus, drumul însă,
se-ndoaie ca liră.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşi temător spre curtea casei sale. Înainte de a deschide poarta, privi puţin în sus. Pe cerul senin, stelele sclipeau palide, mai mult din cauza luminilor din oraş; la Institut se vedeau mult mai bine. Oricum, Lucian le recunoştea cu uşurinţă pe fiecare în parte, doar era astronom, ba, pe deasupra, chiar şi şef. Dar oricât de cunoscute i-ar fi fost, tot îi fascinau privirea visătoare, care le cuprindea de fiecare dată cu drag. Şi chiar dacă era doar o iluzie, lui i se păreau mereu altfel; nişte punctuleţe timide, ce brăzdau bolta cerească. Existau; deci, trebuiau explorate, atât cât se putea, atât cât permitea tehnologia existentă în acel moment.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afară de linişte, nu mi-am dorit nimic şi pe aceasta, tot timpul se găseşte cineva să mi-o tulbure.

Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perseverenţă

îmi îndrept atenţia spre un destin profetic
vreau să se întâmple minuni în univers
rupturii de viaţă am să-i cos un petic
de nuanţă albastră scoasă dintr-un vers.

îndepărtez riduri la salonul cosmetic
nu mă las ispitită de înger pervers
timpul de relaxare este mereu poetic
sub influenţa stelei din cerul divers.

împletesc romantismul din spectrul genetic
sentimente seci spre fericire au convers
alfabetul dragostei vibrează frenetic
departe, departe de timpul advers.

îmi îndrept atenţia spre un destin profetic
rugându-mă să se întîmple minuni în univers.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi fac din fiecare zi

Să-mi fac din fiecare zi
o zi de sufletesc folos,
ducînd oricui ar suferi
un strop din Harul lui Hristos.
– Atunci mi-aş face orice zi
o zi de sufletesc folos.
Să-mi fac din fiecare pas
un umblet binecuvîntat,
spre cel căzut şi cel rămas,
spre-a-l ridica dintr-un păcat.
– Atunci mi-aş face orice pas
un umblet binecuvîntat.

Să-mi fac din fiecare gînd
cuiva un dar mîntuitor
punînd pe-o rană sîngerînd
un sfînt balsam alinător.
– Atunci mi-aş face orice gînd
cuiva un dar mîntuitor.

Să-mi fac din fiecare stări
un har să-I cînt lui Dumnezeu,
să-I laud marile-ndurări
ce-mbelşugat îmi dă mereu.
– Atunci din fiecare stări
L-aş preamări pe Dumnezeu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balerina sufletelor

"-Balerinele nu plâng!
-Dar ce fac?
-Dansează!
-Şi lacrimile lor dansează.
-Poetele plâng?
-Da... Mereu...
-De ce?
-Ca să poată scrie...
-Şi eu plâng, ca să pot dansa"

Atât de uşoară,
încât ai impresia
că dacă ai sufla cu iubire
s-ar ridica spre nori...

Atât de realistă
încât nu îşi permite
să se desprindă de pământ...
Se dedică ochilor noştri
care mereu uită
că ea poartă pe umeri
greutatea frumuseţii.

Puternică în vârfuri de picioare,
dar suflet fragil-
poti modela din ea
orice cântec...
O balerină fericită,
are nevoie doar de un balerin
care are puterea să-i ducă în palme
iubirea....

Balerina sufletului meu...
Atât de uşoară,
încât ai impresia
că dacă ai sufla cu iubire
s-ar ridica spre nori...

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (27 martie 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o societate a oamenilor care trăiesc o viaţă spirituală, un om cu însuşiri morale superioare lor va ajunge în mod firesc să-i influenţeze şi să-i conducă. În societatea oamenilor care trăiesc numai viaţa corporală, mireană, inevitabil mereu va ajunge în fruntea lor şi-şi va exercita puterea omul cu cele mai slabe însuşiri morale.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reguli obligatorii pentru toţi din U.E.

,, Unde-s doi puterea creşte"
Se aplică şi în U. E.,
Dar, în ţara ce-o,, coteşte",
Sărăcia, zilnic, suie!

epigramă de Mihai Haivas din Triumful epigramei
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta spre cer

în fiecare duminică
la biserica albastră
slujba începe la nouă fix

Dumnezeu mereu pare grăbit

îmi şterg ochelarii
iau biblia şi plec

între două rugăciuni
cineva îmi spune că Dumnezeu
trăieşte prin noi

deşi nu s-ar fi cuvenit
să vorbesc despre asemenea lucruri
i-am răspuns

dacă eu sunt poarta spre cer
şi Dumnezeu este calea
atunci copilul meu va fi
consistenţa trupului sau
şoapta morţii trupului meu?

o bucată de linişte oprită între noi
scurta dangătul clopotului

poate din pricina asta încercând
să-mi descâlcesc nodurile din viaţă
am tăcut...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!