Cornelia Georgescu

Păși temător spre curtea casei sale. Înainte de a deschide poarta, privi puțin în sus. Pe cerul senin, stelele sclipeau palide, mai mult din cauza luminilor din oraș; la Institut se vedeau mult mai bine. Oricum, Lucian le recunoștea cu ușurință pe fiecare în parte, doar era astronom, ba, pe deasupra, chiar și șef. Dar oricât de cunoscute i-ar fi fost, tot îi fascinau privirea visătoare, care le cuprindea de fiecare dată cu drag. Și chiar dacă era doar o iluzie, lui i se păreau mereu altfel; niște punctulețe timide, ce brăzdau bolta cerească. Existau; deci, trebuiau explorate, atât cât se putea, atât cât permitea tehnologia existentă în acel moment.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Lia: Nu înțeleg; până acum, în ceilalți ani n-ai reacționat astfel, de ziua mamei tale.
Lucian: Nu?! Așa crezi tu?! Ți-am mai spus, Lia, cât de puțin mă cunoști; aproape deloc, chiar...
Lia: Adică...?!
Lucian: Ce-ai vrea să-ți spun? Da, tot așa m-am comportat de fiecare dată, în fiecare an, de ziua ei... Doar că, desigur, nu de față cu voi...
Lia: N-am observat.
Lucian: Nu mă mir...
Lia: Dar nu înțeleg, de ce te chinui?
Lucian: Ți-am spus, i-am zis unele cuvinte care nu-mi dau pace, chiar dacă ea m-a iertat, ba chiar m-a asigurat că n-a fost supărată deloc, că n-a luat seama la câteva cuvinte rostite în acele momente tensionate. Dar știi bine cum sunt eu, cum mă comport în asemenea momente, adică, exact cum n-ar trebui, prostește, iar cuvintele rămân, nu pot fi șterse; de aceea, ar trebui să ne gândim mai mult înainte de a le rosti.
Lia: Ce puteai să-i fi spus, atât de grav? Cred că exagerezi!
Lucian: Exagerez?! Nu, deloc... Cum aș putea să exagerez? Atunci, da, într-adevăr am exagerat, însă nu și acum.
Lia: Dacă-mi povestești, poate te vei simți mai bine după aceea.
Lucian: Nu cred, dar dacă ești dispusă să mă asculți...
Lia: Te ascult, Luci.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Directorul îi reproșase că se jucase cu el, cu sentimentele lui, că-l manipulase, atunci, de mult, când erau prea tineri pentru a înțelege viața și greutățile ei; erau elevi, amândoi... Avea oare dreptate?! Fusese ea atât de rea, iar el chiar o iubise cu adevărat atât de mult și de fapt, încă o mai iubea, chiar și acum, după atâția ani?! O iubea și suferea pentru ea, chiar dacă, din spusele lui, altceva dorea să lase de înțeles... În cazul ăsta însă, de ce nu-și refăcea viața? De ce prefera să rămână singur și trist? Doar avea totul... Era director, încă tânăr, încă frumos, atrăgător, încă putea stârni pasiuni în inimile multor tinere, dacă le permitea acest lucru... Dar el, nu; prefera să rămână singur și trist, închis în Institut și-n sine însuși, prizonier al propriilor sale sentimente și gânduri, altfel spus, un neînțeles. De ce oare?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Bine, bine... Deci, rămăsesem singur în navă, iar în final, plictisit de atâta singurătate, am decis să ies în oraș, deși cred că aș fi procedat mult mai bine dacă aș fi rămas în continuare liniștit în navă. Pentru că, ajuns aici, evident, am căutat-o pe Lia, însă la ușa camerei ei se afla deja Sid. Ea l-a întâmpinat zâmbitoare și l-a invitat să intre. Însă nu au stat mult înăuntru. Iar când au ieșit, ea l-a luat de mână, ba l-a și sărutat, deși, e adevărat că numai pe obraz.
Maria: Deci, asta-i tot?! Doar pentru atât ești tu atât de trist?
Lucian: Păi, ți se pare puțin?
Maria: Sigur! Cine știe ce au discutat ei doi în cameră, deci, l-a sărutat pe obraz în semn de recunoștință. Și eu aș fi procedat la fel în locul ei, chiar dacă Nick ar fi fost de față în acel moment.
Lucian: Chiar ai fi procedat astfel? Și?!
Maria: Și nimic! Nick trebuie să înțeleagă că așa sunt eu, am o fire năvalnică, deci, nu are motive să fie gelos, iar el este soțul meu; cât despre tine, tu ce motive ai? Să vedem! De moment ce presupun că încă nu i-ai spus nimic Liei...
Lucian: Nu, nu i-am spus nimic.
Maria: Luci, te bat! Când ai de gând să-i spui?
Lucian: Nu știu, blondo...
Maria: Păi, vezi?! Atunci, ce pretenții mai ai?! Cât despre faptul că ea l-a luat de mână, nu văd nimic rău nici în asta! Și eu te-am luat pe tine acum, nu de mână, ci de braț, până am ajuns aici, în părculeț.
Lucian: Serios?! Chiar m-ai luat pe mine de braț? Tu?!
Maria: Da, pentru că te opreai după fiecare doi-trei pași.
Lucian: Ciudat, nu-mi amintesc partea asta!
Maria: Păi, parcă erai în transă...
Lucian: Bine, e posibil să mă fi luat de braț... Dar vezi, eu m-am plimbat de multe ori cu ea, însă numai o singură dată am luat-o de mână, iar atunci i-am cerut voie. Și nu cred că Sid a procedat astfel. De fapt, el sigur nu i-a cerut voie, pentru că ea l-a luat pe el de mână!
Maria: Zău, Luci, te legi de orice amănunt, cât de minor ar fi el... Serios, n-ai motive să te porți astfel!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Dom' director; și dacă vom sosi înainte de ianuarie 2101?
Traian: Dacă veți sosi înainte de acea dată, va fi foarte bine. Chiar e de dorit să sosiți înainte de acea dată, doar misiunea a fost estimată la 13 ani, nu la 15; s-au luat însă în considerare eventuale întârzieri nedorite. În orice caz, din momentul în care veți sosi, banii nu vă vor mai fi livrați în cont, vă veți primi salariile în mână, plus, pentru fiecare, o sumă foarte mare, la întoarcerea din misiune; cât anume, nu pot știi de acum, dar oricât ar fi, tot n-ar fi suficient pentru voi, ați merita mai mult decât s-ar putea socoti în cifre... Cât despre sumele strânse în bancă de-a lungul anilor pe numele voastre, la întoarcere veți putea dispune de acestea când și cum veți dori sau veți considera de cuviință.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Până în acel moment se pregătiseră doar, destul de bine, după cum susțineau toți; iar momentul în care vor trece de la faza de "cadeți" la cea de astronauți nu era departe; de acel moment îi despărțeau doar douăsprezece zile, deci mai puțin de două săptămâni. Deocamdată era încă vineri, 15 iunie, zi ce semnifica sfârșit de an școlar, chiar și pentru Mihai. Pentru cei mai mulți elevi urma perioada cea mai așteptată, aceea a vacanței de vară; pentru Mihai însă, ceea ce urma diferea complet de o vacanță. De fapt, el oricum nu de vacanță ar fi avut parte, doar își încheia studiile; și-ar fi început activitatea în Institut. Iată însă că el își începea activitatea direct într-o misiune spațială importantă, ca membru al echipajului, ba chiar ca șeful securității misiunii; deloc rău pentru un tânăr de aproape optsprezece ani...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Maria: Aș vrea să te pot ajuta cu ceva. Cum să te ajut, Luci?! Cu ce?! Te rog, spune-mi, ce-aș putea face pentru tine?
Lucian: Nimic, blondo. Nimic! Oricum, mulțumesc pentru intenție... Nu înțeleg, oare de ce a procedat astfel? Ce-a fost în mintea ei? Ce i-a venit, dintr-o dată? De ce l-a sărutat? Pe Sid... De ce?!
Maria: Evident, pentru a te provoca, în mare parte, din cauza ta.
Lucian: Cum adică, din cauza mea, blondo?
Maria: Păi, probabil se simțea jenată de privirile tale și s-a gândit că astfel ți-ar putea da o lecție. Și doar ți-am spus de nu știu câte ori să nu-i mai fixezi atâta cu privirea!
Lucian: Nu m-am putut abține. La naiba! Trebuia să-ți fi dat ascultare de la bun început și să fi plecat când au intrat ei doi acolo.
Maria: Ar fi trebuit. Acum însă nu putem schimba nimic.
Lucian: Dar și mai bine ar fi fost dacă nu veneam deloc în oraș azi. Oare nu stăteam liniștit în nava noastră, fără probleme?! Așa, m-am învârtit ca un idiot prin oraș și... Până la urmă, am găsit ce căutam!
Maria: Ah, Luci, de ce trebuie să ai tu mereu probleme?
Lucian: Nu știu, blondo, nu-mi dau seama. Oare de ce?!
Maria: Păi, după cum spui chiar tu, prea le cauți...
Lucian: Da, tot eu le caut; cu lumânarea...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Scăpaseră de ziua cu numărul 13 a lunii iunie, care se încheiase cu o emisiune televizată, avându-i ca invitați, sau mai degrabă gazde, pe directorul Simionescu și pe instructorul Manea. Urma joi, 14 iunie; era ziua în care Comisia Disciplinară va pronunța decizia în cazul "Enka Lucian". Tânărul comandant se trezi foarte devreme, pregătindu-se pentru această zi, destul de importantă pentru cariera lui, pentru viitorul lui. "Oare ce se va alege de el?" se întreba în gând; spera însă că nu vor fi luate măsuri drastice împotriva lui. Nu mai auzi tunete, nu mai zări fulgere. Privi curios pe fereastră: era încă întuneric, nu se luminase de ziuă, dar... Cerul era senin, nu mai era acoperit de nori. Putea zări stelele, palide, din cauza luminilor din oraș, dar se zăreau... Aerul era răcoros și umed, însă dacă se înseninase, vara își va reintra rapid în drepturi, odată cu răsăritul soarelui. Lucian îmbrăcă uniforma albastră, aranjându-se cât mai bine. Mândru, se privi în oglindă: șase bulinuțe aurii străluceau încă pe reverul hainei lui. Oare va dispărea vreuna dintre ele după această zi? Ce conta dacă n-ar mai fi el comandantul misiunii?! Măcar să rămână în echipaj – cel puțin atât își dorea... Pe la ora 06.25, în camera lui apăru blondul, gata echipat de plecare și el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Bine. Ca să vezi, încă mai am încredere în tine.
Lia: Ar trebui să ai... Luci, cum era relația ta cu tatăl tău, domnul Iulian Enka?!
Lucian: Poftim? Ce-ți veni să mă întrebi acum de blondul ăla enervant?!
Lia: Hmm... Deci, chiar îl urăști?!
Lucian: Cum?! Să-l urăsc?! De unde ai dedus tu așa ceva?!
Lia: Păi, dacă ori de câte ori vorbești despre domnul Enka, spui "blondul ăla enervant"... Ce crezi că reiese de aici? Ce altceva?
Lucian: Lia, te rog... Nu-mi răstălmăci cuvintele! Chiar nu înțelegi nimic?! Ce fel de om mă crezi?! Cât de groaznic aș putea fi?!
Lia: Luci, nu te supăra; eu doar așa am înțeles.
Lucian: Ca de obicei, ai înțeles total greșit! Auzi la ea, să-l urăsc... Cum ai putea oare să-ți închipui vreodată așa ceva despre mine?!
Lia: Păi, doar din cauza ta, dacă așa spui mereu...
Lucian: Lia, nu ești atentă, niciodată, la nimic! Ascultă-mă doar, poate o să pricepi totuși, poate auzi ce spun eu mereu... Blondul ăla enervant...
Lia: Ah... Vai, scuză-mă, Luci! Acum pricep; de fapt, spui asta cu multă admirație pentru cel la care te referi, cu afecțiune chiar...
Lucian: Exact! Văd că ai priceput, în cele din urmă. Ah... Ce idee nebunească și pe tine! Să-l urăsc?! Cum aș putea oare?! E tatăl meu! La naiba, îl iubesc! Enorm. Nespus de mult. E un om minunat! Absolut minunat! Și mi-a dovedit asta, mai ales în ultimul timp, înainte de plecarea în această misiune afurisită. Uneori mi-aș dori atât de mult să pot fi ca el, atât de calm, de liniștit, de blând, nepăsător, mai ales în unele situații; mi-ar prinde bine. Dar, sigur, cu temperamentul meu, asta ar fi imposibil!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Sonya: Știi, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu știai?
Lucian: Nu. Nu știam... Și spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ți fi menționat numele, cel puțin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce și ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu știu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deși aș fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aș fi mărit puțin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ți-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puțin o dată.
Lucian: De unde știi? Dacă n-ai văzut, cum poți susține că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducție?
Sonya: Sigur, am dedus după mișcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria și după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-ați separat, e mereu tristă; cred că nu se gândește decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susții că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu știam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aș vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum știi: Are unul și scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Atins în punctul său slab, directorul o privi iscoditor cu ochii săi ageri și simți un gol în inimă. Ar fi dorit atât de mult să poată recunoaște, în sfârșit, măcar în fața acestei domnișoare, că de fapt, în realitate, Lucian chiar este copilul lui, unicul său fiu, dar nu putea spune acest mare adevăr. Era o taină pe care o păstra cu durere ascunsă-n suflet, căci mereu simțea nevoia de a-și strânge ocrotitor fiul în brațe, de a-l înconjura și a-și arăta dragostea lui părintească; cu greu se abținea. Cine oare ar fi putut înțelege cât de dificile i se păreau toate acestea chiar și lui, directorul celui mai mare și mai modern Institut Astronomic de pe întreaga Terra? De câte ori nu simțise nevoia să-l audă pe Lucian spunându-i măcar o singură dată "tată"? Dar se stăpânea de fiecare dată, reprimându-și sentimentele, cum se stăpânise și de data aceasta, reușind să-și redobândească rapid controlul de sine și calmul său imperturbabil, să nu își piardă firea și-i răspunse Liei cu o voce totuși ușor iritată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Sonya: Așa-i mult mai bine.
Lucian: Desigur. Și arăți mult mai bine. Cu costumul ăla pe tine, nici nu-ți distingeam chipul. Doar după glas am reușit să te recunosc, să-mi dau seama că ești tu. E chiar atât de incomod costumul protector, de nu-l poți suporta pe tine?
Sonya: Nu chiar, dar nu mă simt bine încorsetată cu el; am impresia că aș fi privată de libertate. Mi-e mult mai bine fără el.
Lucian: Pricep. Deci, nu costumul e incomod, ci faptul că ești obligată să-l porți.
Sonya: Cam așa. De ce nu încerci să porți și tu un costum din ăsta câtva timp, să vezi cum e? Poate așa ai înțelege mai bine...
Lucian: Aș putea încerca, dar nu, mulțumesc, prefer să stau așa, fără.
Sonya: Păi, vezi... Ce bine e de tine, de voi; voi sunteți cu adevărat liberi, noi avem doar falsa impresie de libertate, când, de fapt, trăim mereu izolați de mediul extern, fie într-o lume artificială, fie în costume protectoare.
Lucian: Lasă, nu-i chiar atât de grav cum ți se pare. Dar cum, n-ați găsit o altă posibilitate de a supraviețui?
Sonya: Nu, pentru noi asta pare unica modalitate de supraviețuire.
Lucian: E bine că ați găsit totuși o soluție.
Sonya: Care nu pare deloc a fi cea mai potrivită.
Lucian: Totuși, e destul de bine. Dar să nu mai vorbim despre asta, dacă nu-ți convine subiectul și te indispune...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Știi, anul trecut aveai o părere total diferită despre mine. Aș vrea ca lucrurile să fie din nou la fel ca atunci.
Ly: Da, dar știi că nu mai pot fi la fel ca atunci!
Lucian: Știu... Ia loc, te rog! Și relaxează-te! N-am să te mănânc, pe cuvânt! Serios, nu sunt chiar un monstru... Nu mă privi atât de speriată; n-am de gând să-ți fac absolut nimic! Nici să te sărut. Promit! Jur! Ce vrei mai mult de atât de la mine?
Ly: De ce-aș avea încredere în tine?
Lucian: De ce n-ai avea?! Ți-am dat vreodată vreun motiv?
Ly: Da, mi-ai dat, atunci...
Lucian: Ah, atunci... Știu, am fost un dobitoc! Și-mi cer mii de scuze față de tine, Ly, pentru acel gest necugetat! Chiar nu mă poți ierta? Nu poți trece peste ceea ce s-a întâmplat atunci? Te rog, din nou...
Ly: Nu știu... Nu știu ce să mai cred despre tine, Lucian! După ce te-am văzut la supercomputer, de ziua mamei tale... Mă derutezi continuu!
Lucian: Sunt un ciudat...
Ly: Nu chiar un ciudat. Și totuși, ce făceai pe aici?
Lucian: Nimic deosebit. Înainte de a intra tu, de abia sosisem și... Răsfoiam puțin albumul cu fotografii al Liei.
Ly: N-ar trebui să umbli prin lucrurile ei, dacă ea nu este aici.
Lucian: Știu foarte bine asta, dar tocmai am stabilit că sunt un ciudat, deci, nu mă comport normal... Crezi că am greșit chiar atât de mult, dacă i-am răsfoit puțin albumul?
Ly: Nu, probabil că nu. Știi, de fapt, cred că aș vrea să-l văd și eu, pentru că ea nu mi l-a arătat niciodată. Crezi că s-ar supăra dacă voi arunca și eu o privire?
Lucian: Nu, n-ar avea de ce.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Își privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi știut acest amănunt?! Ba îl știa și încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câțiva ani... Mai știa însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relație serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnișoara consilier și de sentimentele pe care fiul ei le avea față de această domnișoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnișoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; și nu cu o mașină, la o scurtă plimbare prin oraș sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă mașina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Sonya: De fapt, știam ce faci în acest moment și că mai ai puțin de vopsit aici, de aceea mi-am permis să te deranjez.
Lucian: Aha, pricep... Deci, m-ai urmărit, chiar dacă nu în direct; ai continuat însă să mă urmărești.
Sonya: Așa e, recunosc. Nu te văzusem de mult timp și doream să știu ce faci, lucru pe care-l puteam afla cu ușurință.
Lucian: Pricep. Nu te condamn deloc. Dacă ai posibilitatea să afli orice, de ce nu? Poate că și eu aș fi procedat la fel, în locul tău. Dar dacă tot ai venit până aici, hai să intrăm în navă, n-are rost să stăm afară. Termin mai târziu de vopsit nava, am destul timp.
Sonya: De ce nu-i lași pe roboți să se ocupe de treaba asta?
Lucian: Să las roboții?! Nu; prefer să termin eu, de moment ce eu m-am apucat de revopsit, eu voi vopsi toată nava cu albastru, deci, eu o voi termina.
Sonya: Bine, n-ai decât; fie cum vrei...
Lucian: Deocamdată... Hai să intrăm în navă.
Sonya: Mai bine nu. Sincer, aș prefera să mergem prin orașul artificial, să discutăm, să ne plimbăm, ca să scap de costumul ăsta incomod; mă simt mult mai bine fără el, dar aici sau în nava ta, nu pot renunța la el.
Lucian: Vom merge și prin oraș, însă înainte de asta, tot va trebui să intrăm în navă, măcar pentru puțin timp, atâta cât să mă curăț și să mă schimb în uniformă. Doar ce ai spus că așa, albastru cum sunt acum, i-aș putea speria pe toți locuitorii planetei. N-aș vrea să se întâmple una ca asta.
Sonya: Ai dreptate. Bine, în cazul ăsta, să intrăm în nava ta.
Lucian: După tine, domnișoară.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ce m-aș întreba când știu...

Nu tremurau salcâmii sub gerul iernii,
se scuturau doar crengile de chiciura cea rece,
Iar prin văzduh vântul trecea vuind,
de-atâtea nopți îngenuncheate unui gând ce trece.
Nu se scurgeau prin timp trăiri efemere,
se adunau în amintiri plăcute,
Chiar dacă-ades, chiar și prin vreme,
rămâneau tăcute și mute.
Nu se-ascundeau stelele după norii cei gri,
se aprindeau în fiecare noapte pe bolta cerească,
Chiar dacă uneori doar pe cerul sufletului meu
mi se părea că e întuneric într-o noapte atât de albastră.
Nu îmi era frig, poate doar puțin teamă,
că viața se va scurge-n nemurire,
Dar tot speram ca într-o zi să îi dau
sensul spre o nouă mântuire!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Poate... Știi, fiecare avem ascunsă în noi atât o parte bună, cât și una mai puțin bună, ca să mă exprim astfel. Iar eu caut mereu să găsesc și să scot în evidență partea frumoasă și bună a fiecărei persoană, oricât de neadaptată ar considera-o ceilalți, care cred că se încadrează într-un anumit tipar al "normalității". Știu bine că nimeni nu e perfect, nici măcar eu, dar pot găsi în oricine, oricât de rău ar fi, acea parte bună, ascunsă în interior și atunci nu-mi rămâne decât să o scot la suprafață, să-și dea seama și cel în cauză de existența ei. Poate că nu voi reuși întotdeauna, dar măcar o să încerc tot posibilul.
Lucian: Mda... Deci fiecare avem și o parte bună și una rea. Important e pe care o considerăm prioritară și de care ne folosim mai mult în viață. Și care ar fi partea mea cea rea?
Lia: Hmm... Ți-ai arătat-o destul în ultimul timp.
Lucian: Aia crezi că ar fi?!
Lia: Aia și altele... Ascunde-le cât mai curând și scoate la suprafață tot ce ai mai bun.
Lucian: Bine, domnișoară consilier. Am să încerc, pe viitor, să-ți ascult sfaturile. Oricum, cred că eu pot să fac diferența dintre bine și rău și să aleg ceea ce e bine; poate uneori mai calc pe alături, dar nu e condamnabil... În plus, îmi place să fiu înțelegător și să ajut, urăsc violența, deci nu cred că pot fi clasificat drept un tip "rău". Cât despre tine, faptul că vezi în oricine partea bună, oricât de ascunsă ar fi ea și că vrei să-i ajuți pe ceilalți, vorbește de la sine; e clar că nu poți să fii rea. Și totuși, mă întreb, oare care ar fi partea ta cea rea?
Lia: Nu cred că ai vrea să afli vreodată.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc să-i fi spus și nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Directorul era sigur că toți cei șapte tineri se treziseră la acea oră (în cazul în care ar fi reușit să adoarmă) și se pregăteau de plecare spre Institut, de data aceasta, nu doar spre Institut... În plus, se pregăteau și sufletește, iar despărțirea de cei dragi era foarte grea, deși știuseră de mult că va sosi și această clipă. Dacă până în acel moment nu li se păruse a fi dificil, de abia acum constatau că se înșelaseră. Oricât de pregătiți se credeau ei pentru aceste ultime momente, nu era deloc așa cum consideraseră.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Doru: Când ar trebui să aibă loc lansarea?
Lucian: Pe 27, dom' profesor.
Doru: Cu "Pacifis", nava ta, proiectul tău de diplomă; interesant! Aș vrea s-o văd și eu, dacă se poate...
Lucian: N-ați văzut-o încă, dom' profesor?
Doru: Nu, până acum nu, accesul în zonă era foarte restrictiv... Nu i se permitea oricui să ajungă în apropierea vehiculului spațial.
Lucian: Dacă vreți, aș putea să vă duc eu într-o zi, s-o vedeți.
Doru: Eu aș vrea, dacă ești dispus.
Lucian: Când doriți, dom' profesor.
Doru: Nici o grijă, eu n-am s-o zgârii, cum făceai tu cu mașina mea... Bine, mai vorbim noi... Acum întoarce-te în sală și spune-i profesorului tău de cultură civică s-o anunțe pe domnișoara să intre... Vezi cum dai tu numai peste foștii tăi profesori?! Dar pe Sever nu l-ai supărat niciodată, cu nimic, doar pe mine... De ce oare? Din cauza numelor?
Lucian: Nu chiar, dom' profesor, deși, se poate și din cauza asta. Dar, oricum, tot v-am simpatizat mereu. Încă foarte mult!
Doru: Știam... Luci, nu-ți face griji inutile. Nu vom lua măsuri aspre împotriva ta, așa că liniștește-te!
Lucian: Mulțumesc, dom' profesor.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian se afla în Institut și putea rămâne acolo peste noapte; cu locul de odihnă nu era o problem㠖 avea cine și unde să-l găzduiască. Practic, putea dormi chiar și în navă, în propria-i rezervă, cea cu inițialele E. L., doar nu-l împiedica nimic. Însă dacă va dormi în Institut, cum rămânea cu părinții lui? Acum se înțelegea bine cu ei, nu mai erau supărați, ca să procedeze astfel. În plus, mai erau și bunicii lui la mijloc; ar fi fost și dânșii îngrijorați și nu le putea face așa ceva... Hotărât lucru, deci; trebuia să se întoarcă acasă! Deocamdată însă, nu încă; mai rămase, spre bucuria fetelor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook