Sonetul XVII

Afund, străbunu-ncâlcit,
rădăcină a tuturor
celor duraţi, ascuns izvor
niciodată privit.

Coif de asalt, corn la vânat,
stihuri cărunte,
frate pe frate mâniat,
femei ca lăute...

Ram cu ram, strâns se înşiră,
liber, nicăieri nu e...
Unul, o, suie, suie...

Dar tot se rup încă.
Sus, drumul însă,
se-ndoaie ca liră.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea ca o ploaie-mi pare.
Din mări ea suie către înserare;
şi din câmpii pierdute-n depărtare
suie la cer, statornicu-i lăcaş.
Şi-abia din cer se lasă pe oraş.

Şi plouă-n ora vag crepusculară,
când toate străzile spre zori se-ndreaptă,
când trupuri ce nimica nu aflară,
dezamăgit şi trist se trag deoparte;
când oameni care se urăsc de moarte
dorm în acelaşi pat, atât de-aproape:

singurătatea trece-atunci pe ape...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul

Aş vrea să fiu ca unul din acei
ce trec prin noapte cu sălbateci cai,
cu facle-asemeni unui păr bălai
ce fâlfâie în vântul goanei lor.
Nainte-aş vrea să stau ca într-o luntre,
mare şi ca un steag desfăşurat.
Sumbru, cu auriul coif brăzdat
de iuţi sclipiri. Şi-n rânduri, după mine,
zece bărbaţi, de-a mea întunecime,
având aceleaşi coifuri schimbătoare,
ba negre, vechi şi oarbe, ba străvezii şi clare.
Şi cineva alături deschide drum, şi ţipă
o trâmbiţă ce-n fulgere se zbate,
şi ne deschide o grea singurătate,
prin care trecem ca un vis de-o clipă:
În urma noastră case-ngenunchează,
în faţă uliţele-adânc se-ndoaie,
luăm pieţe cu asalt, ce fug de groază,
şi caii ropotesc, şi-i ca o ploaie.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIV

Umblăm cu floare, fruct, frunză din vie.
Ci nu spun doar a anului oraţie.
Smălţat, din beznă suie-o revelaţie
şi în sclipirea-i poate-o gelozie

a morţilor ce pun tărie-n lut.
Ce ştim noi cât se-mpărtăşesc din toate?
E felul lor, cu slobod semn a bate
hotarul ţărnii, de la început.

Te-ntrebi atât: cu drag o fac ei oare?
Şi acest fruct, a robilor lucrare,
nu suie strâns, ca pumnul, înspre domn?

Sau domnii-s ei, la rădăcini, în somn,
şi din prinos ne-acordă-o-mbinare
de vlagă mută şi de sărutare?

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acele biete vorbe, oarecare

Acele biete vorbe, oarecare,
obscure şi flămânde, le iubesc.
Din sărbătoarea mea le dau culoare,
atunci se-nseninează şi zâmbesc.

Făptura lor, cu teamă ferecată,
se înnoieşte-n ochii tuturor;
nu au mai mers în cântec niciodată
şi-acum îmi intră-n stihuri c-un fior.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVIII

Doamne, noii zori
cu fulger, bubuie.
Grăbesc vestitori
spre boltă de-i suie.

Larmei te-nchină,
în rostogolire;
căci însăşi Maşina
cere preaslăvire.

Iar Maşina, iată,
urlă răzbunare
râvnind să sluţească.

Ea ne suge, toată:
deşi patimi n-are:
drept e să slujească.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul intră în noi şi ne schimbă încă înainte de a se întâmpla.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soră dragă

nu vreau să crezi că te iubesc
frate
cu sora frate cu sora frate cu sora
să con
tinui? de ce mă ţii în braţe
soră sau frate dragă
ce
nu credeai că te spulber?
pe frontul
de est vestul pierde o vestă ca sita
făcută frate
făcută frate
dragă nu soră nu
foarte dragă -
făcută
să te îmbrace
în moarte

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu ştiu dacă sunt un vultur, o furtună sau un cântec.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divergenţă frăţească

Cu codrul, frate bun nu poate
A fi românu-n aceşti ani
Când e ştiut că: frate, frate,
Dar cheresteaua e pe bani!

epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codru-i frate cu românul, dar...

Zone mari sunt defrişate,
Cu cinism de tipi avari,
Vorba aia: Frate, frate,
Cheresteaua e pe bani!

epigramă de Gheorghe Constantinescu-Gecko din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi: mi se pare

Şi totuşi: mi se pare
ca şi cum o cântare
afund lui i-am păstrat.

Ea tace sub barba în tremurat,
ar vrea să se smulgă iară
din melodiile Sale clare.
Atunci vin spre genunchii Săi
în prosternare:

Şi cânturile curg de-afară
înapoi în El vuitoare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XI

Priveşte spre cer! Constelaţia naltă:
«Călăreţul»! Cuget şi stranie soartă,
trufia ţarinei: celălalt saltă,
o mânuie-n frâu, şi astfel îl poartă.

Cum astfel?... Gonită-i şi-n urmă strunită
chiar Firea, vânjosul pământ, –
drumul, cotirea, de-un semn cârmuită
prin spaţii! Doar doi unul sunt!

Aievea-s? Perechea tot nu ţinteşte
un drum. De-l fac împreună,
Îi desparte păşunea, pâinea străbună...

Şi puntea de stele te-nşală-n ascuns.
Dar crede o clipă şi te veseleşte
de-alcătuire-n văzduh – e de-ajuns!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţa celor care iubesc apare un miracol: cu cât dăruiesc mai mult, cu atât mai mult primesc.

citat clasic din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantheism la repezeală

Vin acum şi zic:
Băi frate! Tu ai văzut un somn să doarmă
sau aerul să respire oameni
sau o baltă de spadă în sânge
sau o casă zidind un zidar?
Pe bune frate! Pe bune!
Tu ai văzut un înger mort de beat
deasupra lui cu un beţiv păzindu-l?
Nici eu frate! Frate nici eu!
Doar Dumnezeu ştie
frate.. doar Dumnezeu
mai ştie
de minele din tine
de tinele din eu.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ura de frate

Groaznică eşti, răutate,
Când duşman tu faci din frate:
Plânge Cerul şi Pământul,
Plânge Dumnezeu Preasfântul.

Doar fiinţe scelerate
Îşi pot duşmăni un frate:
Asta-i culmea răutăţii
Şi a bestialităţii.

Tu, prin ura ta de frate,
Prin nespusa răutate,
Tu insulţi maternitatea
Şi revolţi Divinitatea.

poezie de George Budoi din Frăţia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antistrofe

O, dacă voi, femei, aţi veni
aici, printre noi, deşi suferinde,
nu mai cruţate ca noi în viaţă, şi totuşi în stare
să faceţi din noi nişte preafericiţi.

De unde,
când se-arată iubitul,
îi luaţi viitorul?
Mai bogat decât va să fie vreodată.
Cine ştie cât de departe
e cea din urmă stea fixă pe cer,
e uimit când o află
În spaţiul sublim al inimii voastre.
Cum vi-l desfăşuraţi în mulţime?
Voi cupe de noapte, iviri de izvoare.

Voi într-adevăr mai sunteţi aceleaşi?
Sunteţi chiar aceleaşi copile
înghiontite în drumul spre şcoală
de un frate mai mare?
Voi, pure fiinţe.

În timp ce feţele noastre
se zbârceau, urâţindu-ne,
voi rămâneaţi pâine proaspătă.

Nici despărţirea de copilărie
nu v-atingea. Dintr-o dată
v-aţi schimbat în ceea ce sunteţi, dumnezeieşte
şi miraculos împlinite.

Noi, ca rupţi dintr-un munte,
adesea de mici
colţuroşi; uneori
ciopliţi fericit;
noi, aşchii de piatră,
peste flori prăvălite.

Voi, flori ale pământului, ale adâncului,
dragi rădăcinilor toate,
voi surori ale Euridicei,
voi care urmaţi cu credinţă
urcuşul bărbatului.

Noi, adesea jigniţi de noi înşine
lesne jignindu-vă însă, şi cu plăcere,
şi din nou la nevoie jigniţi.
Noi, ca nişte arme-aşezate
cu furie-alături de somn.

Voi, ocrotindu-ne-acolo unde
nimeni nu ne mai apără. Ca un pom umbros
şi îmbietor la somn e gândul la voi în reveriile celor însinguraţi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VIII

Doar pe-al slăvii tărâm înaintează
nimfa celui izvor din jale adâncă;
asupra căderilor noastre veghează,
chip de cleştar lâng-aidoma stâncă

îndătinată cu porţi şi altare.
Iată, pe umerii muţi palid mijeşte
zarea; cea mai nevârstnică pare
printre surori – simţirea o-ntinereşte...

Martor e dorul; bucuria cunoaşte;
ucenică-i doar jalea; mâinile-i caste
în nopţi lungi înşiră străbune năpaste.

Dar pieziş, când stângace renaşte,
dintr-al stelelor glas nalţă vioară
spre bolţi; dar suflarea ei nu le-nfioară.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frate...

Ţintind iubirii lor înaltul,
Doi fraţi aveau în viaţă-un ţel:
Să moară unul pentru altul.
S-arăţi iubirea ta ce poate,
Şi tu ai vrea să ai un frate
Ca să trăieşti... şi pentru el.

hexagramă de Marţial din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În desăvârşita noapte

În desăvârşita noapte
când ridic privirea din carte,
din numerabilele clare rânduri,
o, ce stelar de limpede se-mparte,
ca un buchet de rustice flori,
îngrămădirea de gânduri:

Tinereţe a sprinten legănatei prore,
cu şovăieli, duioşii, mângâieri. –
Pretutindeni bucuria de-a fi mână-n mână,
dorinţă însă nicăieri;
prea mult univers şi destulă ţărână.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările Poetului (sonet)

CĂRĂRILE POETULUI
(sonet creativităţii)

Aleargă poetul prin universuri,
După zeiţă ce-n vers îl inspiră
Cu armonia slovelor pe liră,
Să vibreze cuvinte-n înţelesuri.

Metafore pe colier înşiră,
Când rezonează şoaptele pe stihuri,
Cu recviem îngeresc în acorduri,
Iar ochii cititorilor se miră.

Ecouri de gând înalţă pe creste,
În clipe magice, din suflet stingher,
Să le audă spirite celeste.

În privire aşterne tainic mister,
Ce-n versuri se deapănă din poveste,
Cu farmecul deşirat de condeier.

Maria FILIPOIU

sonet de Maria Filipoiu din Ziua Mondială a Scriitorului (3 martie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!