Laudă omului

Din punctul de vedere-al pietrelor,
soarele-i o piatră căzătoare,
oamenii-s o lină apăsare...

tristih de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Fuga este o apăsare peste capetele zdrobite
gândul este o apăsare peste natură,
cum tu, dragostea mea
eşti o apăsare.
Ar fi, vă suflu, dragii mei hoţi, călăi şi criminali,
ar putea fi o salvare!
Când substantivul solemn
nu se potriveşte cu verbul bezmetic
ne-am putea salva prin bâlbâire.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stănescu, Nichita

Nichita Stănescu este cel mai frumos sentiment al României Mari.

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (12 decembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stănescu, Nichita

Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanşa asupra poeţilor ei.

definiţie celebră de Ştefan Augustin Doinaş (1995)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am rugat

pe nichita stănescu să mă lase
în locul lui în poezia românească
şi nu s-a supărat pe versul meu
nescris din motive obiective
nu s-a arătat deranjat de poeziile
scrise de urmaşii urmaşilor lui
cu creionul ascuţit pe retina
cititorilor înfometaţi de nichita

l-am rugat pe nichita stănescu
să privească în ochii mei noua
poezie ca ultima speranţă
pentru tinerii care se vor naşte
cu stiloul în mână

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt de moarte. Strigăt de naştere. Rând pe rând lasă inima pietrelor în zdrenţe. Mă deschid înapoia altui timpan. Sunetele n-au copilărie. Mă nasc şi mă-ngân simultan într-un strigăt de naştere, de agonie.

Nichita Stănescu în Un pământ numit România, Strigăt schimbat (1969)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual

Norii se-nmulţesc
învineţindu-se cu lacrimi calde de ploaie.
La sold el are un fulger.
Ah, voi munţi pietroşi
ce alăptaţi cu piatră, Calea Lactee,
din al vostru uger de piatră, uger!
Părăsisem cu toţii această foame,
capetele retezate mi le azvârlim în stele, –
gâturile retezate gâlgâind de sânge
pătează marea cu un orizont.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia Nichita

In memoriam Nichita Stănescu

Scrijelind pe creierul meu pulsul aripii,
altoind sufletului muguri din lumina rodnică,
POEZIA NICHITA îmi umple setea de cuvânt
cu şoapte fierbinţi, spre a-mi ţipa zborul.
Ducându-mi umerii viselor spre împlinire,
sprijinind scara mântuirii prin Cuvânt,
clopote de VERS NICHITA bat în tâmplă
cu insomnia îngerilor, a trezire perpetuă.
POEZIA NICHITA este icoana ochilor mei,
ce uită irisurile încremenite, a nu strivi uimirea,

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemat, ah, ochi de piatră

Vai vieţii mele, încă de la naştere
ochi de piatră în trup de apă...
Vederea, ca tăria păianjenului
sprijinindu-se pe balele lui geometrice.
Atârnă greu ochiul de piatră
şi sfâşie apa.
La ce bun vederea pietrei pentru apă
când trebuie să îngheţe apa de frig
când trupul trebuie să-mi fie de gheaţă
bloc lucios şi transparent de gheaţă,
gheaţă tare, gheaţă solidă
ca să nu-mi cadă ochiul de piatră de sub sprânceană
ca să nu-mi alunece prin piept
prin pântec şi prin picior
ca să nu-mi ajungă vederea lui de piatră
sub tălpile mele de apă.
Blestemat, ah, ochi de piatră în trup de apă,
trebuie să-ngheţ ca să te ţin sub sprânceană,
mai friguros decât frigul
trebuie să mă ţin
în toiul frigului
ca să văd vederea pietrei cu tine.
Blestemat, ah, ochi de piatră în trup de apă!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nichita Stănescu nu a fost poet, ci un fenomen literar: întemeietor al cuvintelor fără grai numite N e c u v I n t e l e - păsări de aer născute din energia universului, şi care au locuit în fiinţa lui Nichita.

aforism de Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Adrian Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate şi frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părţi coincidente, odată este patrie de pămînt şi de piatră şi încă odată este numele patriei de pămînt şi de piatră.

Nichita Stănescu în Din dragoste pentru Nichita, înregistrare TV cu Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 12

Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet în vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea în lăuntrul genunchiului meu,
cer în lăuntrul umărului meu,
eu în lăuntrul eului meu.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasa nimănuia

Acasa nimănuia mi-am culcat
fluturele şi păianjenul.

Nu vă mai înmulţiţi, - am strigat la ei,
hrăniţi-vă cu raze!

Fluture tu, să visezi ovale!
Păianjane tu, să visezi cifra şapte!

Acasa nimănuia mi-am pus
stele verzi ale durerii, în durere,
şi aerul pe care-l mai am,
În respiraţia pietrelor, l-am pus.

Mi-e câine de pisică
şi atât de cald de îngheţare,
cum nu mi-a fost niciodată!

Acasa nimănuia
m-am stres pe mine însumi
cu un burete tăios.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Bate, şi eu ştiu că bate şi vreau eu să bată.
Bate şi-o aud întruna şi nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată…
Ea bate, şi eu ştiu că bate, şi vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu şi ea sunt doar o bucată,
un singur bloc de piatră nedespicată.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Bate, şi eu ştiu că bate şi vreau eu să bată.
Bate şi-o aud întruna şi nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată...
Ea bate, şi eu ştiu că bate, şi vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu şi ea sunt doar o bucată,
un singur bloc de piatră nedespicată.

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Dreptul la timp (1965)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când marea... Nichita Stănescu

pentru cele două
picături de rouă
(să mi-o publice postum)

Când marea îşi varsă din sine
amarul şi peştele
cresc valuri şi-atâta, iubită...
de vrei izgoneşte-le.

Când piscul văiugii îşi plânge
în fulger fărâmele
Cad aşchii de stâncă, iubită...
de-ţi place sfărâmă-le.

... Azi noapte am visat între arbori
pierzarea clipitelor...
în vis se făcea că răsună
tălăngile vitelor...

Şi-n om din cuvinte, iubită...
hai vino şi strânge-le
... îmi umblă cuvântul prin vine
odată cu sângele...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pâlpâie

Nu mai pâlpâie nici o pasăre, nici o stea
Cerul a obosit deasupra ta
Hai, Nichita, strânge-ţi pleoapa
de pleoapă, strânge-le
Amurgul curge pe lângă ochii tăi uimiţi
de parcă-ar vrea să vă priviţi
unul altuia, sângele

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn

Nu mai apuc să mă culc cu tine
atâta nenorocită veghe
atâta insomnie, patule, vecine,
îmi cântă-n ureche.

Ce cântec?
Greaţă de piatră borţoasă
de soare cu lumină-n pântec
de gândire ţestoasă.

Dar eu ţin minte, prin ţinere de minte
vremurile împărate
când mugetul taurilor lăsa gravide
muierile din cetate.

poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evocare

Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospeţe de barbari.

Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscript

Dintr-un om pot fi ucise numai cuvintele ştiute de el,

Dintr-o piatră nu se poate ucide nimic,

Dintr-un cais numai câteva caise.

Luptătorule, îţi zic, dintr-un om nu pot fi ucise decât cuvintele ştiute de el!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu inima-n silabe.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!