Omul este cel ce crede

Timpul este cel ce-aşterne
calea către existenţă,
Omul este cel ce crede
în Isus şi-n Providenţă.
El îmblânzeşte natura,
cucereşte alte spaţii,
Cu iubire stinge ura
pentru multe generaţii.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi

De n-ar fi pasăre în zbor,
ce s-ar face Universul?
De n-ar fi omul trecător,
cine ar da lumii mersul?
De n-ar fi iarba să crească,
ca-n pustiu ar bate vântul.
De n-ar fi flori să înflorească.
cine-ar parfuma pământul?
De n-ar fi pomi să înfrunzească
ce s-ar face atmosfera?
Cine să o primenească
şi-n văzduh, dar şi pe Tera?
De n-ar fi apă în izvoare,
cine ar uda pământul?
De n-am avea zile cu soare,
cine-ar mai slăvi pe Sfântul?
De n-ar trece-n zbor cocoare,
cine-ar survola văzduhul?
Cine-ar crede în înălţare,
atunci când îşi dă tot duhul?
De n-ar fi pasăre în zbor,
de n-ar fi omul trecător,
de n-ar fi iarba ca să crească,
de n-ar fi flori să înflorească,
de n-ar fi pomi să înfrunzească,
de n-ar fi zilele cu soare,
Ce s-ar face Universul?
Cime ar da lumii mersul?
OMUL.
Omul este cel ce crede,
TIMPUL este cel ce-aşterne,
calea către existenţă
şi credinţa-n Providenţă.
OMUL supune natura,
cucereşte alte spaţii.
Cu iubire stinge ura
pentru multe generaţii.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de urare

Tinereţe fără bătrâneţe
şi viaţă fără de moarte,
sunt urări ce-ţi dau bineţe
când ziua iese din noapte.
De astfel de urări
tot omul să aibă parte.
Trenul vieţii intre-n gări,
apoi meargă mai departe.
Omenirea dăinuiască
în timpul vesel, hoinar.
Steaua vieţii strălucească
în lumea fără hotar.
În Universul nesfârşit
apar multe constelaţii.
În timpul nedefinit
se nasc alte generaţii,
de noi încă neştiute.
Vor cuceri noi spaţii,
cu multe necunoscute.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este perioada în care consumăm existenţă. Omul, consumator de existenţă, trebuie să creeze şi să producă existenţa necesară supravieţuirii.

Dumitru Delcă (11 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăieşte în realitate

Omul născut într-o vreme
cu greul vieţii în spate,
De-întuneric nu se teme.
Greul, cu binele-împarte.
Crede în lumina soarelui
când cerul e înnegurat.
Şi-n bunătatea aproapelui,
chiar dacă el la înşelat.
Crede în loialitate
chiar dacă a fost trădat.
Trăieşte-n realitate,
de trecut s-a lepădat.
Omul ca un mugur
tinde spre-înflorire.
Chiar dacă e singur
crede în iubire.
Dar cel mai mult el crede
în bunul Dumnezeu.
Chiar dacă nu-l vede
simte ajutorul său.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când omul are voinţă

Când omul are voinţă face totul cu credinţă.

Pentru umila lui credinţă nu cere recunoştinţă.

E mulţumit şi bucuros că poate fi de folos

Fratelui în neputinţă, sau aflat în suferinţă.

Privirea spre cer îndreaptă rugându-l să-i dea putere

Şi cu minte înţeleaptă îndrăzneşte să mai spere.

Că speranţa în Dumnezeu, de multe ori l-a ajutat.

Isus este crezul său şi slavă i-a înălţat.

poezie de Dumitru Delcă (5 decembrie 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi

La noi,
Dragostea zboară prin aer,
Deşertăciunea curge-n pământ,
Se deapănă lâna pe caer,
Viaţa toată e un cânt.

Clepsidra măsoară timpul,
Ploaia potoleşte setea,
Cu roade este plin câmpul,
Noi ne pierdem tinereţea.

Natura toate le schimbă.
Omul multe mai petrece.
Cât în viaţă el se plimbă,
Parcă tot n-ar vrea să plece.

În legea naturii scrie
Că viaţa e trecătoare.
Nu trăim o veşnicie
Cum trăieşte mândrul soare.

poezie de Dumitru Delcă (30 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine, copile

Pentru tine, copile:
Eu am fost.
Acum e rândul tău.
Îndrăzneşte!
Las ţie moştenire,
a şcolii menire,
să duci mai departe
învăţătura de carte.
Niciodată să nu uiţi
că am scris cu cretă albă,
cunoştinţe multe, salbă,
pentru viaţa ta întreagă.
Din iubire pentru tine
cu mult drag ţi-am dăruit,
din lumina de la mine
stelele ce le-ai primit.
Ele -îţi vor deschide calea
către viaţa ce-o clădeşti.
Larg îţi va surâde zarea:
Luptă să o cucereşti!

poezie de Dumitru Delcă (1 septembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus e izvorul

Din tristeţea cea mare,
Tu mergi pentru a recunoaşte,
Pe Isus cel etern, din care,
El învie şi viaţa din nou renaşte.

Noi spre infinit suntem nişte scântei,
Suntem dependenţi de ce este sfânt,
Isus e singur între dumnezei
Şi-nvie din morţi după al său cuvânt.

El este iubire şi nu este iad,
S-a chinuit pentru noi şi pentru cei ce mor
Şi ştie că e un chin pentru cei ce ard
Şi-un compromis pentru libertatea lor.

Omul e liber în viaţă s-aleagă,
Să spună tată celui ce merită,
Să judece şi să-nţeleagă,
Ca atitudinea să fie smerită.

Alege viaţa, alege drumul vieţii,
Nu poţi să fii etern, eşti doar ţărână,
Mai e un pic şi-n zorii dimineţii,
Cei ce-l iubesc pe Isus, or să rămână.

Acum alege viaţa, Isus e izvorul,
Să nu alegi păcatul şi blestemul
Şi ai să mori etern la domnul,
Soare şi flori să ai iubind pe domnul.

poezie de Eugenia Calancea (20 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copile, preţuieşte

Preţuieşte viaţa, preţuieşte timpul!
Nu pierde speranţa, aici e Olimpul.
Preţuieşte omul, preţuieşte ţara!
Preţuieşte rodul şi înfruntă fiara.
Omul te învaţă, ţara te înalţă.
Rodul te hrăneşte, fiara se îmblânzeşte.
Nu pleca afară! Aici ai tot ce vrei.
Eşti stăpân pe ţară, eşti viitorul ei.

poezie de Dumitru Delcă (20 noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte lucie, albastră

Când luna pe cer apare
Întunericul păleşte.
Lumina zilei dispare,
Sufletul se odihneşte.

Noapte lucie, albastră
Peste sat încet se lasă.
E linişte-n casa noastră
Şi-n pădurea răcoroasă.

Somnul e stăpân pe toate
Câte-n cer şi pe pământ.
El în fiecare noapte
Ne-apropie de Domnul Sfânt.

Îngerii din cer coboară
Să vegheze somnul dulce,
Cu vise ne împresoară
Şi la pernă ne fac cruce.

Îmbrăcaţi în alb veşmânt
Ne veghează până-n zori.
Apoi urcă la Cel Sfânt,
Până dincolo de nori.

Nu ştim când se odihnesc,
Fiindcă în grădina lor,
Multe suflete-ngrijesc,
Ale celor care mor.

Asfel, porunci împlinesc.
Asta e menirea lor.
Pe Dumnezeu îl slujesc,
Al lor, şi-al nostru creator.

Împreună cu Isus
Multe vise împlinesc.
Ei, veghind acolo sus,
Multe, alte, plănuiesc
Pentru omul muritor,
Pentru-al lumii viitor.

poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubire şi respect

Am iubire pentru tine,
am iubire pentru ţară,
Pentru timpul care vine,
pentru blânda primăvară.
Am respect pentru bătrâni
şi pentru copilul mic.
Pentru toţi oamenii buni.
"bună ziua", la toţi zic.
Pentru bunii mei părinţi
zi şi noapte mă închin,
La Dumnezeu şi sfinţi
să aline al lor chin.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este viaţa

Viaţa este o suflare,
sau poate ceva mai mult.
Este scurtă-îmbrăţişare
a timpului petrecut.

Viaţa e o alergare,
maraton fără sfârşit,
După fericirea care
ne-a vrăjit, ne-a amăgit.

Viaţa e o căutare
într-un timp nedefinit,
A miracolului care
doar în vis ne-a ispitit.

Viaţa este o fereastră
deschisă spre viitor,
Către care viaţa noastră
nu are aripi de zbor.

În zadar omul se zbate.
Idealul nu-l atinge.
Viaţa de trup se desparte,
Omul repede se stinge.

Vreme vine, vreme trece,
Fericirea-i doar un vis,
Rămânem statuie rece,
Cu ochii spre Paradis.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţărâna care-l arde

Mergând să-şi caute dreptatea
A plecat omul pe jos.
Şubredă-i e sănătatea,
Pielea-i spânzură pe os.

În ţărâna care-l arde,
Omul calcă-ncetişor.
Se clatină iar şi cade,
Strigând după ajutor.

De murit, nu vrea să moară.
Are acasă cinci copii.
Ce vor crede ei diseară,
Când tata n-o mai veni?

De sus, soarele îl arde.
Jos, colbul de praf îl frige.
Se ridică şi iar cade,
Nu mai poate nici să strige.

Cu ochii înlăcrimaţi
Către cer acum priveşte:
Doamne, două fete şi trei fraţi...
Zicând acestea... el sfârşeşte.

În lumea de azi, se pare,
Nimenea nu te ajută.
Nu te crede cel ce are.
Este duşmănie multă.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la voinţă până la putinţă

Se spune că,
dacă omul ar vrea,
multe ar avea.
Numai că,
de la voinţă,
până la putinţă,
este cale lungă.
Numai cine poate,
calea o străbate,
la final s-ajungă.
Un proverb ne spune,
că omul propune,
iar Domnul dispune.
Doar Domnul hotărăşte
cât, şi cui să dea.
Pe cine răsplăteşte
după munca sa.

poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus nu oferă reţete care ne arată care este calea către Dumnezeu, după cum fac alţi învăţători. El Însuşi este calea.

citat din Karl Barth
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat să mai culegem flori şi zâmbete

Iubirea are-întotdeauna timp suficient.
Iar pentru oameni, timpul aproape că e absent.
Noi, oamenii, nu mai avem timp pentru iubire,
Tot ce facem este o continuă grăbire.
Pe noi, oamenii, răbdarea ne-a părăsit de mult.
Am ajuns sclavii stresului în al vieţii tumult.
Răpuşi de tristeţe şi de prea multe plânsete,
Toţi am uitat să mai culegem flori şi zâmbete.
În viaţă, de mult prea multe necazuri loviţi,
Am uitat că mai putem trăi şi fericiţi.

poezie de Dumitru Delcă (3 mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât pe cer mai este soare

Oricât de multe necazuri
se abat asupra ta,
fii ca marea cu talazuri.
Luptă şi nu te preda!

Cât pe cer mai este soare,
cât pământul se-învârteşte,
Viaţa-n Univers nu moare,
doar omul se prăpădeşte.

poezie de Dumitru Delcă (august 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este tragic datorită naturii sale ambivalente, care îl face să aparţină celor două universuri şi să nu se mulţumească doar cu unul din ele. În spatele omului natural (şi includ sub această denumire omul social) se ascunde un altul, pe care îl voi numi transcendental. Acest om transcendental este omul interior, a cărui existenţă se situează în afara obiectivării. Lui îi aparţine tot ceea ce, în fiinţă, n-a fost aruncat la periferie, tot ceea ce nu este alienat sau determinat în exterior; tot ceea ce este, în el, un simptom al apartenenţei sale la împărăţia libertăţii. E inexact şi convenţional să numim aceasta natura omului, chiar adăugând epitetul corectiv "superioară", căci libertatea nu este "natura", spiritul nu este natura, e o realitate de o altă specie... Omul transcendental se situează în afara distincţiei subiect-obiect.

citat clasic din Nikolai Berdiaev
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este cea mai mare greşeală a naturii, pentru că este cea mai agresivă fiinţă din natură şi cea care distruge cel mai mult natura. Dacă omul nu este atent, natura îşi va repara greşeala...

aforism de George Budoi din Omul şi umanitatea în aforisme şi epigrame (23 septembrie 2006)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus e calea

Mii de drumuri, prin păcate
Duc la moarte şi La iad
Şi-n prăpastia pierzării,
Zilnic mii şi sute cad.
Dar spre ceruri la viaţă,
Doar o cale duce-n sus
Calea mântuiri-una,
Una singură: ISUS.

Toţi acei ce caută altă
Cale spre-a ajunge-n cer
Rătăcesc, se pierd
Şi-n noaptea
Morţii şi durerii, pier.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!