Am uitat să mai culegem flori şi zâmbete

Iubirea are-întotdeauna timp suficient.
Iar pentru oameni, timpul aproape că e absent.
Noi, oamenii, nu mai avem timp pentru iubire,
Tot ce facem este o continuă grăbire.
Pe noi, oamenii, răbdarea ne-a părăsit de mult.
Am ajuns sclavii stresului în al vieţii tumult.
Răpuşi de tristeţe şi de prea multe plânsete,
Toţi am uitat să mai culegem flori şi zâmbete.
În viaţă, de mult prea multe necazuri loviţi,
Am uitat că mai putem trăi şi fericiţi.

poezie de Dumitru Delcă (3 mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de ce

Nu ştiu de ce viaţa, nu ţine mai mult,
Nu ştiu de ce aţa, repede s-a rupt.
Nu ştiu de ce visul, de-a trăi mai mult,
Invocă Paradisul, ce nu l-am văzut.
Nu ştiu de ce iubirea, prea repede dispare,
de ce omenirea, duşmănie are.
Nu ştiu de ce iubirea, apare doar în doi,
Nu ştiu de ce menirea, prea scurtă-i pentru noi.
Nu ştiu de ce teama, de lumea neştiută,
Atunci când trecem vama, toţi oamenii o uită.
Nu ştiu de ce, dar cred, că pot trăi de două ori.
În destinul meu mai cred, că pot muri de multe ori.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradoxul vremurilor noastre

În istorie este că avem clădiri mai înalte, dar răbdare mai scurtă –
Şosele mai largi, dar puncte de vedere mai strâmte –
Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin.

Avem case mai mari, dar familii mai mici –
Mai multe facilităţi, dar mai puţin timp –
Avem mai multe titluri academice, dar mai puţină intuiţie –
Mai multă cunoaştere, dar mai puţină înţelepciune –
Mai mulţi experţi, dar mai multe probleme –
Mai multe medicamente, dar mai puţină sănătate.

Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim fără nici o socoteală,
Râdem prea puţin, conducem prea iute, ne enervăm prea repede;
Ne culcăm noaptea prea târziu, dimineaţa ne trezim obosiţi;
Nu citim cărţi, privim la televizor prea mult şi ne rugăm prea puţin.

Ne-am mărit averile, dar ne-am redus propriile valori.
Vorbim prea mult, iubim arareori, dar urâm prea adesea.
Am învăţat cum să ne facem drum în viaţă, dar nu o viaţă.
Am adăugat ani vieţii, dar nu am dat viaţă anilor.
Am ajuns până la lună şi ne-am întors de acolo,
Dar nu suntem capabili să traversăm strada pentru a ne întâmpina noul vecin.
Am cucerit lumile exterioare, dar nu propria lume interioară.
Am făcut lucruri mari, dar nu lucruri importante;

Am curăţat aerul, dar ne-am poluat sufletul.
Am supus atomul, dar nu prejudecăţile noastre.
Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin.
Facem planuri mai mari, dar înfăptuim puţin.
Ne-am deprins să ne grăbim, dar am uitat să aşteptăm.

Am fabricat mai multe computere care livrează mai multă informaţie,
Dar comunicăm din ce în ce mai puţin.
Aceastea sunt timpuri pentru fast food şi digestie greoaie;
Oameni mari, dar caractere mici;
Avem venituri mai mari, dar calităţi morale infime.
Am crescut enormi în cantitate, dar am rămas pitici în calitate.
Profituri considerabile, dar legături umane minuscule.
Acestea sunt timpuri de pace în lume, dar de luptă în familie –
Mai multă odihnă, dar mai puţină veselie –
Mai multe feluri de mâncare, dar mai puţină hrană.

Acestea sunt zile cu două surse de venit în casă, dar cu mai multe divorţuri;
Cu case mai luxoase, dar cu mai multe familii distruse.
Acestea sunt timpuri cu multe lucruri expuse la fereastră, dar cu cămara de provizii goală.

Un timp când tehnologia poate face manifestă această scrisoare ochilor tăi –

Şi un timp când tu poţi să alegi
Pentru a împărtăşi aceste lucruri cu cineva.... sau doar pentru a lovi tastatura: delete.

poezie de Bob Moorehead, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi avea încredere în sine prea multă? Nu. Pentru că încrederea în sine înseamnă să te cunoşti în mod realist pe tine la adevărata ta valoare şi capacitate. Aroganţa este exact opusul. Să nu te cunoşti pe tine deloc şi să te supraevaluezi pentru ca apoi să fii adus la realitate de diverse lovituri pe care viaţa sau oamenii din jur ţi le dau, aşa cum şi Icar a nesocotit sfatul tatălui de a nu se apropia prea mult de soare. Oamenii cu multă încredere în sine se concentrează pe fericirea lor prima oară ştiind că doar atunci când suntem noi fericiţi şi avem tot ce ne trebuie putem să oferim şi celor din jur ajutor. De exemplu, când nu aveam bani şi mă luptam să fiu eu un om împlinit şi fericit, nu puteam să îmi tratez părinţii cu iubire şi înţelegere pentru că aveam prea multe frustrări şi îi consideram vinovaţi pentru anumite lucruri din viaţa mea. Când mi-am dobândit independenţa pe toate planurile şi am devenit un om împlinit sufleteşte, am ajuns să îmi iubesc părinţii mai mult ca pe oricine, să îi respect, să îmi fac timp pentru ei şi să îmi doresc să îi ajut cât de mult pot. O schimbare de 180 de grade! Tu cât eşti de împlinit în acest moment? Cât eşti de dispus să oferi celorlalţi din preaplinul tău?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am o îndoială. Poate că e mai mult o temere: oamenii nu mai sunt apţi de iubire. Iar fără iubire nu se face nimic pe lumea asta. Totul trebuie iubit: oamenii, meseria, dreptatea, soarele, marea, piatra, pomul, locul în care trăieşti, totul. Poate nu mai avem timp de iubire? Anticii, iubind, gândeau şi construiau pentru eternitate. Noi trăim prea mult pentru azi şi prea puţin pentru mâine.

citat din Gina Patrichi
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptarea unui răspuns

De ziua ta, eu ţi-am trimis,
cu stimă şi cu respect,
flori de viaţă, flori de vis
şi-un răspuns acum aştept.

Oare ce s-a întâmplat?
Iubirea noastră a-încetat?
Ai uitat că pentru tine,
multe nopţi şi multe zile
băteam drum până la tine?

Vino, să ne fie bine!
Vreau să fim din nou iubiţi.
Ai încredere în mine!
Vino să fim fericiţi!

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una din dramele mari ale vieţii sunt oamenii care deşi se iubesc, suferă din cauza tuturor păcatelor lumeşti şi a lipsei de educaţie în privinţa relaţiilor şi a iubirii. Ca noi toţi de altfel. Dacă ei se iubesc, putem oare să curăţăm iubirea lor de mizeriile adunate în timp? Putem face relaţia lor una frumoasă, sănătoasă şi plină de iubire în adevăratul sens al acestui cuvânt atât de greşit înţeles? Cu mult timp înainte să devin psiholog, am auzit vorba aceasta: "Avem două urechi şi o gură ca să ascultăm de două ori mai mult decât vorbim." Mi-am dat seama că avem nevoie de 5 urechi şi de jumătate de gură. Pentru oameni normali, raportul de 2 la 1 este suficient, cu condiţia ca ascultarea să se facă în mod corect. Când vrei să faci muşchi şi să ai un corp fit, ce faci? Mergi la sală şi tragi de fiare. Când vrei să ai o relaţie de cuplu minunată, ce faci? Stai faţă-n faţă şi comunici. Adică asculţi corect şi vorbeşti din inimă, cu mult curaj. Singura şansă pentru a avea o relaţie de calitate, care să îi facă pe ambii parteneri fericiţi, împliniţi şi îi ajută să fie oameni mai buni, să evolueze împreună, este ca cei doi să aibă capacitatea de a sta constant faţă-n faţă şi să comunice.

Pera Novacovici în Alfa - Printre greutăţi spre stele
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-avem timp

N-avem timp să ne gândim la viaţă
Când alergăm după iluzii mereu.
N-avem timp să facem o faptă bună,
Dar avem timp să ne gândim la ceva rău.

N-avem timp să ocrotim natura,
Dar avem timp să scuipăm în ea.
N-avem timp să ne rugăm la Domnul,
Dar avem timp să hulim pe cineva.

N-avem timp să iubim persoana de lângă noi,
Dar avem tot timpul din lume să începem un război.
N-avem timp să fim mulţumiţi de viaţă aşa cum e ea
Dar avem mult timp să ne plângem că viaţa e grea.

Hai să ne oprim din goana noastră după iluzii.
Şi pentru o clipă să ne întrebăm
De ce n-avem timp pentru concluzii,
Timp pentru concluzii întotdeauna trebuie să avem!

poezie de Vladimir Potlog (19 iulie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea

Sub bolta cerului senin
Omenirea aleargă nebună.
Aleargă să trăiască din plin
Şi clipa cea de pe urmă.

Nu-i timp să zăbovească prea mult.
Ea ştie că viaţa e scurtă.
Şi mânată de-al vieţii tumult
Îşi pierde credinţa avută.

În continuă mişcare,
Uită de sine şi de Dumnezeu.
Uită că este datoare
să facă din viaţă un curcubeu.

poezie de Dumitru Delcă (6 decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cutezat

Cum marea poartă talazuri,
la fel şi eu am purtat
multe griji. Nevoi, necazuri,
prea mult timp am îndurat.

Da. Este foarte adevărat.
Am căzut adeseori,
dar n-am rămas îngenunchiat.
Am dobândit noi valori.

Convins fiind că voi răzbi,
întotdeauna am sperat.
Oricât de mult voi suferi,
să mă ridic, am cutezat.

M-am ridicat de multe ori
şi am rămas acolo, sus.
Dar n-am umblat cu capu-n nori.
Mi l-am purtat unde-a fost pus.

Poate tocmai de aceea
azi, pe viaţă sunt stăpân.
S-a terminat epopeea
cu talazuri şi furtuni.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea...

Într-o zi pe inserat
Din palatul înstelat
Iubirea in lume a plecat
Să vadă cu oamenii ce s-a mai întâmplat,
Dacă de ea cumva au uitat
De când nu i-a mai vizitat
Şi seminţele Iubirii printre ei le-a semănat.

Dar, peste tot pe unde a umblat
Cu tristeţe a constatat
Că multe alte sentimente teren au câştigat.
Ambiţia şi vanitatea,
Invidia şi gelozia,
Nerăbdarea, nemulţumirea,
Locuiau în cuib cu ura
Şi înlocuiau iubirea.
Oamenii se războiau
Se revoltau, se izgoneau
Doar pentru avere şi putere se luptau.

Iubirea s-a supărat
Şi copiii din lume i-a rechemat.
Gingăşia, încurajarea,
Căldura şi bucuria,
Frumuseţea, fericirea,
Au părăsit toate Omenirea.

La început nici măcar n-au observat
Şi viaţa la fel şi-au continuat,
Dar, treptat, întreaga lume
s-a schimbat
De frigul neiubirii a îngheţat
Şi într-un pustiu s-a transformat...

Incet, încet, oamenii s-au dezmeticit
Şi Cerului, din Iubirea Sa cu umilinţă I-au cerşit.
Iubirea, din palatul înstelat
Cu Lumină strălucitoare placat,
Câtva timp i-a lăsat
Să-si dea seama lipsa de iubire ce a înseamnat.

Apoi, de oameni iar s-a îndurat,
De păcate i-a iertat
Şi spre lume cu picături mari de iubire a plouat,
Copiii săi, printre pământeni
iar să coboare i-a lăsat
Şi plină de speranţă s-a uitat
Dacă toţi picături din ploaia de iubire au apucat
Şi măcar acum şi ei să iubească au învăţat...

De Iubirea sădită de Dumnezeu în voi, semeni
dragi,
Niciodată nu uitaţi!
Ca de frigul necredinţei
nu cumva să îngheţaţi
Şi într-un pustiu fără suflet să vă transformaţi!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beneficiile progresului

Într-o lume-aşa grăbită,
Nu e timp de politeţuri;
Nu pot să mă dau rănită,
Nici să fac prea multe "greţuri".

Flori nu mai primesc de mult
Şi nici cadouri prea des,
Căci în al vieţii tumult,
Iată cu ce ne-am ales:

Trăiască netul vigilent,
Ce ne-ancorează în prezent:
Primim zeci de urări banale
Şi mărţişoare... virtuale!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

timp

Timpul este un angajator care oferă oportunităţi egale tuturor. Fiecare om are la îndemână exact acelaşi număr de ore şi minute în fiecare zi. Cei bogaţi nu pot cumpăra mai multe ore. Oamenii de ştiinţă nu pot inventa mai multe minute. Iar tu nu poţi economisi timp astăzi, pentru a-l cheltui mâine. Chiar şi aşa, timpul este nemaipomenit de onest şi iertător. Nu contează cât de mult timp ai risipit în trecut, mâine îl vei avea din nou la dispoziţie.

definiţie de Denis Waitely
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Prea multe aşteptări şi timpul zboară,
Iar ce e dus rămâne veşnic dus,
Tic-tac-ul grabnic mersul ţi-l măsoară
Şi-n fiecare clipă te-ndrepţi spre apus.

Prea multe inutile griji te-neacă,
Te-afunzi adânc cu fiecare gând,
Laşi prea uşor momentele să treacă
Şi ani din existenţa ta trec rând pe rând.

Mâine e-un "astăzi" ce va fi uitat,
Ispite tainice mereu te-agaţă,
Adesea eşti absent nemotivat,
Din darul ce se cheamă, Viaţă.

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea ( puls - radiografie - tratament)

Se aud sunete ciudate,
O fi inima noastră ce bate?
Se văd semne de umanitate,
Câtă dragoste e în societate?

Multe întrebări fără răspunsuri.
Sunt prea multe neajunsuri!?
Dintre toţi dumnezeii societăţii,
Cine este de fapt creatorul vieţii?

Când bătăile inimii sunt tari,
Oamenii sunt foarte mari...
Când bătăile inimii sunt slabe,
Oamenii merg în patru labe...

Părinţi ce nu-şi cunosc copiii,
Copii ce cresc fără părinţi.
Unde suntem, unde sunt viii?
Doar morţii trăiesc printre sfinţi?

Bătrâni ajunşi fără identitate,
Uitaţi complet de comunitate.
Cine să cunoască istoria reală?
Copiii sunt îndoctrinaţi la şcoală.

Cine să îndemne la unitate?
Când autoritatea e doar în acte.
Cine să răspundă pentru fapte?
Când criminalii au imunitate.

Atâtea drame şi atâtea tragedii,
Dar societatea este bucuroasă.
Unii trăiesc de parcă n-ar muri,
Alţii supravieţuiesc şi fără casă.

Iată frecvenţa inimii cum bate!
Comuniunea noastră este pe moarte.
Inima societăţii nu mai răzbate,
Iar doctorul este mult prea departe.

Acum este nevoie urgentă de tine!
Mare nevoie este acum şi de mine!
Doar împreună putem supravieţui,
Numai prin înţelepciune putem trăi.

Atâta timp cât sângele pulsează,
Speranţa noastră se înseninează.
Toţi avem datoria de a muri...
Dar avem şi bucuria de a fi vii!

Copiii sunt frumosul nostru viitor,
Bătrânii ne sunt baza cu istoria lor.
Societatea să fie un munte de iubire,
Escaladarea vieţii să ne fie fericire.

poezie de Ovidiu Kerekes (23 ianuarie 2023)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne...

Doamne, prea multe am suferit.
Prea multe necazuri am primit.
Doamne, ajută-mă să înţeleg,
De ce mereu, doar răul îl aleg?
Doamne, de ce tot intru în ispită?
Doamne, mi-e dor de-o viaţă liniştită.

poezie de Dumitru Delcă (3 mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşele sunt un fel de crescătorii de oameni

ca marile complexe zootehnice
ca vestitele sere de la Işalniţa
ni se dă porţia zilnică de hrană
ni se administrează antibiotice
şi ne pregătesc de plătit taxe
un fel de producţie umană
dar ca şi vacile porcii si puii de avicola
ca şi toate aceste complexe de făcut profit
emanăm prea multe noxe
mult prea multe pentru ca într-o zi
să nu ne înecăm în propriul nostru rahat

între timp ne amăgim că suntem o lume minunată
ne arcuim frumos şi culegem flori de cireş
admirăm poate ultimii fluturi
şi ne aplaudăm singuri
de restul necazurilor e de vină dumnezeu
sau uneori dracu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!