Visul (II)

fragment

Două făpturi văzut-am, în plină tinereţe,
Şezând, întinse-n iarba, pe-un deluşor, tihnit,
Colina care-ncheie, cu dulcea-i pantă, şirul
Unduitor de dealuri şi care nu-şi înmuia
Picioarele în mare, ci, o scăldau, la poale:
Podgoriile, crângul şi lanurile verzi...
Iar în oceanu-acesta se arată, ici-acolo,
Un coperiş de ţară şi fumul şerpuind
Câtre senin. Colina de-un brâu era încinsă,
O verde diademă de pomi sădită de mâna
De om, şi nu de mâna capricioasei firi.
Deci fata şi flăcăul, precum v-am spus, priveau
De pe colină: fata, în jurul ei; flăcăul
La ea – la fel de tineri dar osebiţi ca vârstă.
Se presimţea femeia în ea, precum se-arată
În ceaţa serii, luna, pe câtă vreme el
Un copilandru încă părea arzând de dor.

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie

Eşti picătura
Pentru care ploaia
Nu s-ar opri
Precum timpul,
Precum un fulger
Care luminează
Marea,
Precum luna,
Precum stelele
Care privesc adânc
Aceeaşi mare
Plină de dragoste - ieri
Plină de dor - azi.

poezie de Daniela Pană
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcăul care se ţine, ia fata care rămâne.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca salcia

Prin sălcii vântul se frământă,
La nesfârşit fixându-şi straiul,
Ca fata, ce de mijloc frântă,
Işi bate rufele cu maiul.

Deposedat, se-mpleticeşte
In propria-i intimitate,
Ca fata ce, livid, roşeşte,
C-o prinzi cu poale suflecate.

Ca salcia ce nu mai scapă
De vânt, prin vânturi despletită
E fata, pân’ la brâu în apă,
Ce te atrage în ispită.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna ta

Ştii? Înmănuşată îţi părea mâna
Când îmi mototoleai fusta la poale,
Se-asemăna uşor, uşor cu vâsla
Ce despica undele nalte-n mare.

Ciorapii de mătase albă, fină,
Puţin ajuraţi cu danteli brodate,
Îi coborai încet cu-aceeaşi mână
Spre gleznele, de gură sărutate.

Pe ochii mei cu igluri verzi de gheaţă,
Tot purpurul din buzele-ţi flămânde,
Mi l-ai lasat precum un văl de ceaţă,
Iar mâna-ţi căuta locuri arzânde,

Cărările spre mandarini în floare,
Parfumul, dragostea să înfiripe,
Aprinzând candelabre-n sanctuare,
Ploi de stele, pe trup, făcând risipe!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea, în sfârşit, în toate părţile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-şi mai strângea picioarele; dintr-o parte venea şi-n alta se ducea. Ş-apoi baba şi cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare şi nemulţumitoare erau. Pentru babă, fata moşneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei — busuioc de pus la icoane.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut mâna, Mamă Floare..

Mândra floare de sulfină,
Plecă dis-de-dimineaţă
Cu o veche mandolină
La serbarea din colină.

Fiindcă-i neam cu altă floare
Are casa mai la vale,
Iar surorile ei, două,
Sună-n clopoţei de rouă.

Floricica se opri,
Cu tulpina-n poartă bate:
– Sărut mâna, Mamă Floare:
Uită-te cât sunt de mare!

În căsuţa din colină,
Ceasul bate în surdină
Şi vesteşte-n grabă mare.
Că e noapte la hotare.

Veni noaptea cea albastră,
Însă floricica noastră
Prinse Luna de spinare
Şi urcă în Caru ' Mare.

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com, Poezii pentru copii (2020)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurgul serii

Amurgul serii se lasă uşor,
Peste pleoapele, falnicilor codrii
Numai izvorul se-aude niţel,
Şi freamătul lin al dulcelui vânt.

E seară si noi ne-ntindem pe iarba,
Cu colţu-i firav, de-un verde deschis,
Spre cerul albastru si luna cea plină,
Acum ne-ndreptăm privirea în sus.

Sunt stele ce par şirag de mărgele,
Întinse pe bolta eternului cer,
Şi luna se-aprinde cu a ei strălucire,
Şi astăzi şi măine, magia-i la fel.

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, sparge-te [Break, break, break]

Hai, sparge-te, nu te opri,
De stânca cenuşie, mare!
Aş vrea acum să pot rosti
A mele gânduri călătoare.

Despre băiatul de pescar,
Ce strigă-n joc la a lui soră!
Despre flăcăul marinar,
Ce cântă-n golf, când stă la proră!

Despre vapoare ce-au plutit
Spre portul lor de sub colină;
Dar mâna mi-a cam amorţit,
Iar vocea-mi este cam străină!

Hai, sparge-te, nu te opri,
De-a ta faleză, dragă mare!
Dar vraja zilei va muri
N-o să mai simt a ei chemare.

poezie de Alfred Tennyson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am spus mamei: "N-am să mai cumpăr nici o revistă până când nu trec peste gândul că arăt ca fata de pe copertă." Ea mi-a spus: "Miley, dar tu eşti fata de pe copertă", iar eu m-am simţit ca şi cum "Ştiu asta, dar nu mă simt precum acea fată zi de zi." Nu poţi să te simţi perfectă întotdeauna.

citat din Miley Cyrus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pârâu

Venea pe deal, voios cântând
Flăcăul;
Pe-un umăr coasa legănând,
Venea fără nici un gând
Flăcăul;
Dar iată-n drum îl află râul,
În drum, în drum, dar ce-i în drum?
Pârâul;
Aşa de lat şi chiar acum!

Dincolo câmp şi lan şi flori,
Ei, cată!
Şi doine şi secerători;
Pârâu-i lat, şi să nu mori?
Ei, cată!
Şi-n grâu, ei, bată-mi-l să-l bată!
În grâu, în grâu? Dar ce-i în grâu?
O fată –
Înoată-n spice până-n brâu.

"Să n-ai, Catrino, zi de rău!"
Ea tace.
"Ei, iacă naiba de pârău,
Mi-l puse focu-n drumul tău!"
Ea tace.
Deloc o vorbă! Sa preface.
Deloc, deloc, de ce deloc?
Că-i place
Şi vrea de el să-şi bată joc.

"Ai, fă, copii acasă mulţi?
Ei, iaca!
Nu vii, urâto, nu m-asculţi?
De dragul tău să mă desculţi?
Ei, iaca!
Mai bine plec!" Şi dânsul pleacă.
Dar ea? Dar ea? Ce-şi zice ea?
Să treacă!
Să facă-n urmă cum o vrea!

Văzându-l, însă, c-a plecat,
Ea-şi pune
Deoparte snopul: – "M-ai chemat?"
El mâna peste ochi mirat
Şi-o pune.
– "Să-ţi spun ceva! Cuvinte bune!"
– "Să spui, să spui! dar ce să spui?
Ei, spune!
Dar iute, vezi, că vreme nu-i!"

– "Haide, treci pârâul! Ce te-ntreci,
Catrino!"
– "Nu vreau, auzi! De ce nu pleci?"
– "Dar nu-i cat Oltul, poţi să-l treci
Catrino!"
– "Vecine, nu!" – "Ba da, vecino!
Nu vreai? Nu vreai? De ce nu vreai?
Haid' vino!
De-atunci şi peste mări treceai."

"Ei, iaca, viu! Dar de nu-mi spui
Vro veste,
Zi bună între noi de-azi nu-i!"
Ştia doar fata felul lui!
Vro veste,
De unde-o iei, dacă nu este?
Apoi, apoi? Ce-a fost apoi?
Poveste –
Tot eu să spun? Ghiciţi şi voi.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie să ia dintr-însele şi să-şi prindă pofta, focul o arde şi nu poate lua. La fântână, aşijderea: păhăruţele de argint, nu-i vorbă, erau, şi fântâna plină cu apă până-n gură; dar când a vrut fata să puie mâna pe pahar şi să ia apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fântână într-o clipă a secat, şi fata de sete s-a uscat!... Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeţi c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Şi-atunci... scobeşte-te, fata babei, în dinţi! Mergând mai înainte, cu căţeluşa încă s-a întâlnit; salbă de galbeni avea şi acum la gât; dar când a vrut fata să i-o ia, căţeluşa a muşcat-o de i-a rupt degetele şi n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Îşi muşca fata acum degeţelele mămucuţei şi ale tătucuţei de ciudă şi de ruşine, dar n-avea ce face. În sfârşit, cu mare ce a ajuns şi ea acasă, la mă-sa, dar şi aici nu le-a ticnit bogăţia. Căci, deschizând lada, o mulţime de balauri au ieşit dintr-însa şi pe loc au mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, şi apoi s-au făcut balaurii nevăzuţi cu ladă cu tot.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata împăratului încălecă apoi pe Galben-de-soare şi se despărţi de calul ei, lăcrimând. Merseră, merseră, cale lungă, depărtată, când fata împăratului zări o cosiţă de aur. Trecură dealuri, trecură munţi şi văi, lăsară în urmă păduri dese şi verzi, câmpii cu flori de cari nu mai văzuse fata, izvoare cu ape limpezi şi reci, şi ajunseră la curtea împăratului celui mare şi tare. Ceilalţi fii de împăraţi cari slujeau acolo îi ieşiră înainte şi o întâmpinară. Ei nu se puteau dezlipi de dânsa, căci şi vorba-i şi faţa îi erau cu lipici.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba şi goarna

Înainte de a muri
să-ţi iei iarba
mi-a spus goarna!
Înainte de a trăi
să-ţi iei goarna
mi-a spus iarba!
Iar eu stăteam cu mâna dreaptă în stânga
şi cu mâna stângă în dreapta
şi cu singurul ochi îngropat
în pământ
şi cu toţi ochii
în cuvânt
îmbrăcat în mormânt.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata asculta cu toate urechile şi făcu precum o învăţă calul, fiindcă văzu ea că toate învăţăturile lui îi iese înde bine, şi din cuvântul lui nu se abătea. Tată-său, ca şi de la rând, dete pe de altă parte şi-i ieşi înainte, aşeză un pod de aur, se făcu un balaur mare cu douăsprezece capete şi se ascunse sub acel pod. Când fu ca să treacă fata pe acolo, unde îi ieşi înainte balaurul plesnind din coadă şi încolăcindu-se; din gurile lui ieşea văpaie de foc, şi limbile îi jucau ca nişte săgeţi arzătoare; cum îl văzu fata că este aşa de grozav, nişte răcori o apucară şi i se făcu părul măciucă de frică. Calul daca simţi că fata se pierde cu firea, o îmbărbătă iarăşi şi-i aduse aminte ce o învăţase să facă; iară fata împăratului, după ce mai prinse niţică inimă, strânse frâul calului cu mâna stângă, îi dete călcâie şi, cu paloşul în dreapta, se repezi asupra acelui balaur. Un ceas ţinu lupta. Calul o potrivea cum să vină tot cam la o parte ca să-i reteze vreun cap; dară vrăjmaşul se păzea şi el destul de bine. În cele mai de pe urmă, izbuti fata să rănească pe balaur. Atunci, dându-se el de trei ori peste cap, se făcu om.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata unchiaşului celui orb, care privea la lupta lor, că vine şi dă fiului de împărat să îmbuce colacul ce şi-l luase ea, ca să aibă ce mânca la pândă, şi fuga se repezi de-i aduse şi o bărdacă de apă de la izvor. Flăcăul mâncă şi bău, şi prinzând putere, răsturnă pe scroafă, se puse călare pe dânsa, şi-i tăie capul. Apoi o spintecă şi îngriji să nu scape iepurele. Puse mâna pe dânsul şi spintecând şi iepurele, prinse prepeliţa. Şi scoţând din rărunchii prepeliţei cei trei viermi, îi băgă în sân după ce le suci niţel gâturile. Întorcându-se la unchiaş, îşi luă ziua bună de la orb şi de la fată, spuindu-le că în curând va afla despre dânsul, şi într-un suflet se întoarse la curtea zmeului.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

nu-şi amintea fagul
nici colina din faţă
uita ce visa şi visa multe
cum dădeau primele raze
de ultra
violete pierdute
-n jurul lui
nici ele nu aveau amintiri
uitarea venea de la o ciu
percă avea spori uitători
o lumânare ar fi uitat să ardă uitase de ce arde când a început să ardă
o actriţă a rămas tânără şi a
trăgătoare pentru că uitase
să îmbătrânească
stejarul părea o pradă uşoară
şi chiar era uituc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata popii cea modernă

Pe-un părinte cu potcap,
Îl vezi mereu plângându-şi jalea
Că-şi face fata lui de cap
Şi, mai ales,... de alte alea.

epigramă de Ion Diviza din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare", Premiul 1 (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când există sufletul

Suflă vânt de primăvară,
La urechea mea, şoptit,
Vocea lui chemând afară
Sufletul meu amorţit.

Ruşinos ca fata mare,
Sufleţelu-mi, încurcat,
Îi zâmbeşte şi tresare
Feciorelnic, ruşinat.

Vântule, măi vânticel,
Ce vrei tu de la ce n-am?
Suflete, măi sufleţel,
Ce te mişti precum un ram?

Vreţi să dovediţi că omul,
Primăvara când soseşte,
Înverzeşte precum pomul,
Deci există când iubeşte.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (3 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leoaică tânără, iubirea

Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat, leoaica, azi, de faţă.

Şi deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţâşni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme...

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu ne duce pe noi în ispită

femeia tace şi toarce sângele cald
din care ţese cămaşă bărbatului plecat la vânătoare de zei
inima lui doarme în borcanul cu dulceaţa de cireşe amare
femeia tace şi-şi acoperă trupul cu ierburi sălbatice
să-i fie pielea lină sub talpa stăpână
în sânul copt musteşte însă dulce păcatul
femeia tace şi macină osul de şarpe
să pună otravă pe rană
când mâna lui aspră coboară din cerul barbar
un tunet străpunge tăcerea
o nălucă din umbră se-arată
ea-şi face iute o cruce
priveşte în spate cu teamă
lumina e stinsă
uşa deschisă
luna încinsă
nimeni la poartă
doar ploaia
în noaptea cu o mie de ochi sclipind straniu
ghemuită pe prag îşi aşteaptă sortitul
femeia cântă sângele tace
fusul tot mai înalt

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!