Ca salcia
Prin sălcii vântul se frământă,
La nesfârșit fixându-și straiul,
Ca fata, ce de mijloc frântă,
Iși bate rufele cu maiul.
Deposedat, se-mpleticește
In propria-i intimitate,
Ca fata ce, livid, roșește,
C-o prinzi cu poale suflecate.
Ca salcia ce nu mai scapă
De vânt, prin vânturi despletită
E fata, pân la brâu în apă,
Ce te atrage în ispită.
poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Yunonna
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.