Flăcăul care se ţine, ia fata care rămâne.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul (II)

fragment

Două făpturi văzut-am, în plină tinereţe,
Şezând, întinse-n iarba, pe-un deluşor, tihnit,
Colina care-ncheie, cu dulcea-i pantă, şirul
Unduitor de dealuri şi care nu-şi înmuia
Picioarele în mare, ci, o scăldau, la poale:
Podgoriile, crângul şi lanurile verzi...
Iar în oceanu-acesta se arată, ici-acolo,
Un coperiş de ţară şi fumul şerpuind
Câtre senin. Colina de-un brâu era încinsă,
O verde diademă de pomi sădită de mâna
De om, şi nu de mâna capricioasei firi.
Deci fata şi flăcăul, precum v-am spus, priveau
De pe colină: fata, în jurul ei; flăcăul
La ea – la fel de tineri dar osebiţi ca vârstă.
Se presimţea femeia în ea, precum se-arată
În ceaţa serii, luna, pe câtă vreme el
Un copilandru încă părea arzând de dor.

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care nu-i lăudată, rămâne acasă.

proverbe armeneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om perioadă prunc

Ţin în braţe un prunc
care ţine în braţe un prunc
care ţine în braţe un prunc
care ţine în braţe un prunc...

Mă orbeşte un prunc
orbit de un prunc
orbit de un prunc
orbit de un prunc...

Sărut un prunc
care sărută un prunc
care sărută un prunc
care sărută un prunc...

Arunc un prunc în cuşca cu oameni
care fac prunci
care mănâncă oameni
care mănâncă prunci...

Rămâne un "eu" (...)
perioadă prunc

şi nişte lumină...

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata nudistă

Situaţia-i nasoală
El rămâne neîmpăcat
Fata l-a băgat în boală
Voia să-l bage-n păcat!

epigramă de David Boia (11 decembrie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata la care privesc

E suavă, e frumoasă
fata la care privesc.
Pentru ea lipsesc de-acasă.
Ochii ei mă-înnebunesc.

C-un zâmbet, rază de soare,
sufletul, ea mi-l vrăjeşte.
Inima-i gata să zboare
după fata care creşte.

În adolescenţă, fata
e superbă, n-am ce zice.
M-am îndrăgostit şi gata.
Capul e gata să-mi pice.

Iubirea la ea mă cheamă,
atunci când o văd zâmbind.
Cu privirea mă îndeamnă
în braţe să o cuprind.

Amândoi într-o simţire
destinele să unim,
Copleşiţi de-aşa iubire,
fericiţi mereu să fim.

poezie de Dumitru Delcă (20 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece flăcăul prin pădure, aude o muzică nepământească şi vede în luminiş, în lumina lunii, ielele goale şi despletite, jucând hora. Rămâne înmărmurit, pironit pământului, cu ochii la ele. Ele dispar şi el rămâne neom. Ori cu faţa strâmbă, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate coborî pe pământ. Aşa sunt ielele... pedepsesc... Nu le place să fie văzute goale de muritori.

citat clasic din piesa de teatru Jocul Ielelor de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt eu

Eu nu sunt eu.

Eu sunt cel care
merge lângă mine şi pe care nu-l văd,
pe care din când în când reuşesc să-l vizitez
şi pe care de cele mai multe ori îl uit:

Cel care rămâne calm şi tăcut când vorbesc,
cel care, blând, iartă când eu urăsc,
cel care merge când eu nu merg,
cel care va rămâne după ce eu voi fi murit.

poezie de Juan Ramon Jimenez, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Educaţia ţine de suflet, dar sufletul ţine şi de pământul pe care îl calci şi de aerul cu care te-ai hrănit de la cuvântul mamă încoace.

Marin Voiculescu în Lumea în gândire
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata

fata mergea pe nisip
fata mergea pe ape
fata mergea pe cer

ea păşea pe unde
nu era drum făcut
nici de oameni,
nici de peşti,
nici de păsări.

uneori mai întâlnea
câte un înger
care se mira că ea
e pe acolo fără să aibă aripi.

dar ea păşea stârnind timpul
să se mişte în forma vietăţilor
concentrice gândului ei.

şi aerul se pornea să călătorească
împreună cu ea mai ales
de dragul rochiei de culoare roşie
cu care era îmbrăcată pe dinăuntru
şi pe dinafară.

ia te uită cum vântul
duce petice din veşmântu-i
pe toate planetele unde
acum trandafirii sunt roşii.

ssst! să nu spui nimic!
tu... doar culege-le mireasma
şi-apoi păşeşte în orice direcţie.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei de faţă auziră vorbele lor. Puterea farmecului se zdrobi şi toţi cu totul se pomeniră în palaturile împăratului. Palatul cel fermecat pieri ca o nălucă, ca şi cum n-ar fi mai fost pe lumea asta. Când îi văzură împăratul, încremeni de uimire cu amândouă mâinile pe barbă. Flăcăul, fostul argat la grădinărie, îi povesti toată şiretenia nopţilor. Împăratul dete pe fata cea mică după flăcăiandrul cel frumos şi drăgăstos. Apoi se înfăţişară şi celelalte fete cu câte unul din fiii de împăraţi şi de domni pe care şi-l alesese. Împăratul se înduplecă şi le dete pe fiecare la casa lor. Şi se făcu o bucurie mare în toate părţile, care bucurie de ar fi o sută de guri, nu una ca a mea, n-ar putea-o spune. Înainte de a se cununa, fata cea mică întrebă pe logodnicul ei cu ce putere făcu el de le descoperi ascunsurile faptelor lor şi legătura farmecului ce le ţineau înlănţuite. El spuse. Iară ea, ca să nu fie bărbatu-său mai presus decât ea, ci să fie deopotrivă om ca toţi oamenii, se duse de tăie dafinii şi-i băgă în foc. Apoi se cununară şi trăiră o viaţă fericită, cum se trăieşte pe lumea noastră asta bălţata, până ce se istoviră toţi cu totul, în adânci bătrâneţe.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea majoritate a conflictelor interioare sunt cauzate de identificarea completă a oamenilor cu ceea ce conţine Viaţa, fără a conştientiza Viaţa în Sine. Conţinutul Vieţii, nu înseamnă Viaţa în Sine, ci ceea ce se petrece în Viaţă. Identificarea cu conţinutul Vieţii, te face Una cu conţinutul Vieţii şi te ţine departe de Ceea Ce Eşti Cu Adevărat: Viaţa în Sine, care se exprimă printr-o formă umană. Liniştea în Sine, care se exprimă printr-o formă de sunet. Nu eşti sunetul care provine din Linişte, eşti Liniştea din care provine sunetul, căci orice formă ar prinde sunetul cu care te identifici, Liniştea rămâne neschimbată. Sunetul vine şi pleacă. Tu, rămâi. Prezenţa Ta rămâne, indiferent de diversitatea sunetelor care îţi calcă pragul realităţii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata unchiaşului celui orb, care privea la lupta lor, că vine şi dă fiului de împărat să îmbuce colacul ce şi-l luase ea, ca să aibă ce mânca la pândă, şi fuga se repezi de-i aduse şi o bărdacă de apă de la izvor. Flăcăul mâncă şi bău, şi prinzând putere, răsturnă pe scroafă, se puse călare pe dânsa, şi-i tăie capul. Apoi o spintecă şi îngriji să nu scape iepurele. Puse mâna pe dânsul şi spintecând şi iepurele, prinse prepeliţa. Şi scoţând din rărunchii prepeliţei cei trei viermi, îi băgă în sân după ce le suci niţel gâturile. Întorcându-se la unchiaş, îşi luă ziua bună de la orb şi de la fată, spuindu-le că în curând va afla despre dânsul, şi într-un suflet se întoarse la curtea zmeului.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă şi rouă

O stea rămâne fără umbră
şi nu e noapte să-nţeleagă
că luna-mi trece fără urmă
semirotundă şi întreagă

Nu e asfalt şi nu e cale
în paşii care vor să-ntoarcă
străzile noastre verticale
şi cârmele fără de barcă

De pleci în vremurile toate
prin cerul care te priveşte
să nu-mi uiţi ploile legate
de ochiul care mă loveşte

Să-mi laşi sângele ce îmi ţine
zăpadă-n vena care trece
căci în fiorul lor de tine
mi-e cald şi iară îmi e rece

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata nu rămâne în casa părintească nici într-un leagăn de aur.

proverbe armeneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva rămâne

ceva rămâne
în frunzele ca nişte gâze sub soare
în liniştea care dansează în oasele orbilor
ceva ca un cristal
care nu se sparge
sub biciul de foc al neputinţei şi furiei
în calea spaimelor
un dig tăios puternic necruţător
vor veni zorii opaci
cu un toiag de ceaţă în mână
şi vor lovi
vor lovi
dar
ceva rămâne
ceva ca o respiraţie intraductibilă
ca un oftat imaculat înaintea asfinţitului
când umbra păşeşte în şoaptă
să nu atingă marginea
să nu trezească vocea care ne locuieşte

ceva rămâne
când nu ai nimic de ales
nimic de pierdut

5 comentarii1 distribuire

poezie de Geo Galetaru din Sintagme Literare (8 septembrie 1947)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i o intersecţie pe care o porţi până mori cu tine. La moarte dispare intersecţia şi rămâne un singur drum. Rămâne drumul care depinde de ceea ce-ai făcut în viaţă!

Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om bătrân care avea o fată mare, de se dusese vestea în lume de vrednicia ei. Moşneagul (unchiaşul) se căsători de a doua oară cu o babă, care avea şi ea o fată mare. Baba, însă, punea pe fata unchiaşului la toate greutăţile casei; iar fata ei se clocise de şedere. Biata fata unchiaşului torcea, ţesea, făcea pâine, mătura şi scutura fără să zică nici pis! dară baba punea parte fetei sale, şi pâra la unchiaş pe fiica lui şi o tot ocăra. Nu era ziuliţă lăsată de Dumnezeu să nu se certe cu el, ca să-şi gonească copila de acasă.

Petre Ispirescu în Fata moşului cea cuminte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibristică

Cel care nu se ţine
Pe pământ –
Să se ţină în aer.

Cel care nu se ţine
În aer –
Să se ţină în gând.

poezie de Nicolae Esinencu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ginerelui meu care mi-a cerut fata de la înălţimea de 1,92 metri şi într-o zi de sărbătoare

Ziua de Sân-Petru
Amintiri îmi lasă
C-am săpat un metru
Ca să-mi intre-n casă!

epigramă de Valeriu Ene din manuscris (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o stare în noi care nu cunoaşte gândul şi pe care gândul nu o poate cunoaşte. Fiind anterioară concepţiei şi implicit oricărei cunoaşteri ea este unica care rămâne după disoluţia acestora. Cel ce o recunoaşte rămâne Libertate ultimă şi Adevăr Etern pentru totdeauna!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!