De-ar putea

De-ar putea luna să cânte
Printre stele, către zi
Şi luceferi s-o asculte,
Poate, poate-aş mai iubi.

De-ar putea gândul să curgă
Înspre tine-ndrăgostit,
Când stau zorile să plângă,
Poate, poate-aş fi venit.

De-ar putea visul să fie
Floare albă sau parfum,
Sărutări pe buze-o mie,
Poate, poate-ţi pun acum.

De-ar putea iubirea-n ploaie
Să ne spele de trecut,
Când e sufletu-n văpaie,
Poate, poate, am sa uit

De-ar putea sărutu-n noapte
Şi-n destin, a ne uni,
Mângâindu-te cu şoapte,
Poate, poate, voi veni.

De-ar putea să fie soare
Şi lumină... peste noi,
Aruncând tot ce ne doare,
Poate, poate, vom fi doi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi moartea

De-ar fi moartea neagră, sexy,
Filiformă şi-ndrăzneaţă,
Imposibil... să nu cânte
Un cocoş, în dimineaţă.

De-ar veni, doar c-o năframă
Şi-o cagulă transparentă
N-ai lăsa-o... să aştepte,
La cât e... de insistentă.

De-ar putea fi... Ea... ispita,
Mărul tatuat sau floare,
Surâzând... ca ipocrita
Şarpelui... a provocare.

De-ar fi moartea, poate nu e,
Enigmatică şi dulce
Ar pleca pe înserate,
Toţi cocoşii să se culce.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

de-ar putea vorbi copacul
despre densitatea aerului
prin care îşi urcă ramurile
spre nicăieri.

de-ar putea vorbi seva lui
despre firicelele de apă
la care tot împleteşte
în adâncuri.

vietăţile care îl locuiesc
de-ar putea vorbi
despre scoarţa-i crestată
cu scurte-scurte poeme.

umbra lui de-ar putea vorbi
o,
ce linişte s-ar aşterne!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi o lacrimă să fiu
Sau strigăt în tăcerea mută,
Tot aş veni într-un târziu
La tine... patimă tăcută.

Te-aş înveli cu cer şi stele,
Cu pulberea din amintiri
Şi ţi-aş şopti de toate cele,
La margine de împliniri,

De-ar fi, doar lacrimă să fiu
Pe-al tău obraz, ca un sărut,
Dureri aş arunca-n pustiu,
Culcându-te în aşternut.

Şi depărtările voi sparge,
Cu gândul te aduc aproape,
Purtând o rochie de alge
În dans eteric, peste ape.

De-ar fi, doar lacrimă să fiu,
Sau dor în dimineţi cu rouă,
Nu aş mai face-n veci pariu,
Dar aş iubi mereu, când plouă.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

De-ar fi să ştii ce greu apasă
O viaţă de singurătate,
Pe lângă mohorâta-mi casă
Ai trece poate.

De-ar fi să ştii ce blândă este,
În suflet trist o mângâiere,
Tu mi-ai privi pe la ferestre
Ca fără vrere.

De-ar fi să ştii ce balsam poartă
O inimă ce-a ta o cheamă,
Te-ai aşeza la mine-n poartă
Ca şi o mamă.

De-ar fi să ştii că eşti iubită
Şi dacă-n minte-ar fi să-ţi vină
Cum, ai păşi de prag venită
Fără pricină.

poezie celebră de Sully Prudhomme, traducere de Al. Rally
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de aproape

Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea să întind mâna
şi să te ating.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să deschid ochii
şi să te văd.
Poate că eşti
atât de aproape
încat
aş putea
să-ţi vorbesc
şi să te ascult.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să-ţi citesc gândurile
şi să te'nţeleg.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să-ţi simt adierea
şi să o opresc.
Poate că eşti
atât de aproape...

poezie de Lia Albu
Adăugat de Lia Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar ploua

De-ar ploua...
Încet, ca gândul meu nestins
Curgând a întrebare,
Arid de înţeles pur
Şi răspunsuri.

De-ar ploua...
Senin, ca privirea ta seara
Zâmbind a revedere,
Aprinsă în lumină nouă
Şi visare.

De-ar ploua...
Greoi, ca dorul meu cărunt
Zăcând a neputinţă,
Lipit în emoţii vechi
Şi căinţă.

De-ar ploua...
Repede, ca graba mea ferice
Sperând a început,
Vestită-n gesturi mărunte
Şi cuvânt.

De-ar ploua...
Amestecat, ca tine, ca mine,
Simţind indecis,
Visând vise diferite
Şi iubind.

poezie de Gabriela Chişcari (16 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi viaţa

De-ar fi viaţa o friptură,
Viaţa duce-o-aş la gură,
Cu ibovnice flămânde,
De perfide şoapte blânde,

De-ar fi viaţa bere rece,
Tot aş bea şi mi-aşi petrece,
Cu ibovnice-nsetate,
De plăceri şi de păcate,

De-ar fi viaţa o manea,
Tot aş sta şi-aş asculta,
Cu ibovnice lihnite,
De năstruşnice ispite,

De-ar fi viaţa vis frumos,
Aş da viaţa, bucuros,
Pe-o ibovnică fierbinte!
Ce pot face de n-am minte?

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul unei femei

Daţi-mi copilul
--- orişicum ar fi ---
de-ar fi să fie
cu chipul de fiară,
oricum ar fi să fie ---
daţi-mi copilul
orişicum ar fi,
de nu se poate pentru-ntreaga viaţă
( pentru această păcătoasa viaţă
şi-atât de scurtă, chiar de-ar fi de-un veac ),
măcar pentru o zi,
pentru o zi,
atâta cât să vie
spre mine, cum venea,
cu braţele întinse, ca de orb,
cu degetele pale,
de petale.

Daţi-mi copilul,
chiar de-ar fi să fie
cu chipul ca de fiară:
îi voi ieşi în cale
şi-mi va surâde...
îmi va surâde...
de-ar fi la chip ca fiara chiar,
îmi va surâde,
şi-i voi deschide uşa,
de-ar fi să-i fie chipul
oricum...

Daţi-mi copilul,
daţi-mi copilu-oricum,
dar nu cenuşa,
daţi-mi copilu-oricum,
dar nu nisipul...

Ştiu, s-ar putea
să-i fie altă faţa,
dar când va plânge
îl voi recunoaşte,
şi ca să nu mai plângă,
voi stinge luna
( în întuneric chipul nu se vede ),
şi dacă va zâmbi,
un zâmbet cât de mic,
îmi va preface lacrimile toate
în cerul înstelat...
Dar nu-mi daţi cerul fără el,
albastrul cer de-oţel neîndurat,
nu, nu mi-l daţi...

Daţi-mi copilul...
fără de el sînt stelele nisip,
fără de el sînt stelele cenuşă:
o pleavă-nşelătoare ce se scurge
fără de rost
de mii de ani
din sacul destrămat al nopţii...

Daţi-mi copilul,
daţi-mi copilu-oricum,
daţi-mi copilul, orice fel de chip
ar fi să aibă...

Stau în dulap hăinuţele
şi-aşteaptă...

Îi vor rămâne mici...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

Poate voi putea să vin odată
Înaintea Ta să mă inchin
Să-Ţi aduc făptura fără pată
Îmbrăcata-n hainele de in.
Poate-atunci Ţi-oi spune pe-ndelete
Cât de mult Te-am căutat şi-am plâns
Cât mi-au nins tristeţile în plete
Câte veşnicii de dor am strâns.

Poate voi putea să vin la Tine
Voi putea să-Ţi spun cu gura mea
Cum stăteam cu noaptea lângă mine
Cum strigam şi cum mă mai durea.

Poate că odată, Doamne sfinte
Vei întinde mâna şi vei sta
Să mă-mbraci cu noile veşminte
Să mă faci pe veci mireasa Ta...

poezie de Adriana Cristea (4 august 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi sa-ti scriu

De-ar fi sa-ti scriu din nou iubite,
as da culoare unui gand,
de-ar fi sa-ti povestesc vreo clipa
te-as scrie doar pe tine-n rand.

ti-as cere doar s-asculti tacerea
si linistea dintre noi doi,
n-as spune ca mi-e dor sau despre mine
as vrea sa-ti amintesti de noi.

sa-ntorci o foaie, poate doua
din timpul, vezi? e alb si stins
sa cauti prin rugini ramase
fiorul ce-a ramas aprins.

si sa mai rasfoiesti brosuri uitate
mai stii? ascunse-n neguri adormiti
am scris acolo despre timpul
cand nu voi fi, sa nu ma uiti.

te-oi scrie poate si pe maine
sau pe o zi oricare-ar fi
pe rataciri, poate si-n palma,
si-n ochii lunii pamantii.

sa lasi scrisoarea intr-o noapte
intre coperti de ploi tarzii
sa-ti las un semn, un rand de mine
privind spre noi de n-om mai fi.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crepuscul

De-ar fi să cred răsăritul,
magiei asfinţitului,
i-aş găsi sens.

De-ar fi să cred ciripitul,
şi dans păgân aş fi,
şi ultim fâlfâit de aripi.

De-ar fi să cred mugurii,
m-aş abandona soarelui,
cu ochii deschişi.

De-ar fi să cred vântul,
pe cei instrăinaţi,
cu sufletul i-aş imbrăţisa.

De-ar fi să cred verdele,
aş întineri cu fiecare frunză,
până la primul surâs.

De-ar fi să cred liniştea,
aş renunţa să te caut,
fiindu-mi deajuns ca exişti.

Pentru că,
în crepusculul dorului meu,
eşti tu.

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

De-ar fi să treci pe strada mea
Acum, când Soarele-i în nori,
M-aş cerne printre fulgi de nea
Fără să ştii, pe-ai tăi bujori,

Şi-apoi, în lacrimi prefăcut,
Ţi-aş încălzi obrajii-ţi reci
Pe buze, cu un lung sărut
Pe strada mea de-ar fi să treci,

De unde, ca într-un abis,
De dor nebun m-aş prăvăli
Chiar între sânii tăi, ce vis
Pe strada mea să treci de-ar fi (!)

Iar după ce mi-aş reveni,
În jos, pe sute de poteci
Te-aş căuta pân’ te-aş găsi
Pe strada mea de-ar fi să treci,

Şi-apoi, dar vai!.... s-a luminat!
Şi nu mai cad nici fulgi de nea (!)
E-atâta soare, ce păcat
De-ar fi să treci pe strada mea!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de primavara

De-ar fi să treci pe strada mea
Acum, când neaua s-a topit,
Petale roz m-aş scutura
Din zarzărul doar înflorit,

Apoi, din păr, ţi-aş 'luneca
Să simt fiorii calzi şi reci
Pe buzele-ţi de catifea,
Pe strada mea de-ar fi să treci,

Şi după ce m-oi îmbăta
De liliac, m-aş prăvăli
Pe sânii tăi, chiar la ciuşmea,
Apă luând să bei, de-ar fi,

Când printre ei, m-aş strecura
În jos, pe-ascunsele poteci,
Nebun şi prost te-aş căuta
Pe strada mea de-ar fi să treci,

S-ajung să gust, cu lacrimi mari,
Prin toamnă, chiar de-oi regreta,
Sâmburi de zarzăre, amari,
De-ar fi să treci pe strada mea.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi soare

Spune-mi soare, spune-mi lună,
N-aţi văzut pe draga mea,
O aştept de-o săptămână
Rezemat de-un colţ de stea.

Trec spre dimineţi luceferi
Dar nici ei nu pot a şti,
De-am putea rămâne teferi,
Până-n zori de ne-am iubi.

Spune-mi soare, spune-mi lună,
Unde oare s-o găsesc,
Să o fac a mea stăpână,
Visele să-i încălzesc.

Trece gândul, vântul bate,
Ploaia plânge peste noi,
Peste tot ce-i răutate,
Trecem numai amândoi.

Spune-mi lună, spune-mi soare,
Unde-aş mai putea-ncerca,
În grădină sub o floare
Sau în vale la cişmea.

Trece timpul, vine clipa,
Cu-al meu trup să o-nvelesc,
Noaptea când şi-ntinde-aripa,
Poate, poate... reuşesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi să o iau de la capăt

De-ar fi să o iau de la capăt
Să-ndrept tot ce-a fost, mai ales
La grelele mări de păcate
Nu m-aş mai deda aşa des.

Aş alege aproape de stele,
De lună, de soare, Hristos
Să merg să mă sprijine-n braţe
Mi-ar fi mult mai mult de folos.

De-ar fi să o iau de la capăt
Să-ndrept fiecare minut,
Nu clipa, nu ora nici anul,
Ci viaţa-aş schimba să ascult.

De-ar fi să o iau de la capăt
Ştiind ce e rău şi ce nu,
Nu aş repeta măcar una
Din câte-am ieşit vinovatu'.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

De-aş putea să rup din cer doar un petec de albastru
Aş croi din el umbrelă pentru sufletu-mi sihastru
Să îl apăr de ninsori şi de ploile târzii
Dar n-am aripi ca să urc peste norii plumburii

De-aş putea să rup de sus doar o rază aurie
Aş picta cu ea un soare să mi-l pun la pălărie,
Sufletul să-l încălzească când îmi plouă şi îmi ninge
Dar n-am scară să mă sui, soarele nu-l pot atinge

De-aş putea să fac din ochi un izvor cu apă lină
Mi-aş spăla sufletu-n el de păcate şi de tină
Poate vede şi el Raiul, c-am oftat şi am tot plâns,
Însă lacrimi nu mai curg şi poate n-au fost de-ajuns...

De-aş putea aş fura focul de la însuşi Prometeu
Şi-aş aprinde c-o scânteie o iubire-n pieptul meu
Pentru tine care ştii să provoci ca o ispită
De n-aş şti că toamna cerne sentimentele prin sită...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi fost...

Înaintea Timpului, de-ar fi fost să respir,
Aş fi umplut neantul imens,
Cu gândul meu tot mai dens,
De prefaceri, de-nălţări şi iubiri.

De-ar fi fost să împlinesc un alt gând,
Aş fi urcat acest pământ,
Din al său obişnuit mers,
La rangul de stea, din Univers.

De-ar fi fost să exist într-un areal,
Undeva în infinitul astral,
Aş fi ales să fiu în acel spaţiu curbat,
În care Timpul să-mi rămână nemişcat.

poezie de Gheorghe Alionte (5 aprilie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am venit

Am venit în dimineaţă,
Sărutări să pun pe pleoape,
Când amorul se răsfaţă
Răcorindu-se... în ape.

Am venit cu buze coapte,
Dragostea s-o pun în tine,
Învelindu-te cu şoapte
Şi cu-mbrăţişări divine.

Am venit amiaza mare,
Sânii să ţi-i dezgolesc
Şi să-i scutur de uitare,
Poate, poate, reuşesc.

Am venit s-aduc iubire
Şi parfum de floare rară,
M-ai legat cu mii de fire
Ca un vis, de primăvară.

Am venit când seara vine
Cu alaiul ei, de stele
Şi în clipele... puţine
Am uitat... de toate cele.

Am venit, dar cine ştie?
Câte patimi şi păcate
Mă opresc şi mă-ntârzie,
Să ajung la tine-n noapte.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate mâine

Ea mă întreabă de ce o plac.
La fel de bine ar putea întreba
De ce respir.
Poate mâine nu voi mai respira
Sau ea n-o să-mi mai placă.
Poate mâine mareea nu va mai exista.
Poate ziua de mâine nu va mai aduce
Alte curcubeie.
Poate mâine ea va înceta
Să-mi pună întrebări fără rost.

poezie de Gail Carson Levine, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul

De-ar fi făcut din piatră
Universul se dilată
De-ar fi făcut din granit
Ar creşte la nesfârşit
Chiar de-ar fi de platină
Ar creşte după datină
Şi de-ar fi clădit din stâncă
El se mai dilată încă
Cumpătat, deliberat
El creşte accelerat
Urmărind acelaşi trend
Să-i fie cu happy-end.

poezie de David Boia
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!