Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Şi avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Şi dânsa era destul de tânără. Gândeşte-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Aşa e, ai dreptate.
Lucian: Şi uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum şi nu numai că nu am un copil sau o soţie, dar nici măcar o iubită sau cel puţin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărişor şi-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cuminţel.
Lucian: Cuminţel, eu?! Glumeşti, nu?! Nu cunoşteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Şi cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu eşti.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puţin 34, dacă vom reuşi să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puţin, cu siguranţă, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul preferat al unei doamne mi se pare că este oarecum în concordanţă cu fiinţa sa spirituală. Dacă ea nu foloseşte nici unul, natura sa va fi lipsită de parfum. Dacă foloseşte parfumul de violete, va avea ea însăşi aceeaşi fineţe şi delicateţe. Am cunoscut două femei care foloseau parfumul de trandafir. Una era o artistă, fată bătrână, o grande dame, cealaltă era o femeie tânără, căsătorită, foarte gălăgioasă şi foarte iritantă. În mod ciudat însă, ele semănau. În ceea ce le priveşte pe cele care folosesc parfumul de heliotrop, de frangipan etc., atât cât ştiu despre ele, îmi este de ajuns. Neîndoios, există o asemănare subtilă între parfum şi impresia pe care mi-o fac despre natura unei femei.

citat clasic din Charles S. Peirce (1905)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi fost un copil fricos, ori dacă nu m-ar fi lăsat să umblu singur, n-aş fi avut toate aceste senzaţii. Nu-mi pot explica cum mă lăsa mama mea să umblu singur, ea care mă păzea iarna să nu stau aproape de geam. Probabil că ea nu ştia pe unde mă duc. Credea că-s prin grădină, ori pe drum. Cred că eu ascundeam plimbările mele. O singură dată am fost pedepsit, când am venit acasă plin de colb pe mâini şi pe faţă, căci mă jucasem în colb cu băieţii de ţărani. Mama mea m-a ocărât atunci foarte tare. (Mai târziu, când eram de vreo 8 ani, la altă moşie, tot pentru petrecerea mea în colb cu băieţi de ţărani, tatăl meu m-a bătut -- singura dată când am fost bătut.)

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lunga petrecere tristă

Cineva spunea
ceva despre umbrele care acoperă câmpul, despre
cum trec lucrurile, cum un om adoarme spre dimineaţă
şi cum dimineaţa se duce.

Cineva spunea
cum se opreşte vântul şi cum revine,
cum scoicile sunt sicriile vântului,
dar vremea vremuieşte.

A fost o noapte lungă
şi cineva a spus ceva despre cum îşi revarsă luna lumina
albă
pe şesurile reci, cum nu era nimic în faţă,
în afară de-aceleaşi lucruri.

Cineva a menţionat
un oraş în care ea mai fusese înainte de război, o cameră cu două
candele
pe perete, cineva dansând, cineva privind.
Începem să credem

că noaptea nu se va sfârşi.
Cineva a spus că muzica încetase, dar că nimeni
nu a observat.
Apoi cineva a spus ceva despre planete, despre
stele,
cât de mici erau, cât de departe.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am zărit-o prima oară pe Mekor H., am recunoscut în ea neîndoielnic toate atributele unei regine, dar, fie din pricină că apa se înălţase până la jumătatea clopotului meu, fie din pricină că sunt sceptic prin natură, cu greu am izbutit s-o cred când mi-a spus că ea nu avea cursă. Deşi am acceptat această convenţie şi un răstimp m-am adresat ei ca unei zeiţe, asta m-a făcut teribil de nervos. Puteam vedea foarte bine acea construcţie neimaginară care era cursa ei şi eram tot timpul îngrozit că s-ar putea răni cu ceva invizibil pentru ea, precum gratiile cuştii sau chiar bucăţica de brânză, lucruri pe care ea părea să le ignore sau să le dispreţuiască mai mult decât mine sau decât cea mai mare parte a celorlalţi şoareci.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medicul Adina Alberts, această ruşine a corpului medical românesc, a spus azi* altă neghiobie: "Cei care au trecut prin boala COVID-19 sunt mai puternici decât cei vaccinaţi". Adică, oamenii care au zăcut săptămâni la ATI şi au scăpat cu viaţă cu plămânii paradiţi şi cu sechele pe toată viaţa sunt mai puternici decât cei care s-au vaccinat preventiv. Alo, luaţi-i tutei ăsteia dreptul de practică medicală, căci ori e proastă, ceea ce e foarte grav, ori manipulează la greu, ceea ce e şi mai grav.

*La tembeliziunea rRomania TV, ora c. 21:15.

George Budoi în Medicii şi medicina în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (25 iulie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mult mai interesat de ceea ce are de spus un actor despre ceva substanţial şi important decât despre persoanele cu care se întâlnesc sau ce haine îmbracă ori alt aspect stupid, insignifiant al vieţii.

citat din Ben Affleck
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schija frumuseţii

Despre femeie nu se poate vorbi decât cu mâinile

despre femeie nu se poate cânta decât cu lacrimile

despre femeie nu se poate lupta decât cu ochii

despre femeie nu se poate iubi decât cu inima

despre femeie nu se poate scrie decât cu soarele

despre femeie nu se poate naşte decât cu moartea

despre femeie nu se poate ruga decât cu Dumnezeu

despre frumuseţe numai adevărul

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (6 martie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama-fiinţa cea mai scumpă

Mama a plâns, a suferit şi a îndurat
pentru ca noi să ne bucurăm de viaţă.
Simţirile noastre, demnitatea, speranţa şi lumina
sunt legate strâns de femeia numită mamă.
Toate acestea îşi au locul
în sufletul şi inima ei plină de iubire.
Chiar dacă părul i-a albit,
chiar dacă pe faţă i-a apărut un rid,
sau dacă câteodată obrajii
îi sunt brăzdaţi de o lacrimă,
mama rămâne veşnic tânără
şi frumoasă în ochii noştri.
Mama este îngerul nostru păzitor.
Ne iubeşte aşa cum suntem.
Mama este cea care ne dăruieşte iubire,
linişte, soare şi iertare,
ori de câte ori greşim.
Este tânără mereu şi frumoasă.
Este raza noastră de soare.
Ochii ei împrăştie căldura şi lumina
de care orice copil are nevoie.
Mama e icoana sfântă
către care-întidem mâna.
E fiinţa cea mai scumpă.
Mama-i mama-întotdeauna.

poezie de Dumitru Delcă (28 septembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram copilul bătrân, trecutul care trebuia ars din temelie, pentru ca mama, pasărea Phoenix, să poată renaşte încă o dată, o pasăre de aur ridicându-se din cenuşă. Am încercat s-o văd pe mama prin ochii lor. Frumosul suflet poetic întemniţat, geniul în suferinţă. Suferise oare mama? M-am forţat să-mi imaginez. Cu siguranţă suferise când Barry o dăduse afară din casă în ziua aceea, după ce se culcase cu ea. Dar când l-a omorât suferinţa a fost, într-un fel, compensată. Suferea acum? Chiar nu puteam spune.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă latră asfinţitul şi nu cred

Semăn tot mai mult a copac.
Mai cuminte decât busuiocul
trimit semne disperate de ajutor celor
de pe ţărm, dar am să mor
tot căutând un om mai singur decât mine în acest univers
din care nu pot evada.

Semăn tot mai mult a copac, un copac
din care fac fluiere alţii. Veselia din inima mea
nu încape în frumoasele piepturi ale altor
bărbaţi. Au sufletul greu şi nu ştiu
să mângâie cu privirea nici o poveste.

Mă latră asfinţitul şi nu cred
că mă va muşca niciodată de nume.
Mama mi-a spus că eram sortit îngerilor,
după ce am trecut prin luna octombrie
dar hazardul a hotărât altceva. Mama
a închis ferestrele casei demult,
nimeni să nu vadă tristeţea fiului ei de acum.

Doamne, semăn mai mult a copac
deşi mi-ai dat prea multă veselie în inima mea.
O inimă preacucernică în faţa frumuseţii
de care seamă voi da ţărânii care mă aşteaptă
în dulcea ei îmbrăţişare. Atunci, sufletul meu
se va ridica în munţi ca o pasăre, precum scria
un caligraf mai bătrân decât istoria toată.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linda: Simt un fel de atracţie mistică faţă de Van Gogh. Ai idee de ce?
Allan: Nu ştiu, tot ce ştiu despre el e că a fost un mare pictor şi că şi-a tăiat o ureche pentru o fată pe care o iubea.
Linda: Ăsta da, gest pe care să-l faci pentru o fată.
Allan: Ar trebui să-mi placă foarte mult ca să fac asta...

replici din filmul artistic Mai cântă o dată, Sam, scenariu de Woody Allen (4 mai 1972)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum calităţile la nevoie se cunosc, cred că inteligenţa unei femei se vede mai ales în acea încercare, care este boala. Nimic nu e mai dezgustător decât o femeie proastă, bolnavă... Îţi aminteşte, fără înduplecare, că omul e făcut din maţe. Sunt unele din acestea care vorbesc despre metehnele lor, fără necesitatea unei confidenţe măcar... În tren, în tranvai, în vizită... "A, eu sufăr de multă vreme de rinichi." "Nu mai spune? Şi cum vine? Că eu am o piatră la ficat"... "Nu, la mine e numai băşica... şi la ovare, de la o sarcina..." Şi dau lămuriri despre aceste beteşuguri, cu o mulţumire de sine, ca de nişte performanţe.

citat celebru din romanul Patul lui Procust de Camil Petrescu (1933)
Adăugat de Nicolae Feraru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o posibilă întâlnire cu mama

locuiesc la periferia unei clipe şi
deseori îmi închiriez
o singurătate
doar aşa pentru a-mi pierde vremea
în tot acest timp
mai vorbesc cu Dumnezeu
despre una-alta
ultima oară l-am întrebat despre mama şi
l-am rugat să lase fereastra deschisă
ca să pot privi înăuntru
şi ca o consecinţă a indiferenţei
m-a privit drept în ochi
apoi a râs

doar atât...

unii ar putea crede că sunt nebun
şi că uneori îmi închipui lucruri
care nici nu există
ori că-mi împrumut durerea
pentru a face impresie

oare de ce trebuie să fie mereu o regulă
doar pentru cei care rămân
umbre printre lucruri...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Garofiţa

Degajând multă iubire,
Cu faţa îmbujorată,
Cu lacrimi de fericire,
Mama spune despre fată:

"Garofiţa e o floare
Crescută-n grădina mea.
Cu lumină de la soare,
Ferită de vreme rea".

Cu căldură sufletească,
Având tot ce şi-a dorit,
A continuat să crească,
Mama, visul şi-a-împlinit.

Acum cu ea se mândreşte.
E aşa cum şi-a dorit.
O vede cum înfloreşte,
E copilul ei iubit.

poezie de Dumitru Delcă (4 mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Aş vrea eu să n-am probleme...
Traian: Ah, cred că ştiu despre ce e vorba, îşi dădu directorul seama. Problemele tale au un nume: Diana Enka, mama ta. Dar aceste probleme le-ai putea rezolva foarte simplu.
Lucian: Cum, dom' director? Cum s-ar putea rezolva?
Traian: Discutând cu ea. De ce o tot eviţi?! Ştii de câte ori a venit aici, în biroul ăsta, de când ai plecat de acasă? Zi de zi! Stă ore întregi aici, plânge şi imploră... Habar n-ai cât de greu îmi e să mă prefac că n-o văd, că n-o aud. Iar spre deosebire de tine, n-o pot evita...
Lucian: A venit la dumneavoastră zilnic?! Nu mi-aţi spus nimic în acest sens.
Traian: Pentru că nici nu m-ai întrebat nimic despre ea. Credeai că stă liniştită acasă, că nu se interesează de tine, că nu te caută? Te înşeli! E mama ta... Iar eu sunt nevoit să fac pe durul, deşi nu-mi convine. Vezi în ce situaţii dificile şi neplăcute mă aduci? Pentru tine însă, sunt dispus să îndur orice: umilinţă, jigniri, acuzaţii...
Lucian: Mama v-a jignit, sau v-a acuzat de ceva?
Traian: Hmm... Nu doar o singură dată, Luci; aproape mereu. Pentru altul n-aş face aşa ceva. Dar tu; cum mă răsplăteşti? Tot trist şi suspicios eşti!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare duşman al sănătăţii este exact cunoaşterea/ştiinţa pe care o ai despre ea. În această direcţie adu-ţi mereu aminte căci ştiinţa de astăzi nu-i nimic altceva decât mama ignoranţei de mâine. Cel mai mare duşman al fiinţării este exact cunoaşterea care o cari despre ea. Poate vreo minte să accepte asta?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

acum la aproape şaizeci şi doi de ani
mi-a murit ultima mătuşă
pe care n-am mai văzut-o de ani
mulţi

dac-ai vorbi despre
toată istoria familiei
e ca şi cum ai povesti despre un copac
ramură cu ramură
ceartă cu ceartă
iubire cu iubire
despre toate furnicile care l-au străbătut
păsările ce l-au cîntat
şi încă ceva pe deasupra
atît cît să dai impresia unei ceşti minunate

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!