Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mă latră asfințitul și nu cred

Semăn tot mai mult a copac.
Mai cuminte decât busuiocul
trimit semne disperate de ajutor celor
de pe țărm, dar am să mor
tot căutând un om mai singur decât mine în acest univers
din care nu pot evada.

Semăn tot mai mult a copac, un copac
din care fac fluiere alții. Veselia din inima mea
nu încape în frumoasele piepturi ale altor
bărbați. Au sufletul greu și nu știu
să mângâie cu privirea nici o poveste.

Mă latră asfințitul și nu cred
că mă va mușca niciodată de nume.
Mama mi-a spus că eram sortit îngerilor,
după ce am trecut prin luna octombrie
dar hazardul a hotărât altceva. Mama
a închis ferestrele casei demult,
nimeni să nu vadă tristețea fiului ei de acum.

Doamne, semăn mai mult a copac
deși mi-ai dat prea multă veselie în inima mea.
O inimă preacucernică în fața frumuseții
de care seamă voi da țărânii care mă așteaptă
în dulcea ei îmbrățișare. Atunci, sufletul meu
se va ridica în munți ca o pasăre, precum scria
un caligraf mai bătrân decât istoria toată.

poezie de din Insolența nopților
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "In aripi de gala" de Nicolae Sava este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -21.19- 16.99 lei.

Citate similare

Blaise Pascal

Eu nu știu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu aflu într-o ignoranță teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu știu ce e corpul meu, ce sunt simțurile mele, ce este sufletul meu și însăși această parte a mea care gândește ceea ce spun, care meditează asupra oricărui lucru și asupra ei însăși, fără a se cunoaște mai mult decât restul. Eu văd aceste spații înspăimântătoare ale universului care mă închid și mă găsesc legat de un ungher al acestei vaste întinderi, fără a ști de ce sunt așezat mai degrabă în acest loc, decât în altul, nici de ce puținul timp ce mi-e dat să trăiesc îmi este hotărât în punctul acesta mai degrabă decât în altul din întreaga eternitate care m-a precedat și din cea care mă urmează... Tot ceea ce cunosc e trebuie să mor în curând, dar ceea ce ignor mai mult este însăși această moarte pe care n-o pot evita.

în Cugetări
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Petre Ioan Crețu

Cântecul ploii spre asfințit

fantomele de zi la braț
cu arătările nopții
s-au așezat lângă mine tiptil
și patul scârțâia groaznic,
iar mâna mi-a rămas încremenită
în mângâierea lor
în ochi mi-au crescut deodată priviri infirme
firave abia ce mai pâlpâiau
mioape aduceri aminte
după cum am aflat mai târziu
ochii mei sunt ferestrele cerului
prin care ne vom arunca la asfințit

la fel am mai aflat
cum au fost îngropați copacii
copac în copac
apoi zece câte zece în alt copac
până a rămas un singur copac
căruia i-am dat foc spre înserat

îngerii lumină
au tot licărit în noapte
ca niște stele căzătoare
și se tot prăbușeau unul după altul
încât nici nu ne mai pasă

ploaia crește adânc în noi oceane
pe care încă mai plutesc mesaje
de pe vasul cu care ne întoarcem din timp
și care la rândul său
habar nu avea unde urma
să se înece

hei, știu o ușă cu vedere la soare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Ce am mai sfânt pe lume

Ce am mai sfânt pe lume,
Mama care mi-a dat un nume,
Inima care în piept îmi bate,
Și sufletul care de dor îmi arde.

Ce am mai sfânt pe lume,
Pământul pe care las urme,
Cerul plin de stele
Și luna care călătorește prin ele.

Mai am doi frați care sunt în departare.
Doi bunici ce așteaptă
De la copii sau nepoți
Măcar câte o scrisoare.

Mai am și un nume,
El Moldova se numește.
Când aud acest nume,
Sufletul în mine crește.

Deci totuși ce are omul
Mai sfânt pe lume:
Mama, patria și al său nume.

poezie de (12 mai 2014)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Doamne, dă-mi puterea să mă bucur de tot ce mi-ai dat și mi-a rămas și să uit de tot ce mi-ai dat și mi-au luat sau nu mi-au dat sau mi-au furat oamenii. Dar de ce mi-ai dat lucrurile care mi-au fost luate? Pentru te rugam insistent să-mi dai mai mult decât aveam. Dar nimeni nu poate primi mai mult decât are de la Tine și nici nu poate pierde ce are de la Tine. Afară bate vântul și parcă mi te-aduce-n rugăciune, făcându-mă să uit mai ușor și să nu mai cer fără să știu ce.

în Carte de bucăți (29 ianuarie 2008)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Doamne, dă-mi puterea să mă bucur de tot ce mi-ai dat și mi-a rămas și să uit de tot ce mi-ai dat și mi-au luat sau nu mi-au dat sau mi-au furat oamenii. Dar de ce mi-ai dat lucrurile care mi-au fost luate? Pentru te rugam insistent să-mi dai mai mult decât aveam. Dar nimeni nu poate primi mai mult decât are de la Tine și nici nu poate pierde ce are de la Tine. Afară bate vântul și parcă mi te-aduce-n rugăciune, făcându-mă să uit mai ușor și să nu mai cer fără să știu ce.

în Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Sufletul nu mi-a rămas gol

chiar dacă ai mușcat din propria umbră
o parte din tine se reface odată cu ea
și nu întârzie să se miște pe liniia impusă
care ne desparte unul de altul
și trecem fără ne vedem cu inima
chiar dacă ochii ar vrea spună ceva
e trist că nu ai privit destul
drumul de pe care veneam grăbit.

cuvintele aveau un sâsâit de șarpe
și din prudență nu le-am putut folosi
nici măcar gesturile nu m-au ajutat prea mult
eram într-o sărăcie de mijloace
și posibilități de manifestare directă
sufletul nu mi-a rămas gol
l-am înfășurat în iubirea flămândă
și l-am lăsat să-și caute liniștea.

de acum este cazul trăirii din plin
în casa bogată ce m-a dobândit
cu angoasele mele cu tot
în cercul rotit până la margini
mai mult decât știu
mai mult decât cred
în viclenia unei boli
pe care o vindec.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să mor

Mi-e frig. N-ar trebui să-mi fie. E primăvara peste tot,
Dar nu și-n mine. Eu nu pot
Să uit că mi-ai cerut plec. Am înghețat și sângele mi-e albastru,
Nu mai curge. Un dezastru.

Stă-n loc. De piatră-i carnea de pe mine și inima a amorțit.
De ce să plec? Că te-am iubit?
Oricum o fac și așa plecată. Și chiar de inima mi-e moartă
Tot stau plângând, pe lângă poartă.

Că poate treci și te oprești și-mi spui că ai glumit sau nu mai știu.
Mi-e sufletul mai mult decât pustiu.
Ce viață am acum când tu nu ești. E seacă, fără aer și cu dor.
Cred c-o să plec de tot. Să mor.

poezie de
Adăugat de Magdalena RusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Garabet Ibrăileanu

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deși plin de toate naivitățile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate și a unei vieți care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută și frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile și săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câțiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o țin minte cum era la față, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre ființa ei, despre esența ei sufletească, despre ceva cald și lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o ființă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, și o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Adela" de Garabet Ibrăileanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -10.00- 7.99 lei.

Un poem naiv care trecea și el pe-acolo

Eu sunt un copac care nu știe înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă știe exact ce are de făcut
se proptește bine în rădăcini și: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mir eu de ele...
"Străduiește-te și tu puțin", mi se spune.
Eu uit cu ciudă la toți ceilalți copaci înfloriți și mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduiești prea mult", zice careva
Și atunci străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Și nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...

Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare și ți-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima și încă nu știa cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost ușor înfloresc
Plănuiam să fac un buchet imens pe care să ți-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu știu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toți oamenii care semănau cu tine
și cântau din toate puterile
O haită de flori roșii și fierbinți.
Se țineau de mână și dansau în jurul meu în pielea goală,
cu nerușinarea unor fete mari înnebunite de atâta așteptare.

Ai trecut din nou pe lângă mine și nu m-ai cunoscut
Și atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură e o provocare
aștepți să fac floarea perfectă
ȘTIAM numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
încerc până iese
Oricum, nu mă mai puteam opri din înflorit
Florile mele se nășteau una după alta
ciudate și roșii
În toate zilele în care te vedeam
Și mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare și în toate nopțile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"

E drept, sunt un copac care nu prea știe înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Și nu vreau să mă revolt împotriva primăverii,
doar durează nedrept de puțin
absurd de puțin
și nu știu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ține de cald toată iarna...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nu voi fi niciodată un om de zăpadă

Cine mușcă mâna care l-a hrănit
e mai feroce decât sălbaticii,
nu știu ce mă face să cred în loialitate
dar trădarea este ticăloșia întruchipată.

M-am tot convins disprețul învinge,
strânge în el toată ura care nu ucide,
prea multă nepăsare ori zgomot turbulent
e o alunecare dintr-o groapă în alta
ambele pline cu noroi.

Nu știu să fac mai mult decât pot,
dar nu mă las influențat de minți obscure
care îmbracă minciuna în poleială subțire,
o să sparg oglinda imaginii create de veleitari.

Sunt în afara cercului,
închistarea omoară și ideea și omul.
Nu mă voi lăsa atras
de vorbele ca niște haine rupte
prin care intră gerul.

Nu voi fi niciodată un om de zăpadă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nimeni nu se lasă mințit

A căzut o boare de adevăr peste cuvinte,
vorbele spuse nu se mai pot retrage,
rămâne tot mai puțin spațiu de întoarcere.

Se impune totul printr-o lege nescrisă,
dar neîncrederea sporește tot mai mult,
nimeni nu se lasă mințit.
Ziua se urcă cu lumina pe schele,
ferestrele se deschid tot mai larg,

o neîncredere se ridică încet din genunchi.

Cine va sta în umbră judece,
va ști lase la urmă răspunsul
mult mai subțire decât se așteaptă
și mai străin decât noi, de întrebare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sfârșit de săptămână

chiar crezi poți face ceva cu viața ta când tot ce contează cu adevărat moare încet
subtil și plin de durere în fața ochilor tăi?
ei bine nu!
am simțit-o pe pielea mea
nu eram așa la început
mi-am dat seama la sfârșit cât de prețioase sunt unele persoane
mult mai prețioase decât diamantele
decât aurul
decât lumea întreagă
și tu le vezi așa zăcând, așteptând să-și verse sufletul?
e tragic
mult mai tragic decât un copil mort într-un incubator,
mult mai jalnic decât un bețiv culcat la pământ pe marginea șanțului,
mult prea mult pentru un om care se zbate ajungă dincolo,
mult prea mult pentru mine.
iar eu nu eram deloc departe
stăteam pe canapea așteptând să-și dea ultima suflare
și ea se tot zbătea
se lupta rămână în viață
picioarele îi erau reci
la fel și mâinile

poezie de
Adăugat de CucuiulSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
E.E. Cummings

Îți port inima cu mine

îți port inima cu mine (o port în
inima mea) suntem mereu împreună (ia seamă,
oriunde duc ești și tu, draga mea; și ceea ce fac
sunt faptele tale, scumpo) nu mi-e teamă

de destin (tu ești destinul meu, iubito) nu vreau altă
lume (tu ești lumea mea frumoasă, partea mea bună)
și tu ești ceea ce luna a încercat mereu ne cânte
și ceea ce soarele a vrut întotdeauna ne spună

aici se află secretul cel mare de nimeni știut
(aici se află rădăcina rădăcinii și bobocul bobocilor
și cerul cerurilor acelui copac numit viață care printr-un sărut
crește mai presus decât poate sufletul spera sau mintea cuprinde)
și-aceasta-i minunea care păstrează distanța-între stele
eu îți port inima (o port în adâncul inimii mele).

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Far - away

Pe la poarta mea
nu mai trece gândul zâmbitor.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
că a îmbătrânit
și nu mai aude
cum inima mea îl cheamă
să-mi fie el primul surâs.

Pe aripile vântului
am scrijelat numele tău
ca, începând
de azi,
pasul lui domol
te ducă tot mai departe
de sufletul meu singur.

Plec de sub basmul
în care te-am cunoscut
ca pe cel mai bun vis
și fără privesc înapoi,
gândesc tot mai pierdută
și mai fără tine.
Chiar dacă pleci,
în sufletul meu vei rămâne
ca un mugure nou,
nemaivăzut până anul acesta.

Departe de toate,
pasul meu greu
apasă visarea
din care târziu,
mă voi mai ridica iar eu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aș vrea știe o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...

poezie de din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Adina-Cristinela Ghinescu

Fiica iubirii

Oh, mamă... eu știu că mă iubești!
În felul tău, acela care-l simți...
Dar cu iubirea ta mă tot rănești,
Și n-ai știut să mai topești din zimți!

Oh, de ai ști ce mult mă doare...
Atunci când nu mă simți plâng tăcut!
ofilesc așa cum și o floare,
Îi iei lumina care ți-a cerut!

Oh, mamă... ți-am înțeles firea săracă,
De ai cunoaște cât de adâncă e a mea!...
Ai fi lăsat vuietul treacă,
Prin dragostea-ți, ce se risipea...

Și am tot plâns și mă durea pe carne,
Când inima tu o loveai vorbind...
Și tot strigam mereu la Tine, Doamne...
De ce o lași a mă zdrobi zâmbind...?

Și vântul începuse să mă doară...
Și frunza din copac mă supăra;
Însă am înțeles... lăsând moară,
Ceea ce eu nicicând nu pot schimba.

Și înțelegerea m-a umplut în toate.
Și toate s-au schimbat, deși răni sunt...
Mai am încă speranța... tu, poate,
Ai -nțelegi la rându-ți ce eu sunt.

E o scrisoare de iubire pentru tine...
E sufletu-mi ce-a plâns l-ai respins,
Când nu-mi vedeai suspinele saline
Nici sufletul rănit, căzut și nins.

Oh, mamă... te-am iertat și o știi bine!
Eu fiică a iubirii numesc...
Dar, mi-ai lăsat durerile prea pline,
Și chiar cu ele... eu sincer te iubesc!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Respir viața în sufletul meu la fel de mult cum sufletul meu respiră viața în mine. Sunt mai mult decât emoție, mai mult decât gând, mai mult decât viață... Sunt pur și simplu tot ceea ce este. Și tot ce nu este. Și totul dintre cele două. Eu sunt.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Face mai mult zgomot un copac ce cade, decât toată pădurea care crește în tăcere.

proverbe chinezești
Adăugat de adryenutza29Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Salvador Dali

O iubesc pe Gala mai mult decât pe mama mea, mai mult decât pe tatăl meu, mai mult decât pe Picasso și chiar mai mult decât banii.

citat celebru din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Allan Poe

Annabel Lee

De mult, de demult, pe-ai Timpului pași,
Într-un ținut de miază-zi,
O fată trăia, c-un nume gingaș:
Cu numele Annabel Lee.
Și ea trăia c-un gând, un singur gând:
Să-mi fie dragă și drag -i pot fi.

Eram un copil și ea o copilă,
În cel ținut de miază-zi:
Dar ne iubeam cu-o iubire mai mult ca iubirea -
Eu și cu-a mea Annabel Lee;
Iubire pe care cheruvii din ceruri
Nu-ncetau a ne-o jindui.

Și iată dar tâlcul pentru care de mult,
În cel ținut de miază-zi,
Un vânt suflă rece din nori, și răci
Pe dulcea mea Annabel Lee.
Un nobil domn sosi din depărtări,
Și trist, fără cuvinte, mi-o răpi,
Și-o-nchise-ntr-un mormânt, pe veci de vecii,
Pe draga mea Annabel Lee.

Dar îngerii însiși din cer ne priveau
Cu-aprinsele lor gelozii;
De-aceea /temeiul e prea cunoscut
În ăst ținut din miază-zi/
Țâșni vântul rece-ntr-o noapte din nori
Ucigând și-nghețând pe-a mea Annabel Lee.

Dar dragostea noastră fu dragoste tare:
Nici alții mai vârstnici ca noi -
Nici cei mai cuminți decât noi -
Nici îngerii-n nalta cerească-nstelare,
Nici demonii din miază-zi,
Deși ea e moartă, nu pot să despartă
Un suflet de-alt suflet:
Pe mine de Annabel Lee.

Căci nici luna nu luce fără-n vis a mă duce
La frumoasa mea Annabel Lee;
De răsar dalbe stele, ochii-i văd dragei mele,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Cât e noaptea de grea, eu stau singur cu ea,
Cu draga-mi, cu draga logodnica mea,
La micu-i mormânt din pustiu miază-zi -
Mormântul lui Annabel Lee!

poezie celebră de (1849), traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Complete Tales and Poems of Edgar Allan Poe" de Edgar Allan Poe este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -159.00- 79.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook